Tag Archives: student

Doamne ajuta-ma sa fiu ca Teo!

Pănâ astăzi am considerat că există oameni care le au pe toate: frumuseţe, bani, parte de educatie înaltă, prieteni buni şi implicit – fericire.  Tot până astăzi am considerat ca exista si ceilalţi care-s bătuţi de soartă, care n-au nici bani, nici nu se îmbracă bine, abia trăiesc de pe o zi pe alta.  Categoria de la mijloc reprezintă doar miracolul trecerii unui om din stadiul de muritor de rând in stadiul de om cu de toate.  M-am inşelat.

De dimineaţă, pornindu-mă spre serviciu, m-am întâlnit in curte cu Teo care mergea şi el în aceeaşi directie.  Întotdeauna am avut o parere bună despre băiatul ăsta şi întotdeauna a fost o plăcere să stau de vorbă cu el.  Are ceva special, întotdeauna îl văd zambind, e omul ăla magic care pare sa aibă tot ce-i trebuie pe lumea asta.  Discutând cu el, mi-a spus ca a terminat facultatea, că lucreaza în domeniul lui şi că e fericit.  M-am bucurat pentru el.  L-am întrebat dacă şi câştigul e pe măsură.  Mi-a spus ca îşi plăteşte chiria şi cu ce rămâne traieşte foarte bine. Când mi-a spus suma mi-au sărit plombele din gură.  Teo câştigă mai puţin de jumătate din cât caştig eu, el absolvent, eu incă student.  Şocat, l-am intrebat cum îşi împarte banii, cum de-i ajung, pentru că mie mi s-ar părea imposibil sa trăiesc doar cu atat.  Răspunsul lui a fost ca o a doua palmă peste faţă: ” Ionuţ, tot secretul e să daruieşti, că apoi Dumnezeu are grija de tine cum ştie mai bine. ”

Am zâmbit  lăsând capul in jos, pentru că mi-am dat seama că nici nu-s vrednic să vorbesc cu un asemenea om.

Doamne ajuta-ma sa fiu ca Teo!

Reclame

Mult respect!

M-am trezit cu greutati pe pleoape, cred ca de la raceala care ma incearca, cu ochii atat de infundati in orbite incat ma simt ca as privi de undeva din spatele meu. Stiti, ieri am inaugurat Haser blog, blog specializat in resurse umane, care sa fie de ajutor celor care vor sa se angajeze, sau angajatilor din prezent.
Azi am vrut sa scriu ceva despre respect, despre o domnisoara. Ieri, in metrou, dau sa ies, vine o tanti ceva mai rotunda si mai mare decat mine, se tranteste in mine. In timp ce intorcea capul dupa mine, spune incet, „ma scuzati”, si dupa ce ma vede, imi zice pe un ton de om nervos „uita-te ba pe unde mergi!” .
Cred ca-i o mentalitate generala asta. Tanti, din cauza ta, si a oamenilor ca tine se duce Romania de rapa, pentru ca suntem invatati sa dam locul in autobuz babelor si mosilor care mai au o portie de fasole si se duc, si dam cu piciorul in tineri, tineri care traiesc cu mentalitatea voastra, ca ei nu trebuie respectati. Si in momentul in care ajunge unul de-asta in Parlament, normal ca spune, dam 3 milioane de euro sa face un parc fain, unde sa poata plimba pensionarii cainii, si dam 2000 de euro sa renovam o scoala. Nu platim salariile profesorilor pentru ca ne permitem sa intrerupem invatamantul 2 saptamani, insa nu ne permitem sa nu mai dam bilete gratuite la autobuz pensionarilor. Nu tinerii trebuie respectati, ca ei sunt in forma, rezista si asa.

Imi cer scuze tanti de la metrou ca n-am 80 de ani sa pot accepta scuzele, si imi cer scuze pentru ca am 21 de ani si te-ai trantit in mine. Iarta-ma ca ai vrut sa ma bagi inapoi in metrou, si eu n-am acceptat.


Profesiuni

profesiuni

Tie ce-ti place cel mai mult?

In clasa a 9-a din motive subiective m-am mutat de la liceul de arta la un liceu tehnic. Am lasat muzica pentru a invata sa fac cablaje si pentru a invata legea lui Ohm. Atunci a fost momentul in care am zis ca nu mai pun mana pe nici un instrument muzical in viata mea.   A tinut cateva luni, apoi, n-am mai rezistat. Am fost de m-am inscris la Palatul Copiilor la cursurile de chitara pe care le preda fostul meu profesor de pian. Pentru ca ma intelegeam foarte bine cu Domnul Ianos, m-a lasat sa continui sa studiez la pian acolo. Normal, cu timpul s-a mai stins din entuziasmul asta pentru muzica, am ramas in urma, si am ajuns sa cant asa, ocazional. De chitara inca ma tin, ba mi-am cumparat una bunisoara, si de fiecare data cand mi se face dor sa cant ( in fiecare zi), pun mana pe chitara si cant.

Betuel si Ruben au inceput saptamana asta examenele de admitere pentru facultate. Pe Betuel il stiti. E plin blogul meu cu fotografii de-ale lui. El da la fotografie.  Talentat baiat, a castigat concursuri la greu, a avut expozitii, n-am nici o indoiala ca intra.  Pe Ruben nu-l stiti. El n-are blog, si nici n-am creatii de-ale lui la mine pe blog. El da la grafica. Aseara i-am vazut portofoliul, si am ramas mai mult decat impresionat. Deseneaza extraordinar. Face crochiuri (sincer nu inteleg mare lucru din alea), portrete (preferatele mele) si naturi moarte (cred ca asa le cheama).  E un artist care pierde ore intregi pentru a face un desen perfect. Deseneaza tare. La fel, am toata increderea ca va reusi, chiar daca e destul de mare concurenta (4-5 pe loc).     Vorbeam aseara cu amandoi si i-am intrebat ce se va intampla cu pasiunile lor daca nu vor intra la facultate. Ambii mi-au raspuns ca vor renunta daca se intampla asta.  Normal ca voi veti lasa comentarii de genul sa nu renunte niciodata la ceea ce le place cu adevarat, etc, insa, cand esti in situatie nu mai poti privi asa.

Daca faci profesie din pasiune, nu se pierde din entuziasm si din placere?  

si reversul..

Ce faci daca ti se ia sansa de a profesa ceea ce iti place cel mai mult?

(poza de Betuel Hreniuc )


De azi ma apuc de invatat!

Azi am examen.  Da, restanta! Am crezut ca daca voi avea restante va cadea cerul pe mine si voi cadea intr-o depresie de 3 luni si de atunci ma voi apuca de invatat si voi termina facultatea cu 10 si ma voi face baiat cuminte si voi ajunge presedinte. Primul examen ratat din viata mea a fost asta.  Din clasa a 5-a am fost invatat cu examenele. La inceput de clasa a 5-a am dat examen pentru admiterea in liceul de arta. Apoi,  fiecare semestru am dat examen la flaut, pian si teorie si solfegii. Le-am luat pe toate.  In clasa a 8-a am dat si capacitatea. Eu n-am dat capacitate la 3 obiecte. Am dat la 6 obiecte: romana, matematica, istorie, flaut, pian si teorie si solfegii. Apoi, dupa capacitate, am facut o pauza cu examenele. In clasa a 12-a am dat atestatul. L-am luat, logic. Am dat bacalaureatul. L-am luat,  aproape logic. Am venit in Bucuresti si am dat interviu pentru job ( a fost ca un examen pentru mine). Am fost angajat. Am facut scoala de inspectori resurse umane, si am dat examen. Am luat. Am inceput facultatea. In primul semestru am avut 14 examene. Le-am luat pe toate. Am avut examen pentru a ma face inspector si mai mare, si l-am luat si pe ala. A venit semestrul 2 la facultate.  De data asta a fost mai greu. 3 examene pe saptamana. Am dat  5 examene si le-am luat. Am mai dat 2, si le-am picat.  Am mai dat 7, si le-am luat.

Stiti la ce m-am gandit toata sesiunea?? Nu la cum de am luat eu aproape 30 de examene anul asta.. ci „cum pensia mea am picat examenele astea 2??”

Nu se mai poate asa ceva! De azi ma apuc de invatat!


Cu 4 ochi in minus

life sucksE prea linistit si monoton ca sa pot scrie ceva. Deja zgomotul de fundal al masinilor, sunetul din forja… toate trec neobservate. Pauza de la fiecare fix, ma rupe de excelul meu, si pauza de la 12:20 ma scoate si din foame. De cand am terminat sesiunea, parca s-a schimbat ceva. Stresul asta avea ceva bun in el. Ma motiva sa lupt pentru ceva. Acum, ma lupt cu cifrele… mai exact.. cu numarul de zile care a ramas pana la concediu. Cam monoton si plictisitor. Eu unul, nu mi-am dorit asa de mult independenta, pentru ca n-am avut genul ala de parinti care sa ma sacaie tot timpul sau sa imi ceara socoteala pentru fiecare metru in plus pe care il fac in afara curtii. Stiu… toti vor sa fie liberi.. Plecam la facultate… cluj sau bucuresti.. poate iasi… pentru un singur motiv: vrem sa scapam de aia 4 ochi care se uita la noi, si vrem sa ajungem tarziu acasa fara sa ne intrebe nimeni unde am fost. Asta e ca un premiu al tineretii…. sau nu? Tot timpul lupta pentru premiu a fost mult mai palpitanta decat castigarea premiului in sine. De cand sunt in Bucuresti, cred ca am ajuns de mai putin ori dupa ora 11 acasa decat ajungeam intr-o luna cand eram acasa… Pe cine incerc eu sa pacalesc? Toata lumea a vazut American Pie, si toti ne imaginam independeta asta ca o casa langa ocean, si o plimbare cu jeepul pe plaja. Tot timpul mi-a placut reclama aia.. care nu stiu cat de romaneasca sau universala e – exista o varsta la care ai timp si n-ai bani, si o varsta la care ai bani, dar n-ai timp… Noi romanii am inventat-o si pe a 3-a: varsta la care n-ai nici bani si nici timp: studentia Varsta aia la care esti independent, si faci ce vrei… faci ce vrei in limitele serviciului, cursurilor de la facultate.. sesiunilor.. etc. E o independenta totala. Nu te vede mama cand inveti (pentru ca acum, vrei nu vrei, trebuie sa inveti), nu te vede tata spalandu-ti hainele (pentru ca in camin nu e masina de spalat), nu te vede bunica impartind pliante sau lucrand la caserie la magazinul de pe colt.. Ce sa mai.. independenta totala… poti sa faci ce vor muschii tai! Eu n-am visat la independenta, si poate de-asta nu-s asa impresionat de ea..

De ce vrea lumea sa fie de capul ei?

(poza preluata de pe http://www.mariobelem.com )