Tag Archives: modestie

IMMaterial

Lasandu-ma prada capcanei adolescentine in care fiecare actiune proprie devine un fel de practica ideala valabila tuturor, fiecare conceptie devine principiu neechivoc si  universal, ma afund si mai tare in amatorismul unei filosofii ieftine, comparandu-ma cu omul de langa mine, intotdeauna inferior si ma expun ostentativ, nu pentru a ajuta, ci pentru a demonstra.

N-am realizat multe, asta in ideea in care realizarea are intotdeauna o nuanta materiala. Exista intotdeauna scuza unui context nefavorabil, insa conditia deja mi-am depasit-o. Asta cred eu. Daca cineva a realizat mai mult, atunci pun asta intotdeauna pe seama unei sustineri, unui context mai favorabil, unui echilibru constant. Singurul om care ma poate umili e acela care a plecat de la acelasi nivel sau mai jos, a trecut prin aceleasi lucruri si a ajuns mai sus pentru ca a muncit mai mult. Aici n-am niciun fel de replica valida.

Sunt un om mic. Dovada cea mai clara e lipsa modestiei.

Realizarile n-au niciodata o conotatie materiala. O masina nu spune multe. Mai toata lumea are masina. O vacanta in Grecia nu-i nici o realizare. Un smartphone nu spune nimic iar 48 de metri patrati intr-un ansamblu de placi de beton nu-i ceva pentru care merita sa-ti vinzi viata. 

Loialitatea spune multe, integritatea spune si mai multe iar smerenia e un fel de apogeu. Dar stim predica asta. O auzim in fiecare luni, marti, joi, duminica… Noi tot masina vrem. 

Reclame

Asa-i in tenis

Mă văd pus oarecum în dificultate sa discut despre acest ultim păcat din seria celor 7 pentru că e unul din lucrurile de care sunt acuzat cel mai des; şi nu pe nedrept.   Nu-i vorba neaparat de o mândrie de-aia prostească cum că aş fi cineva, că aş merita ceva ci e vorba mai mult de o atitudine de superioritate faţă de cei din jur, atitudine pe care de cele mai multe ori o am fără să fiu conştient imediat de lucrul ăsta. Cu toate astea, mă lupt să scap de atitudinea asta şi dacă nu mi-a ieşit până acum, sper să iasă de acum.

Nu vreau să dau lecţii de moralitate, nu încerc să dau soluţii la o problema de care nici eu n-am fost în stare să scap în totalitate încă ci vreau pur şi simplu să aduc modestia la rang de virtute şi să cobor mândria de pe piedestal.

Mi-l amintesc pe Paul, un prieten extraordinar, unul din puţinii oameni care încă nu m-a dezamăgit în nici un fel şi care în foarte multe lucruri e un model de viaţă pentru mine.  Deşi mă făcea praf  la tenis (de masă) de fiecare dată, întotdeauna susţinea faptul că eu aş juca mai bine decât el.    Paul a fost şi este întotdeauna atât de atent cu cei din jur, încât nu l-am vazut simţindu-se superior nici măcar faţă de copiii unde mergeam săptamânal să predăm lecţii biblice.  Vorbea cu ei de parcă ar fi fost şi el în clasa a 3-a.  Întotdeauna a pus preţ pe cuvintele spuse de alţii definind parcă regula de baza a brainstormingului – ascultă cu atenţie ce zice celalalt şi nu pleca de la ideea că părerea celuilalt nu-i bună.  Inteligenţa, educaţia şi competenţele l-ar fi calificat pe Paul să se simtă mult peste nivelul majorităţii, însă a ales să adauge la astea 3 şi un caracter frumos.
Aş fi necinstit dacă aş spune că nu m-a impresionat Cornel aseară când jucam tenis (de picior), iar când mai avea de caştigat un punct a spus tare că în cazul în care va câştiga e un pur accident şi nu-şi asumă victoria.  Diferenţa dintre mine şi el a fost faptul că el a recunoscut că tenisul nu-i punctul lui forte iar eu nu – deşi aseară a jucat mult mai bine decât mine.  Eu dau vina pe bec, pe copaci, pe coşul de gunoi de lângă teren, pe serve date aiurea – el spune sincer – fac cât pot.

N-am vrut să dau exemple de mândrie,  ca să evit comentariile de genul – şi eu fac aşa, dar asta nu înseamnă că sunt mândru-  ci mai degrabă să arăt atitudini corecte, aspiraţionale pentru mine pentru că nu încerc să văd cum nu vreau să fiu, ci mai degrabă cum să devin.

 


Despre bani si oameni

Că Mihai mănancă la prânz un T-bone la restaurant Aquarium, iar George se aşează pe marginea unei borduri şi mănâncă dintr-un borcan de zacuscă, în ochii mei nu face diferenţă tare mare. Mâncarea are gust diferit doar în momentul în care mănânci. După ce trec alea 10 minute, trece şi plăcerea aia de moment şi eşti exact ca înainte, iar cei doi ajung la acelaşi nivel.  Că Mihai merge la serviciu cu  SLK, iar George vine cu un tramvai veşnic în întârziere, în ochii mei nu face mare diferenţă. Confortul e diferit doar în momentul ăla când eşti pe drum.  După ce ajung la destinatie, sunt amândoi la fel.  Că Mihai merge în vacanţă în Tunisia şi se cazează la un hotel de cinci stele, iar George îşi permite doar un bilet la ştrand în Crângaşi, în ochii mei nu face mare diferenţă.  Apa nu e mai udă în Tunisia, iar patul în care dormi la 5 stele nu te face să visezi mai frumos decât patul din dormitorul de acasă.

Lucrurile astea nu fac diferenţă.

Când  Mihai acceptă să ne plimbăm pe jos şi e în stare să-şi lase maşina parcată în faţa blocului, atunci Mihai e cineva. Cand George primeşte dimineaţa borcanul cu zacuscă şi mulţumeşte recunoscător pentru el, în loc să comenteze că nu-i ajunge, atunci George e cineva.   Când Mihai ma invită la el acasă şi  în loc să-mi citească cartea tehnică a sistemului de supraveghere video pe care şi l-a montat recent sau a căzii cu jacuzii de 12000 de euro, se aşează să vorbească cu mine, atunci Mihai e cineva.  Când George în loc să mi se plângă că după ce a plătit ratele la bancă a mai ramas cu 50 de lei cu care trebuie să se descurce 2 săptămâni, alege să-mi amintească ce nebunii mai făceam când eram mici, atunci George e cineva.

La ce folos să ai ceva daca nu eşti în stare să fii cineva?

PS: numele sunt fictive