Tag Archives: stres

Dilema 1

Trăiesc de câteva luni cu o dilemă. I-am găsit explicaţia, însă nu şi soluţia.

În primul an de facultate, făceam tot posibilul să merg la şcoală, la toate orele de la facultatea de drept. Aveam ore sâmbăta şi duminica de pe la 8-9 până pe la 16-17. La psihologie nu prea aveam şanse să ajung. Mai mergeam la laboratoarele de seara, însă în general, nu prea. Erau orele în cursul săptamânii când trebuia să fiu şi la serviciu.  Aveam 2 servicii în cadrul aceleiaşi companii. De la 8 la 16 faceam Resurse Umane, iar de la 17 la 18:30 predam engleză.  Plecam de acasă la 06:45 şi ajungeam acasă undeva pe la 20:00.  Pe vremea aia nu prea mâncam în oraş ci îmi făceam mâncare.  A  venit sesiunea la ambele facultăţi şi din 18 examene, am luat 18.  Nu mi-am luat nici o zi liberă de la serviciu şi n-am copiat la nici un examen.

A trecut vremea şi a venit anul 3. Nu sunt mai puţin ocupat acum şi am muncă de responsabilitate mult mai mare decât atunci. Mă împart şi cu serviciul şi cu firma şi cu Lyoness şi cu responsabilităţile de pe la biserică şi cu facultăţile. Diferenţa e că acum mi-am mai luat zile libere să pot învăţa, să mai diminuez puţin din stres. Zilele astea libere mi-au adus nişte timpi morţi. Nu mulţi, 3-4 ore din fiecare zi liberă în care să-mi permit să nu fac nimic. Timpii ăştia morţi mi-au încetinit reacţiile şi parcă m-au scos din priză. Rezultatul s-a văzut: din 20 de examene date – la câteva mai trebuie să învăţ o dată.  Diferenţa e că n-am fost aşa stresat ca în primul an.

Dilema e dacă să aleg stres cu rezultate bune sau să aleg o oarecare lejeritate cu rezultate care lasă loc de mai bine.

Povestea cu echilibrul o ştiu.

Reclame

Ii cerem prea mult

Nu există zi de la bunul Dumnezeu în care să nu aud oameni care se plâng de munca lor.  Nu ştiu de ce există impresia asta generală că fiecare are o treabă care implică stres, o muncă grea de mare responsabilitate, când de fapt realitatea e cu totul alta.   Problemele cu care se confruntă angajaţii de cele mai multe ori au soluţii simple care implică în cel mai rău caz un dram de efort intelectual, puţină muncă şi ceva răbdare. Atât.

Eşti lucrător comercial (vânzător mai pe româneşte) –  dai bună ziua-> scanezi produsele->iei banii->dai restul-> urezi omului o zi buna.    Foarte complicat.

Eşti funcţionar: dai bună ziua-> asculţi solicitarea omului-> umbli puţin în baza de date-> dai un răspuns care se găseşte în mod sigur în cele maxim 100 de pagini de informaţii pe care ar trebui să le deţii -> dai un print la o hârtie dacă e nevoie -> urezi omului o zi buna.  Trebuie studii superioare.

Eşti secretară -> răspunzi la telefoane, faci cafea, faci niste programări, traduci niste documente, afli nişte informaţii. Prea mult stres.

Lista poate continua mult. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, în general munca asta de stat pe scaun nu-i aşa complicată.  Nu-ţi trebuie abilităţi de superman să ştii să lucrezi cu o bază de date, să te descurci cu o limbă străină, să cauţi nişte informaţii, să trimiţi un email cu titlu şi formulă de adresare şi bineînţeles să stii să faci documentare pentru domeniul tău.   Problema e de disponibilitate.  Întotdeauna există scuze de genul: „pentru banii pe care-i primesc, deja fac prea mult” , „nu ţine de meseria mea” , „nu ştiu” , „nu se poate” , „lasă că merge şi aşa”, „sunt supra-solicitat” etc.  Mi-e aproape silă când văd muncă făcută maxim de prost,  când trebuie să dai telefon de 5 ori să pui omul să-şi facă treaba lui, când văd că omul preferă să se chinuie un an de zile cu un lucru pentru că îi e lene să găsească o soluţie de optimizare.

Sper să se aprobe cât mai repede noul Cod al Muncii care dă voie concedierea pentru „necorespundere profesională”. Poate oamenii se mai responsabilizează.

Este o scenă în filmul „Extract” când managerul de producţie urmăreşte împreună cu patronul firmei un stivuitorist care tocmai răsturnase o grămadă de cutii. Replica managerului e una care pur şi simplu m-a fascinat:
„Uită-te la el. Toată cariera lui se reduce la a conduce un stivuitor; şi poate te-ai gândi ca ar vrea să şi înveţe cum se face asta. În nici un caz. Îi cerem prea mult.”


Lopata de dupa ceafa

Cand mi-a trantit vorbele alea, m-am simtit exact ca atunci cand,  dupa ce am facut volutariat, la renovarea unei cladiri,  3 luni de zile, a spus un nene care nu s-a obosit nici macar sa indrepte un cui, ca mai bine nu veneam, ca mai mult am stricat.  Stiti ce-i aia munca de santier, nu?  Sa scoti pardoseala, sa scoti cuiele din fiecare scandura,  le indrepti,  sapi la harlet subsolul, cari pamantul cu roaba,  raschetezi peretii,  dai la smilgher tavanul,  faci mortar la lopata,  legi fier,  faci cofraguri,  faci beton, il cari cu roaba si il torni la locul lui, lipesti polistiren peste care  pui plasa, apoi  tragi adeziv,esti in permanenta presat de timp pentru ca mai ai o saptamana si trebuie sa termini; munca de-asta.  Dupa 3 luni de patriotism se trezeste o gura sparta sa spuna ca mai degraba nu veneam, asta dupa ce am terminat treaba, evident.

Acum, cand mi-am facut analizele alea la sange de mi-au zis baietasii cu halat ca-s suspect de nu stiu ce hepatite,  cand i-am intrebat de la ce e, mi-au zis ca poate fi de la alimentatie proasta – nu se pune problema, de la alcool – nu se pune problema, sau de la stres.   Nu m-am speriat, stiam ca n-am nimic si s-a confirmat ce-am zis eu. Dar el, prietenul meu, statea langa mine si-mi zicea – „ce stres ba? Ce mare lucru faci tu?”   Coincidenta facea ca eram in plina sesiune, asa ca programul meu zilnic arata cam asa: trezire – 6:30 – plec la serviciu, ma intorc la 5, imi fac mancare, stau 10 minute si incep sa invat. Invat pana la 12-1 noaptea, cand cad rapus cu cartile pe burta si imi dorm cele 4-5 ore.  Stiti, perioada aia in care, intr-o luna de zile dau 14 examene.  El, care e tinut in palme de parinti, care singura lui grija e sa-si dea cele 5 examene ale lui pe semestru,  el caruia ii trimite de acasa saptamanal mancare gata facuta, el, imi spune – care stres?  El e revoltat pe doctor ca , cum poate spune el asa ceva? Cum sa fie Ionut stresat? Eu nu m-am plans nici o secunda, dar era vina mea.  Nu se opreste aici. Continua cu – „Ionut, pe bune ca nu te inteleg. Cum sa fii stresat ma? Ca la tine e usor.  Eu trebuie sa merg in fiecare zi cate 6 ore la scoala, sa scriu, tu mergi doar sambata si duminica (de la 8 la 4-5 da), tu sa fii stresat? Ce sa mai zic de mine?”

M-am uitat in ochii lui si nu i-am zis nimic.  Pur si simplu, mi-am dat seama ca, in loc sa-mi fie prieten,  sa-mi zica, stai linistit Ionut, o sa fie bine, el imi da cu lopata dupa ceafa.  N-am zis nimic, ci pur si simplu am tacut.  N-avea nici un sens sa ma cert cu el.

Amandoi, atat nenea cu critica de pe santier cat si baietasul care se ia de mine ca de ce sunt stresat,  imi erau si imi sunt inca amici si si-au permis sa-mi spuna lucrurile alea pentru ca ma cunosteau cumva. Stiau ca accept critica si  fac fata sinceritatii. Cu toate astea, exista momente cand omului ii prinde bine o lopata dupa ceafa si exista momente cand lopata de dupa ceafa nu face altceva decat sa te bage in spital.


Dar fericirea?

Nema sangeViata se transmite.. Bucuria se transmite.. Nervii se transmit.. Microbii se transmit.. Tensiunea se transmite.. Stresul se transmite.. Zambetul se  transmite.. Cascatul se transmite.. Lenea se transmite.. Curajul se transmite.. Frica se transmite… etc.. se transmite

Dar fericirea?


Cantece de demult

guitar paintingDaca ar fi sa pui in ordinea valorii toate obiectele care le ai, pe care l-ai pune primul?

Ne-am invatat sa gandim cu portofelele, si deja cand pun intrebarea asta incep calculele.  Numarul 1: telefonul meu smecher – lumea ma suna, sun eu pe altii, stau pe twitter de pe telefon, fac poze, ma joc pe el cand sunt in calatorii, plus ca unul ca asta costa vreo 500 de euro..  stai stai stai… 500 de euro nu-i numarul 1!   laptopul – am dat 1000 de euro pe el, si imi este absolut necesar. Pe langa valoarea lui, ma ajuta sa mai castig si altii bani pe langa. Ziua lucrez pe el, seara bag un film, e foarte important.  Stai, am zis 1000 de euro? Ce vorbesc eu aici? Masina mea costa vreo 8000 de euro. Ce ma fac fara masina? Daca n-ar fi ea, nici pana la bancomat n-as ajunge sa-mi scot banii de pe card. N-as ajunge la serviciu, acasa, as fi ca un om paralizat, si pana la urma, decat paralizat cu bani, mai bine sanatos fara bani. 

Da, asta inseamna sa gandesti cu portofelul.  Pentru mine cel mai valoros obiect nu-l telefonul, nici laptopul, nici metroul (ca masina n-am).  Astea creaza stres, agitatie, nervi.  Si stii la cine apelez sa ma calmez? La Takamine-ul meu. Chitara mea. Cant, si uit. Uit de scoala, uit de serviciu, uit de nervi, de suparari, de probleme, uit de tot… Parca atunci cand incep sa cant se creaza o lume noua in jurul meu. Imi inchid ochii, si pe langa chitara parca incep sa aud cum bat si tobele undeva langa mine, aud bassul, aud un solo de vioara, aud acompaniamentul pianului…toate puse pe o scena fara spectatori..  N-am cum sa nu le aud… Si cant.. cateodata pana adorm…sau, uit..  te caut pierdut – click si play

(poza preluata de pe brucepaine.co.nz)


Socializare ?!

Maine iau si eu salariul. Iar imi impart banii peste tot, si 2 saptamani mananc chitante. Uff si ii si Pastele saptamana viitoare, si trebuie sa fac si eu cozonaci, pasca, oua rosii; si „cainii” s-au cam scumpit anul asta. Oare miei in rate nu se gasesc?  Uitasem, mi-a expirat si abonamentul la metrou, si luna asta s-a scumpit cu 2 lei. Bine ca in fiecare zi taxe, impozite si scumpiri, si noi incercam sa traim cu aceleasi salarii vechi! Nu stiu ce sa ma mai fac. Incepe sa ma doara stomacul de la o vreme si is o gramada de bani si pastilele astea. Degeaba mai platesc aia 5,5% din salariu pe luna pentru asigurarea medicala. Aia ii platesc probabil sa-mi asigur o autopsie la jumatate de pret. Ma gandeam eu sa strang bani sa-mi cumpar alt telefon. Da, stiu ca il am pe asta de 1 luna de-abia, dar m-am saturat de el.
(…)
Bine ca toti vor bani si pe mine nimeni nu ma ajuta. Saptamana trecuta i-am impumutat 50 de lei, si acum nu mai dau de el. Zi si tu cata nesimtire. Deci ii chiar magar. Cred ca s-a dus si a cheltuit banii pe alcool sau pe cine stie ce prostii si acum se ascunde de mine ca sa nu mai dau de el. Lasa ca il stiu eu pe el. Mi-a zis mie prietenul ala al lui ca ii cam nesimtit. A zis ca ii un carcotas, ca vorbeste lumea pe la spate. Cine stie daca nu ma vorbeste si pe mine, Bine ca eu il ajut si el, ma vorbeste pe la spate. Lasa ca ma intalnesc eu cu el, si o incurca. Ce crede ca eu is un nimeni? Il termin cand ma intalnesc cu el. Am batut eu altii si mai mari ca el. Anul trecut m-am batut cu 3 in acelasi timp, si au plecat toti plangand acasa. Crede el ca se pune cu mine? Nenorocitul!
(…)
Nu pot azi, asa i-am zis. Am citit horoscopul si scria ca nu-i o zi buna pentru afaceri. Da, m-a ajutat cand am avut nevoie, dar nu pot sa risc si sa-i dau datoria inapoi astazi. Trebuie sa ma inteleaga si el!
(…)
Uita-te putin la asta. Cred ca ii gay. In afara de roz si de sclipici nu se mai vede nimic la el. Cred ca ii la fel de prost precum se imbraca.
(…)
Da, m-am certat cu tata azi de dimineata. Voia sa-l ajut la nu stiu ce prostie.Sa-mi repare usa de la camera.  Auzi la el, de parca eu am timp sa-l ajut. Si dupa aia m-am dus sa mananc si inca nu era gata mancarea. Bine ca eu trebuie sa umblu toata ziua si nici macar o masa calda nu-i gata cand vin acasa. In loc sa-mi faca mancare, mama facea curatenie. Asa m-am enervat!
(…)
Bine ma, hai ca eu trebuie sa ma duc. Mi-ar fi placut sa mai fi stat de vorba, dar, ma duc acasa ca la 5 is stirile si nu vreau sa le pierd. Tu ce faci? Esti bine, nu?
Pai..
Bine, am plecat – pa pa!
Pa…
…………………..
Eu doar m-am intalnit intamplator cu el si l-am intrebat politicos ce mai face…

Ionut Andrisan


Viata este ca tractorul

tractorViata este ca tractorul.. Fiecare, chiar si eu,  scriem ganduri si avem tot felul de teorii prin care  sa invatam pe celalalt cum e de fapt viata, ce trebuie de fapt sa facem pentru a ajunge la idealism, fericire, lapte si miere….  Facem facultati, irosim dictionare de neologisme si fraze pompoase pe discutii neintelese si inutile, ca in final sa ne dam seama ca de fapt toata lumea e desteapta si fiecare are viata lui si viziunea lui, si nu suntem cu nimic mai isteti, mai harnici, mai speciali… decat cei de langa noi.  Imi place propozitia aia care zice ..”Esti special.. ca oricare altul” Eu nu-s special, nu am talente speciale, n-am iq de nerd, n-am limbajul raposatului Pruteanu, nu-mi fac freza, cate-odata umblu botit ca mi-e lene sa-mi calc hainele, mananc sandwichuri, citesc, ma uit la filme, mananc iar, muncesc din nou, dorm, ies in oras, vorbesc la telefon, cheltui bani (cand am; cand n-am imprumut si tot cheltui). N-am povesti interesante de zis. Pot sa povestesc cum mi-a furat cineva pantalonii de la uscat, cum m-a prins controlorul, cum am intarziat la serviciu, cum dau examene, cum sar gardul sa pot intra in casa atunci cand vin dupa 23:00, cum visez, cum imi fac planul financiar pe luna urmatoare, cum nu ma tin niciodata de el, cum ma plang ca nu se mai termina treaba, cum imi spal hainele la mana ca n-am masina de spalat, cum afum mancarea, cum rad, cum scriu, cum traiesc, cum ma mint singur si inventez lucruri ca sa para totul mai fain… Asa-i viata. Aceeasi scoala, aceeasi mancare, acelasi loc de munca, acelasi telefon, acelasi autobuz, aceleasi haine, acelasi salariu, alocatie, aceleasi facturi …si in final.. acelasi sicriu – normal… Vrei sa traiesti? Du-te de dormi ca visele se mai schimba si in bine cate-odata. Dar viata nu face nimic decat sa se invecheasca..  exact ca tractorul… prrrrrnnn tn tn tn – ahhh – iar nu mai porneste

Ionut Andrisan