Tag Archives: firma

Ora 10, 25 de ani, 2013, Iulie

Ora 10, Crangasi. Inca. E ultima luna in apartamentul 94. Stau aici de prea multa vreme.
25 de ani, Bucuresti. Viata incearca sa-mi fure libertatea. Ma lupt pentru ea.
2013. Incep perspective mai optimiste. Nu mai gandesc in termeni de rate si vacante planificate.
Iulie, ultima zi. Maine voi fi mai bun. Prostiile motivationale sunt motivationale cateodata.

Ora 10, Crangasi. Inca. Ma simt ca la ora 1. Obosit.
25 de ani, Bucuresti. Imi place o fata care nu stie cum ma cheama. Ma lupt pentru libertate totusi.
2013. Imi place HR-ul mai mult decat baroul. Adi ne-a facut un logo.
Iulie, ultima zi.  Maine a fost astazi pentru ieri. Am fost mai bun sper.

Ora 10,
25 de ani
2013
Iulie

Mergem inainte.

Ora 11.

Reclame

Cioara

Acum, când scriu mai rar, de fiecare data înainte să încep o poveste nouă, lecturez cel puţin 5-6 din ultimele articole de pe blog.  Aproape că nici nu mai recunosc problemele alea.

Câteodată mă simţeam singur. Acum însă, am multă lume lângă mine şi nu orice fel de lume, ci lume bună.

Alte dăţi mă luptam cu mine însumi spre a deveni mai bun, mai educat, mai modest, mai creştin.  Sunt departe de perfecţiune şi departe de omul care mi-aş fi dorit să devin, însă sunt departe şi de omul care aş fi fost dacă nu m-aş fi luptat; şi asta îmi dă o oarecare satisfacţie.  Nu ştiu dacă-i o plafonare sau o pauză a luptei acum, însă am tras o oarecare liniuţă de moment şi acum încerc să vădF ce pot realiza cu omul care m-am luptat atât timp să devin.

Nu mă mai simt plafonat social şi încep să văd un orizont, un viitor şi ăsta-i un lucru care mă linişteşte teribil. Munca despre care îmi povesteau şi Cristi şi unchiul Emil atât de mult se pare că are o valoare ce depăşeşte cu mult fluturaşii de salariu.  Are o valoare socială aproape inestimabilă. Mi-am dat seama că dacă muncesc în timp ce lumea joaca war-craft şi se uită la seriale, am mari şanse ca peste 5 ani să nu mai plătesc ratele pe care le plătesc ei acum.  Mă motivează enorm lucrul ăsta.

Sunt oarecum stresat în perioada asta, însă un fel de stres bun.  Simt că am terminat de scris un capitol din viaţa mea şi e timpul să merg mai departe.  Ar trebui să renunţ la o pâine sigură pe şansa unei bucăţi de carne cândva. Mi-e groaznic de frică să o fac, şi nu din cauză că mi-ar fi frică de eşec sau de pâine uscată ci din cauză că lumea din jurul meu îmi spune să stau liniştit, să nu mă arunc.  La nivel teoretic conştientizez oarecum consecinţele unui eventual eşec. Ar fi destul de urât pentru că n-am pe nimeni în spate care să mă susţină. Partea bună e că asta mă va face să dau tot ce am, să lupt cu toate armele. De cealaltă parte, dacă o dau în bară ar însemna să pornesc iar de la zero pe drumul pe care am plecat acum aproape 4 ani, doar că acum cu multe lecţii învăţate.  M-ar ajuta enorm acum să vină la mine cineva care să-mi spună că voi reuşi pentru că el a reuşit şi a văzut pe pielea lui că e posibil.  Acum trăiesc cu impresia că-s singurul din univers care aruncă vrabia din mână pe cioara de pe gard pentru că, deşi văd mulţi oameni cu ciori în mână, stau cu impresia că ciorile lor n-au fost niciodată pe un gard, ci întotdeauna le-au avut în mână.  Mi-e frică să nu fie o decizie luată înainte de vreme influenţată doar de dorinţa mea bolnavă de independenţă totală sau poate un snobism prostesc.  Mi-e frică de foarte multe lucruri, însă dacă e să aleg între ceva şi totul sau nimic, atunci aleg ce-am ales toată viaţa mea de până acum – totul sau nimic şi fie ce-o fi, vreau să cred că sunt un supravieţuitor şi pot trăi bine cu nimic dacă ştiu că am dat tot ce-am avut pentru a avea totul.

N-am luat decizii finale. Încă meditez, încă mă gândesc la ce îmi spun oamenii şi încă pun în balanţă opţiunile. Dacă peste două săptămâni voi mânca aceeaşi pâine, înseamnă ca frica va fi învins, însă dacă pâinea va fi mai neagră, înseamnă ca voi fi pe drumul cel bun.


M-am saturat de criza!!

Titluri de ziare, telefoane, discutii, statusuri, statistici, stiri, reportaje, documentare – toate despre criza. Eu unu nu simt criza decat in panica celor din jur. Tare curios is cum s-a ajuns aici. Cum e de asteptat, se va termina si criza asta. Apoi, iar reportaje, titluri de ziare, discutii, statistici despre efectele ei, pagubele ei, eventualele avantaje poate.
Eu nici nu stiu la ce se refera cei care vorbesc despre criza. Unii zic ca ar fi vorba de surplus de produse si servicii. Tare is curios de ce nu mai scad din preturi ca sa vanda ? Pentru ca asta inseamna economie de piata. Cand nevoia de pe piata scade, scazi si pretul, pentru a creste vanzarile. Nu vad nici o scadere de preturi, deci nu cred in varianta surplusului. Altii sustin faptul ca nu mai exista lichiditati. In America ? Poate. Nu stiu ce-i acolo. In Romania ? Unde au disparut toate lichiditatile produse in ultima jumatate de deceniu ? Pe data de 1 iulie 2005 in Romania s-a schimbat formatul banilor. S-au taiat 4 zerouri, si toti banii vechi au trebuit schimbati, asta inseamna ca au trecut toate lichiditatile prin evidenta fondului monetar national, si prin aceasta schimbare s-a rezolvat si o parte din problema inflatiei. In nici 4 ani s-au facut disparute toate lichiditatile ? Eu nu cred nici varianta asta. Altii zic ca aceasta criza ar avea cauza si in racirea tot mai evidenta a relatiilor dintre principalul furnizor de gaze naturale si Europa. In tara noastra Rusia ne asigura 30% din necesarul de gaze naturale. Restul le avem din productia interna, insa, pretul gazului creste de 3-4 ori pe an pentru ca rusii il scumpesc. De ce scumpeste si al nostru ? N-am idee, oricum nu cred ca e vina rusilor pentru criza asta. Pretul combustibilului a crescut considerabil in ultimii 2 ani, conform pretului stabilit in SUA. In Romania pretul a crescut cat l-au ridicat americanii, insa cand acestia l-au injumatatit, la noi a scazut cu 0,5%. Anul acesta s-au anuntat din nou scumpiri de gaze, de energie electrica, de combustibil, de alimente, etc, cu peste 30%. Am facut un calcul intr-o zi si am ajuns la concluzia ca platim dari statului de cel putin 75% din venitul muncit. Da, 75% din banii nostri intra la « bugetul de stat ». Cu cei 25% ramasi poate reusim sa convingem bancile ca vom fi capabili sa achitam un potential imprumut pentru ca am ramas restanti cu intretinerea si ne da afara din apartament daca nu achitam. Incercam sa ne agatam de orice ca sa credem ca vine sfarsitul, si ne legam de pasapoarte, buletine, presedinti, si ii invinuim de Antichristm si parca inteleg mai bine cuvintele alea apocaliptice care spun ca oamenii se duceau si spuneau muntilor « cadeti peste noi », insa acestia nu cadeau. Pana in prezent am numarat din titlurile ziarelor de anul acesta 4 sinucideri la metrou, 3 tineri si un batran. O alta situatie care mi-a ramas in memorie – o mama care s-a aruncat cu copilul in brate de la etaj. Nu am o evidenta a tuturor sinuciderilor, insa rata lor creste considerabil. Oamenii sunt din ce in ce mai disperati. E criza si de medicamente. Un prieten de-al meu e asistent medical la sectia de terapie intensiva. Singurele calmante care le capata oamenii aia pe jumatate morti sunt clasicele fiole de algocalmin. El are salariu de 640 de lei intr-un oras unde chiria la internat e 300 de lei, transportul in comun pe toate liniile depasteste 70 de lei, iar cu restul de bani trebuie sa-si cumpere mancare. Eu il incurajez, sa stranga bani sa-si ia casa. In conditiile astea, daca face ceva foame vreo 4-500 de ani si reuseste sa puna deoparte cate 50 de lei pe luna – are sanse la o garsoniera confort 3 cu toaleta si dus in spatele blocului, la comun evident.
Eu unu nu-mi fac griji. Trece si criza asta. Poate vine razboiul dupa. Trece si razboiul, si poate vine inca o epoca glaciara in care in vreo 50 de miliarde de ani din pietre se vor face maimute si apoi oameni (ha !). Eu de foame inca n-am murit si nici n-am sa mor, in ploaie am dormit o singura data, ca am pierdut trenul si am dormit in gara – (nu ca n-as fi avut o casa) iar haine pe mine inca am. Ii drept ca printre « Mike », « Dulce Cabanna « si « Adibas » se mai ascunde si cate o valoroasa piesa vestimentara achizitionata in perioada de reduceri de la SH. Eu ma simt bine in ele. Daca vrea statul sa-mi ia si aia 25% care mi i-a mai lasat – tin sa-l anunt ca de foame tot n-am sa mor. Vin ciorile cu gogosi ? Nu stiu. Da eu de foame n-am sa mor. Criza, necriza, razboi, pace, accidente nucleare, orice ar veni, ceea ce face viata frumoasa n-are legatura cu banii.Pe patul de moarte nimeni n-are regrete financiare, ci singurele regrete sunt familiale, relationale, sociale, care tin de sentimente si de relatiile cu cei din jur. Eu nu vreau sa ajung la 115 ani si sa zic Doamne mai da-mi o zi pentru ca pana acum am alergat doar dupa bani si n-am avut timp de familie, de prieteni, si nici macar de Tine. Nu vreau sa fac scoala 25 de ani, sa muncesc inca 45, singurul meu scop din viata sa fie acela de a-mi permite sa cumpar medicamente cand am sa fiu pensionar, ca de la atata stres financiar sigur voi avea nevoie de o duzina de medicamente. Prefer sa muncesc 45 de ani fara sa-mi fac din scopul vietii mele banii, fara sa ma stresez din cauza lor si sa am parte de 2 fiole de algocamin la batranete si dupa ele sa mor. Is buni banii cand ii folosesc, insa, de multe ori banii costa prea mult.
Eu ma confrunt cu o altfel de criza. Insa nu o criza financiara, ci una sociala, o criza de timp liber, criza de sentimente, criza de relatii, criza de prieteni, criza de Dumnezeu. Nu mai vreau criza !! Vreau sa am timp de Dumnezeu, de prieteni, sa am timp liber in care sa pot sa cant, sa tip, sa alerg, ies in oras, sa privesc copacii, sa ascult vantul, sa scriu. Nu mai vreau criza ! De azi imi propun sa ies din criza. Si daca muncesc 10 ore, si inca 2 is pe drum, dorm inca 8 ca sa pot munci, asta inseamna ca imi mai raman inca 4 ore pe zi sa ies din criza. Cand imi fac mancare, vreau sa vorbesc cu cineva din bucatarie, cand cant la chitara, vreau sa trezesc tot etajul sa ma auda ca is in stare sa cant si dupa atatea ore de munca. N-am masina, dar am metrou, n-am bani de icre negre, dar oricum, tin mai de foame cartofii prajiti; n-am un apartament gol, insa am o camera plina. N-am bani sa ma duc in Dubai, da pot sa ies seara sa alerg pe langa Lacul Morii, n-am vazut niciodata Parisul, da nu-i nimic, il vad eu pe Google; n-am 500 de prieteni bogati, da nu-i bai, am colegi de munca, am frati, am parinti, si ei nu profita de pe urma muncii mele si ma ajuta mai mult decat m-ar ajuta toti aia 500 de prieteni bogati, si, toate la un loc nu fac cat face ca am pe Dumnezeu de partea mea. Eu unu nu mai vreau criza. Trimiteti crizele inapoi si bucurati-va de ciorile cu gogosi in cioc de care ma bucur si eu! Adevarata viata nu se opreste cand vine criza, ci abia atunci isi dovedeste valoarea!

Ionut Andrisan