Cinci

Doisprezece zodii și cu 25 de ani, întinerim cu 4 zile și adunăm iar vreo 5 luni.
Fără paranteze, am construit încet o colivie pentru fericire.

Acum 324 de ani aș fi muncit.
Aș fi muncit ca marinar  vreo 35 de ani ca să te pot cumpăra de la părinți.
Mi te-ar fi dat cu o valiză și o plapumă.  Și-am fi fugit…
Ne-am fi mutat în mare.

Acum 132 de ani ți-aș fi știu adresa pe de rost.
Aș fi venit la tine cu bicicleta albastră pe care aș fi cumpărat-o
din banii făcuți cu unghiile zgâriate de praful străzilor neasfaltate.

Acum 98 de ani ți-aș fi scris de pe front.
N-aș fi uitat niciodată adresa ta.
Aș fi legat scrisoarea de un glonț și aș fi tras spre lună.
Acolo ar fi ars și s-ar fi prefăcut în … noi

Acum fix 63 de ani te-aș fi furat.
Aș fi venit la tine pe-un cal arab – pur sânge.
Am fi jucat și noi Răpirea din Serai.

Acum 38 de ani ne-am fi ascuns.
Am alerga în poieniță, departe de orice cărări și orice frați mai mari.
Ne-am fi făcut planeta noastră între copaci și castori.

Acum 16 ani te-aș fi sunat pe fix.
Te-aș fi salvat de temele la geografie
și am fi desenat o harta lumii împreună.

Acum vreo 7 ani am fi pus degetul pe hartă
ca să putem fugi acum 1 an și două luni.

Cerul e negru în amurg și-i verde dimineața.

Hai să zburăm cu submarinul.

Rapoarte

Visam frumos că sunt închis
Într-o cutie pe-un acoperiș.
Eram făcut din plastelină gri
Și renășteam mereu printre copii.

(…..)

Mă uit în oglinda spartă la piciorul rupt,
Îi ies oasele afară și venele îi atârnă seci ca niște franjuri de cauăboi.
Încerc să le leg.
Întind mâna dreaptă și văd că cele două degete pe care le aveam ieri, nu mai sunt.

Când întorc capul, un ochi îmi cade din orbită.
E ochiul ăla rău.  Îl iau de jos cu mâna stângă și dau să-l pun înapoi.
Îl îndes în orbita greșită și îmi strivește ochiul bun.
Sunt chior acum.

Simt o durere groaznică de burtă.
Îmi scot sulița de acolo și caut cu mâna înăuntru.
Găsesc cele două degete pierdute.
Le-aș pune la loc, dar nu văd. Mi-a căzut ochiul din nou.

Arunc sulița la întâmplare. Se înfige în partea ruptă a piciorului meu.
N-am văzut, dar m-a durut teribil.

Încerc să mă așez pe scaunul din spate.
E o bucată de oglindă care-mi întră cu totul în piciorul bun.
Încerc să scot bucata de oglindă cu mâna.
Iese la suprafață cu ficatul în care s-a înfipt.

Nici nu mă mai întreb ce căuta ficatul în picior.
E ultima mea grija.
Mi-e frică să nu mă trezesc,
Căci dacă mă trezesc, am de făcut rapoarte.

Vremuri

„Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.
Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;
aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;
căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;
ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;
iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.”
din Biblie, cartea Eclesiastul capitolul 3, versetele 1-8

(poza preluata de pe http://www.rocbike.com )

Ultima zi

Parca-i prea liniste.. Politie, ambulanta, pompieri, clanxoane, boxe urland manele, bicamerul ala care in fiecare sambata bate in camin ca sa monteze izolatia, pisicile astea care se inteleg mai rau decat oamenii si scot niste sunete ca din filmele de groaza, copilasul vecinului care ar trebui sa planga la ora asta, cainii din fata blocului, oamenii de pe sala care se cearta dimineata, cosmin care isi face bagajul sa plece acasa, computerul lasat deschis toata noaptea, pasii grei care se aud de fiecare data cand trece cineva pe langa usa mea, sa nu mai zic de usile trantite de curentul prezent oricand la bucatarie, nici macar respiratia mea….. nimic…

E o sambata prea linistita… Azi se implineste o luna de cand am dormit la Voronet, inconjurat doar de dealuri, padure, izvoare sau drumuri montane, in aceeasi liniste infioratoare parca.  Linistea asta imi aduce aminte de razboiul pus pe mute pe care l-am visat aseara..

(Poza preluata de pe www.allposters.com)