Tag Archives: stat

Munca la negru

Hai ca voiam s-o zic de multa vreme.

Au facut cei de la realitatea la un moment dat un reportaj cu o tanti care avea o pensie ceva mai modesta. Cand zic modesta ma refer la 4 lei, daca imi amintesc bine.Am vazut filmuletul publicat pe un blog, nici nu mai stiu care si bineinteles reactiile comentatorilor. Ca asa ceva e inadmisibil, ca statul e magar, ca dupa ce a muncit o viata are o pensie cu care abia isi cumpara 2 paini, ca Boc, ca Basescu, etc.

Situatia nu-i una fericita, intr-adevar si daca ma intrebati pe mine veti vedea ca eu NU cred ca barbatul si femeia ar trebui sa aiba acelasi statut cand e vorba de pensioare , ci cred ca femeia ar trebui sa se pensioneze mai repede si sa aiba un minim de pensie garantat.

Cu toate astea, sistemul la noi in tara e altfel. Adica trebuie ca minim 35 de ani sa tii in carca 1.3 batrani, adica sa le platesti pensia,  ca apoi, dupa astia 35 de ani sa iti calculeze ei o pensie in functie de numarul de ani lucrati, de salariul pe care l-ai avut si bineinteles de valoarea unui punct de pensie atunci, care bineinteles se calculeaza in functie de cati oameni cotizeaza la momentul respectiv.  Sa nu vorbim de „incontestabilitatea” sistemului.  Vorbim de tanti cu pensia de 4 lei care a muncit o viata pentru banii astia.  Cum e posibil ca ea sa aiba o pensie atat de mica?

Poi e simplu.  Muncesti o viata ocolind legile statului. Nu platesti impozite, nu platesti cotizatii ci tot ce produci ramane la tine.  Se cheama munca la negru.   Cand muncesti o viata la negru trebuie sa fii constient ca daca nu platesti aia 0,5% la somaj, n-ai sa primesti somaj, daca nu platesti cei 5,5% la sanatate, daca te imbolnavesti esti de capul tau,  daca nu platesti cei 10,5% la CAS n-o sa primesti pensie.  Punct. Mi se pare simplu si aproape cinstit. In momentul in care statul te face constient de lucrurile astea si tu continui sa lucrezi fara o carte de munca nu inteleg de ce trebuie sa mai vina realitatea la tine in curte sa te intrebe cu ce bani iti cumperi mancare.

Stiu ca vin argumentele alea menite sa atinga la sentiment ca omul e sarac si n-are cu ce plati taxe, ca statul ia prea multi bani de la oameni, etc.   Acum, cu toata lipsa de sensibilitate o spun:  frate, daca vrei sa mergi in Italia, sa muncesti 15 ani acolo fara sa cotizezi cu nimic aici, daca vrei sa muncesti numai la negru ca sa nu dai din „banii tai” statului, in momentul in care faci 65 de ani sa nu te plangi ca mori de foame pentru ca ti-ai facut-o cu mana ta. Punct!

Reclame

Dator si falit – criza domle

Am citit in ultima perioada o groaza de articole privitoare masurile adoptate de guvern pentru a face fata crizei.
Nu-s analist financiar, dar masurile propuse mi se par pur romanesti, facute sa traiesti de pe o zi pe alta, sa fii sigur ca ai ce manca acum fara sa te gandesti ca exista si un maine si un poimaine.
Am citit cateva rapoarte ale unor analisti financiari care au explicat cat de „eficiente” sunt masurile de reducere a pensiilor, salariilor si subventiilor.
Nu pot decat sa invat din situatia asta jalnica si in acelasi timp penibila in care a ajuns Romania.    Cand am avut bani am dat subventii peste subventii,  am marit salariile oridecateori au cerut-o sindicalistii, am cumparat voturi am facut campanii, iar acum, cand nu mai avem bani se vede clar si lamurit in ce au investit romanasii nostri banii din buget; si sa nu credeti ca nu sunt bani la buget, pentru ca salariul care-l aveti, e aproape injumatatit de nenii de la stat.
Nu vreau sa fac un protest din articolul asta,  ci mai degraba sa scot un principiu de viata din tampeniile care le fac nenii din frunce, aplicand cumva o psihologie inversa.
Cand ai bani, fii sigur ca NU ii folosesti pe post de frunza de papusoi, ci ii investesti sa poti asigura un viitor stabil.
Cand esti dator si falit, nu cauta bani, ci mijloace prin care sa poti face bani!
Zic si eu


Descurca-te!

Cu temperamentul te nasti, insa caracterul ti-l formezi !
Aveam vreo 15 ani, si in pre-ajun de anul nou (30 dec) m-am gandit sa-l iau pe Leo, si sa-l duc in centru sa vada si el mascatii, si toate dansurile alea populare de pe acolo. Ne ducem noi, ne uitam putin pe acolo, si Leo vede ceva mai incolo un tobogan. Normal ! Vrea si el ! Ce sa-i fac, il duc acolo. Tare de treaba a fost primaria ca s-a gandit si la cei mici, si le-a amenajat in centru un mic parculet. Era aproape perfect pentru ei, cu o miica exceptie. In loc de scari la tobogan, pusesera baietii niste trepte din fier-beton. Se da Leo de vreo 2 ori acolo, si a 3-a oara, aluneca pe un fier de-ala si cade, lovindu-si piramida nazala (adica undeva intre ochi). Vine la mine, avea zapada pe fata, si nu plangea. Atat imi zice : « Ionut, hai acasa ca nu mai vreau sa ma mai dau » Avea cam 4 ani pe atunci Leo. Ii dau gluga la o parte ca sa-l curat de zapada, si vad cum incepea sa-i curga sange de unde se lovise.. si incepuse sa-i curga sanatos. M-am speriat, mi-am pus pauza la panica si ma duc repede la 2 gardieni de pe acolo. Il vad aia pe Leo cu fata aproape plina de sange, eu speriat.. le zic sa sune la salvare, si ei… fara nici un stres imi zic.. bai baiatule, dar de ce n-ai avut grija de el ? Descurca-te… si pleaca. Intre timp lumea se adunase, insa normal, nimeni nu se oferea sa faca altceva in afara de privit. Il vad pe un tip cu telefonul la gat. El nu vazuse toata faza. Ma duc repede la el, il aveam pe Leo in brate, si ii cer telefonul. Sun la salvare, dar normal, sarbatori, colindatori.. cine sa raspunda ? Pentru ca nu raspunse nimeni la salvare, tipul ala, ma ia repede, imi cere numarul de acasa, si ma baga intr-un taxi. A fost tare de treaba. Eu eram inca in stare de soc. M-am dus cu Leo la urgente, si am actionat conform sistemului. Mi-au dat sa completez un teanc de hartii pana sa se uite macar la el. Completez in graba hartiile, si asistentele, fara nici un stres, cu o lejeritate iesita din comun, ma trimit cu Leo la ecograf. Ma duc acolo, stau la coada vreo 20 de minute. Ii face ecografia. Dupa aia, ma duc cu ecografia la asistente, si normal.. ma pun sa astept. Intre timp apar la spital mama si cu Tibi. In final vine un doctor, il ia pe Leo intr-o camera, il curata putin, isi pune ata in ac, si da sa-l coase. Eu vazusem déjà prea multe, si n-am mai avut curaj sa stau inauntru sa vad scena. Nu l-a anesteziat pentru ca era lovit la cap, si n-avea cum. Doctorul, in profesionalismul lui, s-a gandit ca daca tot il coase pe viu, sa-i rupa ata de vreo 3-4 ori. Atunci a fost un fel de lectie de la viata pentru mine. Am invatat cateva lucruri, si anume :
– niciodata oamenii care sunt datori sa te ajute, nu vor face nimic altceva decat sa te condamne
– oamenilor le place sa vada reality-showuri pe strada, si nu se baga niciodata « ca sa nu strice faza »
– cand ai nevoie de ajutor cere-l unuia care nu-i dator sa te ajute, e foarte probabil sa te ajute
– am invatat empatia, si de-atunci nu mai pot sta cu mainile in buzunar cand cineva are nevoie de mine
Au trecut vreo 6 ani de atunci, si tin sa multumesc baiatului care a incercat sa sune la salvare, care a sunat acasa, m-a dus la taxi, si cel mai important, m-a ajutat sa nu ma panichez, si pe langa el, multumesc si lui nenea taximetrist care m-a dus la spital chiar daca n-am avut bani sa-i dau. Banii care trebuiau sa-i dau lui, mi-i luase statul, sa plateasca gardienii aia 2 si sectia de urgente din spital.


Facem ce stim…. 'taxuim' din nou!

Da, ca in fiecare dimineata, deschid siteul, si citesc ziarul (fara cafea langa mine). Nu vreau sa fac din blogul asta o taxerevista a presei, insa.. imi tot sta in minte spotul ala: „stirile care conteaza”.

Conteaza sa stiu daca Dani s-a mutat l-a Monica sau nu, conteaza sa stiu ca Mihai de la nu stiu ce formatie a cazut in cap de pe bicicleta, sau ca Nadia s-a ascuns sub un pod de o tornada ?!

Doua stiri mi-au atras atentia in mod deosebit – desigur, nici una din ele pe prima pagina. Cazinourile din blocuri se muta in hoteluri de minim 3 stele, si pe langa chirie, le va creste si impozitul, si ca sa mai scadem din deficitul bugetar (1,8% deocamdata), guvernul a hotarat sa mai ia bani de la niste pensionari; de data asta de la pensionarii de lux – parlamentarii, magistratii sau alti bugetari. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca o pensie de lux poate depasi 10.000 de lei, iar conform cu noua lege care se va aplica incepand de anul viitor, pensiile astea se vor reduce pana la un sfert. In Romania avem 20.0000 de pensionari de lux.

Acum, si eu ca tot romanul nemultumit de politica actuala, ma intreb: In lunile astea care au mai ramas actualei puteri politice, oare cate taxe vor mai inventa. Nu-mi aduc aminte ultima saptamana cand sa nu fi aparut vreo noua taxa, si daca intr-un articol recent sustineam ca statul ne ia cam 75% din ceea ce castigam noi, cred ca in ritmul asta nu va mai dura mult si vom depasi 100%.

Chiar daca oarecum nu ne influenteaza mai deloc pe noi, oamenii de rand impozitele astea noi, ci chiar aduc satisfactie unora dintre noi, dupa cum am vazut in niste comentarii asupra acestor articole, eu totusi raman nemultumit de fiecare data cand apare cate o taxa nou, indiferent cui i se aplica. Eu nu zic Doamne inlocuieste oamenii de la putere, ci mai degraba – Doamne fa-i constineti ca tara asta e populata, si ca impozitele pe care le platim, le platim cu bataturi la maini, cu muulta transpiratie, si cu nopti nedormite. Ironia face sa fi vazut chiar ieri un panou electoral pe care scria ceva de genul „Bani pentru Romania, bani pentru romani!” ha!?

(poza preluata din  www.tehnopol.ro)

 


M-am saturat de criza!!

Titluri de ziare, telefoane, discutii, statusuri, statistici, stiri, reportaje, documentare – toate despre criza. Eu unu nu simt criza decat in panica celor din jur. Tare curios is cum s-a ajuns aici. Cum e de asteptat, se va termina si criza asta. Apoi, iar reportaje, titluri de ziare, discutii, statistici despre efectele ei, pagubele ei, eventualele avantaje poate.
Eu nici nu stiu la ce se refera cei care vorbesc despre criza. Unii zic ca ar fi vorba de surplus de produse si servicii. Tare is curios de ce nu mai scad din preturi ca sa vanda ? Pentru ca asta inseamna economie de piata. Cand nevoia de pe piata scade, scazi si pretul, pentru a creste vanzarile. Nu vad nici o scadere de preturi, deci nu cred in varianta surplusului. Altii sustin faptul ca nu mai exista lichiditati. In America ? Poate. Nu stiu ce-i acolo. In Romania ? Unde au disparut toate lichiditatile produse in ultima jumatate de deceniu ? Pe data de 1 iulie 2005 in Romania s-a schimbat formatul banilor. S-au taiat 4 zerouri, si toti banii vechi au trebuit schimbati, asta inseamna ca au trecut toate lichiditatile prin evidenta fondului monetar national, si prin aceasta schimbare s-a rezolvat si o parte din problema inflatiei. In nici 4 ani s-au facut disparute toate lichiditatile ? Eu nu cred nici varianta asta. Altii zic ca aceasta criza ar avea cauza si in racirea tot mai evidenta a relatiilor dintre principalul furnizor de gaze naturale si Europa. In tara noastra Rusia ne asigura 30% din necesarul de gaze naturale. Restul le avem din productia interna, insa, pretul gazului creste de 3-4 ori pe an pentru ca rusii il scumpesc. De ce scumpeste si al nostru ? N-am idee, oricum nu cred ca e vina rusilor pentru criza asta. Pretul combustibilului a crescut considerabil in ultimii 2 ani, conform pretului stabilit in SUA. In Romania pretul a crescut cat l-au ridicat americanii, insa cand acestia l-au injumatatit, la noi a scazut cu 0,5%. Anul acesta s-au anuntat din nou scumpiri de gaze, de energie electrica, de combustibil, de alimente, etc, cu peste 30%. Am facut un calcul intr-o zi si am ajuns la concluzia ca platim dari statului de cel putin 75% din venitul muncit. Da, 75% din banii nostri intra la « bugetul de stat ». Cu cei 25% ramasi poate reusim sa convingem bancile ca vom fi capabili sa achitam un potential imprumut pentru ca am ramas restanti cu intretinerea si ne da afara din apartament daca nu achitam. Incercam sa ne agatam de orice ca sa credem ca vine sfarsitul, si ne legam de pasapoarte, buletine, presedinti, si ii invinuim de Antichristm si parca inteleg mai bine cuvintele alea apocaliptice care spun ca oamenii se duceau si spuneau muntilor « cadeti peste noi », insa acestia nu cadeau. Pana in prezent am numarat din titlurile ziarelor de anul acesta 4 sinucideri la metrou, 3 tineri si un batran. O alta situatie care mi-a ramas in memorie – o mama care s-a aruncat cu copilul in brate de la etaj. Nu am o evidenta a tuturor sinuciderilor, insa rata lor creste considerabil. Oamenii sunt din ce in ce mai disperati. E criza si de medicamente. Un prieten de-al meu e asistent medical la sectia de terapie intensiva. Singurele calmante care le capata oamenii aia pe jumatate morti sunt clasicele fiole de algocalmin. El are salariu de 640 de lei intr-un oras unde chiria la internat e 300 de lei, transportul in comun pe toate liniile depasteste 70 de lei, iar cu restul de bani trebuie sa-si cumpere mancare. Eu il incurajez, sa stranga bani sa-si ia casa. In conditiile astea, daca face ceva foame vreo 4-500 de ani si reuseste sa puna deoparte cate 50 de lei pe luna – are sanse la o garsoniera confort 3 cu toaleta si dus in spatele blocului, la comun evident.
Eu unu nu-mi fac griji. Trece si criza asta. Poate vine razboiul dupa. Trece si razboiul, si poate vine inca o epoca glaciara in care in vreo 50 de miliarde de ani din pietre se vor face maimute si apoi oameni (ha !). Eu de foame inca n-am murit si nici n-am sa mor, in ploaie am dormit o singura data, ca am pierdut trenul si am dormit in gara – (nu ca n-as fi avut o casa) iar haine pe mine inca am. Ii drept ca printre « Mike », « Dulce Cabanna « si « Adibas » se mai ascunde si cate o valoroasa piesa vestimentara achizitionata in perioada de reduceri de la SH. Eu ma simt bine in ele. Daca vrea statul sa-mi ia si aia 25% care mi i-a mai lasat – tin sa-l anunt ca de foame tot n-am sa mor. Vin ciorile cu gogosi ? Nu stiu. Da eu de foame n-am sa mor. Criza, necriza, razboi, pace, accidente nucleare, orice ar veni, ceea ce face viata frumoasa n-are legatura cu banii.Pe patul de moarte nimeni n-are regrete financiare, ci singurele regrete sunt familiale, relationale, sociale, care tin de sentimente si de relatiile cu cei din jur. Eu nu vreau sa ajung la 115 ani si sa zic Doamne mai da-mi o zi pentru ca pana acum am alergat doar dupa bani si n-am avut timp de familie, de prieteni, si nici macar de Tine. Nu vreau sa fac scoala 25 de ani, sa muncesc inca 45, singurul meu scop din viata sa fie acela de a-mi permite sa cumpar medicamente cand am sa fiu pensionar, ca de la atata stres financiar sigur voi avea nevoie de o duzina de medicamente. Prefer sa muncesc 45 de ani fara sa-mi fac din scopul vietii mele banii, fara sa ma stresez din cauza lor si sa am parte de 2 fiole de algocamin la batranete si dupa ele sa mor. Is buni banii cand ii folosesc, insa, de multe ori banii costa prea mult.
Eu ma confrunt cu o altfel de criza. Insa nu o criza financiara, ci una sociala, o criza de timp liber, criza de sentimente, criza de relatii, criza de prieteni, criza de Dumnezeu. Nu mai vreau criza !! Vreau sa am timp de Dumnezeu, de prieteni, sa am timp liber in care sa pot sa cant, sa tip, sa alerg, ies in oras, sa privesc copacii, sa ascult vantul, sa scriu. Nu mai vreau criza ! De azi imi propun sa ies din criza. Si daca muncesc 10 ore, si inca 2 is pe drum, dorm inca 8 ca sa pot munci, asta inseamna ca imi mai raman inca 4 ore pe zi sa ies din criza. Cand imi fac mancare, vreau sa vorbesc cu cineva din bucatarie, cand cant la chitara, vreau sa trezesc tot etajul sa ma auda ca is in stare sa cant si dupa atatea ore de munca. N-am masina, dar am metrou, n-am bani de icre negre, dar oricum, tin mai de foame cartofii prajiti; n-am un apartament gol, insa am o camera plina. N-am bani sa ma duc in Dubai, da pot sa ies seara sa alerg pe langa Lacul Morii, n-am vazut niciodata Parisul, da nu-i nimic, il vad eu pe Google; n-am 500 de prieteni bogati, da nu-i bai, am colegi de munca, am frati, am parinti, si ei nu profita de pe urma muncii mele si ma ajuta mai mult decat m-ar ajuta toti aia 500 de prieteni bogati, si, toate la un loc nu fac cat face ca am pe Dumnezeu de partea mea. Eu unu nu mai vreau criza. Trimiteti crizele inapoi si bucurati-va de ciorile cu gogosi in cioc de care ma bucur si eu! Adevarata viata nu se opreste cand vine criza, ci abia atunci isi dovedeste valoarea!

Ionut Andrisan