Imaginea de acum 2 ani în care nenea Mărcuț a fost întrebat ce părere are de cei care merg in misiune cu tramvaiul fără să-și cumpere bilet, acesta refuzând să răspundă la întrebare motivându cu „nu mă ispitiți cu întrebări la care deja le cunoașteți răspunsul”, îmi va rămâne în memorie pentru multă multă vreme.
Înainte de orice altă precizare, vreau să fiu clar încă de la început: nu încurajez circulatul cu mijloacele de transport în comun fără card. Cu toate astea, trebuie să fiu și sincer și să recunosc că nici nu știu cum se valideaza cardul ăsta și circul legal doar cu metroul (pentru că e mai complicat să mergi fără cartela acolo, nu pentru că aș vrea să par cinstit). Sper totuși că voi ajunge la momentul în care spiritul meu civic va avea o voce mai puternică decât economia și voi ajunge la performanța de a-mi face abonament full. Până atunci, controlorii vor rămâne prietenii mei cu care port si voi purta în continuare discuții săptămânale.
De la stăngăcia abordării de acum 2 ani când, bineînțeles, mi-am luat prima (și ultima) amendă și până la lejeritatea de acum, a fost bineînțeles o perioada de acomodare. Până acum vreo 2 luni controlorii erau ușor de identificat. Umblau întotdeauna câte 2, pantofi negri, pantaloni bleumarin, cămașa bleu de obicei și geacă neagră, cu câte o borsetă în mână. Stăteau împreuna până venea tramvaiul în stație, după care unul mergea la ultima ușă, iar celălalt la mijloc. Se uitau de-a lungul tramvaiului, blocau aparatul de validare și începeau: „bună ziua, legitimația dumneavoastră de călătorie” și arătau discret un card colorat cu alb și o poză pe el. Acum s-a cam schimbat regula și nu știu ce s-a întâmplat cu toți nenii ăia care aruncau o privire intimidatoare care te obliga aproape să scoți ori banii ori buletinul, însă cert e că mare parte din ei au fost înlocuiți cu niște doamne simpatice la vreo 40 de ani. Vestimentația nu mai e fixă și e destul de greu să îți dai seama care și cum e, însă pentru ochii antrenați, încă posibil. Și-au păstrat gesturile tipice.
Ce faci când te prinde controlorul?
E simplu – cel mai cinstit ar fi să plătești amenda, însă bineînțeles că nu avem nici bani și nici buletinul la noi și atunci evident că nu putem plăti amenda. Deci întotdeauna când circulați fără bilet, buletinul e acasă. După ce spune controlorul povestea cu – „chemăm echipajul să vă legitimeze”, rămâi calm pentru că știi că asta n-o să se intâmple și aștepți să vină cu următoarea întrebare din procedură. „dar de ce nu v-ați cumpărat bilet?”. Răspunsul care te scuză cel mai des aici e ca n-ai avut bani. Eu însă aleg sinceritatea și dau din umeri spunând ca pur și simplu n-am validat. „Cu ce te ocupi? Student sau angajat?” – Raspunsul corect aici evident că e „student”, însă eu mizez în continuare pe sinceritate chiar dacă nu-i varianta cea mai simplă. Urmează partea finală care ține de tine – dacă rămâi calm și nu dai semne de vulnerabilitate și panică – ei coboară la prima stație și probabil că îți recomandă să faci la fel. Te cobori, aștepți următorul autobuz în care nu se urcă ei și mergi mai departe. Dacă arăți cel mai mic semn de frică, atunci mergi cu ei până la ultima stație, când stai după ei până se plictisesc și îți spun cu o superioritate tipică să-ți vezi de drum și să nu se mai întâmple.
Ce nu faci când te prinde controlorul?
Niciodată nu începi să te cauți speriat prin buzunare după o cartelă care nu există. Aburelile cu – mi-am schimbat pantalonii, am uitat să validez, poșeta e spartă, mi-a luat din greșeală mama cartela, am compostat-o și am aruncat-o – nu prea țin niciodată. Și până la urmă nu-i ca și cum datorezi nu știu ce explicație ca să incepi cu poveștile copilăriei tale.
Niciodată nu vorbești urât. Deși nu ne sunt simpatici, n-are nici un sens să treci la amenințări, îmbrânceli, intimidări sau jigniri. Oamenii își fac datoria și de cele mai multe ori sunt înțelegători.
Niciodată nu te milogești. Să începi să plângi, să rogi frumos, să faci promisiuni de care nu te poți ține, nu reprezintă niciodată o soluție onorabilă. Până la urmă, nu-ți scoate nimeni buletinul cu forța din buzunar și amenda ți se dă doar dacă o ceri (practic).
Cred și sper că articolul ăsta e inutil și singura lui direcție e către pentru boboceii care caută pe google cum să scapi de controlori și găsesc doar aberații de genul – să fii tu bosul in autobuz și să le ceri lor buletinul cu care să confirme legitimația de controlor și bineînțeles fișa de transport care să confirme că au dreptul să controleze la 8:23 autobuzul 331. Astea-s aberații. Soluția e întotdeauna cea amiabila, lipsita de tensiune în comunicare și de orice tip de agresiune. Voi restul, sunteți fie oameni cinstiți (sau însurați cu neveste cinstite care va „recomanda” abonament) – așa cum e de preferat, fie oameni care stiți să purtați o conversație normală cu niște oameni normali numiți controlori.
Scuzați dimensiunile matusalemice ale articolului.
Biscuim, Măria Ta! 