Tag Archives: decizie

Doar dus, vă rog

Cum reușesc oamenii să-și dea seama dacă virtuțile lui Prudentius s-au ascuns într-o oglindă cenușie sau dacă și-au abandonat lupta scăldându-se mai degrabă în mocirla capitalelor lui Grigorie I cel Mare?

S-au întâmplat și minuni.  Pentru unele din ele însă am muncit de Luni până Vineri până am căzut leșinat într-o saltea de cămin, îmbibată cu ploșnițe.  Și atunci.. se mai numesc minuni?

N-am înțeles nici până acum dacă au fost ani de foamete sau de belșug.

S-au făcut 7 ani de când mi-am cumpărat un bilet doar dus spre București.  Mie mi-a lipsit un Iosif capabil să-mi tâlcuiască anii ăștia. Dar..

Biletul meu doar dus a expirat.

_______________________________________________________________

22.99 de euro costă următorul bilet.  Nu știu ce valabilitate are. Ochiul dracului îmi zice de o lună. E cam pesimist. Credința îmi zice că mai mult.

Merg orbește, fără să știu unde voi sta, ce voi face, cum va fi.

Despre locul ăla… știu doar că oamenii sunt mai politicoși.  Știu că au un ceai bun și mai știu că umbrelele care se vând aici cu 10 lei nu vor face față.

Poate să fie curaj, poate să fie iresponsabilitate, poate să fie perspectivă sau poate să fie naivitate.  Oricum ar fi..

Pe 14 martie, la ora 12:00, cu un troler mai greu cu 2 kg decât cel din 2008, mă voi urca speriat într-un avion. De acolo mai departe..

Doamne-ajută!

Reclame

Cioara

Acum, când scriu mai rar, de fiecare data înainte să încep o poveste nouă, lecturez cel puţin 5-6 din ultimele articole de pe blog.  Aproape că nici nu mai recunosc problemele alea.

Câteodată mă simţeam singur. Acum însă, am multă lume lângă mine şi nu orice fel de lume, ci lume bună.

Alte dăţi mă luptam cu mine însumi spre a deveni mai bun, mai educat, mai modest, mai creştin.  Sunt departe de perfecţiune şi departe de omul care mi-aş fi dorit să devin, însă sunt departe şi de omul care aş fi fost dacă nu m-aş fi luptat; şi asta îmi dă o oarecare satisfacţie.  Nu ştiu dacă-i o plafonare sau o pauză a luptei acum, însă am tras o oarecare liniuţă de moment şi acum încerc să vădF ce pot realiza cu omul care m-am luptat atât timp să devin.

Nu mă mai simt plafonat social şi încep să văd un orizont, un viitor şi ăsta-i un lucru care mă linişteşte teribil. Munca despre care îmi povesteau şi Cristi şi unchiul Emil atât de mult se pare că are o valoare ce depăşeşte cu mult fluturaşii de salariu.  Are o valoare socială aproape inestimabilă. Mi-am dat seama că dacă muncesc în timp ce lumea joaca war-craft şi se uită la seriale, am mari şanse ca peste 5 ani să nu mai plătesc ratele pe care le plătesc ei acum.  Mă motivează enorm lucrul ăsta.

Sunt oarecum stresat în perioada asta, însă un fel de stres bun.  Simt că am terminat de scris un capitol din viaţa mea şi e timpul să merg mai departe.  Ar trebui să renunţ la o pâine sigură pe şansa unei bucăţi de carne cândva. Mi-e groaznic de frică să o fac, şi nu din cauză că mi-ar fi frică de eşec sau de pâine uscată ci din cauză că lumea din jurul meu îmi spune să stau liniştit, să nu mă arunc.  La nivel teoretic conştientizez oarecum consecinţele unui eventual eşec. Ar fi destul de urât pentru că n-am pe nimeni în spate care să mă susţină. Partea bună e că asta mă va face să dau tot ce am, să lupt cu toate armele. De cealaltă parte, dacă o dau în bară ar însemna să pornesc iar de la zero pe drumul pe care am plecat acum aproape 4 ani, doar că acum cu multe lecţii învăţate.  M-ar ajuta enorm acum să vină la mine cineva care să-mi spună că voi reuşi pentru că el a reuşit şi a văzut pe pielea lui că e posibil.  Acum trăiesc cu impresia că-s singurul din univers care aruncă vrabia din mână pe cioara de pe gard pentru că, deşi văd mulţi oameni cu ciori în mână, stau cu impresia că ciorile lor n-au fost niciodată pe un gard, ci întotdeauna le-au avut în mână.  Mi-e frică să nu fie o decizie luată înainte de vreme influenţată doar de dorinţa mea bolnavă de independenţă totală sau poate un snobism prostesc.  Mi-e frică de foarte multe lucruri, însă dacă e să aleg între ceva şi totul sau nimic, atunci aleg ce-am ales toată viaţa mea de până acum – totul sau nimic şi fie ce-o fi, vreau să cred că sunt un supravieţuitor şi pot trăi bine cu nimic dacă ştiu că am dat tot ce-am avut pentru a avea totul.

N-am luat decizii finale. Încă meditez, încă mă gândesc la ce îmi spun oamenii şi încă pun în balanţă opţiunile. Dacă peste două săptămâni voi mânca aceeaşi pâine, înseamnă ca frica va fi învins, însă dacă pâinea va fi mai neagră, înseamnă ca voi fi pe drumul cel bun.


Baiatul din autobuz

Tot sambata de 1 mai,  cand am ajuns la capatul dorobantilor cu Cornel si Dani, am zis sa luam si noi un autobuz pana la Piata Presei Libere. Vine un 301, vedem ca scrie pe el Baneasa si ne urcam. In general astea care merg in Baneasa merg pe langa Piata Presei Libere. Ei bine, nu stiu pe unde a luat-o asta, dar dupa ce mergem vreo 4 statii vedem si noi turnul cu bec rosu undeva departe.  Radeam de noi ca ne-am urcat aiurea in autobuz si il vedem pe unul langa noi care se uita mai dubios.  Il intrebam pe unde o ia autobuzul asta.  Se uita la noi putin ispasit si spune ca nu stie. Si el a gresit. Unde trebuia sa ajunga?   Da, tot la Piata Presei Libere.  Baiatul a vrut sa coboare la prima statie dupa Aviatorilor sa schimbe masina, dar cand ne-a auzit pe noi ca mergem unde trebuia sa ajunga si el, a ramas in masina.

Ce sa mai zic? Urmatoarea data cand fac o tampenie am sa incerc sa o tin secreta, sa nu se mai ia si altii dupa mine.