Tag Archives: joc

Asa-i in tenis

Mă văd pus oarecum în dificultate sa discut despre acest ultim păcat din seria celor 7 pentru că e unul din lucrurile de care sunt acuzat cel mai des; şi nu pe nedrept.   Nu-i vorba neaparat de o mândrie de-aia prostească cum că aş fi cineva, că aş merita ceva ci e vorba mai mult de o atitudine de superioritate faţă de cei din jur, atitudine pe care de cele mai multe ori o am fără să fiu conştient imediat de lucrul ăsta. Cu toate astea, mă lupt să scap de atitudinea asta şi dacă nu mi-a ieşit până acum, sper să iasă de acum.

Nu vreau să dau lecţii de moralitate, nu încerc să dau soluţii la o problema de care nici eu n-am fost în stare să scap în totalitate încă ci vreau pur şi simplu să aduc modestia la rang de virtute şi să cobor mândria de pe piedestal.

Mi-l amintesc pe Paul, un prieten extraordinar, unul din puţinii oameni care încă nu m-a dezamăgit în nici un fel şi care în foarte multe lucruri e un model de viaţă pentru mine.  Deşi mă făcea praf  la tenis (de masă) de fiecare dată, întotdeauna susţinea faptul că eu aş juca mai bine decât el.    Paul a fost şi este întotdeauna atât de atent cu cei din jur, încât nu l-am vazut simţindu-se superior nici măcar faţă de copiii unde mergeam săptamânal să predăm lecţii biblice.  Vorbea cu ei de parcă ar fi fost şi el în clasa a 3-a.  Întotdeauna a pus preţ pe cuvintele spuse de alţii definind parcă regula de baza a brainstormingului – ascultă cu atenţie ce zice celalalt şi nu pleca de la ideea că părerea celuilalt nu-i bună.  Inteligenţa, educaţia şi competenţele l-ar fi calificat pe Paul să se simtă mult peste nivelul majorităţii, însă a ales să adauge la astea 3 şi un caracter frumos.
Aş fi necinstit dacă aş spune că nu m-a impresionat Cornel aseară când jucam tenis (de picior), iar când mai avea de caştigat un punct a spus tare că în cazul în care va câştiga e un pur accident şi nu-şi asumă victoria.  Diferenţa dintre mine şi el a fost faptul că el a recunoscut că tenisul nu-i punctul lui forte iar eu nu – deşi aseară a jucat mult mai bine decât mine.  Eu dau vina pe bec, pe copaci, pe coşul de gunoi de lângă teren, pe serve date aiurea – el spune sincer – fac cât pot.

N-am vrut să dau exemple de mândrie,  ca să evit comentariile de genul – şi eu fac aşa, dar asta nu înseamnă că sunt mândru-  ci mai degrabă să arăt atitudini corecte, aspiraţionale pentru mine pentru că nu încerc să văd cum nu vreau să fiu, ci mai degrabă cum să devin.

 

Reclame

Hipnotizat de pufuleti

E acceptabilă lăcomia?

In clasele 1 si 2 am avut parte de o experienţă foarte interesantă.  Liceul de artă avea un mic sediu la 2 minute de casa unde stăteam şi avea doar două clase: 1 şi 3.   Coincidenţa facea ca eu să fi fost în clasa întâi şi Tibi în clasa a treia când ne-am mutat  în acea zonă.  Eram în clasa întâi 3 elevi şi în clasa a 3-a erau 4 elevi. Făceam orele în acelaşi timp, aceeaşi sală cu aceeaşi învăţătoare: în total 7 elevi şi o învăţătoare în toată şcoala.   Undeva pe la mijlocul anului şcolar s-a deschis o fabrică de pufuleţi imediat lângă şcoală.  Nu ştiu dacă a fost strategie de marketing sau au vrut ei doar să fie de treabă, dar într-o pauză o angajată de la fabrică a venit la şcoală cu un sac de pufuleţi.  Noi când am văzut, am tăbărât pe sac şi am început să mâncăm de parcă nu mai văzusem pufuleţi niciodată.   La un moment dat, una dintre eleve s-a repezit la sac şi a bagat capul în sac, a mâncat din el cum mănâncă vacile din ciubăr; nu ştiu dacă avea o faţă de om entuziast sau pur şi simplu hipnotizat de pufuleti.  Noi ceilalţi am facut toţi câte un pas înapoi şi priveam la manifestarea colegei.  La un moment dat s-a oprit, a scos capul din sac,  cu parul plin de mămăligă, murdară pe faţă   şi cu gura plină de pufuleţi a rostit nedumerită clasicul – ” ce?! ” – de parcă ar fi fost normal ce facea.

Acum aş fi nedrept să mă gândesc doar la ea când vorbesc de lăcomie.  Nu pot să nu mă gândesc la un anume patron care nu-si mai plătise angajaţii de 6 luni, timp în care şi-a facut o viluţă cu 3 etaje la marginea oraşului şi şi-a mai cumpărat încă două maşini. Nu pot să nu mă gândesc scene de film gen Mumia în care doi oameni preferă să fie îngropaţi cu comoara decât să lase ceva acolo. Nu pot să nu-mi amintesc de jucătorii de barbut din clasă care nici după ce câştigau 2-300 de lei într-o zi (cam maximul pe o zi), nu se opreau, sau George care îşi mânca napolitanele în spatele şcolii ca să nu trebuiască să le împartă cu nimeni.

Unii care prin lăcomia lor făceau victime, alţii care erau ei victime ale propriei lăcomii, în ochii mei  erau la fel de vinovaţi.  Să mai revin cu întrebarea de la început?


Povestea cu socata

Inainte sa stiu ce-i ala ciocan peste degete si praf de ciment sub unghii, undeva prin clasa intai, manat de dorinta de a-mi cumpara „o consola” Brick Game cu Tibi impreuna am gasit modul de a strange bani.  Cum pe dealurile de langa casa e plin de arbusti, ne-am gandit sa culegem soc si sa-l ducem la piata.  Asa ca, am inceput sa ne cataram in copaci si sa culegem soc. Il puneam 1-2 zile la uscat apoi il duceam la piata.  Multa lume intreba ce-i ala, ce se face cu el.. noi explicam de socata, de ceai de soc.. dar ti-ai gasit.. de unde sa stie ei?.. oameni crescuti la bloc si invatati cu praf de barabule si ceai la plic.

Cand am observat in prima zi un nivel slab de vanzari am stabilit o sedinta de urgenta cu actionarii companiei ( adica eu si Tibi ) unde sa stabilim un nou plan de promovare al produsului.   Dupa lungi dezbateri am gasit solutia: cautam o colaborare cu un expert in socata ( adica mama ), solicitam o reteta, muliplicam reteta si fiecarui client ii oferim gratuit acea reteta. Expertul in socata ne-a propus si o a doua masura. Ne-a oferit o sticla de 2 litri de socata, iar pe langa reteta sa oferim clientilor si un pahar de socata.  Asa ca, a doua zi ne-am prezentat frumos in zona de comert si pe cartonul unde scria pretul, am scris mare, cu o carioca neagra: „pentru fiecare gramajoara cumparata veti primi un pahar de socata impreuna cu reteta”.  Ce sa va zic, daca cu o zi inainte vandusem 2-3 gramajoare de soc in vreo 4-5 ore, in urmatoarea zi am dat gramajoare fara numar. Pe la ora 12 am ramas fara marfa (programata sa o vindem in decursul unei saptamani intregi). Eu am ramas la piata sa nu pierdem locul strategic iar Tibi a plecat de urgenta la locul de aprovizionare, a strans echipa ( copiii din vecini) si a revenit in jumatate de ora cu 2 sacose de soc.

In mai putin de o saptamana am strans bani pentru consola aia din bazar care costa 60.000 cu bani facuti din soc.  Apoi, cu timpul ne-am extins si, in functie de sezon, am inceput sa vindem narcisele din curte, straturile de patrunjel,  frunzele de vie si de potbal si bineinteles pastaile americane mov.     Pe langa bani, ne-am facut relatii cu directorul pietei, cu tanti Aurica de la citrice si bineinteles cu Politia, care in prima zi se luase de noi si vruse sa ne trimita acasa, insa tanti Aurica i-a trimis la plimbare pe politisti spunand ca e marfa ei.  A doua zi Politia s-a intors, insa in calitate de client interesat de miracolul socatei.


Dileme – mafia

Era un oras linistit. Nu se intampla mare lucru. Fiecare isi vedea de lucrul lui, toti se cunosteau intre ei, se ajutau reciproc, se impacau bine.  Toate bune si frumoase pana intr-o seara.  S-a aflat ca doi infractori au intrat intr-o casa si au incercat sa ucida pe proprietarul casei. Din fericire, proprietarul era doctor si a reusit sa-si acorde ingrijiri medicale de urgenta.

Imediat a venit seriful si a facut o investigatie. A suspectat pe cineva, insa s-a dovedit ca suspectul nu fusese vinovat de nimic.  A doua zi, s-a facut o intalnire ad-hoc pentru a se afla identatea celor doi.

Claudiu, doctorul victima, foarte nemultumit pentru intentia mafiei, Adi, seriful, in cautarea urgenta a unui vinovat si cetatenii care de multa vreme aveau o suspiciune au decis: omorarea cu pietre a lui Florin.  Florin a murit nevinovat. Mafiotii au reusit sa manipuleze populatia, astfel un om nevinovat a murit. In urmatoarea seara s-a incercat o noua tentativa de crima asupra doctorului, nereusita deasemenea.  Ana a facut echipa cu doctorul si au decis omorarea mea, adica a lui Ionut.  Ramasese sa fie descoperit si celalt mafiot. Cristi, Corneliu, Catalina si Larisa incercau impreuna cu ceilalti descoperirea mafiotului numarul 2. Era clar ca unul din ei trebuie sa fie.  Dupa indelungi replici Alex, primarul, a fost nevoit sa forteze un vot. Majoritatea decidea uciderea Catalinei.

Sub presiune maxima, aflandu-se ca domnisoara a murit nevinovata au recurs la noi dezbateri, in ultima instanta decizia fiind de a-l omori pe Corneliu.    Intr-adevar, Corneliu era cel de-al doilea mafiot.

Pentru a rezolva dilema tentativei de crima au fost necesare alte 4 ucideri.  Oare a meritat?

Oricum, primarul se schimbase Alex fiind inlocuit de Camelia  si venise un nou serif in oras, Iulian, care a fost omorat de mafiotii care au complotat cu fostul serif inca din prima noapte. Cert e ca schimbarea n-a fost in bine, pentru ca mafiotii s-au inmultit si, desi doi din ei au fost prinsi si ucisi de catre popor, a ramas unul in viata care a avut grija sa ucida tot orasul, in afara de doctor.. ca de.. de unde era sa mai cumpere pastile la batranete…


Scriu

Cand rad, eu plang
Cand plang, nu plang
Ci rad, sau plang…
Nu rad, dar plang…

Azi rad ..nu plang..
Maine nu plang
Azi sa mai plang?
Poimaine plang

As vrea sa rad, dar plang
Nu plang.. ba plang
Nu rad.. ci plang
Plang mult.. da… plang

Eu rad ..nu plang
Cand rad ..eu plang
Nu rad….nu stiu
Cand plang ….eu scriu..

Ionut Andrisan