Tag Archives: criza

Cioara

Acum, când scriu mai rar, de fiecare data înainte să încep o poveste nouă, lecturez cel puţin 5-6 din ultimele articole de pe blog.  Aproape că nici nu mai recunosc problemele alea.

Câteodată mă simţeam singur. Acum însă, am multă lume lângă mine şi nu orice fel de lume, ci lume bună.

Alte dăţi mă luptam cu mine însumi spre a deveni mai bun, mai educat, mai modest, mai creştin.  Sunt departe de perfecţiune şi departe de omul care mi-aş fi dorit să devin, însă sunt departe şi de omul care aş fi fost dacă nu m-aş fi luptat; şi asta îmi dă o oarecare satisfacţie.  Nu ştiu dacă-i o plafonare sau o pauză a luptei acum, însă am tras o oarecare liniuţă de moment şi acum încerc să vădF ce pot realiza cu omul care m-am luptat atât timp să devin.

Nu mă mai simt plafonat social şi încep să văd un orizont, un viitor şi ăsta-i un lucru care mă linişteşte teribil. Munca despre care îmi povesteau şi Cristi şi unchiul Emil atât de mult se pare că are o valoare ce depăşeşte cu mult fluturaşii de salariu.  Are o valoare socială aproape inestimabilă. Mi-am dat seama că dacă muncesc în timp ce lumea joaca war-craft şi se uită la seriale, am mari şanse ca peste 5 ani să nu mai plătesc ratele pe care le plătesc ei acum.  Mă motivează enorm lucrul ăsta.

Sunt oarecum stresat în perioada asta, însă un fel de stres bun.  Simt că am terminat de scris un capitol din viaţa mea şi e timpul să merg mai departe.  Ar trebui să renunţ la o pâine sigură pe şansa unei bucăţi de carne cândva. Mi-e groaznic de frică să o fac, şi nu din cauză că mi-ar fi frică de eşec sau de pâine uscată ci din cauză că lumea din jurul meu îmi spune să stau liniştit, să nu mă arunc.  La nivel teoretic conştientizez oarecum consecinţele unui eventual eşec. Ar fi destul de urât pentru că n-am pe nimeni în spate care să mă susţină. Partea bună e că asta mă va face să dau tot ce am, să lupt cu toate armele. De cealaltă parte, dacă o dau în bară ar însemna să pornesc iar de la zero pe drumul pe care am plecat acum aproape 4 ani, doar că acum cu multe lecţii învăţate.  M-ar ajuta enorm acum să vină la mine cineva care să-mi spună că voi reuşi pentru că el a reuşit şi a văzut pe pielea lui că e posibil.  Acum trăiesc cu impresia că-s singurul din univers care aruncă vrabia din mână pe cioara de pe gard pentru că, deşi văd mulţi oameni cu ciori în mână, stau cu impresia că ciorile lor n-au fost niciodată pe un gard, ci întotdeauna le-au avut în mână.  Mi-e frică să nu fie o decizie luată înainte de vreme influenţată doar de dorinţa mea bolnavă de independenţă totală sau poate un snobism prostesc.  Mi-e frică de foarte multe lucruri, însă dacă e să aleg între ceva şi totul sau nimic, atunci aleg ce-am ales toată viaţa mea de până acum – totul sau nimic şi fie ce-o fi, vreau să cred că sunt un supravieţuitor şi pot trăi bine cu nimic dacă ştiu că am dat tot ce-am avut pentru a avea totul.

N-am luat decizii finale. Încă meditez, încă mă gândesc la ce îmi spun oamenii şi încă pun în balanţă opţiunile. Dacă peste două săptămâni voi mânca aceeaşi pâine, înseamnă ca frica va fi învins, însă dacă pâinea va fi mai neagră, înseamnă ca voi fi pe drumul cel bun.


Noroc

Ţin minte cum la ceva timp după ce am părăsit oraşul de mlaştină m-a sunat un amic de-al meu să mă întrebe cum e traiul la capitală.  Eram cam la acelaşi nivel – terminaserăm amândoi liceul, aveam serviciu amândoi, doar că el a ales să rămână acolo, iar eu am venit aici.  Când i-am explicat cum s-au aranjat lucrurile când am ajuns aici, a rămas surprins, dând vina pe un noroc ce şi-a făcut din mine loc de cazare.  Deşi nu cred în noroc ci cred în Dumnezeu, nu l-am contrazis. M-a rugat să-l ajut şi pe el să-şi găsească un serviciu bun aici, o cazare, să poată veni şi el în capitală pentru că nu prea avea perspective la actualul job. Voia sa încerce şi el. Într-o săptămână îi rezolvasem cu cazarea şi îi găsisem un loc de muncă mai bine plătit decât ce lucram eu.  Cu toate astea, n-a venit. I-a fost frică.  Am stat de el, m-am oferit să-i împrumut bani dacă n-are, să-l scap de salariul minim pe economie la un program de zi lumină, muncă de şantier cum lucra atunci.  Dar n-a venit.

Ştiţi ce face acum? Lucrează tot acolo, la fel de mult, pe aceiaşi bani. Bineînţeles că nici nu visează să poată face o facultate lucrând 12-13 ore pe zi şi au trecut aproape 3 ani de zile – exact degeaba.

De-asta mă enervez când lumea se uită la mine şi dă vina pe noroc, iar când se uită la el spun că n-a avut şansă.  Oamenii fără şansă sunt cazuri excepţionale.  Restul, sunt fricoşi sau puturoşi.

Mă întreb ce-o face peste alţi 3 ani..


Juvenilitate

Ambitii copilăreşti ale unor persoane care au impresia că lucrurile astea îi vor scoate dintr-un anonimat indus de tipic, creându-le o falsă impresie a unei identităţi separate, a unei diferenţieri sociale pe baza unui obicei artificial şi forţat de o simplă şi singură apreciere venită într-un moment de instabilitate self-imagistică conturând un alter ego mai acceptat şi mai integrat social decât realitatea personală, toate ducând la personificarea ambientală şi negarea adevăratei identităţi, apelând la consimilititudini cu vechiul ego pentru o metamorfozare parţială şi sperat semi-permanentă, încercând o revenire evolutivă asupra originalităţii primare direct proporţională cu nivelul de integrare socială reuşit.

gen:

El e băiatul care îşi lasă unghia de la degetul mic să crească mai mult. Spui că-i o vrajitoare, însă fără unghia aia nu s-ar mai remarca cu absolut nimic.

Şi-a lăsat, mustaţă ondulată. Îi stă total aiurea, dar el e ăla cu mustaţă.

Ea e fata care nu se piaptănă niciodată. Ea are un păr mai special, alergic la pieptene probabil. Dacă s-ar îngriji, atunci n-ar mai fi ea.

etc.

Bleah.. juvenilitate


Doamne ajuta-ma sa fiu ca Teo!

Pănâ astăzi am considerat că există oameni care le au pe toate: frumuseţe, bani, parte de educatie înaltă, prieteni buni şi implicit – fericire.  Tot până astăzi am considerat ca exista si ceilalţi care-s bătuţi de soartă, care n-au nici bani, nici nu se îmbracă bine, abia trăiesc de pe o zi pe alta.  Categoria de la mijloc reprezintă doar miracolul trecerii unui om din stadiul de muritor de rând in stadiul de om cu de toate.  M-am inşelat.

De dimineaţă, pornindu-mă spre serviciu, m-am întâlnit in curte cu Teo care mergea şi el în aceeaşi directie.  Întotdeauna am avut o parere bună despre băiatul ăsta şi întotdeauna a fost o plăcere să stau de vorbă cu el.  Are ceva special, întotdeauna îl văd zambind, e omul ăla magic care pare sa aibă tot ce-i trebuie pe lumea asta.  Discutând cu el, mi-a spus ca a terminat facultatea, că lucreaza în domeniul lui şi că e fericit.  M-am bucurat pentru el.  L-am întrebat dacă şi câştigul e pe măsură.  Mi-a spus ca îşi plăteşte chiria şi cu ce rămâne traieşte foarte bine. Când mi-a spus suma mi-au sărit plombele din gură.  Teo câştigă mai puţin de jumătate din cât caştig eu, el absolvent, eu incă student.  Şocat, l-am intrebat cum îşi împarte banii, cum de-i ajung, pentru că mie mi s-ar părea imposibil sa trăiesc doar cu atat.  Răspunsul lui a fost ca o a doua palmă peste faţă: ” Ionuţ, tot secretul e să daruieşti, că apoi Dumnezeu are grija de tine cum ştie mai bine. ”

Am zâmbit  lăsând capul in jos, pentru că mi-am dat seama că nici nu-s vrednic să vorbesc cu un asemenea om.

Doamne ajuta-ma sa fiu ca Teo!


Un fund.. de groapa

Azi, luni, 13 septembrie, in zi de doliu pentru elevi imi permit sa fiu putin mai optimist apeland mai mult la naivitatea mea decat la supradoza de realism care poate fi fatala de multe ori.

Am ascultat de nenumarate ori oameni care plangeau dupa vremurile comuniste, oameni carora li s-a facut dor de stat la cozi si de vorbit in soapta si n-am putut niciodata sa-i contrazic pentru ca la revolutie aveam venerabila varsta de doar 1 an, deci nu-mi pot da cu parerea despre ceva ce n-am trait si n-am cunoscut.  Imi permit doar sa centralizez din ce-am citit si din ce-am auzit si sa spun ca daca libertatea ne-am cumparat-o in rate pe care le tot platim de la revolutie incoace ,   eu tot cred ca a meritat.

Imi amintesc fara nici un fel de nostalgie de anii ’96-2000 cand scoteam frigiderul gol din priza.  Imi amintesc cand in loc de alta pereche de adidasi cumparam un super glue de la rusi sa lipesc talpa adibasului din bazar. Hainele lui Tibi le purtam si eu, iar hainele mele le pastram pentru vremea cand Ovidiu mai crestea sa le poarte si el.  Incetul cu incetul lucrurile au inceput sa se mai schimbe si am inceput si noi sa ne permitem ceva mai multe.  De prin 2003 pana prin 2007 am trait o crestere economica destul de mare zic eu.  Atitudinea a fost aceeasi – una de nemutumire, pentru ca de.. am vazut noi in Italia ca aia traiesc mai bine.

A trecut neobservat faptul ca am inlocuit bazarul cu Mallul, lipiciul cu alta pereche de Nikeuri, peticul cu alta pereche de Levis si autobuzul cu masina.   Fixul cu roata e in pod, acum umblu cu aifonu cu multi-touch in buzunar.  Siriusul, la fel, zace in pod, ca acum e lipita de perete o plasma de 50 de inch cu ecran 3d. Vorbind de perete,  acum nu se mai plange nici el ca e acoperit de un praf de piatra tocit, ci e super-glet cu lavabil peste.  Cand intru in bucatarie, imi dau seama ca nu mai mananc margarina sau salam. De fapt, nici nu mai intru in bucatarie in ultima vreme pentru ca imi permit sa mananc aproape zilnic in oras.  Sa mai zic ceva despre jocurile pe televizor din 2000 fata de laptopurile cu procesoare Intel® CoreTM i7 cu Hdduri de 2 TB.  Sunt mult prea multe lucruri pe care ni le permitem acum si nu ni le permiteam acum 5-6 -10 ani.

Cu toate astea, tot aud ca suntem la fundul gropii, ca nu se poate mai rau de atat, ca mergem din rau in mai rau si tot felul de prezumtii ale unui viitor negru, sau mai rau, inexistent.  Eu sunt optimist si cred ca dupa ce se va termina nebunia asta cu criza vom trai si mai bine si ne vom permite si mai multe decat acum. Nu cred ca asta se va intampla in 50 de ani, ci in maxim 2-3 ani.  Fundul gropii e departe de noi si alte natiuni se roaga sa ajunga in starea de subdezvoltare in care e Romania acum.

Iertati-mi naivitatea si subiectivismul.

PS: Stiu ca nu toata lumea are plasme (nici eu n-am), nu toata lumea are laptop de 2 TB, nu toata lumea mananca in oras  si nu toata lumea are masina sau aifon, insa stiu ca nemultumirea noastra vizavi de nivelul nostru e trai e cauzata in general pentru ca pretentiile noastre cresc de la o zi la alta.


O veste buna

Voiam sa scriu despre nenea de ieri care povestea oarecum dezamagit ca i-au taiat patronii de la firma lui 1/3 din salariu, dar care totusi isi pastra o oarecare multumire pentru ca inca are un serviciu.  Ramasese singurul din echipa lui care nu fusese dat afara.   E un caz clasic in care singura multumire e ca se putea si mai rau.  Ma gandeam azi ca parca numai lucruri urate se intampla in jur.  In toate difuzoarele se aud numai vesti de genul – scumpiri, disponibilizari, reduceri salariale, sinucideri, crime, catastrofe naturale, atentate, etc. M-am cam saturat.

Am o idee de un mic proiect.  Un blog nou, insa unul diferit. Un blog care in mod sigur n-ar atrage mii de vizite pentru ca ar fi un blog din care ar lipsi complet senzationalul.  Ma gandeam, cum ar arata un blog in care sa fie selectate si promovate doar lucrurile bune care se intampla?  Asa mi-as dori sa pot citi zilnic un blog in care sa fie stiri de genul – ieri 10 persoane si-au gasit serviciu, astazi un barbat a dus un buchet de flori sotiei lui, copilul vecinei mele s-a nascut fara probleme si sanatos.

Stiu, suna banal, suna ireal, insa m-am saturat sa respir jegul promovat de dejectiile de la ora 5, de ghena aia numit -ziar –   si nu mai vreau sa stiu fiecare topor infipt in capul vreunei babe in nu stiu ce sat.

Vreau sa ma bucur pentru altii. Vreau sa se bucure altii pentru mine. Vreau o veste buna.

PS:  desi e ora 11:30, astazi n-am gasit nimic in presa despre vreo scumpire sau despre vreo noua taxa.   (daca voi ati gasit, nu vreau sa stiu! )


Bani de facultate

EVZ a venit cu o initiativa buna si a publicat un articol in care au incercat sa aproximeze cam cat cheltuie in medie un student in fiecare an. Articolul lor e bun, numai ca nu stiu in care oras din tara se aplica cifrele alea. In Bucuresti situatia sta putin altfel.

Asa ca, daca va ganditi sa va parasiti locul de mlastina pentru ca v-ati saturat de mancarea calda de acasa si va e pofta de niste sandwichuri si niste cartofi prajiti in ulei folosit de 3 ori, ganditi-va ca aici banul are putin alta valoare.

Deci banii fug din buzunar in fiecare luna cam in felul urmator:

1. cazare+cheltuieli+internet
-> camin = 250-300 de lei
-> chirie – 2 in camera = 350 de lei vara, 420-430 de lei iarna (ap 2 camere , 4 persoane)
-> chirie – singur in camera = 600-700 de lei vara, 850-900 de lei iarna
2. mancare (nu punem la socoteala sticla de cola, punga de chipsuri, ciocolata si nici limonada de la terasa)
– 200 de lei – daca esti pus pe slabit
– 300+ de lei- daca vrei sa mananci cat iti trebuie
3.  abonament metrou
-25 de lei
nu pun la socoteala abonament la RATB pentru ca in ultimul sondaj facut in bucuresti, mai bine de 95% din studenti nu-si fac abonamente ci „merg cu nasul”
4. abonament/cartela –   telefon
– 40+ de lei
5. chestii gen sapun, pasta de dinti, deodorant, dero, detergent vase, etc
– 40 de lei
6. bani dati aiurea pentru relaxare ( terase, filme, shaorme, cluburi, excursii, mancat in oras etc)
– 100 de lei – pentru astia care reusesc sa se infraneze, care n-au viata sociala si-si petrec viata in fata monitorului
– 200+ pentru oamenii normali
7. Aici se mai adauga banii de scoala
taxa – in medie – 2000 de lei/an = 167/luna
manuale – in medie – 500+ de lei/an = 42+/luna

Pana aici strictul necesar in fiecare luna e undeva la 864 de lei pentru un trai la limita supravietuirii, 1200 de lei daca vrei sa mananci si altceva in afara de pateu si salam, iar cei ce depasesc 1200 de lei deja se considera studenti de lux.

Pe langa banii astia, nu trebuie omis ca omul mai merge acasa din cand in cand, asta inseamna bani de drum, trebuie luat in considerare ca adidasii  se mai rup si camasa se mai decoloreaza, asta inseamna bani,  n-am pus la socoteala rechizitele,  n-am scris ca baiatul poate isi face o rata la un laptop daca n-are, sigur vor aparea restante care trebuiesc platitie,   n-am pus cheltuieli neprevazute – de genul – iti rupe cineva un dinte ca te-ai imbatat ca porcul si te-ai luat de pretena lui si acum trebuie sa iti iei calmante si sa te duci la dentist si  n-am pus la socoteala daca baiatului ii place sa-si afume plamanii, si asta costa bani.

Deci, copilasii care ati luat bacul si va ganditi sa mergeti la o facultate decenta intr-unul din centrele universitare mari, nu va ganditi ca in viata e ca in American Pie unde iti permiti sa-ti inchiriezi o vila langa plaja si in fata ei te asteapta un gip decapotabil.  S-ar putea ca pana la gipul ala sa ai de luptat cu gandacii din camin.

Gud loc freshmen!