Tag Archives: lupta

Vise

M-am tot gândit că aș scrie. Aș scrie mult. Mult, însă același lucru. Cuvintele care mi s-au dat până acum, sunt cuvintele unui pește eșuat, ținut în viață de valurile care-l scuipă din când în când și-l amăgesc câteva clipe de apă și alge cărate de o briza cu miros de fericire.

N-am altă poveste. Mă lupt să las în spate ce-i acum în față. Până să câștig lupta asta, o să ajung la 80 de ani, mirosind același pampers pe care-l miroseam acum 26 de ani.  Cu asta m-am resemnat oarecum.

Visele materiale sunt niște dezamăgiri. Se împlinesc urât și pleacă.
Visele spirituale sunt fie superficiale și puerile, fie sunt închise într-o dimensiune incompatibilă cu viața asta.
Visul iubirii e (poate) singurul vis adevărat. Te naște, te sărută pe frunte crescând, apoi te îmbătrânește frumos.

Probabil împlinirea visului nu ține de rezultatul lui, ci mai degrabă de lupta lui. Împlinirea e termenul de valabilitate pe care-l are.

Dacă privesc așa, atunci visele materiale au o luptă grea, obositoare, cu termenul de valabilitate cel mai scurt; iar după ce expiră, miros a … expirat.

Visul iubirii are o luptă frumoasă; obositoare câteodată, dar fumoasă. Termenul ei de valabilitate crește și se depărtează la și spre nesfârșit. Probabil e visul cu muzica cea mai frumoasă în fundal.

Visele spirituale, cred, contrar părerilor populare, că are mai degrabă o luptă în care revelația se îmbină cu gândul într-o căutare nesfârșită a lui Dumnezeu. Probabil că inima (sau sentimentul) are mai mult de-a face cu umanitatea. Astea sunt visele în care, cu cât te crezi mai aproape de împlinirea lor, cu atât ești mai departe. E logica lui Dumnezeu, nerevelată în totalitate, încă.

Oricum ar fi, viața asta e construită din vise, la îmbinarea dintre dorință și nenorocire. Începe cu visul unui sân care alăptează și se termină cu visul unei contopiri cu Dumnezeu. Între ele, rămâne visul frumos al iubirii.

Reclame

Epoca putorilor

Îmi vine să strig, să strig cât pot de tare,
Să strig pentru că nu înțeleg.
Luptați măi oameni buni, luptați!
Luptați și voi, mă oameni răi,
Căci fără răul vostru, binele lor ar păli!

De ce vă uitați unii la alții ca niște tâmpiți,
Blocați într-un muc aruncat lângă gunoi?
Oameni buni, ridicați-l! Puneți-l în coș!
Oameni răi, dați-i cu șutul, aruncați altul! Faceți-vă treaba!

De ce stați oamenii buni? De ce stați ăia răi?
Nu fiți putori! Of.. oameni! Toți!
Căci nu, nici Dumnezeu n-o face binele.
Și nu, nici Dracu’ n-o să facă răul.


Ora 10, 25 de ani, 2013, Iulie

Ora 10, Crangasi. Inca. E ultima luna in apartamentul 94. Stau aici de prea multa vreme.
25 de ani, Bucuresti. Viata incearca sa-mi fure libertatea. Ma lupt pentru ea.
2013. Incep perspective mai optimiste. Nu mai gandesc in termeni de rate si vacante planificate.
Iulie, ultima zi. Maine voi fi mai bun. Prostiile motivationale sunt motivationale cateodata.

Ora 10, Crangasi. Inca. Ma simt ca la ora 1. Obosit.
25 de ani, Bucuresti. Imi place o fata care nu stie cum ma cheama. Ma lupt pentru libertate totusi.
2013. Imi place HR-ul mai mult decat baroul. Adi ne-a facut un logo.
Iulie, ultima zi.  Maine a fost astazi pentru ieri. Am fost mai bun sper.

Ora 10,
25 de ani
2013
Iulie

Mergem inainte.

Ora 11.


Străduințe

Un cort de două persoane, rătăcit gol în cântecul vechi despre marea din vamă.

O floare care ieri era ofilită și astăzi și-a plâns petalele în așteptarea furtunului de la irigații

Un elefant care evadează dintr-o cușcă și fuge la autogara obor să-și ia bilet spre Australia

Un vis care nu și-a găsit stăpân însă care și-a deschis o casă de vise orfane

Un câine care stă colac în parcarea de la Piața Crângași ciulind urechea la fiecare zgomot care seamănă a pisică

O minge de volei care se zbate să ajungă lângă lună la fiecare aruncare

O foaie care își caută încă drumul spre cartea a cărei povești a întrerupt-o.

O femeie în a cărei ochi stă drumul către el

O clipă de liniște care se sinucide bând un pahar de amintire expirată

Un copilaș născut bătrân infiat de o speranță tânără cu care s-a căsătorit la 12 ani.


Campania de vara 2011

Vacanţa de anul trecut a fost istorică pentru mine. N-aş fi dat-o nici pe 5 excursii in Caraibe. Poate pe vreo 3 în Hogwarts (înţelegeţi voi).  Nu ştiu dacă voi reuşi să concurez anul ăsta cu ce-a fost înainte, însă am să-mi dau toată silinţa.

Plimbările peste graniţă le păstrăm pentru luna octombrie, acum ne învârtim iarăşi prin metropolele româneşti. La 23:45 va fi primul eveniment al campaniei. Toţi prietenii ne vor conduce pe mine şi pe Cătălin spre acceleratul 1821 care va pleca din Bucureşti în direcţia Arad. Vom cânta pe peronul gării cântarea aia din harfele mici şi negre: „la revedere, ne vom vedea, ne vom vedea, la revedere… „.  După ce vom plânge, ne vom despărţi cu imaginea batistelor albe fluturând ca un simbol al supunerii în faţa lacrimilor ce vor curge şiroaie timp de ore întregi.

La Arad avem o misiune grea. În cazul în care eşuam în a salva copilăria lui Gabi, atunci va trebui să asistăm la judecata şi încarcerarea lui de la Biserica Rosie. Sentinţa va fi clară – O verigă la degetul inelar va fi simbolul condamnării lui pe viaţă la a fi deţinut de o fată frumoasă pe care va trebui s-o mituim straşnic pentru fiecare permisie cerută pentru Gabi.  Cel mai probabil vom eşua.  După ce ne vom îneca amarul în sarmale şi peşte la grătar, vom pleca spre Timişoara.

Nu ştiu ce vom face acolo. Probabil ne vom întâli cu Alina şi vom hrăni porumbeii din faţa catedralei. Lupta cea mai grea de acolo va fi cu civilizaţia.  Apucăturile noastre şi graba, amestecate cu sângele de moldovean din vene mă vor face să nu pot întelege civilizaţia Timişoarei.  Cătălin, fiind mai emancipat va rezista mai mult decât mine.  Luni dimineaţa drumurile mele şi ale lui Cătălin se vor despărţi. Eu voi pleca spre Cluj, el va încerca să facă faţa în continuare porumbeilor din faţa catedralei.

În Cluj va fi ca o reuniune a oştenilor lui Ştefan. Marius, Andrei şi Alex mă vor aştepta. Încă nu ştiu la ce să mă aştept de la ei, însă bănuiesc că pentru început vor fi nişte momente în care ne vom testa unii pe alţii.  Cred că ne vom lupta cu toate armele rămase pe câmpul de luptă, pentru că suntem moldoveni şi nu ştim ce-i aia diplomaţie. Sperăm să supravieţuiască măcar o parte din perne. Lupta va dura intre 2 şi 3 zile şi indiferent cine va câştiga, eu îmi voi continua expansiunea spre locul meu de mlaştină.

În Suceava va fi un timp mai ciudat. O parte din aliaţi vor fi plecaţi într-o campanie în Alpi, aşa că va trebui să fac faţă triburilor Paşcanilor şi Cazacilor de unul singur. Lupta cu Cazacii va fi în Voroneţ, iar dacă voi supravieţui, următoarea campanie va fi în Iaşi când mă voi lupta cu tribul Paşcanilor aliat cu ce a mai rămas din tribul Tumurugilor.  Tabăra va fi pregătita de aliatul meu Leo şi sperăm să putem face faţă.

După toate luptele astea, regele ne permite o permisie de 2 zile în Bucureşti, după care va trebui să-mi găsesc aliaţi pentru lupta cu flota Mării Neagre. ( Neagră, da?! ). E posibil ca primii doi aliaţi să fie Marius şi Alex, însă nu-i nimic stabilit.  După lunga campanie de vreo 3-4 zile din Vama Veche, ne vom retrage încetul cu încetul spre Bucureşti înapoi când vom fi aşteptaţi din nou pe peron pe fundalul aceloraşi batiste, de data asta îmbibate în lacrimi de bucurie şi dor, în uralele mulţimii in extaz, acompaniaţi de o a doua piesă din harfele mici şi negre, : „Eroii slavei vin acum acasa. Au biruit în marele necaz…”.


Cuvinte prea mari (1)

„Încearcă din răsputeri să construiască. Pune suflet în ceea ce face şi se vede. Atunci îl vezi entuziast, ai cu cine vorbi.  După o perioadă, fără absolut nici un motiv vizibil, îl vezi cum dărâmă tot ce a construit. Se închide în el şi atunci ştii că trebuie să-l laşi în pace.  După un timp se apucă iarăşi să construiască. Şi iar începe, iar entuziast, apoi iar dărâmă. Încerc să înţeleg de ce o face, dar nu reuşesc.”    (Cornel)

„L-am văzut cum se apropie de oameni. E acolo pentru ei întotdeauna. Aproape că nu ştie să spună nu. Oamenii încearcă să se apropie de el, încetul cu încetul. El îi priveşte, dar se îndepărtează de ei. Nu ştiu de ce face aşa. Pur şi simplu, în momentul în care cineva începe să ţină la el, face tot posibilul să-l îndepărteze. N-are nici un sens.”  (Esty)

„L-am văzut întotdeauna înconjurat de oameni. Era nevoie de un simplu telefon şi aduna instant o gaşcă lângă el. Avea mulţi prieteni şi întotdeauna ceva de spus între ei; capabil de lucruri extraordinare. I-am propus să lucreze cu mine pentru că are un potenţial pe care mi se pare că-l iroseşte. A refuzat încrederea pe care i-o acord pentru a rămâne la o banalitate – să stea la proiector. Nu înţeleg de ce o face, însă e alegerea lui.” (Corneliu)

„Nu prea ştiam cine e la început. Avea rucsacul în spate, blugi, adidaşi, nimic prin care să-mi atragă atenţia. Mi-am închipuit că e băiatul ăla care sparge seminţe în faţa blocului şi pierde vremea cu jocuri pe calculator sau ştiu eu ce alte activităţi.  După ce am vorbit cu el, nu mi-a venit să cred. Adică e mic, are abia 22 de ani, însă promite multe. Întotdeauna îl văd că vine cu idei, însă nu înţeleg de ce nu se zbate să şi facă ceva cu ideile astea. E o risipă de talent.”  (Gabi)

„Era mic. Clasa a noua. Îl vedeam dornic să facă schimbări. Voia să se bată cu sistemul. Am ştiut de la început că nu va câştiga, însă nu i-am spus-o niciodată. Am vrut să-l las să lupte şi l-am încurajat. Trebuia să se înveţe cu lupta. De fiecare dată când pierdea câte o luptă venea la mine şi mă întreba ce să facă. Nu ştiu dacă ce-a avut el a fost ambiţie sau încăpăţânare. N-a câştigat nici o luptă, însă n-a renunţat nici o clipa.  A fost un moment, deodată. Nu ştiu ce s-a întâmplat, ce s-a schimbat. Mi-a spus că vrea să se retragă. I-am respectat decizia. Au trecut ani de zile şi încă îl aştept să revină. Poate să facă lucruri mari şi ştiu că vrea lucrul ăsta. Nu ştiu ce-l reţine. Încerc să regăsesc luptătorul de atunci, însă mă lovesc de altceva. Nu e comoditate, nu e lipsă de interes. E altceva, dar nu reuşesc să-mi dau seama ce. Nu înţeleg, dar încă sper.” (Nicu)

– va urma –


Osteni! Pi cai!

cine-a zis ca-i pace in Romania??

Azi e o zi istorica. Moldovenii is moldoveni, orice-ar zice ceilalti. Noi suntem invatati sa fim castigatori, sa ne luptam pentru ce vrem. Astazi, am dus ultima lupta, cea prentru Dreptul Constitutional. Ca si Stefan odinioara, multe lupte, majoritatea castigate, iar cele pierdute, nesemnificative. Eu am castiga anul asta 28 de lupte, si am pierdut 2. Pixuri bune, foi multe, imprimante secatuite si zeci de ore de stat cu cartea la lampa.. toate le-am pierdut in lupte, si m-am luptat zi si noapte cu cei mai buni neuroni ai mei. Cate-odata am fost coplesit de dusman, avand examenele la diferente foarte mici de timp, si nedandu-mi timpul necesar sa ma pregatesc. De aceea, am avut parte si de doua infrangeri. Inamicul e la pamant. Eu imi planuiesc un nou atac in septembrie, unde vreau sa-mi iau revansa pentru bataliile pierdute. Lupt impotriva a doi inamici. Unul e puternic, si va mai rezista inca cel putin 3 ani. Celalat, cred ca in 2 ani il voi face sa cedeze… Mai am de rezistat la cel putin vreo 60 de maceluri pana la final, insa, sunt sigur ca dusmani vor ceda…
Stefane draga, ai fi tu mort, dar noi, moldovenii, am ramas aceiasi luptatori. Dormi linistit, ca are cine lupta!