Tag Archives: tradare

Un joc de-a prietenia – veche

S-au cam legat lucrurile astazi. Am recitit de dimineata articolul ala in care scria foarte clar ca trebuie sa fii responsabil de ceea ce scrii pe blog. Raspunzi de ce publici. In general, blogul nu prea m-a costat foarte mult. In afara de criticile incomode, nu prea am avut de tras ponoasele de pe urma scrierilor. Un articol face exceptie. Articolul ala m-a costat scump, insa nu-mi pare rau. Cred ca e unul din foarte putinele articole in care am scris cu inima si nu cu capul si cred ca sunt pe cale sa mai scriu unul.

Eram mic si inca nu stiam cum arata o situatie clasica, sa o pot evita. Situatia clasica arata ceva de genul: – Coleg nou din alt oras. El nu cunoaste pe nimeni, eu cunosc pe toata lumea. Il vad retras si incerc sa-l integrez in grup. In scurt timp ajungem cei mai buni prieteni. Il introduc in mai multe grupuri de prieteni cu care mai cochetam. In cele din urma renunta la prietenia cu mine pentru a se dedica unui grup, unde eu l-am introdus. – Pe scurt, m-am simtit tradat, dar am trecut peste. Au trecut multi ani de atunci si inca am ramas amici. – Asta e o situatie clasica.
Dupa intamplarea cu pricina, am crezut ca un caz de genul ala e o exceptie, asa ca am repetat episodul inca o data cu altcineva. La fel, si amicul 2 a renuntat la prietenia cu mine in favoarea unui grup in care bineinteles, eu l-am introdus.
Am si acum prieteni gen. Hai sa fac o caracterizare la „gen”
E genul de om tacut, nebagat in seama, care nu iese in evidenta cu nimic. E genul de om care, daca il bagi in seama, in prima faza se simte flatat pur si simplu, apoi se deschide foarte usor. Desi am multi prieteni, ii acord acestui prieten o atentie deosebita, pentru ca il vad singur. Chiar e singur. Prietenii lui ii poti numara pe degetele de la picioare. Fiind singur, increderea in sine lipseste cu desavarsire. Nu se vede capabil de prea multe lucruri, nu e in stare sa zica „NU” , e usor de manipulat, ma priveste tot timpul cu respect, nu-si permite sa ma contrazica pentru ca are incredere in judecata mea mai mult decat are in a lui. In general s-a invatat sa fie respins si de-asta, din copilarie s-a refugiat intai in TV, apoi in carti si la urma in jocurile de pe computer. Nu-i capabil sa socializeze corect. Genul ala de persoana cum mai apare prin filmele americane cu adolescenti virgini.
Pentru ca nu-mi place situatia, ma decid sa continui prietenia pentru a-i explica si lui, atat cat stiu cam cum arata viata. Ii povestesc multe despre mine, ii explic cum sa procedeze in multe situatii, ii arat cum sa se descurce singur, stau mult pe langa el sa-i dau un exemplu pozitiv si bineinteles il introduc multor prieteni ca sa rezolvam si partea cu socializarea. Incetul cu incetul, desi pe de o parte deranjant, incep sa observ cum se schimba. Increderea in sine creste, il vad cum incepe sa socializeze, il vad cum devine mai greu de manipulat, cum ma poate refuza fara nici o treaba, il vad chiar capabil sa faca glume in public si in scurt timp cu o fata de mana. In general aici e momentul in care imi zic – case closed – si imi vad in continuare de viata, retragandu-ma foarte discret, ca sa evit situatiile neplacute ca cele traite in copilarie.
Atitudinea lui poate fi una din cele doua si anume: – deja are multi prieteni si daca ma retrag discret, nici nu observa. Ramanem amici
– sau varianta urata: nu reusesc sa fiu destul de discret si el considera asta ca o slabiciune. In momentul ala incep sa scad in ochii lui drastic. Incepe sa se vada mai bun decat mine. Incepe sa faca glume pe seama mea printre prietenii cu care candva, eu i-am facut cunostiinta. Incepe sa imi imite comportamentul si sa-i adauge variatii ca sa para ca e un fel de ionut upgradat. Interpreteaza lipsa mea de reactie cu neputinta si inisista in comportamentul lui. Pentru ca inca nu e stabil nici emotional si nici social, are momente contrastante: vine la mine si se comporta asa cum o facea odata, ma respecta asa cum si eu il respect, ma asculta asa cum si eu il ascult, ma intelege, etc , iar peste o ora, cand prinde ocazia se ridica din nou pe un piedestal incercand sa para la mai mare inaltime decat mine. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult e ca aroganta lui e manifestata doar vizavi de mine. Nu-si permite sa faca lucrurile astea cu nimeni altcineva si ala e momentul in care ma simt exact ultimul om. Nu reactionez pentru ca stiu ca el nu e rau intentionat si nu e constient de ceea ce face. Probabil incearca sa-si schimbe imaginea tot in fata mea si incearca sa ma impresioneze, culmea, tot pe mine, facandu-ma sa cred ca el e mai destept decat mine si o face in public in vederea unei eventuale manipulari create de reactia pozitiva grupului la atitudinea lui vizavi de mine.
E dubios ca acum sunt capabil de mai multe prietenii de genul asta in acelasi timp.
Nu inchei articolul intr-o maniera pozitiva, nu inchei nici macar cu vesnica intrebare – ce credeti ca trebuie sa fac? – pentru ca stiu ce am de facut. E un articol care doar justifica intr-o oarecare masura de ce increderea mea in oameni e destul de limitata.

PS1: hai nu va dati cu parerea la eventuale nume din anturajul meu ca s-ar putea sa va inselati si nu ma intrebati daca ce am scris e despre voi. Clar nu raspund!
PS2: evitati comentariile de genul „lasa ionut ca se intoarce roata, ca o sa ai rasplata in cer, ca o sa-si dea ei seama pana la urma”, „ionut tu esti cam fraier bag de seama, nu trebuia sa faci asa, trebuia sa faci altfel”, etc.
PS3: nu, nu-s nici defazat, nici debusolat si nu-s nici in criza de prieteni

Reclame

Tradat

Azi a venit Leo in fuga la mine sa sun repede la 112. Dupa aia imi zice ca de fapt nu la 112, ci la protectia animalelor. Am crezut ca a vazut pe cineva lovind o pisica ceva. Cand colo, un caine era cazut intr-un canal de vreun metru jumatate si nu putea iesi de acolo. Conform declaratiilor lui Alex, prietenul lui Leo, cainele era acolo de vreo 3 zile. Cand il vedeam acolo cazut ma gandeam sa sun la 112, dar aveam o presimtire ca o sa ma injure aia. Chiar is curios. M-ar baga cineva in seama pentru un caine vagabond cazut intr-un canal?
Ei bine, cainele ala din cate vedeam se misca destul de greu. M-am bagat in canal, m-am oprit incetul langa el. A inceput sa maraie. Nu avea incredere in mine. A sarit sa ma muste. Cand a intors capul sa ma muste am observat ca mai avea doar vreo 2 dinti intregi, restul erau rupti. Un ochi era complet alb. Vedea doar cu celalalt. Se vedea clar ca fusese batut bine si aruncat in canal. Atunci am inteles de ce nu avea incredere in mine cainele ala. M-am aplecat acolo si i-am lasat o bucata de paine. A mancat painea si cand am vrut sa ma aplec iar la el ca sa-l scot de acolo, a sarit din nou sa n furtuma ma muste. Mi-am dat seama ca nu putea avea incredere in mine cainele ala. Ii era frica. Ii era frica de oameni. Oamenii l-au batut. Oamenii l-au aruncat in canal si l-au lasat acolo 3 zile. In cele din urma, a venit tata de acasa cu un furtun, am reusit sa-l agatam cumva de furtun si l-am tras afara. Cum s-a vazut afara a luat-o la fuga. Era schiop, murdar, nu mai avea decat 2 dinti, cu un ochi nu mai vedea….

Exact ca sufletul unui om tradat de prietenii lui.. Un om caruia poti sa-i dai si sa-i faci ce vrei tu, ca el nu mai poate avea incredere in nimeni.
Oare am fost un prieten bun pentru prietenii mei?

imagine de pe flickr


Nu-s fals, am un defect!

P1040533„Cine-si face multi prieteni si-i face spre nenorocirea lui”
„Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc si singur”

La astea doua m-am gandit prima data. De la o vreme vad ca neincrederea si „prietenii falsi” sunt deja un trend. Vad mai peste tot cate un articol, cate un status despre „tradare” , „ipocrizie” , „injunghiere pe la spate” .. si continuati voi. Vad un prieten trist. Ma duc si eu ca bou sa vad ce-a patit si imi zice sa-l las in pace. Normal, pentru ca mi-e prieten nu-l pot lasa in starea asta, si insist. Dupa ce-l trag de maneca imi bolboroseste ca s-a saturat de prieteni falsi, ca a fost injunghiat pe la spate ca nu mai poate avea incredere in oameni, ca toti oamenii sunt rai, etc. Il intreb, cum asa? Si sa vezi ca el i-a spus un secret celui pe care il credea prieten, si secretul asta a mai fost spus cuiva. Pe langa asta, ieri, a avut nevoie de ajutor si parca toti prietenii s-au ascuns si nimeni n-a vrut sa-l ajute. Citez- Nu merita frate sa-ti faci prieteni, nu merita ca toti sunt pe interes. Cand ai, toti se poarta cu tine regeste. Cand nu mai ai, se resping ca pe un caine – Am incheiat citatul.

Niciodata n-am inteles conceptiile astea. Cand presupui ca ai un prieten, se presupune ca il cunosti, si stii la ce sa te astepti de la el. Daca vine la tine si iti spune un secret de-al altcuiva, e clar ca intr-o zi si secretul tau va fi dus mai departe in felul asta de el. Daca ii suna telefonul, se uita la el si nu raspunde pentru ca „asta iar are nevoie de mine” , sa fii sigur ca intr-o zi si cu tine va face la fel. In momentul in care iti cunosti prietenii si le accepti defectele, nu le acorzi incredere oarba in orice domeniu, riscul sa fii dezamagit e minim. Imi amintesc o intamplare din copilarie cand, unul din prietenii mei cei mai buni mi-a zis ca ii place de fata de care imi placea si mie. M-am simtit cel mai tradat om. M-am uitat la el, si am zis: „suntem prietenii cei mai buni de 3 ani si tu-mi faci asa ceva?” Am intors spatele si am plecat. Eram copil si gandeam ca un copil. Scena s-a repetat cu un alt prieten anul asta. Cand mi-a zis asta, m-a bufnit rasul, i-am zis sa-si tina intentiile acasa, si asta a fost. Am continuat sa fim prieteni. Daca baiatul „mi-ar fi furat” fata, poate as fi fost suparat pe el, insa mai suparat as fi fost pe mine, ca n-am fost in stare sa ma misc mai repede ca el. Plus de asta, il cunosc atat de bine, si stiu la ce sa ma astept de la el. . Exista oameni care nu pot tine secrete, oameni care nu-s saritori, oameni care nu stiu sa incurajeze, oameni care nu-s capabili sa iti citeasca gandurile, si asta nu-i descalifica in a fi prieteni buni. Eu nu-s perfect si nu pot sa ma astept de la nimeni sa fie perfect Cand un prieten te tradeaza, te tradezi singur, pentru ca n-ai fost in stare sa accepti defectele lui si l-ai zeificat prea mult.
Fii un prieten destept si alege prieteni destepti acordandu-le incredere intr-un mod inteligent. Si acum, ca sa-l citez pe Democrit zic si eu „Prietenia unui om deştept e mai de preţ decât prietenia tuturor proştilor.”

PS:  iar am scris un articol kilometric – ma scuzati ;))


E ploaie.. nu e rahat

ploaieE perioada aia a marilor depresii. Afara ploua, cerul e innorat.. n-avem alei, asa ca ne umplem de noroi. Nu mai vezi soare…copacii au chelit de frunze.. totul e prea intunecat..

E toamna. Acum nu mai ai bani. Acum esti bolnav. Acum ai probleme. Acum viata ta se indreapta spre nicaieri fara nici un sens.  Acum pe cine ai iubit tu nu te mai iubeste.  Acum nu mai ai nici un prieten langa tine. Acum esti tradat. Acum nimanui nu-i mai pasa. Exact acum, cand ai mai mare nevoie.. lumea te da la o parte.. Nu mai are sens viata asta.. la ce bun sa mai traiesti? Parca si frunzele copacilor se intorc, cazute pe jos, difuzorul la teve se strica si auzi vocile de acolo distorsionat. Vrei sa dai un telefon si nu mai ai centi.. daca ai centi, atunci n-ai pe cine suna. Aseara ai vazut o drama pe proteve. Dupa asta te-ai uitat la stiri si ai vazut cum s-a sinucis fetita aia de 22 de ani.  Ce mai e si viata asta? Iti vine sa plangi.. sa plangi, si o data cu tine sa planga si cerul.

E cumva comic ca deja am citit pe vreo 3 sau 4 bloguri aceeasi idee – comparatia dintre vremea de afara si starea interioara. Pana sa apara pe bloguri ilustratia asta, normal a aparut in poezii, in romane, in teatru, filme, etc. Ce coincidenta, nu? Afara ploua si tu esti suparat. Afara e soare, si esti plin de energie.. Mare coincidenta. Putini oameni am vazut razand zilele astea. Eu am ras.. noroc de colegii mei care au o durere asa, mai specifica vizavi de majoritatea lucrurilor care se intampla.  Stai in casa deprimat si te plangi ca ai o viata de rahat, ca nu merita sa mai traiesti, ca nu se intampla nimic important in viata ta, ca muncesti ca un sclav, ca nu se alege nimic de tine, ca nu te mai intelegi cu nimeni, cand de fapt viata ta a fost mai tot timpul asa, sau cel putin asa ti s-a parut. Viata de rahat..

Rahatul asta din viata ta e pur chimic in perioada asta. Corpul tau e influentat de vremea de afara, si afecteaza asa, putin, si sistemul nervos.. Si daca inca ai impresia ca exista separarea aia asa de mare dintre „ce-i in inima” si „ce-i in trup”, sau dintre emotii si corp… s-ar putea sa te inseli..

E  ploaie.. nu e rahat

poza preluata de pe dreamstime.com