Tag Archives: umanitate

Uman

Îmi spunea cineva zilele trecute că până la un moment am fost unul din „scriitorii” ei favoriţi.  Începuse să-mi urmărească articolele, iar într-o zi s-a gândit să citească ceva şi din urmă.  Atunci a apărut o problema.  Foarte multe din articolele vechi sunt scrise într-o manieră destul de agresivă, mai greu de digerat pentru oamenii cu un simţ estetic literar mai conturat. De când a dat peste câteva articole de genul ăla, a renunţat să mai citească ce scriu.

Pe bune că înţeleg.  Acum un an îmi era foarte uşor să vorbesc despre porcii şi idioţii de bărbaţi şi bineinţeles de lipsa de logică a comportamentului feminin (asta ca să fiu blând), iar acum apar cu rânduri de genul – de ce-s frumoase fetele frumoase? sau viaţa într-un pas simplu.  Nu ştiu dacă s-o numesc evoluţie a limbajului sau un caz fericit de inconsecvenţă.  Ştiu că am fost arogant, rău, impertinent, orgolios, încăpăţânat, ingâmfat, m-am crezut mai deştept decât sunt în realitate, iar aici pe blog s-a văzut doar o urmă a atitudinii mele din real life.  Mi-ar plăcea să pot spune că e gata, că m-am corectat, ce-a fost a fost, acum m-am schimbat…, însă, chiar dacă m-am străduit mai mult decât înainte,  încă sunt arogant, încă sunt impertinent şi rău, încă mă cred prea deştept, iar faptul că recunosc lucrurile astea nu ma absolvă de vină, ci dimpotrivă mă incriminează şi mai mult pentru că încă nu le-am rezolvat.

Şi iar ajung la meditaţia lui Tolstoi văzându-mă neputincios, prins într-o luptă care pare să nu se mai termine. Umanitatea mă absolvă, însă nu spre umanitate vreau să tind.

Reclame