Tag Archives: sinceritate

De zece ori.. am vrut

Am vrut să scriu despre prieteni.  Câteodata îi am, câteodată nu prea.

Am vrut să scriu despre nivelele sociale.  N-am reușit să definesc nivelul la care sunt eu.

Am vrut să scriu despre ce înseamnă de fapt o realizare.  N-am prea găsit mari realizări în viața mea.

Am vrut să scriu despre cum ar trebui să arate o relație sănătoasă.  Dar cine stă să gândească la rece într-o relație?

Am vrut să scriu despre muzică. Mi-am omorat dreptul ăsta în clasa a 8-a.

Am vrut să scriu despre ce înseamnă să te lupti. N-aș fi putut.  Cele mai multe lupte le-am pierdut.

Am vrut să scriu despre speranță. N-am scris. Aș fi distrus-o.

Am vrut să scriu despre sinceritate.  Cui? Oamenii falși, sunt falși și cu ei înșiși.

Am vrut să scriu despre inimă. Dar am descoperit că în pieptul meu bate un creier.

Am vrut să scriu despre Dumnezeu. Mai bine aș fi trăit despre Dumnezeu.


Telenovela

Nesimţit, dur, fără suflet, lipsit de diplomaţie, direct, barbar, aspru, sever, neiertător, nemilos, rău sau vulgar  sunt doar câteva din titlurile pe care le-am primit de la oameni pentru un lucru pe care eu îl numesc sinceritate.

Nu ştiu dacă mi se trage din faptul că în vremea copilăriei mă uitam la telenovele unde minciuna complica lucrurile întotdeauna.  Într-adevăr, poate că dacă Armando îi spunea de la bun început lui Mujer Rosalina că a fost sărutat împotriva voinţei lui de către Muciacita Consuela, atunci Mujer Rosalina nu mai divorţa şi familia rămânea întreagă.  Însă a fost mai uşor să ascundă lucrul ăsta, pentru ca mai apoi cei care suferă cel mai mult să fie pruncii lor – Juanito şi  Maria. Bineînţeles că pruncii lor văzând la părinţi exemplul încep şi ei: Juanito se bagă într-o aventură secretă cu Carolina, care îi ascunde că de fapt ea e mătuşa lui. Când Juanito află, de supărare se căsătoreşte cu Teresa pentru bani, însă căsătoria nu durează decât până Teresa află că al ei hombre are un copil cu Carolina, copil care-i este şi verişor. Copilul (Hernandez) este trimis la o mănăstire şi se întoarce dupa 18 ani şi se îndrăgosteşte de Maria, care între timp se căsătorise cu fostul soţ al Carolinei. Maria face un copil cu  Hernandez, însă nu e sigură dacă e copilul lui sau al actualului ei soţ …. sau al portarului şi alege să ascundă soţului ei aventura, nefiind vorba de un test de paternitate la mijloc. – asta până se naşte copilul, care culmea este negru. Atunci Maria recunoaşte că avusese o aventură şi cu grădinarul.   – Aţi înţeles, da?

Partea reală a telenovelelor e că de cele mai multe ori adevărul nu rămâne ascuns.  Partea proastă a lor e că de multe ori ne dau idei – proaste bineînţeles.

Soluţia o reprezintă întotdeauna adevărul, pentru că niciodată sinceritatea nu va durea mai mult decât minciuna descoperită. Orice minciună are potenţial de telenovelă dar un reality show nu poate fi coborât niciodată la rangul de lamă pentru vene.


Opusul mitomaniei

În general există nesimţirea aia de genul – un nene vomită ambalajul de la covrig exact în mijlocul străzii, sau o tanti (pentru că am ajuns să nu mai cred că media nesimţirii la femei ar fi mai mică decât la bărbaţi) lipeşte o gumă mestecată pe scaunul din staţia de metrou, iar eu mă aşez exact pe ea şi imi stric pantalonii luaţi de pe Asos cu 60 de lire. Asta-i nesimţire de-aia pentru care ar trebui să se facă puşcărie.

Mai este un gen de nesimţire. Unii o numesc sindromul sincerităţii exagerate. E exact opusul mitomaniei. Atitudinea aia din care scoti orice cosmetizare a adevarului, orice exagerare, orice compliment nefondat, orice minciună spusă chiar din politeţe.
Eşti mult mai apreciat dacă spui că ai fost atacat de o haită de câini lupi, când de fapt era doar pechinezul vecinei de la 2 care, când a scheunat răguşit la zece metri, ai luat-o la fugă. De vreo 3 luni, toţi dormim în fiecare noapte maxim 4 ore, de vreo 4 sesiuni toţi avem de învăţat pentru fiecare curs câte 800 de pagini pe de rost, asta dacă vrem să luam 5. Când eram mici toţi eram cei mai obraznici copii şi toţi am bătut pe cel puţin unul mai mare decât noi cu 3 ani, care eventual făcea şi box. Sunt faine toate poveştile astea, numai că în general sunt scenarii de filme, nu de viaţă.
Am început să nu mai dau uimit din cap la fiecare poveste cu Sinbad şi să aştept de la cineva să spună epicul „lasă vrăjeala” pentru că am înţeles că în general poveştile astea trebuie adunate cu zero şi împărţite la 3 ca să fie ceva mai aproape de adevăr. Aştept omul care să fie capabil să-şi exprime dezaprobarea faţă de toate exagerările astea chiar şi faţă de oameni pe care nu-i cunoaşte. Aştept omul care să răspundă la „Îmi pare bine de cunoştinţă” cu un dat din cap, în nici un caz cu „şi mie îmi pare bine”, care la întrebarea – „cum îmi stă părul?” ştie să spună ” ca un balot de paie ude”. Aştept omul care să nu-mi dea like pe facebook dacă zic o tâmpenie numai pentru că îi place de burta mea rotundă. Aştept omul care să ştie să fie sincer şi cu oamenii pe care-i cunoaşte de 3 ani şi cu cei pe care-i cunoaşte de 30 de secunde.

Caut un nesimţit care să înţeleagă că e mai bine să-i întindă o oglindă omului de lângă el decât să-l lase să umble prin societate cu mucii ieşiţi din nas.