Tag Archives: cal

Cinci

Doisprezece zodii și cu 25 de ani, întinerim cu 4 zile și adunăm iar vreo 5 luni.
Fără paranteze, am construit încet o colivie pentru fericire.

Acum 324 de ani aș fi muncit.
Aș fi muncit ca marinar  vreo 35 de ani ca să te pot cumpăra de la părinți.
Mi te-ar fi dat cu o valiză și o plapumă.  Și-am fi fugit…
Ne-am fi mutat în mare.

Acum 132 de ani ți-aș fi știu adresa pe de rost.
Aș fi venit la tine cu bicicleta albastră pe care aș fi cumpărat-o
din banii făcuți cu unghiile zgâriate de praful străzilor neasfaltate.

Acum 98 de ani ți-aș fi scris de pe front.
N-aș fi uitat niciodată adresa ta.
Aș fi legat scrisoarea de un glonț și aș fi tras spre lună.
Acolo ar fi ars și s-ar fi prefăcut în … noi

Acum fix 63 de ani te-aș fi furat.
Aș fi venit la tine pe-un cal arab – pur sânge.
Am fi jucat și noi Răpirea din Serai.

Acum 38 de ani ne-am fi ascuns.
Am alerga în poieniță, departe de orice cărări și orice frați mai mari.
Ne-am fi făcut planeta noastră între copaci și castori.

Acum 16 ani te-aș fi sunat pe fix.
Te-aș fi salvat de temele la geografie
și am fi desenat o harta lumii împreună.

Acum vreo 7 ani am fi pus degetul pe hartă
ca să putem fugi acum 1 an și două luni.

Cerul e negru în amurg și-i verde dimineața.

Hai să zburăm cu submarinul.


Doamne, daca-mi esti prieten


„Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.”

(de Spiridon Popescu)


Basmul cu bemveul din spatele calului

Am citit o povestioara cand eram mai mic.  Un basm tipic.

Ea era o fata obisnuita indragostita de un print neobisnuit.  Printul, bineinteles ca definea perfectiunea in caracter si frumusete  si pe langa toate astea era si cel mai bogat din cati s-au cunoscut vreodata.  Ea era o fata draguta, timida insa cu un statut social de om normal. Cu toate astea visa la print. Intr-o zi a venitsa vorbeasca cu ea un baiat normal, dragut, care parea si istet . Ea l-a trimis la plimbare ca de.. dragostea ei era printul, nu un obosit cu parul lins de vaca calare pe-un magar.  Ea voia Bemveu.  In alta zi vine la ea alt baiat. La fel, baiat cu un statut normal, cu mult bun simt, cu un zambet cuceritor si ii da un buchet mare de flori. Ea arunca florile si il trimite la cules portocale si pe asta, ca de… scapa de calarit magari si da peste cai? Ea voia Bemveu si punct. Si ca sa scurtam povestea, intr-o zi e chemata la palat si stupefiata afla ca printul se deghizase de doua ori in 2 tarani incercand sa o cucereasca pe fata.  Atunci, el i-a zis fetei – „Auzi domnisoara – tu zici ca ma iubesti, insa tu iubesti statutul meu, iubesti ca sunt print, iubesti ca am bemveu, iubesti ca stau intr-un castel.. insa te doare la basca de mine. Du-te de spala oale mai departe ca ti-ai ratat sansa. ”

Cam la fel se intampla de multe ori.   Intotdeauna avem impresia ca meritam o printesa.. sau un print;  si  printii si printesele vin intotdeauna calare pe-un bemveu zburator.  Niciodata nu ne punem problema ca in spatele calului poate fi un caracter mai valoros decat un bemveu…

Dar de.. n-ai tu ce cauta in spatele calului.