Tag Archives: suflet

Imitații

Liniștea absurdă a unei nopți îngrozitor de reci amenință sufletul cu un soi de trădare, de expunere a unor lucruri ascunse acolo mult prea multă vreme. E puțin înspăimântător. Până acum am fugit de ele. Au existat întotdeauna elementele alea care să pună un paravan între ceea ce se adună acolo și ce iese la suprafață.

Munca. Munca întotdeauna salvează. E rețeta ideală pentru un suflet în sevraj continuu. N-ai cum s-o dai în bară cu ea. Niciodată nu-ți dă răgaz să te bucuri de lucrurile mărunte. Întotdeauna alungă liniștea, alungă libertatea, alungă dragostea și înlocuiește golul cu vidul.  Creeaza o falsă satisfacție, imită o fericire ascunsă într-un pahar de cafea scumpă de la Starbucks care nu face decât să-ți dea energia pentru a o lua de la capăt iar și iar. E modul ideal de a evada din grotescul profunzimii.

Când mintea e prea epuizată și sufletul încearcă disperat să preia controlul, am găsit rețeta perfectă. Poveștile altora ecranizate mincinos, senzaționalul fictiv, puterea unui alter-ego virtual care începe din ce în ce mai mult să domine, facebook, seriale, 9gag, instagram, bloguri, presă, televizor, bârfă, toate contribuie ca un propofol pentru starea de comă a sufletului. Din când în când mai apar anumite spasme, însă astea-s normale și la oamenii morți. Nimic îngrijorător.

Liniștea e ușor de învins. Dumnezeu e fantastic de ușor de alungat și sufletul poate fi redus la tăcere imediat. Sentimentele sunt niște forme parazite de slăbiciune care alimentează o falsă speranță a fericirii și nu aduc decât mizerie și dezgust. Bine, nu întotdeauna, dar viața n-are nicio treabă cu sufletul. N-are nicio treabă cu sentimentele și nicio treabă cu Dumnezeu.  Am fost condamnați să avem suflet doar pentru a ne antrena într-o luptă pierdută din start.

Asta-mi spun oamenii mereu. Nu prin cuvinte, prin fapte. Muncesc de dimineață până noaptea, își fac rate pentru a-și tulbura puținul somn de care mai au parte, se căsătoresc – nu din dragoste, pentru că nu mai știu de multă vreme ce-i dragostea – ci pentru că e o etapă în evoluția socială a fiecăruia -, stau ore întregi în fața ecranelor, înlocuiesc arta cu imitații ieftine și ofensatoare și-L ignoră mereu și mereu pe Dumnezeu. Când nu-L ignoră, îl învinovățesc pentru toată mizeria din viețile lor încercâd să-și adoarmă ce-a mai rămas din ce-ar fi trebuit să fie cândva o conștiință. Acum se numește responsabilitate socială și europenizare conceptuală. Atât.

Dacă ăsta-i drumul oamenilor, nu-l vreau. Vreau o liniște care să-mi trădeze sufletul, o dragoste care să mă ducă până pe culmile nebuniei, un pian dezacordat și pe Dumnezeu. Un Dumnezeu interzis, de care oamenii râd și pe care alții îl înjură, un Dumnezeu care alungat de toți, să-și găsească în sufletul meu casa.  Atât.

Anunțuri

Sonata Lunii

Şi când mă gândesc că de fapt nu s-a schimbat nimic. E aceeaşi zi de luni, acelaşi drum spre serviciu, aceiaşi oameni din metrou, acelaşi ceas de la pontaj care indica aceeaşi ora.  Sunt aceleaşi parole la computer, aceleaşi taskuri de facut in fiecare zi. E un fond total neschimbat, o rutină ce pare infinită.

Nu ştiu de ce, dar rutina de astăzi mi se pare altfel. M-am trezit cu o linişte pe care n-am mai simţit-o de multă vreme. Parcă au disparut toate problemele, a fugit orice urmă de stres şi a ramas o liniste care-mi aduce aminte de Sonata Lunii a lui Beethoven.  Am fost instabil o bună perioada de vreme.  Incep să mă echilibrez.

A fost un weekend frumos.  Va fi o săptamână liniştită.


Convorbiri cu IMGB

Dragi colegi,
03042009-0011 Ma simt cumva dator sa va adresez aceste cateva cuvinte, insa pe langa datorie, recunosc ca mi-e si drag sa o fac, pentru ca voi sunteti principalii mei prieteni din Bucuresti.
Dupa cum vedeti, la IMGB e la moda boala. Intai Andrei, cu paralizia locala, apoi, forja cu medicalul ei din cauza cilindrului fisurat, apoi otelaria cu mica explozie de acolo. Nu stiu ce mai urmeaza insa, deja imi fac griji cu Marian care merge de vreo 3 luni la stomatolog si nu mai termina cu el. De Mirciulica ce sa mai zic, cand saracul era sa moara acasa la Bogdan. Nicusor inca asteapta sa-i cada unghia de la fotbalul ala jucat la -10 grade. Bogdan IT, cred ca are un inceput de amnezie. De ceva vreme incoace, tot timpul isi uita in birou tigarile. Eu ti-am mai zis Bogdane – profita de amnezia asta si lasa-te de tot de ele! Bogdan QC – sincer – si pentru tine imi fac griji. Nu cred ca are Raluca  kilometri facuti cu masina, cati ai tu cu bicicleta aia. Te sfatuiesc sa o lasi mai moale, ca multi au murit din cauza accidentelor de bicicleta. Bogdane G, de tine ce sa zic – te vad mai linistit putin, si nu asa expus la riscuri cum is ceilalti. Daca vine boala si la tine, doar de la tigari sa te ia, sau stiu eu – stres poate? ( Eu pentru cei 3 Bogdani am un respect deosebit pentru ca ei imi citesc blogul. Am sa incerc sa le ofer material bun de citit si mai departe). Anton! sa nu crezi ca de tine am uitat. Pentru ca tot vorbim de riscuri, eu iti zic clar: tu poti sa faci ce vrei, ca esti moldovean, si noi moldovenii nu ne imbolnavim niciodata, pentru ca pe anticorpii nostri ii cheama Stefan cel Mare! Iar tu Raluca, mai rezisti? Ai avut si tu medicalul tau, spitalul tau, dar ai vazut ca suntem baieti buni si am fost de ti-am adus ciocolata. Eu unu.. de la ce sa ma imbolnavesc? De baut ati vazut ca nu beau, de fumat nici atat, cu bicicleta nu merg, si pe langa astea mai port si casca.
Acum, ati vazut si voi: bolile vin si pleaca, forja daca se strica se repara, si totul revine la normal. Astea sunt lucruri care ne mai scot din rutina noastra zilnica. Pentru ca – stiti voi – viata este ca tractorul – cate-odata se mai strica ceva, cateodata mai face cate o pana. Tot timpul am legat comparatia asta cu rutina. De multe ori lasam totul sa mearga din inertie. Ne alimentam din cand in cand cu cate o zi de concediu, cate o excursie, cate un chef unii din voi, apoi iar la munca. Deja stim ca ultima saptamana din iulie si prima din august vom avea vacanta. Deja stim si cata vacanta vom avea de Pasti. Ne stim atat de bine programul zilnic, incat vorba ta Nicusor – scriem parolele la computer din reflex, fara macar ca sa le stim. Pur si simplu merg degetele singure pe tastatura. Stim ca la ora 9 sunt cei mai multi in pauza. Stim ca la 4:15 suntem toti in fata firmei sa plecam acasa. Stim cand luam salariul, si stim unde trebuie sa-l dam. In fiecare zi – stim totul cum se intampla asa de bine, incat lasam totul sa treaca pe langa noi neobservat. Traiti unii din voi cu impresia ca va scoate din rutina mersul la discoteca si sticlele de bautura de sambata noaptea, insa stiti bine ca deja si asta e o rutina. Stau si ma intreb daca e normal ca toate planurile noastre si toate visele noastre sa se rezume la supravietuire sau la putin confort. O masina, o casa, un salariu bun, peste 10 ani poate o nevasta si eventual 1 copil, apoi, crestem copilul, pleaca la facultate, ramanem singuri si ne uitam la telenovele sau ne plimbam gratis cu tramvaiul pana dam coltul.
Stau si ma intreb daca bolile astea nu-s mai mult benefice decat distrugatoare. Cand stai inchis in casa 1 luna de zile, spune tu Andrei daca nu esti obligat sa devii mai creativ ca sa nu mori de plictiseala acolo. Ai timp atunci sa te gandesti la viata ca la ceva mai mult decat supravietuire. Eu nu vreau de la viata o rata la apartament, una la masina, si o nevasta careia sa ma plang de ce obosit sunt si ca nu mai am chef de nimic niciodata ca pur si simplu 12 ore de munca is prea putine ca sa pot plati 1500 de lei pe luna bancilor.
-Iti iei masina, si e fain – apoi ce?  o platesti. apoi ce? apartament – apoi ce? – te insori poate – apoi ce? un copil poate – apoi ce? nimic – astept pensia – apoi ce? apoi mor, gata – apoi ce? idioata intrebare ce faci dupa ce mori, nu? ca e clar – ori crezi ori nu in rai sau iad, nu mai ai ce face dupa ce mori. O sa scrie pe cruce – realizari: casa si masina plus un copil care a realizat o casa si o masina plus un nepot care a realizat o casa si o masina si tot asa. Poate a ramas Stefan in istorie ca a luptat pentru pamant, insa ma intreb cat de fericit a murit? Eu unu, nu vreau sa-mi dau viata pentru case si masini – pentru ca ar insemna sa o dau prea ieftin. Vreau mai mult decat mediocritate, mult mai mult. Vreau sa vad ca in urma mea raman oameni schimbati, vreau sa vad ca langa mine sunt oameni fericiti.
Butulescu spunea ca pentru a-ti umple  buzunarele trebuie sa-ti golesti sufletul. Emerson zicea ca banii costa adesea prea mult. Brown zicea ca banii nu va aduc fericirea, ci ne ajuta sa traim mizerabil in confort. De prea multe ori confundam fericirea cu banii, si cand ramanem fara bani alegem sa ne aruncam in fata metroului, sa sarim de pe cladiri sau chiar sa mai omoram pe cinevam inainte de a ne sinucide. La ce folos toate astea? Friedman spunea ca banii vor cumpara un caine bun, dar numai iubirea il va face sa dea din coada. Cu banii ne luam masini, ne facem case, insa fericirea are de-a face cu sufletul nostru, cu Dumnezeu. Vreau sa ma gandesc la bani ca la un bonus, nu ca la un scop. Vreau sa ma gandesc la Dumnezeu ca la un scop, nu ca la ceva extra, pentru ca Dumnezeu nu-i ala care imi zice sa nu beau, sa nu fumez, sa nu merg acolo, sa nu fac asta ci Dumnezeu ii ala care imi zice – du-te la omul ala si da-i 50 de lei, si ai sa-l vezi cum ii lucesc ochii pentru ca tocmai i-ai dat painea care ii lipsea , Dumnezeu iti zice sa ajuti pe doamna aia care se chinuie sa urce singura trolerul pe scarile din statia de metrou, Dumnezeu iti zice sa mergi sa vezi de ce plange vecinul tau. ( Mirciulica am toata stima pentru suta de lei pe care o dai sau o dadeai in fiecare luna ).  Tare as vrea sa compar rezultatele unei betii – starea aia de mahmureala cu ceea ce simti dupa ce ajuti pe cineva, dupa ce faci pe cineva sa zambeasca.  Poate ca sunt eu un bloger neinteles, insa, stiu ca blogul asta a fost o incurajare pentru multa lume, si de fiecare data cand am primit o apreciere pentru el, am simtit mai multa fericire decat se gaseste in oricare din discotecile de pe aici.

Scopul meu in viata e ca sa fac o schimbare pe acolo pe unde trec, si pana acum asta m-a facut fericit. Nu vreau sa-mi schimb scopul, pentru ca prin el ma face Dumnezeu fericit, chiar daca is bolnav, sanatos, am sau nu de munca, ma prinde sau nu rutina, eu stiu ca nu traiesc pentru bani, ci doar ma folosesc de ei pentru a face o schimbare in sufletul unui om. Fara yoga, fara auto-sugestie, fara bautura si fara bani – fericirea tine de suflet, si sufletul tine de Dumnezeu. Aleg sa fiu ciudat pentru fericirea mea, decat normal pentru monotonia ta!

Ionut Andrisan


Spini

Nu stiu cum sa incep, nu stiu ce-i ala inceput
In mine totul e sfarsit, traiesc doar in trecut.

Imi amintesc cum ma loveam cand ma jucam,
Si vad cum totul se repeta iar…
Acum nu ma mai joc cu bete, sau jucarii stricate,
Ma joc cu ce-a ramas…. bucati din inima, farmate

Un deget amputat mai creste inapoi?,
Ochiul bolnav mai vede clar?
Cum poate-un suflet in bucati sa rada iar?

Vreau doar sa rad si sa ma joc cu bete
Vreau sa distrug toti spinii de pe deal
Vreau ca sa fiu murdar, sa umblu iar in zdrente.
Poate asa un sufet trist va rade iar…

Ionut Andrisan


Anotimpuri

IAD

I

Am vrut sa mor… ‘nautru sau afara

Si am ales… sa stau inchis pe veci

Dar am un suflet ce nu vrea sa moara

Caci s-a blocat ‘nauntru-n gratiile reci


Doar un minut…prea greu se duce timpul

Privesc tanjind la noaptea de afara

E luna care lumineaza campul

E prea lumina ..sufletul nu vrea sa moara


N-aud nimic.. sau … e prea galagie

Afara-i….raset…dar aici.. tacere

Oricum acolo-i muzica.. e armonie

Ceva ce sufletul meu inca cere


Miros aici, nimic nu-i proaspat ca afara

Totul e vechi, toate-s doar amintiri

Afara-i totul nou, nimeni nu vrea sa moara

Aici un suflet zace lang-un cimitir


Pun mana, pipai niste gratii reci

Si-mi amintesc de patul moale de afara

Sunt condamnat la gratii pentru veci

Un suflet care care simte… dar nu vrea sa moara


Nu ma hranesc aici.. e totul prea amar

Mi-e dor de gustul de-afara

Vreau sa ma satur doar… dar totu-i in zadar

Flamand e-un suflet… dar nu vrea sa moara


Inchis pe veci in gratiile reci

Sfarsesc aici, sperand sa ies afara

Sunt condamnat sa stau aici pe veci

Si sufletul meu nu mai vrea sa moara


VIATA

II

Acum am timp sa meditez

La tot ce-am fost si ce-am facut

Cu gratiile vorbesc, si-ncerc sa mai visez

Tot ce eram si ce-am avut


In prima zi eu am tacut

N-am plans, n-am ras, nici n-am cerut nimic

Am vrut sa fiu artist, fara sa fi stiut

Ca mi-am dorit blestem, si-acum, am ce am vrut.


Acum, ferit de lume si de-afara

Incerc sa mai respir, sa mai traiesc putin

Vreau sa traiesc, chiar daca o sa doara

Un suflet viu, de moarte plin


Pustiu aici, nu vad nici un artist

E doar o cusca prinsa-n intuneric

Nu ma mai vad, nu stiu de mai exist

Ma sting incet, in infinitul sferic


E plin de oameni , insa e pustiu

E rai, e viata, sau e iad?

Traiesc oriunde vreau sa fiu

Inchis in universul cenusiu


Nu-i nimeni, si m-am stins incet

Nu mai am trup, doar suflet viu

In liniste-am cantat un menuet

Si am murit, m-am dus spre infinit


Acum, am timp sa meditez

La rai, la tot ce-i infinit

Cu gratiile vorbesc si-ncerc sa mai visez

La ce-as dori, un rai iubit…

Ionut Andrisan