Tag Archives: biblia

O matematica boiereasca

Câteodată știu doar că trebuie să scriu, așa că deschid pagina de blog, încerc să-mi fac liniște în gânduri și încep. Până să încep, stau câteodata 2, cateodata 20 de minute și meditez la evenimentele recente. Îmi amintesc ori ceva interesant ce-am citit, ori o figură necunoscută rămasă întipărită în minte, ori o întrebare la care nu găsesc răspuns sau pur și simplu o frustrare de care simt că nu pot scăpa decât exteriorizând-o.

M-am gândit mult zilele astea la dreptatea lui Dumnezeu. E o dreptate pe care n-o înțeleg.  A spus Isus la un moment dat o povestioară cum că un boier avea nevoie de niște oameni care să-i lucreze pământul. A găsit câțiva oameni la prima oră a dimineții, pe alții i-a luat la amiază să lucreze și ultima tură de lucrători a venit cu o oră înainte să se termine ziua de lucru. La urmă i-a plătit pe toți la fel. (Matei 20)  Ei bine, felul ăsta de dreptate oarecum, la un nivel teoretic pot să-l înțeleg. Nu înțeleg niște detalii din povestioară aia, detalii care n-au fost spuse , dar pe care le văd în fiecare zi.

Boierul ăsta, în timp ce oamenii lucrau pământul a hotărât să se ducă înapoi în târg unde erau oamenii care au refuzat să lucreze pentru el, ba încă l-au scuipat, au aruncat cu pietre după el și l-au înjurat. A scos din buzunar bani și le-a dat, nu ca recompensă, ci pur și simplu, fără motiv. Unii s-au ales bani sub formă de plată, alții cu ei sub formă de donație. Irelevant atât timp cât efectul a fost același. Și de parcă n-ar fi fost destul, la finalul zilei, cei ce s-au ales cu o ceartă – ghiciți cine-au fost -exact! tot aia care au muncit cel mai mult.

Asta-i dreptatea pe care n-o înțeleg.  Însă, cu toate astea, rămân liniștit că toată povestea asta mai are niște aspecte. Boierul ăsta venea în fiecare zi în târg și făcea același lucru – căuta oameni să lucreze.  Unii îl refuzau, alții îi acceptau oferta și la urmă toți primeau câte ceva. Și tot așa, zi de zi, până când, mulți din oamenii care la început l-au scuipat și l-au înjurat au ajuns să lucreze pentru boier, însă motivul nu mai era moneda aia primită la sfârșitul zilei, ci recunoștința, prietenia și dragostea față de boier.  Au fost și oamenii care au rămas de la început și pâmă la sfârșit profitori, lipitori, cerșetori și puturoși, însă ăia au fost singurii oameni care n-au înțeles că toată povestea asta nu era despre o monedă dată degeaba sau pe niște ore de dat la sapă, ci despre o prietenie cu un mare boier.  Niciodată n-au aflat prietenia asta.

Cândva l-am scuipat și eu și astăzi n-am să mă iau la rost cu el pentru că la sfârșitul zilei primesc aceeași monedă.  Nu-i vorba de sudoarea cântărită în argint, e vorba de prietenie și atât.


Cand am impresia ca iubesc

Când am impresia că-i iubesc pe cei din jur, citesc Isaia 53 şi îmi dau seama. N-am habar despre dragoste.

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”

Isaia 53


Cele 7 pacate

Avem noi oamenii o concepţie tare ciudată prin care  încercăm parcă să schimbăm sistemul de valori al lui Dumnezeu.  Ne comparăm cu criminali, cu pedofili şi ne vedem deodată mai sfinţi decât papa şi de parcă n-ar fi de ajuns, ne punem sfinţenia în contrast cu „caracterul de criminal fără mila al lui Dumnezeu”, fiind revoltaţi că ne-ar trimite în iad şi pentru simplul fapt ca am avut 5 lei în portofel, bani munciţi de noi, nu de El şi am refuzat să-i dăm unui cerşetor pe stradă care cel mai probabil şi-ar fi cumpărat ţigari cu ei.

De nenumărate ori am auzit justificări de genul – „n-am omorât pe nimeni, n-am furat de la nimeni nimic, nu mă judec cu nimeni, îmi vad de treaba mea” – şi imediat mi-au venit în minte imagini cu scenele violente din filme în care tot felul de psihopaţi fac tot felul de crime.  Mi-am amintit astăzi de cele 7 păcate de moarte (cum au fost denumite de Papa Greogrie cel Mare) si am căutat pe google să le revăd.  Am avut un şoc când le-am citit.  N-am găsit printre ele crima sau tâlhăria şi nici un fel de fapt pe care să-l condamne legea.  Am găsit lucruri care au ajuns să fie ridicate la rang de virtuţi în multe contexte.

Ce vă spune  lăcomia?


Ce vrea Dumnezeu de la noi??

Si ca sa nu lasam subiectul la mijlocul lui.. Am vorbit despre religie in articolul precedent. Am dat doua exemple care mi s-au parut mie mai evidente. Minunatii de-astea cred ca gasim in orice religie, orice confesiune, nu-i ceva specific unei anumite biserici.

Vad ca e din ce in ce mai la moda agnosticismul. Agnosticismul asta aluneca incet incet spre ateism, lucru care nu-i bun zic eu.   De ce agnostici? Cred ca raspunsul nu-i asa de complicat. Unu iti zice: ba, noi suntem de 2000 de ani credinciosi. Altul iti spune, ba, or fi aia de 2000 de ani la fel, dar uite cat rau au facut ei in 2000 de ani. Altii vin cu carti gasite prin America acu 2000 de ani. Unu iti arunca in fata o experienta spirituala pe care a avut-o si iti spune ca de fapt religia lui e aia buna. Te uiti la TV si vezi acolo documentare.  Nu mai stii ce sa crezi, asa ca renunti. Spui, daca fiecare are o parere diferita despre Dumnezeu, atunci am si eu dreptul la una. Si afirmi: Dumnezeu e constiinta noastra. Dumnezeu nu exista. Dumnezeul in care credem noi e un extraterestru de pe alta planeta… si-asa mai departe cu teoriile.

Credinta e o alegere, asta-i clar. N-ai sa ma poti convinge niciodata ca nu exista Dumnezeu si nici eu n-am sa te pot convinge ca exista. Daca vrei, crezi, daca nu, nu. Riscul tau.  Eu am ales sa fiu crestin. Am cautat la baza crestinismului si am gasit Biblia. Am citit-o de cateva ori. Si am crezut ce scrie acolo.  Eu pe asta ma bazez si atat. Nimic din ce NU gasesc in biblie nu ma simt dator sa implinesc.  De fapt, am vazut ca Biblia se rezuma la doua lucruri foarte simple: „Iubeste-l pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, si pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Asta e ceea ce promoveaza biblia. Despre asta e vorba.  Cum s-a ajuns la toate practicile care le gasim azi prin tot felul de biserici de tot felul de coloraturi? Nu stiu, insa, eu asta vreau sa respect: sa-l iubesc pe Dumnezeu si sa-l iubesc pe cel de langa mine.  Asta inseamna credinta.    Cei care dau vina pe crestinism ca ar fi vinovati de inchizitie, sau ca acest crestinism ar fi facut mai mult rau decat bine, dau vina pe religie. Religia inseamna sa adaugi la iubire si altele. Nu vreau sa zic ce fel de altele, pentru ca nu vreau sa ma leg indirect de vreun anumit cult religios.

Eu aleg sa cred in Dumnezeu, si sa fiu cu cateva nivele mai sus decat simpla moralitate. Aleg sa iubesc. Sa iubesc pe Dumnezeu si pe cei de langa mine.  Ar trebui sa ma urati pentru asta?


Tu chiar crezi ca-s singur?

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;
îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Pasaj extras din biblie, Psalmul 23


Ceva ce face diferenta

poza„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
Pasaj extras din Biblie, cartea 1 Corinteni, capitolul 13
(poza preluata de pe http://www.farm1.static.flickr.com)


Vremuri

„Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. 200236712-001
Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;
aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;
căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;
ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;
iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.”
din Biblie, cartea Eclesiastul capitolul 3, versetele 1-8

(poza preluata de pe http://www.rocbike.com )