Tag Archives: social

Imitații

Liniștea absurdă a unei nopți îngrozitor de reci amenință sufletul cu un soi de trădare, de expunere a unor lucruri ascunse acolo mult prea multă vreme. E puțin înspăimântător. Până acum am fugit de ele. Au existat întotdeauna elementele alea care să pună un paravan între ceea ce se adună acolo și ce iese la suprafață.

Munca. Munca întotdeauna salvează. E rețeta ideală pentru un suflet în sevraj continuu. N-ai cum s-o dai în bară cu ea. Niciodată nu-ți dă răgaz să te bucuri de lucrurile mărunte. Întotdeauna alungă liniștea, alungă libertatea, alungă dragostea și înlocuiește golul cu vidul.  Creeaza o falsă satisfacție, imită o fericire ascunsă într-un pahar de cafea scumpă de la Starbucks care nu face decât să-ți dea energia pentru a o lua de la capăt iar și iar. E modul ideal de a evada din grotescul profunzimii.

Când mintea e prea epuizată și sufletul încearcă disperat să preia controlul, am găsit rețeta perfectă. Poveștile altora ecranizate mincinos, senzaționalul fictiv, puterea unui alter-ego virtual care începe din ce în ce mai mult să domine, facebook, seriale, 9gag, instagram, bloguri, presă, televizor, bârfă, toate contribuie ca un propofol pentru starea de comă a sufletului. Din când în când mai apar anumite spasme, însă astea-s normale și la oamenii morți. Nimic îngrijorător.

Liniștea e ușor de învins. Dumnezeu e fantastic de ușor de alungat și sufletul poate fi redus la tăcere imediat. Sentimentele sunt niște forme parazite de slăbiciune care alimentează o falsă speranță a fericirii și nu aduc decât mizerie și dezgust. Bine, nu întotdeauna, dar viața n-are nicio treabă cu sufletul. N-are nicio treabă cu sentimentele și nicio treabă cu Dumnezeu.  Am fost condamnați să avem suflet doar pentru a ne antrena într-o luptă pierdută din start.

Asta-mi spun oamenii mereu. Nu prin cuvinte, prin fapte. Muncesc de dimineață până noaptea, își fac rate pentru a-și tulbura puținul somn de care mai au parte, se căsătoresc – nu din dragoste, pentru că nu mai știu de multă vreme ce-i dragostea – ci pentru că e o etapă în evoluția socială a fiecăruia -, stau ore întregi în fața ecranelor, înlocuiesc arta cu imitații ieftine și ofensatoare și-L ignoră mereu și mereu pe Dumnezeu. Când nu-L ignoră, îl învinovățesc pentru toată mizeria din viețile lor încercâd să-și adoarmă ce-a mai rămas din ce-ar fi trebuit să fie cândva o conștiință. Acum se numește responsabilitate socială și europenizare conceptuală. Atât.

Dacă ăsta-i drumul oamenilor, nu-l vreau. Vreau o liniște care să-mi trădeze sufletul, o dragoste care să mă ducă până pe culmile nebuniei, un pian dezacordat și pe Dumnezeu. Un Dumnezeu interzis, de care oamenii râd și pe care alții îl înjură, un Dumnezeu care alungat de toți, să-și găsească în sufletul meu casa.  Atât.

Reclame

If 3Q>0

Și ca să facem legătura cu proba perechilor, de multe ori mă trezesc uimit de prostia masculină. Dacă o fată care să zicem că nu-i chiar pe gustul meu face o gluma, atunci gluma aia e cea mai proastă glumă posibilă. Dacă o fată frumoasă face aceiași glumă, în 10 minute gluma apare pe facebook. Aici dăm noi – băieții – dovadă că nu ne folosim întotdeauna creierul principal.

Partea a doua e asta socială. Îi aud prima replică. Îi văd reacțiile. Încep să-i prind stilul de gândire. Îi aflu disponibilitatea. Dacă prima replică e una neinteligentă, îi trebuie alte 10 replici bune să-și spele păcatele. Dacă nu și le spală, dăm skip. Dacă arată impulsivitate și dezechilibru emoțional dăm skip. Dacă e îngustă și închisă la minte, dăm skip. Dacă e disponibilă și face evident lucrul ăsta dăm skip. Dacă e disponibilă dar joacă rolul de indisponibilă – me gusta.

Aici principiile generale sunt oarecum simple – prostia descalifica, mediocritatea nu e factor singular decizional și inteligența califică. Nu vorbim doar de numărul de biblioteci citite ci și de parțile sociale și emoționale. Au și alea Q-ul lor. (3Q)

Partea cea mai grea de înțeles aici e că, cu excepția cazurilor de extreme comportamentale, ne place de cine vrem să ne placă și nu ne place de cine nu vrem să ne placă. Când nu știm dacă să ne placă sau nu, decidem în funcție de perechi.

Formula in excel ar arata cam așa:

=if(perechi>0, if(3Q>0, „me gusta”, if(perechi>5, „me gusta”, „I’m not ready, Not yet, It’s my fault etc”)),„I’m not ready, Not yet, It’s my fault etc”)

Tradus – daca trece proba perechilor + trece proba 3Q – me gusta,
daca nu trece proba 3Q dar perechile au cel putin level 5 – me gusta,
daca nu trece proba 3Q iar proba perechilor are level mai mic decat 5 – nu sunt pregatit, nu inca, e vina mea 

Revin cu următoarele teorii.  Până atunci fetelor, rămâne valabil –  continuați cu fardul.


Pre-articol

Vă anunț dinainte că ăsta e un articol pregătitor pentru articolul ce va urma. Vreau să mă justific puțin înainte să-mi citiți scrisul, pentru că n-am mai scris până acum într-o manieră serioasă despre asta și am evitat subiectul cât de mult am putut pentru am considerat că n-am dreptul să scriu despre asta și anume:

Ce înseamna să te combini? – sau în termeni de oameni mari – Ce înseamnă să intri într-o relație?

Am o oarecare emoție când scriu despre asta pentru că mi-e puțin frică de consecințele articolului.  E imposibil să nu fie interpretat cu direcție precisă de către voi, prietenii mei, pentru că cei mai mulți dintre voi mi-ați povestit despre iubirile voastre secrete sau publice și despre ce-i dincolo de aparența unui ținut de mână.  Cu toate astea, voi încerca să fiu destul de tranșant, chiar daca voi merge pe niște margini fragile ale unui subiectivism influențat de umanitatea mea, o umanitate care mă obligă să vă înțeleg mai mult decât să pun la îndoială deciziile. Cu toate astea voi incerca sa fiu cat se poate de discret, nu se va pune în nici un moment problema confidențialității. Blogul ăsta e despre realizările voastre și prostiile mele, nu invers.

În al doilea rând, nu mă văd îndeajuns de competent să-mi dau cu părerea aici. N-am nici vârsta și nici experiența necesară.  Nu-i de-ajuns să fi avut o relație frumoasă la un moment dat, nu-i de-ajuns să-mi fi format niște principii oarecum sănătoase, nu-i destulă experiența altora și nu-s destule cărțile cărțile citite. N-am profilul potrivit, n-am principiile formate și nu-s calificat, însă calificarea o capeți când deja e prea târziu să-ți mai folosească ție.

Altă frână e reprezentată de un oarecare conservatorism al meu privit de lumea laică și poate un libertinism cam mare privit din perspectiva zidurilor bisericii. Nu am justificare laică pentru toată disciplina pe care mi-o impun și nici justificare creștină pentru toate lucrurile pe care mi le permit.  Nu-s un exemplu de urmat și dacă-s luat la bani mărunți, la multe din întrebări voi da neștiutor din umeri.

De ce scriu atunci?

Scriu pentru mine. De multe ori sunt confuz. Nu știu ce să cred, nu știu ce să fac și nu știu ce să spun.  Am nevoie să scriu ca 1+1 pot face și 3, am nevoie de celălalt eu care îmi înțelege neînțelegerile dar care, din păcate, n-are pumnul așa puternic ca cel al eului meu confuz și veșnic îndragostit a cărui matematică e derizorie.

Rezultatul e simplu: articolul va fi în cel mai bun caz mediocru pentru că îmi știu limitele, iar voi vă veți folosi de vulnerabilitatea mea arătată aici pentru a v-o ascunde pe a voastra – vă cunosc orgoliile.

Cu toate astea, faptul că îmi fac curaj să scriu despre asta va fi un pas înainte pentru mine.  Doamne-ajută!


Imblanzirea ciorii

În ultima perioada am făcut din blogul ăsta mai mult un jurnal personal și nu cred că-i ceva rău.

Au fost două săptămâni extraordinar de ciudate. M-am simțit în toate felurile. După ce mi-am depus demisia, am simțit că am investit 3 ani și jumătate în nimic, pentru că la sfârșitul acestei perioade nu doar ca n-am avut parte de nici un fel de recunoștință, m-am simțit aproape alungat. Însă, it’s just business.

M-am văzut exact în aceași poziție din febuarie 2008, când cu o geantă în mână și bani cât să nu mor de foame o lună, am pornit spre nicăieri și am ajuns la București. Acum, m-am văzut într-o cameră unde-s restant cu chiria de două luni, m-am văzut fără banii aia pe care-i aveam acum aproape 4 ani în mână, însă a fost pentru prima dată după mulți ani când m-am simțit liber.

Nu știu ce să scriu și cum să continui. Unii din voi faceți mișto de „corporație”, alții încercați și acum să mă convingeți am sunt pe un drum greșit și trebuie să mă angajez. Sincer, sunt mai nesigur pe mine decât am fost întotdeauna. Mă uit la pereți până spre dimineață, când reușesc sa adorm pentru 3-4 ore. Unii spun că am slăbit. Nu-i de la mâncare. E mai complicat acum, însă e pâinea neagră despre care vorbeam acum două săptămâni, e perioada când cioara se zbate în mâinile mele și eu mă străduiesc s-o apuc mai bine.

Întrebați-mă peste 2 luni dacă m-am împrietenit cu cioara. Dacă nu m-am împrietenit, atunci e posibil să o fi luat pe un drum greșit. Însă, dacă reușim să ne împrietenim, atunci în mod sigur drumul pe care am luat-o nu e bun, e cel mai bun. Până acum suntem în grafic. Până atunci, mâncăm pâine neagră și încercăm să îmblânzim cioara.


O sacosa in dar

Nu mai e nici măcar amuzant să tot primeşti mailuri şi massuri cu copii bolnavi de cancer care au semnat tot felul de înţelegeri cu Yahoo şi AOL.  Astea au venit odată cu messengerul aşa cum au venit gândacii de colorado odată cu cartofii.  Ce-i urât în toate mesajele astea nu-i deranjul creat, ci faptul că mai degrabă creează o atitudine de respingere şi faţă de cazurile reale de genul ăsta, omorând sensibilitatea oamenilor, gravitatea situaţiilor fiind mascată de ridicolul mod de promovare al mesajului.

Bianca n-are contract nici cu AOL şi nici cu Yahoo.  Ea are 5 luni şi i s-a descoperit o tumoră la coloana vertebrală.  Şansa ei de a merge se măsoară în bani – aproximativ 54.000 de euro.
Mădălina a iniţiat un proiect prin care ajută copiii bolnavi – proiectul „O sacoşă în dar”.  Ea a confecţionat şi confecţionează nişte sacoşe foarte drăguţe pe care le vinde, iar banii pe care-i primeşte pe ele merg mai departe către Bianca.  Preţul unei sacoşe este de 15 lei şi şi-ar merita banii din plin chiar dacă n-ar avea un scop caritabil.
Scopul articolului nu e de a crea un mesaj care sa fie dat mai departe pe toate sursele posibile la toţi prietenii şi toată lista de messenger, facebook şi twitter ci de a va provoca pe voi, cititorii mei sa contribuiţi practic la acest proiect.  Vorbim prea mult şi facem prea puţin.  15 lei e o suma infimă.

puteti da comandă la osacosaindar [at ]gmail.com ( când scrieți mailul nu puneți [at], ci puneti @ – aici l-am scris asa pentru spam protection)

detalii gasiti pe:  http://biancasimu.cabanova.com şi pe http://facebook.com/osacosaindar
Dacă vă e mai comod puteţi lua legatura direct  şi cu mine pentru a cumpăra.

Later updatePe 17 februarie de la orele 23:00, în TRIBUTE,  Bodo si prietenii vor canta pentru Bianca! Toţi banii stranşi vor merge direct către contul Biancăi.   Bilete puteţi lua direct de la intrare.