Tag Archives: educatie

Idei de afaceri

Astăzi de dimineață m-am trezit cu o idee foarte bună de afacere. O dau gratis azi pentru că mulți prieteni m-au rugat să-i ajut să înceapă o afacere bună anul ăsta.  Nu știu de ce au venit la mine. Nu-i ca și cum am un mare succes în domeniu.  Sunt și eu ca mulți alții, un biet corporatist, sau, ca să-l citez pe unul din artiștii mei favoriți – „un flautist eșuat cu expresie corporatistă”.

Mă rog, revenind. Plecăm de la ideea că dacă n-avem mult capital la dispoziție, dar avem voință și răbdare:

Ideea 1:   Fabrică de sandwichuri.  În fiecare dimineață dau 6 lei pe un sandwich pentru care n-are cum să se fi cheltuit mai mult de 3 lei.  Ideea mea e următoarea: În fiecare dimineață, în loc să cumpăr un sandwich de 6 lei, voi prepara eu unul care mă va costa doar 3 lei. Asta înseamnă o economie de 3 lei / zi lucrătoare = ~63 lei / lună x 11 luni lucrătoare  = 693 lei / an.  Pentru că nu reinvestim tot profitul, considerăm 193 bani de un weekend în Vamă (da ajung, dar asta e o altă idee de afacere), iar 500 reinvestim. Îi reinvestim într-un curs de educație financiară. Facem cursul și învățăm să economisim și mai mult. Și anul viitor, în loc de 693 de lei, facem economie de 3000 de lei. Și cu 3000 de lei deja putem merge către ideea 2.

Ideea 2:  Magazin de idei de afaceri.  N-am catalog. Taxez la oră. Sau la proiect. Sau, câteodată, nu taxez deloc.

Pentru ideea 1 – aici

Pentru ideea 2 – aici

Reclame

Imagini

Ieri seară coborau din 41 un copilaş la vreo 4 ani şi tatăl lui. Tatăl avea într-o mână o plasă şi în cealaltă ţigara aprinsă. În mers, nenea a scăpat ţigara din mână. Copilaşul s-a aplecat, a luat ţigara aprinsă de jos şi i-a dat-o tatălui său zâmbind. Nenea a luat-o a suflat peste ea s-o sterilizeze bănuiesc şi a băgat-o iar în gură.   Când au ajuns la semafor, dintr-un reflex probabil, copilul a întins mână tatălui sau înainte să traverseze.  Când a văzut ţigara în mână, din mers a încercat să se prindă  de haina tatălui său. N-a apucat pentru că acesta l-a repezit imediat:  „Hai.. ce faci?” A rămas cu mâna suspendată în aer, alergând lângă tatăl său, căutând o mână prea ocupată cu o ţigara aprinsă.  Nu pot pune în cuvinte scena asta. N-am sa descriu expresia copilaşului – inocenţă, confuzie, teamă, neîmplinire, încercare de adaptare, independenţă prematură, neîncredere, teamă, iarăşi teamă.. toate în doi ochi ai unui copilaş din 41.

Nu, nu acuz ţigara că nu-i vina ei. La fel de uşor ar fi putut ţine în mână o sticla de cola, sau mă rog, o lumânare aprinsă dacă vi se pare mai sfântă.  În cazul ăla, cea mai sfântă ar fi fost mâna copilaşului.

 


Linia de siguranta

A fost o imagine atât de ciudată, dar extrem de plăcuta, pentru că m-am învăţat să văd copii care nu mai au chef să asculte de părinţi, copii care ţipă daca nu le se fac mofturile, veşnic încruntaţi şi cu atitudini de superioritate în faţa părinţilor.

Eram în staţie la Titan cu căştile în urechi. La un moment dat vine un puşti de vreo 3-4 ani la mine, îmi spune ceva şi îmi face un semn cu mâna.  Mi-am scos căştile din urechi oarecum surprins. Mi-a repetat să mă dau înapoi că n-am voie să depăşesc linia de siguranţă.  Am zâmbit şi am făcut un pas înapoi.  De la mine a plecat la următorul şi apoi la urmatorul… Făcea ceea ce ar fi trebuit să facem noi, oamenii mari.  M-am urcat în metrou şi m-am aşezat în faţa lui.  Nu mi-am mai pus căştile în ureche pentru că pur şi simplu mă cucerise copilaşul ăla. Statea în picioare în faţa tatălui său (cred). Tatăl lui i-a spus să se aşeze pe scaun, iar acesta s-a aşezat, zâmbitor, fără să comenteze absolut nimic (ciudat).  N-am putut să-mi iau privirea  de la copilaş până la Eroilor ( 7 staţii ).  Era atât de plin de energie, însă atât de ascultător. Când tatăl lui i-a spus să vorbească mai încet, să stea frumos pe scaun, să se ţină de bară sau să nu se strâmbe, nu s-a încruntat o dată.  Pur şi simplu, cu zâmbetul neşters a căutat altceva interesant de făcut sau de privit fără nici o intenţie de a pune la încercare răbdarea cuiva.   Când a coborât, am rămas cu privirea fixată pe el şi l-am privit din metroul în mişcare cum a început iarăşi să-şi joace rolul.

Acelaşi zâmbet, acelaşi copilaş, acelaşi dat din cap dezaprobator însoţit de aceeaşi propoziţie: ” Vedeţi că nu aveţi voie să depăşiţi linia”.

De atunci, n-am mai depăşit.


Povestea cu socata

Inainte sa stiu ce-i ala ciocan peste degete si praf de ciment sub unghii, undeva prin clasa intai, manat de dorinta de a-mi cumpara „o consola” Brick Game cu Tibi impreuna am gasit modul de a strange bani.  Cum pe dealurile de langa casa e plin de arbusti, ne-am gandit sa culegem soc si sa-l ducem la piata.  Asa ca, am inceput sa ne cataram in copaci si sa culegem soc. Il puneam 1-2 zile la uscat apoi il duceam la piata.  Multa lume intreba ce-i ala, ce se face cu el.. noi explicam de socata, de ceai de soc.. dar ti-ai gasit.. de unde sa stie ei?.. oameni crescuti la bloc si invatati cu praf de barabule si ceai la plic.

Cand am observat in prima zi un nivel slab de vanzari am stabilit o sedinta de urgenta cu actionarii companiei ( adica eu si Tibi ) unde sa stabilim un nou plan de promovare al produsului.   Dupa lungi dezbateri am gasit solutia: cautam o colaborare cu un expert in socata ( adica mama ), solicitam o reteta, muliplicam reteta si fiecarui client ii oferim gratuit acea reteta. Expertul in socata ne-a propus si o a doua masura. Ne-a oferit o sticla de 2 litri de socata, iar pe langa reteta sa oferim clientilor si un pahar de socata.  Asa ca, a doua zi ne-am prezentat frumos in zona de comert si pe cartonul unde scria pretul, am scris mare, cu o carioca neagra: „pentru fiecare gramajoara cumparata veti primi un pahar de socata impreuna cu reteta”.  Ce sa va zic, daca cu o zi inainte vandusem 2-3 gramajoare de soc in vreo 4-5 ore, in urmatoarea zi am dat gramajoare fara numar. Pe la ora 12 am ramas fara marfa (programata sa o vindem in decursul unei saptamani intregi). Eu am ramas la piata sa nu pierdem locul strategic iar Tibi a plecat de urgenta la locul de aprovizionare, a strans echipa ( copiii din vecini) si a revenit in jumatate de ora cu 2 sacose de soc.

In mai putin de o saptamana am strans bani pentru consola aia din bazar care costa 60.000 cu bani facuti din soc.  Apoi, cu timpul ne-am extins si, in functie de sezon, am inceput sa vindem narcisele din curte, straturile de patrunjel,  frunzele de vie si de potbal si bineinteles pastaile americane mov.     Pe langa bani, ne-am facut relatii cu directorul pietei, cu tanti Aurica de la citrice si bineinteles cu Politia, care in prima zi se luase de noi si vruse sa ne trimita acasa, insa tanti Aurica i-a trimis la plimbare pe politisti spunand ca e marfa ei.  A doua zi Politia s-a intors, insa in calitate de client interesat de miracolul socatei.


Starwars vs Ascunsa

Nu pentru ca e un trend si nu pentru ca fiecare blogger veritabil trebuie sa dezbata o anumita serie de teme,  precum o intamplare din scoala, parerea despre clasa politica, articole despre cum sa scrii articole, si asa mai departe.. Ci pentru ca ma preocupa treaba asta. Il stiti pe Leo, da? E fratele al mai mic, din clasa a 3-a. Eu is mai mare ca el cu 12 ani. Ei bine,  e posibil sa-l iau in grija aici la capitala.

Acu, nu-i asta baiul, dar automat m-a dus cu gandul la o copilarie a unui copil care sta la bloc intr-o metropola.. Eu in Suceava stateam in centrul orasului, insa intr-o parte mai retrasa a centrului unde cel mai apropiat vecin era izvorul, apoi imediat dupa izvor era dealul cu paduricea aia unde ne jucam urmariri cand eram mici. Normal ca nu lipseste nici plopul ala mare unde am avut casa in copac si nu lipseste nici gaura aia in deal, mica pestera care am sapat-o cand eram micut.  Putin mai sus e livada unde mergeam si mancam merele cand erau mari cat o corcodusa. Inca se mai aud cainii noaptea cum latra, inca se mai aude cate un cocos dimineata, vara inca mai vezi cate o oaie, cate o vaca la pascut pe acolo, zici ca stai la tara. (Acu toti bucurestenii sa zica in cor : provincia prin definitie e tara! – ha ha).  Mai e si copacul ala care-l foloseam ca turn de control cand ne jucam de-a Stefan cel Mare si turcii. Cand te urci in copacul ala vezi ca din elicopter 2 din cartierele mari din Suceava. Acu se vede si turnul colorat de la mall.  Noaptea se vede ca un Las Vegas cand li-i taiat curentul.  Acolo ne stiu toti vecinii pe o raza de 1 km. Nu doar ca ne stiu, dar ne si raspund la salut fara o greata de-aia de parca ar cere o perfuzie cu helas.  Am avut si joc pe televizor si computer inca de cand eram copil. Cu toate astea alegeam sa ne intalnim toti copiii pe afara sa ne jucam. Aveam trasat cu pacura un teren de fotbal pe strada din fata unde organizam campionatele de fotbal.  Echipa noastra se chema AQUA pentru ca stateam cel mai aproape de izvor.   Pot sa zic ca am avut o copilarie mai plina decat aia cu care se lauda Creanga.  Mi-a permis mediul.

Acum apare contrastul asta evident cu generatia asta de copii care traiesc in virtual de 3 ori mai mult decat in real.  Se trezesc, pornesc televizorul. Isi fac ghiozdanul, isi pun castile in urechi si pleaca la scoala. La scoala se joaca pe telefon toate orele, normal, cu castile in urechi. Cand vin acasa se baga la un Star Wars in retea. Dupa ce se plictisesc mai stau putin pe messenger si pe hi5. Seara se baga la un film. O sa le povesteasca nepotilor cum au trecut GTA-ul si Heroes in copilarie.  

Macar Leo nu-i asa. El inca isi face casa in copac, inca mananca mere verzi din livada, inca se da cu sania, inca se joaca prin padurice si bea apa rece direct din izvor cand e transpirat. Inca vine acasa cu julituri. Filmele si messengerul il cam plictisesc.  Ii plac jocurile pe computer, insa renunta imediat la ele daca e vorba de o bulgareala sau de o ascunsa.        

E o exceptie, asa-i?


Vorba aia.. cum ii crestem, asa-i avem

leoIntai m-a sunat ca Iulian i-a furat batul. Aproape plangea.. nu mai are sabie.. cu ce se mai joaca? I-am zis ca rezolvam asta cand vin acasa.. Dupa ce am inchis telefonul, s-a dus repede la mama si i-a zis „Iulian e mort cand vine Ionut… e mort!”. Dupa ceva vreme, ma suna iar. „Ionut, sa stii ca doi colegi m-au facut cap de sobolan!” Da, „cap de sobolan” pentru ca nu a putut sa faca nu stiu ce exercitiu la sport. I-am zis ca la sfarsitul lunii, cand vin acasa, aia 2 au incurcat-o.  Dupa ce am inchis telefonul, s-a dus  in graba la mama, si i-a zis : „la sfarsitul lunii, cand vine Ionut acasa, aia 2 au incurcat-o! Ii face Ionut praf!!”  Acum, el stie, se bazeaza pe evenimentele din trecut, cand, dupa ce a venit cu gatul vanat acasa, m-am dus de urgenta a doua zi la scoala, si m-am luat de cine am prins in cale, si, altadata, dupa ce s-au luat coloratii din deal de el, m-am batut cu toata satra lor..
Acum, am o mare dilema… Cum il invat pe Leo ca de cele mai multe ori, violenta e solutia cea mai proasta, chiar daca il face pe el sa se simta cel mai bine..? si in acelasi timp, cum il fac sa se simta protejat si in siguranta, sa stie ca nu are de ce sa se teama? Cum sa-l invat sa se descurce singur cand e luat peste picior, si sa nu accepte asta..?
Nu-s adeptul solutiei „lasa ca fac eu, ca el e mic”, pentru ca, daca nu-l inveti cand e mic, cand creste, ajunge un cocalar revoltat, un emo sinucigas, orice altceva in afara de un copil bun.. Insa, sunt adeptul, „sunt acolo cand are nevoie de mine”, si il invat cum sa-si rezolve singur problema… daca poate.. daca nu, il pun sa priveasca cum as rezolva-o eu..
Bataie mare de cap cu copiii… dar ce sa-i faci.. vorba aia, cum ii crestem asa-i avem..


Mai parinti mai

Iar vin cu o stire furata din ziar. Un copil de 2 ani si 5 luni e cel mai tanar fumator din lume. La varsta lui fumeaza un pachet de tigari pe zi. Daca nu primeste tigari, se enerveaza, tipa, plange… Totul a inceput de la o gluma. Parintilor li se pare amuzant sa-si vada bebele pufaind din tigari.
Acum, psihologic vorbind, ori te duci la copil cu tigara in gura, si tipi la el ca sa nu se apuce niciodata de fumat, ori ii pui tu tigara in gura, cam tot acelasi efect il are pana la urma. Zic asta pentru ca, ni se pare revoltator ca un parinte sa distruga plamanii unui copil care nici nu stie sa vorbeasca. Eu zic ca e la fel de revoltator sa dam un simplu exemplu rau unui copil. Parca prea des se intampla… Parinti care vor binele copiilor, insa il vor cu un minim de efort. Facem legi, punem garduri si zicem: asta ai voie, asta n-ai voie, am sa-ti zic cand ai sa mai cresti, nu poti tu, n-ai cum sa intelegi, etc. Sa-i spui copilului ca alcoolul nu-i bun, cand esti beat, sa-i zici ca drogurile fac rau cand ai ace in vena, sa-i spui sa fie atent cum traverseaza stand cu el in mijlocul intersectiei cand e rosu, sa-i spui sa invete cand tu te uiti la telenovele, sau sa vina acasa inainte de 11, cand tu vii la 3, toate astea au efect invers. Copilul nu face ce i se zice, ci face ceea ce vede. Educatia nu se face cu morala, dragi parinti, ci cu exemple bune.