Tag Archives: isus

Drumul crucii

(…)      In preajma Sarbatorilor de Pasti (acum 10 ani) eram la Bucuresti la o expozitie de ceramica. Cu cat se apropiau sarbatorile se accelera ritmul alergarii cumparatorilor. Oferte de tot felul iti furau ochii. M-am oprit o clipa si gandul care mi-a venit a fost daca asta e tot ce facem noi cand vin Pastele. Cum am reactiona daca L-am vedea pe Iisus Hristos purtandu-si crucea chiar pe strazile noastre? (…)

Ca raspuns am fost inspirat cu/de o imagine, pe care o vedeam foarte clar in mintea mea: se contura puternic imaginea lui Iisus ducandu-Si crucea, inconjurat de soldati pe strazile asfaltate. Pentru moment am vazut o frantura din agonia Lui transpusa in zilele noastre. Am fost provocat atunci sa fac tot ce pot, pentru ca aceasta aducere aminte sa reapara/renasca in zilele noastre in memoria omului modern. (sa aiba loc.) (…)    
 
 

Vineri, 13 mai 2012, pe Lipscani, in spatele BNR, Bucuresti. Un moment artistic cu Maia Morgenstern. Gratuit si recomandat. 🙂
Share it.

Reclame

O matematica boiereasca

Câteodată știu doar că trebuie să scriu, așa că deschid pagina de blog, încerc să-mi fac liniște în gânduri și încep. Până să încep, stau câteodata 2, cateodata 20 de minute și meditez la evenimentele recente. Îmi amintesc ori ceva interesant ce-am citit, ori o figură necunoscută rămasă întipărită în minte, ori o întrebare la care nu găsesc răspuns sau pur și simplu o frustrare de care simt că nu pot scăpa decât exteriorizând-o.

M-am gândit mult zilele astea la dreptatea lui Dumnezeu. E o dreptate pe care n-o înțeleg.  A spus Isus la un moment dat o povestioară cum că un boier avea nevoie de niște oameni care să-i lucreze pământul. A găsit câțiva oameni la prima oră a dimineții, pe alții i-a luat la amiază să lucreze și ultima tură de lucrători a venit cu o oră înainte să se termine ziua de lucru. La urmă i-a plătit pe toți la fel. (Matei 20)  Ei bine, felul ăsta de dreptate oarecum, la un nivel teoretic pot să-l înțeleg. Nu înțeleg niște detalii din povestioară aia, detalii care n-au fost spuse , dar pe care le văd în fiecare zi.

Boierul ăsta, în timp ce oamenii lucrau pământul a hotărât să se ducă înapoi în târg unde erau oamenii care au refuzat să lucreze pentru el, ba încă l-au scuipat, au aruncat cu pietre după el și l-au înjurat. A scos din buzunar bani și le-a dat, nu ca recompensă, ci pur și simplu, fără motiv. Unii s-au ales bani sub formă de plată, alții cu ei sub formă de donație. Irelevant atât timp cât efectul a fost același. Și de parcă n-ar fi fost destul, la finalul zilei, cei ce s-au ales cu o ceartă – ghiciți cine-au fost -exact! tot aia care au muncit cel mai mult.

Asta-i dreptatea pe care n-o înțeleg.  Însă, cu toate astea, rămân liniștit că toată povestea asta mai are niște aspecte. Boierul ăsta venea în fiecare zi în târg și făcea același lucru – căuta oameni să lucreze.  Unii îl refuzau, alții îi acceptau oferta și la urmă toți primeau câte ceva. Și tot așa, zi de zi, până când, mulți din oamenii care la început l-au scuipat și l-au înjurat au ajuns să lucreze pentru boier, însă motivul nu mai era moneda aia primită la sfârșitul zilei, ci recunoștința, prietenia și dragostea față de boier.  Au fost și oamenii care au rămas de la început și pâmă la sfârșit profitori, lipitori, cerșetori și puturoși, însă ăia au fost singurii oameni care n-au înțeles că toată povestea asta nu era despre o monedă dată degeaba sau pe niște ore de dat la sapă, ci despre o prietenie cu un mare boier.  Niciodată n-au aflat prietenia asta.

Cândva l-am scuipat și eu și astăzi n-am să mă iau la rost cu el pentru că la sfârșitul zilei primesc aceeași monedă.  Nu-i vorba de sudoarea cântărită în argint, e vorba de prietenie și atât.


Cand am impresia ca iubesc

Când am impresia că-i iubesc pe cei din jur, citesc Isaia 53 şi îmi dau seama. N-am habar despre dragoste.

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”

Isaia 53


Sa va bucurati

Anul asta n-am mai privit Craciunul cu emotiile de alta data. Erau ani cand abia asteptam sarbatorile de iarna pentru atmosfera specifica. Cadourile, luminitele, colindele, chiar si agitatia aia, toate erau chiar placute.  Incercam sa-l includ cumva pe Isus ca un element al sarbatorii sau mai degraba ca un pretext (aiurea).  Nu vreau sa fiu habotnic si sa exclud toate elementele de sarbatoare, pentru ca pot tine toate cele 40 de zile de post, pot sa ma limitez strict la semnificatia religioasa a evenimentului si tot nu cred ca rezolv mare lucru. Isus nu-i tipul ala care s-a nascut de Craciun, a murit intr-o vineri (sau joi, depinde care teorie o adoptati) si a inviat de Pasti.  Isus ar trebui sa existe in fiecare zi si daca n-are loc intr-o zi  de 14 iulie, de 22 ianuarie, 13 mai sau oricare alta zi fara semnificatii crestine deosebite, nu-i ca si cum ar face mare diferenta ziua de 25 Decembrie.

Vreau totusi sa sarbatoresc Craciunul, insa de data asta vreau sa sarbatoresc cu un Isus pe care-L cunosc si care ma cunoaste.  Nu vreau sa ma simt ca un invitat strain la ziua de nastere a unui strain.

Va doresc sa va bucurati de Craciun.


Cele 7 pacate

Avem noi oamenii o concepţie tare ciudată prin care  încercăm parcă să schimbăm sistemul de valori al lui Dumnezeu.  Ne comparăm cu criminali, cu pedofili şi ne vedem deodată mai sfinţi decât papa şi de parcă n-ar fi de ajuns, ne punem sfinţenia în contrast cu „caracterul de criminal fără mila al lui Dumnezeu”, fiind revoltaţi că ne-ar trimite în iad şi pentru simplul fapt ca am avut 5 lei în portofel, bani munciţi de noi, nu de El şi am refuzat să-i dăm unui cerşetor pe stradă care cel mai probabil şi-ar fi cumpărat ţigari cu ei.

De nenumărate ori am auzit justificări de genul – „n-am omorât pe nimeni, n-am furat de la nimeni nimic, nu mă judec cu nimeni, îmi vad de treaba mea” – şi imediat mi-au venit în minte imagini cu scenele violente din filme în care tot felul de psihopaţi fac tot felul de crime.  Mi-am amintit astăzi de cele 7 păcate de moarte (cum au fost denumite de Papa Greogrie cel Mare) si am căutat pe google să le revăd.  Am avut un şoc când le-am citit.  N-am găsit printre ele crima sau tâlhăria şi nici un fel de fapt pe care să-l condamne legea.  Am găsit lucruri care au ajuns să fie ridicate la rang de virtuţi în multe contexte.

Ce vă spune  lăcomia?


O nenorocita de cireasa

Am aruncat o privire peste cuprinsul blogului dimineata asta.  Am scris in cea mai mare parte despre caracter si relatii. Din cand in cand l-am inclus si pe El in continut.  N-am facut-o des, deoarece am fost intotdeauna convins de disconfortul aparent pe care-l creaza nu neaparat omniprezenta, ci insasi existenta lui Isus.

E un disconfort motivat de constienta faptului ca n-am nici cea mai mica sansa sa fur culeg o cireasa din copacul vecinului fara ca El sa ma vada. Faptul ca stie toate astea ma face sa ma simt vinovat. Cred ca asta-i una din principalele probleme care le avem cu Dumnezeu.  Intotdeauna am o justificare in fata oamenilor pentru tot ce fac. Intotdeauna invart adevarul cum imi convine si fac oamenii sa creada ce vreau.   Situatia se schimba cand apare Dumnezeu in schema.  In fata Lui n-am nici o scuza si ma simt asa vinovat pentru cireasa aia nenorocita, de zici ca am furat cules 3 lazi si din cauza mea vecinul ala o sa moara de foame pentru ca el din cireasa aia se hranea timp de 2 luni.

Ma indreptatesc. Vinovat pentru cireasa e vecinul. Legea spune ca pomul n-are voie sa fie mai aproape de 2 metri de gard. De ce l-a pus acolo?  De fapt,  vinovat e Guvernul pentru ca din cauza lui nu-mi permit sa cumpar 1 kg de cirese.  Vinovati sunt parintii pentru ca asta-i educatia pe care am primit-o. Nu.  Vinovat e Dumnezeu ca a lasat omul pe pamant cu pofte si eu doar am actionat natural conform nevoilor umane puse de Dumnezeu in om. De fapt, care Dumnezeu?

Si ca sa evit sentimentul ala prefer sa cred ca de fapt Dumnezeu e o forta fara personalitate. Sau, nu-l intereseaza pe Dumnezeu de mine pentru ca-s prea putin important.  De fapt, exista balanta aia cu fapte bune si fapte rele si in mod sigur faptele bune sunt mai multe la mine.  De fapt Dumnezeu nici nu exista pentru ca nu L-am vazut niciodata.  De fapt nevoia omului creata acum sute de miliarde de ani cand babuinul omul primar se inchina la soare a dus la conceptia asta de Dumnezeu.

De la o nenorocita de cireasa ajung sa-l neg pe Dumnezeu si sa-l fac pe bunicu babuin;  de la conceptia aia FALSA ca Dumnezeu sta cu parul dupa colt si asteapta cea mai mica greseala a noastra ca sa ma scalpeze.  Pentru ca nu-s in stare sa ma abtin din a-i arunca 5 injuraturi aluia care mi-a taiat calea in intersectie, am impresia ca si Dumnezeu e asa.

Cine-o fi personajul negativ pana la urma?


Tata, iarta-i!

Nu m-a impresionat ca a fost destept de ii facea la psihic pe toti care incercau sa-i inchida gura cu intrebari capcana.  Nu m-a impresionat  nici faptul ca vindeca oamenii. Nici macar cand cu 5 paini si 2 pesti a hranit cateva mii de oameni.   Nu m-a impresionat nici ca era nelipsit de la templu.  Nu m-a impresionat nici ca se ruga cu orele. Nu m-a impresionat nici macar cand l-a inviat pe Lazar.  Nu m-a impresionat nici faptul ca a fost gata sa renunte la confort si sa alerge din cetate in cetate sa spuna oamenilor despre o Imparatie.

Tot ce m-a impresionat la el a fost ca, atunci cand avea sufletul zbuciumat, cand unul din prieteni l-a tradat, cand ceilalti in loc sa-l sprijine dormeau, atunci cand  preotii au venit dupa El, cand ucenicii au fugit, atunci cand prietenul lui a spus ca nici nu-l cunoaste,  atunci cand toata omenirea parca era impotriva lui, cand si-a dat seama ca dupa tot binele care l-a facut e nedorit, cand avea toate motivele sa-si foloseasca puterea Lui, cand putea cu un simplu pocnit din degete sa faca toti oamenii sa dispara ca un simplu abur, n-a facut-o.   Atunci cand oamenii l-au scuipat, l-au biciuit, i-au pus coroana de spini, l-au injurat si au facut din hainele lui un pot pentru barbut, El a tacut.   Atunci cand l-au pus pe o cruce langa doi talhari, desi ar fi putut sa se ridice de acolo si sa rupa in bucati pe toti oamenii care  se jucau de-a dumnezeul lui Dumnezeu atunci, a stat acolo si n-a zis nimic.   Cand era pe cruce, cand toti oamenii l-au tradat, de parca nu ar fi fost de-ajuns, insusi Dumnezeu a intors privirea de la El, cu toate astea, n-a spus nimic. Inainte sa moara,  s-a uitat spre oamenii care L-au condamnat, apoi spre Dumnezeu si a rostit un singur lucru ” Tata iarta-i”.

Cum sa iubesti asa mult?