Tag Archives: suceava

O amprenta

Ma simt aproape vinovat ca inca nu i-am dedicat nici un articol lui. A trecut multa vreme de atunci, insa el a fost unul din oamenii principali care m-au facut sa ma indragostesc de muzica.

Cea mai frumoasa si mai incurajatoare discutie pe care am avut-o vreodata a fost  acum 7 ani, in clasa a 8-a,  cu el, profesorul meu de pian.

Vorbele alea imi rasuna zilnic in minte si parca le aud tot mai des: „Ionut, asculta la mine. Cand iti place ceva in viata, nu te mai uiti nici la bani, nici la faima, nici la ce spun ceilalti, la nimic. Degeaba ai bani, degeaba esti tare daca ai o viata mizerbila si deprimanta.  Niciodata sa nu renunti la ceea ce iti place, pentru ca in momentul ala, ai sa renunti la fericire; si nu se merita.”

Multumesc domnule Ianos Valentin pentru ca ati fost mai mult decat un profesor pentru mine.

PS:  Jumatate din Rugaciunea de seara s-a implinit.  Mi-am dat comanda de flaut 🙂

PS2: Eu doar in filme am mai vazut profesori care, cand vad copilul plouat sa-l ia deoparte si sa-si faca timp sa discute cu el

Reclame

Si cat mai stai?

N-am stiut ce sa raspund. Am spus ca nu stiu sigur,  cel putin 2 ani pana termin si a doua facultate. S-a uitat la mine zambind si mi-a spus. „Da. Oricum, probabil ai sa ramai aici si dupa facultate”. Tonul cu care am spus acel „nu stiu sigur” m-a dat de gol.

Acum 2 ani abia asteptam sa termin facultatea pe care nici nu o incepusem sa ma intorc inapoi in Suceava.  Nu-mi placea nebunia dinamismul capitalei.  Incetul cu incetul am inceput sa raresc tot mai mult vizitele acasa, sa rup legatura cu tot mai multi oameni de-acasa, limitandu-ma acum la familie si 3-4 prieteni apropiati de-acolo.

Cand m-a intrebat cat mai stau aici, m-am simtit ca un copil intrebat de parintii lui cand pleaca de acasa, pentru ca am ajuns sa gandesc la Bucuresti ca la „acasa” si la Suceava ca la locul unde m-am nascut si unde acum sunt un simplu musafir.

Adaptare ii spun eu.  Poate atasament. Orice ar fi, parca mi-e tot mai greu sa ma gandesc la Suceava ca la -acasa- si mi-e tot mai greu sa-mi imaginez ca as pleca din capitala.

Cat mai stau?   Nu stiu.  Nu promit nimic pana nu termin facultatea.  Atunci trag linie la tot si ma decid.
Sau poate deja m-am decis si nu vreau sa recunosc.


Starwars vs Ascunsa

Nu pentru ca e un trend si nu pentru ca fiecare blogger veritabil trebuie sa dezbata o anumita serie de teme,  precum o intamplare din scoala, parerea despre clasa politica, articole despre cum sa scrii articole, si asa mai departe.. Ci pentru ca ma preocupa treaba asta. Il stiti pe Leo, da? E fratele al mai mic, din clasa a 3-a. Eu is mai mare ca el cu 12 ani. Ei bine,  e posibil sa-l iau in grija aici la capitala.

Acu, nu-i asta baiul, dar automat m-a dus cu gandul la o copilarie a unui copil care sta la bloc intr-o metropola.. Eu in Suceava stateam in centrul orasului, insa intr-o parte mai retrasa a centrului unde cel mai apropiat vecin era izvorul, apoi imediat dupa izvor era dealul cu paduricea aia unde ne jucam urmariri cand eram mici. Normal ca nu lipseste nici plopul ala mare unde am avut casa in copac si nu lipseste nici gaura aia in deal, mica pestera care am sapat-o cand eram micut.  Putin mai sus e livada unde mergeam si mancam merele cand erau mari cat o corcodusa. Inca se mai aud cainii noaptea cum latra, inca se mai aude cate un cocos dimineata, vara inca mai vezi cate o oaie, cate o vaca la pascut pe acolo, zici ca stai la tara. (Acu toti bucurestenii sa zica in cor : provincia prin definitie e tara! – ha ha).  Mai e si copacul ala care-l foloseam ca turn de control cand ne jucam de-a Stefan cel Mare si turcii. Cand te urci in copacul ala vezi ca din elicopter 2 din cartierele mari din Suceava. Acu se vede si turnul colorat de la mall.  Noaptea se vede ca un Las Vegas cand li-i taiat curentul.  Acolo ne stiu toti vecinii pe o raza de 1 km. Nu doar ca ne stiu, dar ne si raspund la salut fara o greata de-aia de parca ar cere o perfuzie cu helas.  Am avut si joc pe televizor si computer inca de cand eram copil. Cu toate astea alegeam sa ne intalnim toti copiii pe afara sa ne jucam. Aveam trasat cu pacura un teren de fotbal pe strada din fata unde organizam campionatele de fotbal.  Echipa noastra se chema AQUA pentru ca stateam cel mai aproape de izvor.   Pot sa zic ca am avut o copilarie mai plina decat aia cu care se lauda Creanga.  Mi-a permis mediul.

Acum apare contrastul asta evident cu generatia asta de copii care traiesc in virtual de 3 ori mai mult decat in real.  Se trezesc, pornesc televizorul. Isi fac ghiozdanul, isi pun castile in urechi si pleaca la scoala. La scoala se joaca pe telefon toate orele, normal, cu castile in urechi. Cand vin acasa se baga la un Star Wars in retea. Dupa ce se plictisesc mai stau putin pe messenger si pe hi5. Seara se baga la un film. O sa le povesteasca nepotilor cum au trecut GTA-ul si Heroes in copilarie.  

Macar Leo nu-i asa. El inca isi face casa in copac, inca mananca mere verzi din livada, inca se da cu sania, inca se joaca prin padurice si bea apa rece direct din izvor cand e transpirat. Inca vine acasa cu julituri. Filmele si messengerul il cam plictisesc.  Ii plac jocurile pe computer, insa renunta imediat la ele daca e vorba de o bulgareala sau de o ascunsa.        

E o exceptie, asa-i?


BlogTrip Suceava – cuvintele de dupa

Si a fost blogtrip Suceava… inca un motiv s-o tai acasa. M-am intalnit acolo cu oameni pe care-i stiam din online gen: Daniel Damian, Fln, Artistul, Proro, Fructul , oameni pe care ii mai intalnisem la meetinguri asemanatoare, gen : Adrian Ciubotaru, Andrei Pavel si Bobby Voicu caruia ii multumesc pentru evenimentul organizat si , de asemenea, 2 dintre vechii mei prieteni de acasa, Petru Burac si Marius Bardan care au fost si ei prezenti acolo. Ei n-au fost singurii prezenti ci au mai fost multi altii care probabil vor fi mentionati intr-un review mai oficial al Blogtripului de la Suceava. In cadrul acestei intalniri s-au tinut sesiuni despre: securitatea in wordpress, conduita in online, rpmGO.com , despre twitter si o prezentare a comunitatii din online a orasului Suceava. Mi-ar fi placut sa fi putut participa si la socializarea de dupa conferinta, insa timpul n-a prea tinut cu mine.

Multumim inca o data Bobby Voicu si tuturor organizatorilor si sponsorilor pentru BlogTrip Suceava.


Miroase a respect

De fiecare data mi-e greu sa scriu un articol dupa ce ma intorc din Suceava.  E deprimant drumul inapoi, pentru ca de fiecare data simt ca las ceva acolo. Invat sa fiu rece, sa nu mai simt asa mult, sa nu mi se mai faca dor, sa nu-mi mai pese asa mult, si tot e deprimant drumul incoace.   Insa, revenind la partea frumoasa, am ales sa merg cu autocarul, nu neaparat pentru pret ci in primul rand pentru serviciile de inalta clasa. Asa cum apreciez Emagul cand e vorba de servicii si produse IT, la fel apreciez Tarsinul cand e vorba de transport. E una din putinele companii careia n-am ce sa-i reprosez. Nenea soferul s-a purtat ireprosabil, tanti de la secretariat mi-a raspuns la telefon si la 9 seara si m-a ajutat cu informatii, autocarul a fost misto, filme tot drumul, si bilet ieftin.    Nu-i un articol platit sa fac reclama, insa, cum stiu sa critic o companie care nu-si face treaba, vreau sa apreciez pe cei care isi fac bine treaba.

Pe drum incolo am nimerit cu o gaşca de muncitori. Pentru prima data, un miros de transpiratie, imbibat cu praf si haine murdare nu mi-a produs repulsie, ci dimpotriva, respect.  De ce respect? Pentru ca respect munca. Stiu ce inseamna sa lucrezi o saptamana pe santier, sa dormi intr-o baraca unde n-ai dus. Ai un singur robinet, afara, cu apa rece, de care nu te poti bucura din plin ca afara sunt 5 grade. N-ai nici masina de spalat cu tine sa-ti miroase hainele a Lenor, si stii bine ca daca incerci sa combini parfumul cu transpiratia o cam dai in bara. 

Pe oamenii astia ii respect.  Transpiratia lor miroase a munca in conditii grele, nu a lene si alienare totala fata de sapun.


Ma duc, ca-s tanar

Gata, ca sa nu existe nici un fel de comentariu, fac oficiala excursia mea in Suceava. Trei zile am sa fiu pe acolo si daca nu va sun, inseamna ca nu-mi sunteti prieteni adevarati si nu vreau sa-mi fac timp pentru voi, desi as putea. Eu de cand am plecat in Bucuresti m-am ajuns, ma cred mare inspector, mare blogger, mare student, si nu mai bag in seama pe oricine. Sunt prea smecher pentru oamenii de rand.  Glumesc, evident :)) Ideea e sa nu va sfiiti sa ma trageti de maneca in timpul in care ma invart pe acolo.   

Delia va avea un guest-post sambata, iar Colaholicu  luni.  Sa comentati.


Fiecare cu rolul lui

Normal ca iar trebuie sa fac referire la diferentele dintre Suceava mea si Bucuresti, ca e o diferenta la nivel social despre care am mai vorbit aici (Prietenii, cunostiintele, etc), ca bucurestenii sunt mai reci, mai superficiali, mai individualisti, nu te lasa sa te bagi in viata lor, si nu se baga in viata ta, ca poti vorbi cu ei de meciuri, poti vorbi de filme, de istorie,  de evenimente din prezent, insa in nici un caz despre tine si ca,  daca te doare capul te trimit la farmacie, nu-ti fac masaj la tample.

 La inceput m-a afectat contrastul asta dintre orasul natal si capitala,  insa, ca orice om normal m-am adaptat.  Mi-era frica sa merg la un meeting unde nu cunosc pe nimeni,  la un party, la orice. Era obligatoriu sa am 1-2-3 prieteni cu mine. Cand m-am trezit fara ei, am invatat sa ma duc si singur. M-am obisnuit, insa cand ma duc acasa, nu iau mediul de Bucuresti cu mine. Acolo, ma intalnesc cu Marius, cu Dana, cu toti ceilalti care-mi sunt prieteni, si ei imi fac masaj la tample daca ma doare capul (metaforic vorbind, bineinteles).  

Bucurestiul ma ajuta sa fiu independent, sa simt ca sunt pe picioarele mele, ca ma descurc si fara ajutor, insa Suceava ma face sa ma simt alintat.  

Iar vorbesc ca un copil proaspat venit la capitala, dar ce sa-i faci, cateodata mi se face dor 😀