Tag Archives: valori

Sol diez

De ceva timp nu-mi mai găsesc cuvintele pentru articole noi, însă pentru a scoate o mână la suprafaţă în semn că nu m-am înecat încă, am căutat un articol vechi, un draft care n-a văzut publicul până acum. E puţin pueril poate, e un articol care a aşteptat momentul potrivit să iasă la lumină.  Poate ăsta e momentul.

Aveam vreo 11-12 ani cred. Eram undeva într-o biserică cu unul din prietenii mei cei mai buni.  Urma să cântăm. Înainte de program, repetiţie, ca de obicei. Îmi cere să-i dau la pian o gama cu un semiton mai sus decât normalul.  Ii spun că-i dau cu un ton, pentru că mi-e greu să cânt în Sol diez.  S-a uitat la mine mirat şi am văzut în ochii lui ceva între dezamăgire şi bucurie.  Ştia şi el să cânte la pian, însa până în momentul ăla considera că sunt mai bun decât el, că le ştiu pe toate. Mi-a găsit Sol diezul la care nu eram bun şi ăla a fost momentul din care s-a schimbat complet atitudinea lui faţă de mine. Nu mai eram Ionuţ care ştia să cânte Fur Elise la pian, nu mai contau Sonatinele, Fuga lui Bach, nu mai conta că foloseam pedala de Sustain (lucru mare pe vremea aia), era Sol Diezul ăla cu care el se descurca şi eu nu.  De atunci s-a născut o mică tensiune între noi, din cauza unei concurenţe prosteşti, unui sol diez nenorocit.  Am rămas prieteni  şi suntem şi acum, însă întotdeauna a existat un Sol Diez care ne-a ţinut la o oarecare distanţă. Mi-am dat seama că niciodata, dar absolut niciodata nu trebuie să-ţi faci prieten foarte bun pe cineva care şi-a facut pasiunea numărul 1 din pasiunea ta numărul 1.

Nu cred în prietenia dintre doi baieti care iubesc aceeaşi fată, dintre doi oameni care cântă la acelaşi instrument, separat,  aceluiaşi public, dintre doi antreprenori care produc acelasi lucru pentru aceiasi clienti.  Întotdeauna se naşte o concurenţă care va face pe unul să se simtă mai prejos şi pe celălalt mai sus; întotdeauna fiecare va căuta să fie mai bun decât celălalt şi vor face pe absolut toţi oamenii din jur niste arbitri ai concurenţei lor. Am încercat să mă feresc de concurenţa asta, pentru că in fond e o problema stupida a unei mândrii şi al unui egoism, însa cel mai uşor mă feresc de concurenta dintre prieteni, pur şi simplu nefăcându-mi prieteni care mi-ar putea fi concurenti sau care au un caracter mult prea competitiv pentru a lăsa loc unei prietenii.

Mi-e mult mai uşor să accept diferenţele dintre mine şi prietenii mei, decât asemănările dintre noi, pentru că niciodată nu mi-a plăcut să fiu confundat sau comparat.

Reclame

Nimeni

Mă întreb cât de des mi-ar mai suna telefonul dacă deodată n-aş mai avea bani de împrumutat, n-aş mai fi disponibil să ascult toate problemele unora, n-aş mai avea chef sa repar computere, n-aş mai sti Codul Muncii sau alte legi, n-aş  fi în stare să fac să râdă un om care mă sună plângând, n-aş mai ieşi în oraş când cineva s-ar plictisi enorm şi cei doi pe care i-a sunat înainte de mine n-au chef să iasă? Ce-ar fi dacă n-aş mai vrea să fac proiectele sau referatele unora sau dacă n-aş şti să apăs pe clapele pianului?

Cam cum ar fi dacă nu m-ar interesa? Aş fi un nimeni, aşa-i?


Despre bani si oameni

Că Mihai mănancă la prânz un T-bone la restaurant Aquarium, iar George se aşează pe marginea unei borduri şi mănâncă dintr-un borcan de zacuscă, în ochii mei nu face diferenţă tare mare. Mâncarea are gust diferit doar în momentul în care mănânci. După ce trec alea 10 minute, trece şi plăcerea aia de moment şi eşti exact ca înainte, iar cei doi ajung la acelaşi nivel.  Că Mihai merge la serviciu cu  SLK, iar George vine cu un tramvai veşnic în întârziere, în ochii mei nu face mare diferenţă. Confortul e diferit doar în momentul ăla când eşti pe drum.  După ce ajung la destinatie, sunt amândoi la fel.  Că Mihai merge în vacanţă în Tunisia şi se cazează la un hotel de cinci stele, iar George îşi permite doar un bilet la ştrand în Crângaşi, în ochii mei nu face mare diferenţă.  Apa nu e mai udă în Tunisia, iar patul în care dormi la 5 stele nu te face să visezi mai frumos decât patul din dormitorul de acasă.

Lucrurile astea nu fac diferenţă.

Când  Mihai acceptă să ne plimbăm pe jos şi e în stare să-şi lase maşina parcată în faţa blocului, atunci Mihai e cineva. Cand George primeşte dimineaţa borcanul cu zacuscă şi mulţumeşte recunoscător pentru el, în loc să comenteze că nu-i ajunge, atunci George e cineva.   Când Mihai ma invită la el acasă şi  în loc să-mi citească cartea tehnică a sistemului de supraveghere video pe care şi l-a montat recent sau a căzii cu jacuzii de 12000 de euro, se aşează să vorbească cu mine, atunci Mihai e cineva.  Când George în loc să mi se plângă că după ce a plătit ratele la bancă a mai ramas cu 50 de lei cu care trebuie să se descurce 2 săptămâni, alege să-mi amintească ce nebunii mai făceam când eram mici, atunci George e cineva.

La ce folos să ai ceva daca nu eşti în stare să fii cineva?

PS: numele sunt fictive


DvsEU

3225953506_1d1d54dfd2_b Iar aud si parca tot nu vreau sa cred: toate actiunile omului au la baza egoismul. Cam dur, insa oarecum e justificat. Ma spal pe dinti, ma imbrac bine, dau 50 de bani la crucea rosie pentru saracii din Africa, merg la biserica, raspund la telefon, imi platesc impozitele, ascult problemele oamenilor, imprumut bani, niciodata nu incalc legea, totul, si absolut totul – din EGOISM. Daca nu le fac, tot din egoism nu le fac. Nu-i greu sa gasesti egoismul ca justificare pentru orice. Cred ca daca ar fi legal egoismul, n-ar mai exista „facultatea de la jilava”, si daca ar fi ilegal, intreaga lume ar fi o „facultate”. E simplu – tot ce fac, o fac pentru ca EU sa ma simt bine, pentru ca o viata am, si pe aia trebuie sa o traiesc.

Il stiti pe Leo, nu? fratele meu cel mai mic. Acum are 9 ani, deja e adult, insa, cand era mai mic, m-a rugat sa-i „imprumut” 3 lei ca sa-si cumpere o jucarie. I-am „imprumutat” banii astia, si peste 2 zile cand a trebuit sa ma intorc in Bucuresti, inainte sa plec, a venit la mine cu 20 de bani si mi-a zis „Ionut, uite numai atat am reusit sa strang”, si imi intinde toate economiile lui. De ce zic asta? Pentru ca ma intreb daca egoismul asta sta la baza a caracterului.

Vaduva aia care a dat ultimii doi banuti la templu, apoi, cealalta vaduva din Sarepta care i-a dat ultima portie de mancare lui Ilie, copilasul ala care, dupa cum faceam si eu odata, se apuca sa stranga bani inca din ianuarie ca sa poata da o floare mamei de 8 martie, barbatul ala care a murit inghetat incercand sa scoata o fetita din apa inghetata; sau oare mama aia care si-a acoperit copilul cu trupul ei ca sa nu arda o data cu casa? Zecile de oameni care plang la inmormantarea unui om care fusese paralizat de 10 ani, sau simplul fapt ca raspunzi la telefon, fiind constient ca cele mai multe apeluri sunt pentru a ti se cere ajutorul. Daca o fapta buna o fac din acelasi egoism cu care fac fapta aia rea, de ce numim criminal omul care a ucis din egoismul de a-si salva copilul  pe un alt egoist care incerca sa ii ucida pruncul,  si sfant omul care doneaza 50 din milioanele lui de roni, bisericii, in speranta ca macar de data asta ii va asculta Dumnezeu rugaciunea si vecinul lui care l-a enervat asa tare dimineata isi va rupe gatul pe undeva… nenorocitul – enerveaza sfintii!.

Nu incerc sa justific egoismul, ci incerc sa-l fac constient ca nu va muri de singuratate niciodata, pentru ca eu cred intr-un antonim al egoismului, si ala e dragostea. Leo care refuza cateogoric sa-i cumpar inghetata cu glazura de cacao si cu aroma de capsuni, pentru ca „nu, lasa, ca n-ai bani”, sau fetita aia care-i ofera singura ei ciocolata baiatului ala cu pantalonii murdari si gauriti in genunchi, sau batranelul care nici cand doarme nu mai poate sta drept, se duce la vecinul lui si ii taie lemne pentru ca stie ca vecinul lui e singur si mai bolnav decat el. Nu vreau sa cred ca toate astea sunt facute din egoism, pentru ca nu vreau sa subordonez dragostea egoismului. Isus, multumesc ca nu egoismul a fost fondul crucii!

Ionut Andrisan

poza de Betuel Hreniuc