Tag Archives: hr

Ora 10, 25 de ani, 2013, Iulie

Ora 10, Crangasi. Inca. E ultima luna in apartamentul 94. Stau aici de prea multa vreme.
25 de ani, Bucuresti. Viata incearca sa-mi fure libertatea. Ma lupt pentru ea.
2013. Incep perspective mai optimiste. Nu mai gandesc in termeni de rate si vacante planificate.
Iulie, ultima zi. Maine voi fi mai bun. Prostiile motivationale sunt motivationale cateodata.

Ora 10, Crangasi. Inca. Ma simt ca la ora 1. Obosit.
25 de ani, Bucuresti. Imi place o fata care nu stie cum ma cheama. Ma lupt pentru libertate totusi.
2013. Imi place HR-ul mai mult decat baroul. Adi ne-a facut un logo.
Iulie, ultima zi.  Maine a fost astazi pentru ieri. Am fost mai bun sper.

Ora 10,
25 de ani
2013
Iulie

Mergem inainte.

Ora 11.

Reclame

Era VDF

Și acum nu dintr-un exces de inspirație sau vreo idee măcar buna, ci mai mult dintr-un simț al datoriei față de mine însumi și față de cealălalt eu* care citește ceea ce scriu, trebuie  să fac un update al ultimelor evenimente. N-am făcut din blog și nici nu voi face (sper) un jurnal personal clasic unde voi scrie că am văzut-o pe Verginica și mi s-a facut pielea ca de găină sau că sunt într-o adânca depresie și nu mă înțelege nimeni în afară de prietenii mei virtuali, ci mai degrabă văd înșiruirea asta de evenimente, care nu are practic nici o legătura cu celalalt cititor, ca pe o interpretare generala a unor evenimente, ca pe o poveste unde accentul nu cade pe eveniment, ci pe modul de abordare și pe imaginea conclusivă.

Cei care aveti facebook și cei cu care țin legătura ceva mai des știți deja – căutările de job au luat pauză . M-am angajat bine, într-un loc unde am multe de învățat și unde sper și cred că voi face o treabă bună. Recunosc că am făcut un compromis acceptând un oarecare regres salarial, însă date fiind prioritățile de la cei 23 de ani ai mei, consider că accentul trebuie să cadă pe învățare, experiența și oportunism, mai mult decât pe fluturașul de salariu.

Deși n-am recunoscut-o în fața multor persoane, o fac public acum. Cred ca oportunitatea asta a venit direct de sus, pentru că, miercurea trecută eram pe punctul de a-mi face bagajul și de a pleca spre Suceava pe o perioada nedeterminată. Ceea ce n-am spus celor de aici e că erau șanse ca plecarea mea să fie definitivă chiar. Cu 15 minute înainte să plec la gara să-mi iau bilet, a sunat telefonul care m-a oprit în București pentru jobul ăsta.  Asta m-a încurajat mult și, cu riscul de a părea mistic, ciudat, necalculat și ilogic, recunosc m-am bucurat pentru că am simțit că, atunci când sunt pe cale să fac câte-o prostie, Dumnezeu mai trage frâna de mână și mă pune înapoi pe direcția bună.
Consider că toată perioada asta din septembrie și până acum a fost o experiența profesională utilă chiar dacă neplăcută (adică orice HR-ist consacrat ar trebui să simtă pe pielea lui ce înseamnă să îți cauți job, să fii intervievat, să îți creezi tot felul de strategii de angajare s.a.), și, deși am contract doar până în iulie, am toată încrederea că lucrurile vor merge din foarte bine în excelent,  iar experiența următoarelor 5 luni va fi cel puțin la fel de utilă și mult mai mișto decat cea a ultimei perioade; apoi cine știe, poate cele 5 luni se vor transforma în mai multe.

În final, vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în perioada asta**. Știu că am fost instabil, câteodată greu de suportat, însă faptul că am trecut cu bine peste tot timpul ăsta se datorează unui Dumnezeu extraordinar și unor oameni care au știut să extindă dincolo de obligații vorba de „și la bine și la rău”.
––-
* Într-o discuție despre tendințele schizoide cu niște prieteni, eu și DC susțineam că noi n-avem tendințe de genul ăsta, deși eram singurii din grup cu blog – dovada cea mai evidentă a existentei lor.

** Câteva nominalizări:
– familia –  mama, tata, frați – aici mai ales Ovidiu și Tibi – care vor trebui să mă suporte în continuare, dar evident nu-l omit nici pe Leo,
– o mică parte dintre prieteni – Cosmin, Marian, Cătălin, DC, Dan, Aura, Gabi C, Cristi A, Vale, Vali S, Vali B, Gabi M, Cristi A, Marius S, Adi G, Cornel, Ovidiu U, Adi T, Paul, Betuel, Marius B,  Alina A, Ovidiu C, Andrei G, Bogdan T, Felix, Marian P, Alina I, Bogdan I, Gabi G;  –  completare 1 -> ordinea numelor e oarecum random și lista nu-i nici pe departe completă. Motivul pentru care am scris câteva nume e că nu vreau să fie niște aprecieri generale aruncate în neant, ci vreau să-mi amintesc întotdeauna când citesc rândurile astea că am avut niște oameni extraordinari care mi-au ținut și de urât și de frumos și când am avut chef și când n-am avut, lucru care a contat enorm. 


Cum sa nu maresti salariul

Că tot se vorbeşte la greu în ultima perioadă despre măriri de salariu, ştiam de mai demult un banc simpatic.

După mulţi ani de serviciu, un om realizează că nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a mărit salariul, nu i s-au dat prime şi că compania nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca într-o dimineaţă, să meargă la managerul direct, iar dupa schimbul de amabilitati, a început să-i menţioneze sefului observaţiile sale.

Şeful, uitându-se la el, a râs şi l-a rugat să ia loc spunând:
– Prietene, dar tu ai lucrat în compania asta vreo zi?
Omul a fost surprins să audă aceasta, dar şeful a continuat să explice:
– Câte zile sunt într-un an?
– 365 zile, iar o data la 4 ani sunt 366 zile.
– Câte ore are o zi?
– 24 ore.
– Câte ore munceşti pe zi?
– 8 ore pe zi (de la ora 8.00 la 16.00).
– Aşa, deci cât la sută dintr-o zi muncesti?
Angajatul face calculele şi zice:
– 8 ore/24ore = 1/3 dintr-o zi (adica 33,3%).
– Foarte bine, deci cât reprezinta 1/3 dintr-un an?
– 122 (1/3 x 366 zile=122 zile)
– Vii la Lucru in weekenduri?
– Nu domnule.
– Câte zile de weekend sunt într-un an ?
– 52 Sambete şi 52 Duminici, în total 104 de zile de weekend.
– Merci.  Dacă eliminam din cele 122 zile cele 104 zile weekend, câte zile rămân ?
– 18 zile.
– OK! De obicei, în fiecare an ai circa 3 săptămâni de Concediu de Odihnă. Acum, elimină cele 15 zile din cele 18 zile rămase. Câte zile mai rămân ?
– 3 zile.
– Lucrezi de Anul Nou, Paşte şi Crăciun ?
– Nu, domnule.
– Bun. Elimina cele 3 zile de Sărbatoare din zilele ramase. Câte zile mai rămân ?
– Niciuna domnule.
– Păi… Ce spuneai că doresti?
– Am inteles domnule. Vă multumesc pentru toţi banii pe care mi-i oferiţi. Îmi pare rău că am încercat să fur de la companie!


Convorbiri cu IMGB 0104 – 3 pauze

Spatiul ala cu doua motoare de lift nefunctionale, cu multe tablouri pline de sigurante, bancile si peretii afumati parca favorizeaza discutiile astea despre vise, planuri, tehnica, fizica, istorie si orice nu e legat de serviciu.  Atat avem – 3 pauze – una dimineata – de pe la 8:15 – cat sa ne bem ceaiul de dimineata, una de la 12 la 12:30 care o facem in foisor si cealalta la ora 15:30 cand deja miroase a final de program (cel putin pentru unii).

Discutia de dimineata in general e de genul – „ba am un somn.. de nu vad bine” .  E asa, un fel de socializare primara cand folosim multe semne si putine cuvinte.  Ne luam de cravata lui Stefan,  de tricoul lui Leonard, de orele suplimentare ale Andreei, de moaca mea serioasa si incetul cu incetul ne dezmeticim.   In pauza de 12, colectivul se mareste si apar „oamenii muncii”. Aici apar actele de caritate – cand eu de fiecare data primesc un mar de la Andrei, el primeste paine, IT cartofi, Bogdan G carne, Costin ar primi si el cate ceva daca n-ar fi setat pe „racheta” si ar manca si el ceva mai lent.  Stefan are capacitatea sa aduca 5-6 pahare de apa intr-o singura tura.  Dupa ce mancam ne deplasam in foisor unde mai radem unul de cu altul si la 12:30 spargem gaşca.  Fiecare işi vede de treaba, iar pe la ora 15:30 mai dam o tura la etajul 5 si discutam despre tehnica, despre fizica, despre vise, planuri si perspective si diverse filosofii de viata.

Ieri citeam ca romanii muncesc cele mai multe ore din Europa ( numarul mediu de ore lucrate in Romania e mai mare decat maximul legal) si in acelasi timp au cele mai putine zile de concediu odihna oferit de lege (21 de zile conform CCM) si cu toate astea, eficienta lasa de dorit.

Nu scriu articolul asta sa incurajez pauzele neaparat, ci sa descurajez robotizarea:

Trei pauze in cele cel putin opt ore si 15 minute de serviciu nu e mult, insa e benefic din cel putin trei motive:

1.  Eficienta omului e direct proportionala cu nivelul de concentrare, iar omul nu poate sta concentrat 8 ore incontinuu decat daca e nascut in China. E bine sa aerisesti creierul macar o data la 2-3 ore si sa-ti scoti ochii 10 minute din monitor.  Cele 10 minute de pauza nu sunt pierdere de timp, ci castig.

2.  Puterea asta de concentrare e cumva legata si de stres, iar munca fara oprire duce automat la stres, iar stresul nu face decat sa incetineasca viteza de lucru si sa scada calitatea ei.

3.  Pauzele astea favorizeaza comunicarea intre departamente, ceea ce ridica nivelul de colaborare dintre ele lucru care automat simplifica de cele mai multe ori munca.  Lipsa comunicarii e una din problemele principale cu care se confrunta marile corporatii.

Pe langa toate astea, daca cele 8 ore petrecute in fiecare zi la birou sunt intr-o atmosfera tensionata, unde nimeni nu colaboreaza,  daca lucrezi de 5 ani intr-o companie si nu stii despre colegii tai decat numele mic si departamentul unde lucreaza, atunci e cam trist.

PS: Si-acum voi, ca niste cititori români ce sunteti veti intelege de aici ca cel putin jumate din program trebuie sa stai la povesti cu colegii, si munca- ioc si veti da vina pe HR, ca HR-ul a scris pe blog ca e bine sa iei pauza.  Pauze cu bun simt copilasi, cu bun simt.