Tag Archives: loc de munca

Noroc

Ţin minte cum la ceva timp după ce am părăsit oraşul de mlaştină m-a sunat un amic de-al meu să mă întrebe cum e traiul la capitală.  Eram cam la acelaşi nivel – terminaserăm amândoi liceul, aveam serviciu amândoi, doar că el a ales să rămână acolo, iar eu am venit aici.  Când i-am explicat cum s-au aranjat lucrurile când am ajuns aici, a rămas surprins, dând vina pe un noroc ce şi-a făcut din mine loc de cazare.  Deşi nu cred în noroc ci cred în Dumnezeu, nu l-am contrazis. M-a rugat să-l ajut şi pe el să-şi găsească un serviciu bun aici, o cazare, să poată veni şi el în capitală pentru că nu prea avea perspective la actualul job. Voia sa încerce şi el. Într-o săptămână îi rezolvasem cu cazarea şi îi găsisem un loc de muncă mai bine plătit decât ce lucram eu.  Cu toate astea, n-a venit. I-a fost frică.  Am stat de el, m-am oferit să-i împrumut bani dacă n-are, să-l scap de salariul minim pe economie la un program de zi lumină, muncă de şantier cum lucra atunci.  Dar n-a venit.

Ştiţi ce face acum? Lucrează tot acolo, la fel de mult, pe aceiaşi bani. Bineînţeles că nici nu visează să poată face o facultate lucrând 12-13 ore pe zi şi au trecut aproape 3 ani de zile – exact degeaba.

De-asta mă enervez când lumea se uită la mine şi dă vina pe noroc, iar când se uită la el spun că n-a avut şansă.  Oamenii fără şansă sunt cazuri excepţionale.  Restul, sunt fricoşi sau puturoşi.

Mă întreb ce-o face peste alţi 3 ani..

Reclame

Un fund.. de groapa

Azi, luni, 13 septembrie, in zi de doliu pentru elevi imi permit sa fiu putin mai optimist apeland mai mult la naivitatea mea decat la supradoza de realism care poate fi fatala de multe ori.

Am ascultat de nenumarate ori oameni care plangeau dupa vremurile comuniste, oameni carora li s-a facut dor de stat la cozi si de vorbit in soapta si n-am putut niciodata sa-i contrazic pentru ca la revolutie aveam venerabila varsta de doar 1 an, deci nu-mi pot da cu parerea despre ceva ce n-am trait si n-am cunoscut.  Imi permit doar sa centralizez din ce-am citit si din ce-am auzit si sa spun ca daca libertatea ne-am cumparat-o in rate pe care le tot platim de la revolutie incoace ,   eu tot cred ca a meritat.

Imi amintesc fara nici un fel de nostalgie de anii ’96-2000 cand scoteam frigiderul gol din priza.  Imi amintesc cand in loc de alta pereche de adidasi cumparam un super glue de la rusi sa lipesc talpa adibasului din bazar. Hainele lui Tibi le purtam si eu, iar hainele mele le pastram pentru vremea cand Ovidiu mai crestea sa le poarte si el.  Incetul cu incetul lucrurile au inceput sa se mai schimbe si am inceput si noi sa ne permitem ceva mai multe.  De prin 2003 pana prin 2007 am trait o crestere economica destul de mare zic eu.  Atitudinea a fost aceeasi – una de nemutumire, pentru ca de.. am vazut noi in Italia ca aia traiesc mai bine.

A trecut neobservat faptul ca am inlocuit bazarul cu Mallul, lipiciul cu alta pereche de Nikeuri, peticul cu alta pereche de Levis si autobuzul cu masina.   Fixul cu roata e in pod, acum umblu cu aifonu cu multi-touch in buzunar.  Siriusul, la fel, zace in pod, ca acum e lipita de perete o plasma de 50 de inch cu ecran 3d. Vorbind de perete,  acum nu se mai plange nici el ca e acoperit de un praf de piatra tocit, ci e super-glet cu lavabil peste.  Cand intru in bucatarie, imi dau seama ca nu mai mananc margarina sau salam. De fapt, nici nu mai intru in bucatarie in ultima vreme pentru ca imi permit sa mananc aproape zilnic in oras.  Sa mai zic ceva despre jocurile pe televizor din 2000 fata de laptopurile cu procesoare Intel® CoreTM i7 cu Hdduri de 2 TB.  Sunt mult prea multe lucruri pe care ni le permitem acum si nu ni le permiteam acum 5-6 -10 ani.

Cu toate astea, tot aud ca suntem la fundul gropii, ca nu se poate mai rau de atat, ca mergem din rau in mai rau si tot felul de prezumtii ale unui viitor negru, sau mai rau, inexistent.  Eu sunt optimist si cred ca dupa ce se va termina nebunia asta cu criza vom trai si mai bine si ne vom permite si mai multe decat acum. Nu cred ca asta se va intampla in 50 de ani, ci in maxim 2-3 ani.  Fundul gropii e departe de noi si alte natiuni se roaga sa ajunga in starea de subdezvoltare in care e Romania acum.

Iertati-mi naivitatea si subiectivismul.

PS: Stiu ca nu toata lumea are plasme (nici eu n-am), nu toata lumea are laptop de 2 TB, nu toata lumea mananca in oras  si nu toata lumea are masina sau aifon, insa stiu ca nemultumirea noastra vizavi de nivelul nostru e trai e cauzata in general pentru ca pretentiile noastre cresc de la o zi la alta.