Tag Archives: roman

Fasole

Anul ăsta e diferit. N-am spus multor oameni traditionalul şi lipsitul de sens „la mulţi ani”, iar cei mai mulţi m-au privit cu o oarecare reţinere bănuindu-mă de o ironie grosolană.  Pe de o parte e de înţeles. Să fii român şi să fii mândru de lucrul ăsta în acelaşi timp, presupune nişte kilograme de naivitate (asta ca să nu spun prostie). Nu vreau să scriu cele 1001 de motive pentru care nu sunt mândru să asociez numele meu cu al României,dar nici nu vreau să menţionez pe George Enescu, Brâncuşi şi Nadia Comăneci încercând un fals echilibru între bine şi rău.

Cu toate astea, sângele din vene nu prea poate fi schimbat şi nu pot decât să spun vorba aia din bătrâni: If you can’t avoid it, relax and enjoy it! Aşa că bucuraţi-vă de fasolele lui Oprescu şi de tancurile lui Blaga încercând să ignoraţi ploaia. Puneţi mâna dreaptă pe inima stângă şi cântaţi acompaniaţi de fanfarele militare – deşteaptă-te române. Dar cântaţi încet; e zi liberă azi şi lumea încă doarme.

La mulţi ani tovarăşi!

Reclame

Legea privind defecarea si mictiunea

1. Dispoziţii generale şi subiectele reglementării

Art. 1 Prezentul act reglementează procedura de defecare (termen popular – căcare)  şi micţiune (termen popular – pişare) şi are caracter normativ atât pentru populaţia de naţionalitate română, cât şi pentru cetăţenii străini sau apatrizii domiciliaţi pe teritoriul României.

2. Principiile fundamentale

Art. 2 Fiecare persoană de pe teritoriul ţării are dreptul constituţional la defecare şi micţiune ori de câte ori simte nevoia. Nici o autoritate a statului nu are dreptul de a lua acest drept subiecţilor nici temporar, nici permanent cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege special în acest sens
Art. 3 Statul se obligă să asigure defecarea şi micţiunea cu amenajarea de locuri special prevăzute în acest sens. Astfel subiecţii de drept vor putea realiza defecarea şi micţiunea în următoarele locuri: toaletele ecologice din incinta parcurilor şi de pe marginea drumurilor publice; toaletele din incinta staţiilor mari de metrou; toaletele din incinta instituţiilor publice sau private (cu aprobarea administratiei institutiei respective) sau toaletele din incinta spaţiilor comerciale ( cu aprobarea managerului spatiului comercial). Orice acţiune de defecare sau de micţiune în afara spaţiilor special prevăzute în acest sens reprezintă o infracţiune şi este pedepsită conform legii.
Art. 4 Spaţiu special prevăzut pentru defecare si micţiune reprezintă interiorul vasului de toaletă. Defecarea sau micţiunea în chiuvetă, pe colacul vasului de toaleta,  în duşuri, pe pereţi, pe podea, in scurgerile de pe podea, pe calorifere, pe uşi sau pe clanţele de la uşi  pe robinete, pe pervazurile geamurilor, în săpuniere, în recipientele cu şampon sau gel de duş, în dulapuri sau în orice ce alt loc decât în vasul de toaletă reprezintă o infracţiune şi se pedepseşte conform legii. Micţiunea se poate face în excepţie şi în pişoar
Art. 5 După acţiunea de defecare este obligatorie folosirea hârtiei igienice pentru curaţarea părţii corpului folosite în acest procedeu.  Nu este permisă folosirea degetelor, hainelor sau ale oricarui obiect. Este interzisă curăţarea parţii corpului folosită în procedeul de defecare de pereţi. În cazul în care nu există hărtie igienică, este permisă folosirea ziarelor, şerveţelelor sau ale oricaror alte hârtii. Dacă nici acestea nu există, este interzisă defecarea. Încălcarea acestor prevederi reprezintă infracţiuni grave şi se pedepsesc conform legii.
Art. 6 După acţiunea de defecare şi/sau micţiune este obligatorie tragerea apei şi apoi  curăţarea vasului de toaletă şi a colacului.  Nu este permisă lasarea urmelor de fecale sau urină. Incălcarea acestei prevederi reprezintă o contravenţie şi se pedepseşte conform legii.
Art. 7 Spălarea imediată mâinilor după procesul de micţiune şi/sau defecare este mandatorie.  Nu sunt acceptate urmatoarele scuze/motive: nu curge apă la robinet; nu sunt murdar pe mâini; m-am spălat ieri pe mâini; apa de la robinet e mai murdară decât mainile mele; „mă laaaşi?”; mă spăl când ajung acasă. În cazul în care nu curge apă la robinet, nu există robinet, curge apă murdară la robinet, nu plouă afară, nu există bazin, piscină sau lac în apropiere, nu ai o sticlă de apă la tine, este obligatorie achiziţionarea unei sticle de apă plată şi folosirea acesteia pentru curăţarea măinilor.

3.  Răspunderea juridică

Art. 8 Orice abatere de la prezenta lege se pedepseşte conform legii în vigoare, neţinându-se seama de drepturile constituţionale ale infractorului
Art. 9 Orice abateri de la Art. 3, Art. 4 şi Art. 5 sunt pedepsite cu obligarea infractorului de curăţa si remedia faptele sale, plătirea unei amenzi penale între 100 – 500 de lei şi interzicerea infractorului de a mai folosi spaţii publice special folosite pentru procesele de defecare sau micţiune.
Art. 10 Orice abateri de la Art. 6 reprezintă contravenţii şi se pedepsesc conform legii, ţinându-se seama de Art.8, infractorul fiind bătut in vederea corecţiei acestuia.
Art. 11 Orice abateri de la Art. 7 nu se pedepsesc de către instanţele competente, însă încălcarea prevederilor arată nesimţire, caracter de om jegos, lipsă de respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi şi lipsa educaţiei. Nu este nevoie de pedeapsă din partea instanţelor statului deoarece aceştia vor fi pedepsiţi de cetăţeni prin marginalizare şi excludere din grupurile de prieteni.

4. Dispoziţii finale

Art. 12 Prezenta lege va fi publicată pe blogul https://ionutandrisan.wordpress.com şi va intra în vigoare de la data publicării acesteia.

+++

Bună ar fi o lege ca asta!


Votre Opinion

Problema cu timpul.
Anul asta mi-am propus mai multe lucruri – gen:

– sa invat limba franceza
– sa studiez cateva legi ( 53/2003, 76/2002, 19/2000, 130/1999, CCM unic la nivel national, decretul 92/1976 )
– sa citesc cel putin 10 romane ( in general citesc carti practice, nu povesti)
– sa pun accent deosebit pe Codul Civil si Codul Penal (adica sa le studiez bine bine )
– sa reinvii muzica ( adica sa cant mult mult mult mai mult decat am facut pana acum si mult mult mai bine)
– sa imi fac cele 3 lucrari care le datorez pentru a fi absolvent de scoala biblica cu acte in regula
– sa citesc cel putin 5 carti de filosofie
– sa citesc inca cel putin 10 carti de psihologie practica pana la finele anului

Asa ca, daca aveti ceva recomandari de marterial pentru limba francez as fi recunoscator. Deasemenea o lista cu 10 romane si 5 carti de filosofie – propuse de voi mi-ar fi de ajutor.

Merci beaucoup mes amis 🙂

PS: – inca imi puteti vota blogul pentru roblogfest – dand click aici


Stimati cetateni!

Oki. Inca o zi trebuie sa suport politica facuta de romanul de rand. Inca o zi de pareri de la toata lumea.  Sunt 2 lucruri la care se pricepe tot romanul: fotbal si politica. Azi e ziua pentru politica. Cred ca readerul meu va fi plin de articole despre prezidentiale, povesti de la vot, povesti de dupa vot, sondaje, comentarii, detalii, dosare penale, totul despre electoralele astea. E important pentru ca intr-o oarecare masura de alegerile astea depind urmatorii 5 ani ai nostri. 

Cert e ca a fost o campanie mizerabila, niste dezbateri facute ca pe mahala si o lipsa totala de profesionalism si diplomatie din partea ambilor candidati. Nu mai conteaza.  Probabil ca din cauza diferentei foarte mici de procent va fi putin scandal, presedintii nostri se vor acuza unii pe altii ca au fraudat alegerile, insa,  in cele din urma unul va trebui sa cedeze si vom avea si noi un presedinte.  Probabil ca urmeaza o perioada nu tocmai placuta pentru romani pentru ca asa se face peste tot – in perioada imediat urmatoare alegerilor se iau masurile nepopulare privind reforma.   Si mai sigur e ca noi ne continuam vietile, mergem in continuare la serviciu, platim in continuare facturi, dam in continuare spagi, incercam sa furam statul asa cum putem, ne dam cu parerea in continuare si ne adaptam in continuare la schimbatul de climat politic sau ne resemnam cu inca 5 ani de climat neschimbat. Lucrurile cele mai multe le schimbam noi, nu presedintele si problemele cele mai mari nu apar din clasa politica ci sunt rezultatul unei mentalitati bolnave de roman. Asa ca, din partea mea, fie ca va fi presedinte unu mai portocaliu sau unul mai rosu eu stiu ca lucrurile se vor schimba prea putin pentru ca de fapt, cea mai grea lupta a conducerii unui stat e lupta cu o mentalitate bolnava a cetatenilor. Degeaba avem presedinte bun daca noi continuam sa luam si sa dam spaga, daca noi astia mici continuam sa boram peturi in plina strada, daca noi romanii continuam asteptam sa ni se puna in plasa, daca noi romanii nu intelegem ca pentru a avea trebuie sa muncim, nu sa cersim sau sa furam. Astia suntem noi.. 

E luni, eu sunt la serviciu si mai mult decat la alegerile astea mi-e gandul la vacanta.  La Magic FM canta colinde. Pacat ca nu ninge. 

imagine preluata de pe – http://royshaff.files.wordpress.com


Simfonia iubirii

CIMG1047Luminile stralucesc si o pala de vant caldut isi facu loc printre noi, odata cu ea.Toate privirile se intorc spre usa.Atunci,in fata mea aparu cel mai fin picior,imbracat in pantofi Prada.Ochii imi urca spre corpul perfect si spre rochia rosie, parca imbratisand formele ei perfecte in cel mai armonios mod.Nerabdator, urc mai sus cu privirea.Doream sa vad cine e aceasta misterioasa fata.Raman incremenit.Parul lung si ondulat, de culoarea abanosului i se revarsa peste umerii perfect sculptati.Parca sunt valurile marii, rapindu-mi linistea.Ochii albastrii, glaciali sclipesc ca doua stele pe cerul senin.Buzele pline si voluptoase ma duc cu gandul la ciresele ispititoare.
Toti se feresc din fata ei.Ea paseste incet, mandra si cu privirea ridicata.Cu fiecare pas pe care il face, parca imi paseste pe inima,apasand cat mai insistent.Ajunge in dreptul meu si parfumul ei dulce imi patrunde in nari, ametindu-ma.Privirea ei se indreapta spre mine si doar atat.Am pierdut notiunea timpului, in sala am ramas doar eu si ea.Eu, pierdut si ametit de frumusetea ei.Ea, mandra si constienta de vraja pe care o produce.
Dar ce folos ca…eu sunt doar un biet muritor, iar ea…este intreg Universul.
Ma trezeste din visare melodia care se aude in fundal, un vals.Timpul devine din nou dinamic, iar eu fac tot efortul  sa ma concentrez sa fiu uman.In sala balului lumea incepe sa se danseze, asadar eu ma retrag intr-un colt intunecat de unde pot observa lumea.Cu privirea infrigurata si flamanda dupa ea, o caut.Sta cu un pahar de sampanie in mana si se uita inexpresiv la toti.Sunt gelos pe acel pahar!Traversez sala printre toti acesti dansatori fericiti care si-au gasit locul in viata si indraznesc sa ma indrept spre ea.Apropiindu-ma, simt din nou acel parfum dezmierdandu-mi simturile si ducandu-ma intr-o stare euforica.Cu vocea gatuita de emotie, o invit la dans.Ma masoara cu privirea ei rece ca de gheata, si cu un zambet fortat, accepta.Atingandu-i mana ma infior.Simt cum intreg corpul imi este ca si electrocutat.Daca o simpla atingere de mana ma poate tulbura, oare cum ar fi sa o sarut?As muri dupa aceea?Stiu ca as muri fericit,in orice caz.
Ea observa tresarirea mea si zambeste ironic.Este constienta de emotiile pe care mi le trezeste.Simt ca nu mai am aer, ca ma sufoc.Cu ultimele puteri o conduc spre terasa sa luam putin aer.Inspir adanc si ii marturisesc ca sunt indragostit de ea, ca as vrea sa o fac cea mai fericita fiinta…ca as vrea sa o fac a mea si ea sa fie ingerul meu.
Imi arunca o privire patrunzatoare,  de parca ar trimite spre mine fulgere, si spune cu vocea cea mai melodica din lume ca ea nu se poate indragosti.Ca ea este si va ramane un chip frumos cu un suflet de gheata.Un suflet insensibil captiv in corpul unei zeite.Ma intorc cu spatele pentru o clipa ca sa imi revin si, uitandu-ma din nou spre ea…a disparut.Disperat, observ pe jos esarfa ei cazuta.O ridic si inspir in nari mirosul ei.Aceasta este tot ce mi-a mai ramas.Doar atat.Timpul a inghetat o data cu plecarea ei si tot ce se poate vedea acum e un barbat pe terasa,cu privirea pierduta indreptata in zare si cu o esarfa rosie tinuta strans in maini.Doar atat.

Scris de Alina Ilioi