Tag Archives: scop

IMMaterial

Lasandu-ma prada capcanei adolescentine in care fiecare actiune proprie devine un fel de practica ideala valabila tuturor, fiecare conceptie devine principiu neechivoc si  universal, ma afund si mai tare in amatorismul unei filosofii ieftine, comparandu-ma cu omul de langa mine, intotdeauna inferior si ma expun ostentativ, nu pentru a ajuta, ci pentru a demonstra.

N-am realizat multe, asta in ideea in care realizarea are intotdeauna o nuanta materiala. Exista intotdeauna scuza unui context nefavorabil, insa conditia deja mi-am depasit-o. Asta cred eu. Daca cineva a realizat mai mult, atunci pun asta intotdeauna pe seama unei sustineri, unui context mai favorabil, unui echilibru constant. Singurul om care ma poate umili e acela care a plecat de la acelasi nivel sau mai jos, a trecut prin aceleasi lucruri si a ajuns mai sus pentru ca a muncit mai mult. Aici n-am niciun fel de replica valida.

Sunt un om mic. Dovada cea mai clara e lipsa modestiei.

Realizarile n-au niciodata o conotatie materiala. O masina nu spune multe. Mai toata lumea are masina. O vacanta in Grecia nu-i nici o realizare. Un smartphone nu spune nimic iar 48 de metri patrati intr-un ansamblu de placi de beton nu-i ceva pentru care merita sa-ti vinzi viata. 

Loialitatea spune multe, integritatea spune si mai multe iar smerenia e un fel de apogeu. Dar stim predica asta. O auzim in fiecare luni, marti, joi, duminica… Noi tot masina vrem. 

Anunțuri

Din intelepciunea lumii – Wilde si Nea Grigore

Clișeele lingvistice și metaforele deja expirate, puse împreună cu amalgamul de citate din Oscar Wilde *1 sau Benjamin Franklin, devin din ce în ce mai mult factori disturbatori pentru elementele mici ale vieții, concentrând o atenție exagerată asupra unor reflecții generale. 

Fericirea, adevărul, dragostea și toate metaforele care vin împreună cu termenii ajung să creeze pseudo-filosofii de genul – ”nici un adevăr nu e 100% adevărat” *2 sau ”Când viața îți dă lămâi..” (mi-e jenă să continui). După ce auzi lucruri de genul ăsta, mintea începe să creeze conexiuni cu alte mirifice concepții din inteligența de care abundă facebookul și brusc simți cum depășești lejer nivelul mediocrității din jurul tău așa că bagi și tu una -”Nu mai știu cine zicea, dar parcă era ceva de genul -Viața nu înseamnă a trăi ci a ști pentru ce trăiești.” 
Chiar, voi știți pentru ce trăiți? 

Când îți găsești o direcție pe care s-o apuci, îți dai seama că pe direcția aia apar multe și neînsemnate lucruri care încearcă să te devieze de la supremul tău țel de a găsi fericirea: ba n-ai bani, ba nu te înțelege nimeni, ba ești bolnav și o ții așa până la pensie.  Problema nu ține de filosofiile mărețe ci faptul că atunci când o iei direct cu scopul vieții și planurile universului sari peste o etapă – etapa în care înveți citate mai simple, de genul:

”-Când știi că ai Bacul, pune mâna și învața și lasa serialele!”
”-Dacă-ți vine factura la curent și n-o plătești, curentul ți se taie din cauza ta, nu din cauza destinului!”
”-Când te doare capul, bea 2 căni cu apă și ia o pastilă. Ajută mai mult decât să spui la toată lumea că te doare.”
”-Nu mai pierde nopțile pe messenger dacă vrei să fii eficient următoarea zi!”
”-Dacă nu vrei să vinzi în piață toată viața, caută să faci o școală. Nu te crede nimeni pe cuvânt că ești deștept și poți mai mult.”
”-Când ai o belea și nu știi să-i dai de capăt, ascultă-l pe unu care știe și nu te mai plânge peste tot că ți-e greu, că oamenii sunt niște nenorociți, că nu mai știi ce să faci.

Și că tot ne plac citatele, aici băgăm unul pe engleză – ”Deal with your stuff, don’t always complain about it” ” 

După ce învățați bine citatele astea, puteți trece mai departe la Goethe, Platon, Bill Gates sau Becali (da, și eu iubesc asocierea asta).
__________________
*1 Problema excesului de citate din Wilde a fost sesizată pe facebook de Nea Grigore la începutul secolului XXI. În acord cu el, autorul articolului prezent s-a simțit oarecum complexat de faptul că ”Portetul lui Dorian Gray”, care pentru cei mai mulți din prietenii lui era o adevărata capodoperă, a fost pentru el mai degrabă un roman neinteresant conceput doar de dragul de a crea un pretext pentru exprimarea filosofiilor devenite deja clișeu în platforma lui Zuckerberg.  A abandonat citirea lui după primele 60 de pagini.

*2 auzită ieri la metrou


Un like va rog

Câteodată stau cu browserul deschis, mă uit la aceleași 5-6 taburi deschise întotdeauna și aștept. Trebuie să apară un ceva nou de citit, un like nou pe facebook, un mail nou cu o invitație la un sondaj sau vreo alertă de pe unul din siteurile de joburi. Aproape mi-am făcut o rutină din toate astea. Doar că … nu asta sper de la taburi. Cu telefonul e la fel. Stă deschis lângă mine și aștept să sune. Cu atâta speranță mă uit la el când sună, însă e o speranță fără direcție. De multe ori îl iau și mă uit la apelurile recente, îmi ascult vechile mesaje din căsuța vocală sau citesc smsuri de acum 2 ani în speranța să descopăr ceva ce n-am știut atunci. Însă îmi dau seama că trecutul a trecut și nici apelurile recente, nici mesajele vechi nu-mi vor oferi nimic. Aștept doar.
Când intru la metrou, când merg pe stradă, sau pur și simplu, când sunt într-un loc public, întotdeauna privesc atent sperând. Întorc capul după mașini, întorc capul după oameni care zâmbesc, întorc capul după reclame și sper să descopăr ceea ce caut. Îmi place să mă plimb noaptea. Nu de puține ori ocolesc metrourile sau autobuzele doar de dragul plimbării și în loc să caut să ajung acasă în jumătate de oră, mă pornesc pe jos și fac o oră jumătate. Mă uit la câte o casă veche pe care am văzut-o de zeci de ori înainte și îi descopăr o crăpătură nouă. Văd tot felul de oameni care aleargă cu așa viteză încât nu văd autobuzele care frânează la 1 metru de ei. Mă plimb sperând .. nu știu ce.

Câteodată adorm citind. E uimitor. Nu știi când ai adormit și când te trezești nu știi unde ai rămas cu cititul pentru că de la un punct îți dai seama că ai intrat în poveste și visezi continuarea cu tine în rolul principal. Cred ca acolo e singurul moment în care există un rol principal, în rest, după ce dispare toată vraja asta, deși toată lumea pretinde un rol principal, singurele roluri care se dau sunt roluri de figurant într-o piesă fără roluri principale.

Probabil asta e așteptarea. Un like care să ne pună în rolul principal într-o viață colectivă a unei societăți care să ne iubească, un email care să ne anunțe că destinul a tras la sorț pentru fericire și noi am câștigat sau pur și simplu un telefon la capătul căruia să fie cineva care nu doar sa dea un like poveștii fără s-o citească măcar, ci să ne vrea povestea.


Viata intr-un pas simplu

Delia s-a gândit că ma plictisesc şi mi-a dat de treabă.  Viaţa mea în 7 paşi.

Dacă aş fi fost întrebat acum 2 ani de exemplu ce vreau de la viaţă, ştiam cu precizie ce voi face în urmatorii 124 de ani după care ce culoare va avea sicriul meu.  Om simplu – voiam să fiu şef la firma mea, voiam o nevastă frumoasă, o maşină şi o casă elegantă şi bineînţeles să pot cânta în propriul meu studio.  Nici prea puţin, nici prea puţin (sic!).  Lucrurile s-au mai schimbat puţin de atunci pentru că am înţeles (cu greu) un lucru – cu cât mă zbat mai mult să obţin toate lucrurile astea care am impresia că mă vor face fericit, cu atât mai nefericit sunt şi cu atât mă depărtez mai mult de ele; dacă totuşi reuşesc să le obţin, îmi dau seama că nu mă pot bucura de ele. A fost un efort nemeritat de mare pentru obţinerea lor.

Este un verset în Biblie –  „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” – Matei 6:33.  Ei bine, oricât de utopic, idealist, lipsit de orice substanţă şi rupt de realitate asta ar suna versetul ăsta am curajul să-l confirm (nu că ar avea nevoie).  Văd singur cum, încercând să trăiesc frumos, lucrurile astea mai omeneşti vin singure, iar atunci când nu vin, aproape că nici nu le simt lipsa. Nu că n-aş munci, că în perioada asta muncesc mai mult decât am făcut-o în ultimii ani, însă munca nu o mai privesc ca pe modalitatea de a obţine anumite lucruri, iar focalizarea nu mai e pe ceea ce aş putea avea şi încă n-am.  Lucrurile astea au un efect blurat parcă iar atitudinea aia de om plafonat şi blocat a dispărut pentru că scopul în sine nu mai e acelaşi.

Viaţa mea nu are 7 paşi, are unul singur legat de un scop: să trăiesc frumos.  Restul.. vine de sus, cum a venit şi până acum. Dacă reuşesc asta, atunci le-am reuşit pe toate, dacă nu.. nasol.
Despre ce înseamnă să trăieşti frumos e plin blogul ăsta.


Un pui cu râma-n gura

Imi amintesc si acu noaptea aia. La ora 3 m-am trezit si am luat-o la fuga spre casa cuiva. Incercase sa se sinucida.  N-avea probleme mari. Bani avea. Prieteni avea. Motivul era unul la care n-am stiut sa-i raspund. „De ce sa traiesc? Care-i sensul?”  Tot mai des aud asta si dau in continuare din umeri.  Sa le spui oamenilor de Dumnezeu? Vor sa vada ceva acum, sa-si prinda speranta in ceva.  Au obosit oamenii de atat stres, de atata munca.   Seamana viata asta cu un cadou. Primesti o jucarie, numai ca, jucaria e demontata. Ai piesele si trebuie s-o asamblezi tu. Si te chinui, te zbati, si din multimea incercarilor mai strici cate o particica, cate o piesa. Mai improvizezi, mai pui piese care nu-s la locul lor, te mai joci asa cu ea o perioada. Incerci sa o mai schimbi, mai strici cate ceva la ea si, daca reusesti sa pui intr-un final toate piesele la locul lor, iti dai seama ca multe din ele le-ai stricat, le-ai improvizat si jucaria asta pe care ai primit-o n-a aratat niciodata si nici nu va mai putea arata asa cum a fost ea proiectata.

Scopul? Chiar nu stiu.  Poate ca, oricat de emo ar suna, poate scopul e sa experimentezi putin din dragostea pe care o poate oferi cineva. Sa experimenteze altul putin din dragostea pe care o poti oferi tu. Poate ca, oricat de nebuneste ar parea,  e vorba de psihologia aia a lucrurilor rele. Nu te poti bucura de ceva bun daca nu ai in spate un contrast izbitor al unui lucru rau. Poate ca dupa viata asta e o viata mai buna de care ne vom bucura la maxim facand un contrast cu viata de acum.  Nu pot gasi un scop legandu-ma doar de viata asta. Sunt nevoit sa cred in Dumnezeu daca vreau sa am o directie, pentru ca altfel m-as simti exact ca un pui de-ala care scurma in balegar in speranta ca va gasi o rama plina de rahat pe care s-o manance.


Da-mi o motivatie BUNA!

imaginePana recent, veneam la serviciu cu gandul ca vine vacanta, si fiecare zi de lucru trecuta ma apropia tot mai mult de concediu, si asta parca ma motiva sa vin. Acum, ca a trecut concediul, am intrat intr-un fel de criza de motivatie. De ce sa muncesc? Banii nu-s de-ajuns, pentru ca, vorba lui Marian, am ajuns sa muncim doar ca sa stam in Bucuresti. Banii astia se duc peste tot si nicaieri, si muncesc de parca nici nu as fi platit.. pentru ca oricum nu prea apuc sa vad banii care-i iau. Asa ca.. da-mi o motivatie buna!

PS: articol din categoria „citeste si comenteaza!”


Convorbiri cu IMGB

Dragi colegi,
03042009-0011 Ma simt cumva dator sa va adresez aceste cateva cuvinte, insa pe langa datorie, recunosc ca mi-e si drag sa o fac, pentru ca voi sunteti principalii mei prieteni din Bucuresti.
Dupa cum vedeti, la IMGB e la moda boala. Intai Andrei, cu paralizia locala, apoi, forja cu medicalul ei din cauza cilindrului fisurat, apoi otelaria cu mica explozie de acolo. Nu stiu ce mai urmeaza insa, deja imi fac griji cu Marian care merge de vreo 3 luni la stomatolog si nu mai termina cu el. De Mirciulica ce sa mai zic, cand saracul era sa moara acasa la Bogdan. Nicusor inca asteapta sa-i cada unghia de la fotbalul ala jucat la -10 grade. Bogdan IT, cred ca are un inceput de amnezie. De ceva vreme incoace, tot timpul isi uita in birou tigarile. Eu ti-am mai zis Bogdane – profita de amnezia asta si lasa-te de tot de ele! Bogdan QC – sincer – si pentru tine imi fac griji. Nu cred ca are Raluca  kilometri facuti cu masina, cati ai tu cu bicicleta aia. Te sfatuiesc sa o lasi mai moale, ca multi au murit din cauza accidentelor de bicicleta. Bogdane G, de tine ce sa zic – te vad mai linistit putin, si nu asa expus la riscuri cum is ceilalti. Daca vine boala si la tine, doar de la tigari sa te ia, sau stiu eu – stres poate? ( Eu pentru cei 3 Bogdani am un respect deosebit pentru ca ei imi citesc blogul. Am sa incerc sa le ofer material bun de citit si mai departe). Anton! sa nu crezi ca de tine am uitat. Pentru ca tot vorbim de riscuri, eu iti zic clar: tu poti sa faci ce vrei, ca esti moldovean, si noi moldovenii nu ne imbolnavim niciodata, pentru ca pe anticorpii nostri ii cheama Stefan cel Mare! Iar tu Raluca, mai rezisti? Ai avut si tu medicalul tau, spitalul tau, dar ai vazut ca suntem baieti buni si am fost de ti-am adus ciocolata. Eu unu.. de la ce sa ma imbolnavesc? De baut ati vazut ca nu beau, de fumat nici atat, cu bicicleta nu merg, si pe langa astea mai port si casca.
Acum, ati vazut si voi: bolile vin si pleaca, forja daca se strica se repara, si totul revine la normal. Astea sunt lucruri care ne mai scot din rutina noastra zilnica. Pentru ca – stiti voi – viata este ca tractorul – cate-odata se mai strica ceva, cateodata mai face cate o pana. Tot timpul am legat comparatia asta cu rutina. De multe ori lasam totul sa mearga din inertie. Ne alimentam din cand in cand cu cate o zi de concediu, cate o excursie, cate un chef unii din voi, apoi iar la munca. Deja stim ca ultima saptamana din iulie si prima din august vom avea vacanta. Deja stim si cata vacanta vom avea de Pasti. Ne stim atat de bine programul zilnic, incat vorba ta Nicusor – scriem parolele la computer din reflex, fara macar ca sa le stim. Pur si simplu merg degetele singure pe tastatura. Stim ca la ora 9 sunt cei mai multi in pauza. Stim ca la 4:15 suntem toti in fata firmei sa plecam acasa. Stim cand luam salariul, si stim unde trebuie sa-l dam. In fiecare zi – stim totul cum se intampla asa de bine, incat lasam totul sa treaca pe langa noi neobservat. Traiti unii din voi cu impresia ca va scoate din rutina mersul la discoteca si sticlele de bautura de sambata noaptea, insa stiti bine ca deja si asta e o rutina. Stau si ma intreb daca e normal ca toate planurile noastre si toate visele noastre sa se rezume la supravietuire sau la putin confort. O masina, o casa, un salariu bun, peste 10 ani poate o nevasta si eventual 1 copil, apoi, crestem copilul, pleaca la facultate, ramanem singuri si ne uitam la telenovele sau ne plimbam gratis cu tramvaiul pana dam coltul.
Stau si ma intreb daca bolile astea nu-s mai mult benefice decat distrugatoare. Cand stai inchis in casa 1 luna de zile, spune tu Andrei daca nu esti obligat sa devii mai creativ ca sa nu mori de plictiseala acolo. Ai timp atunci sa te gandesti la viata ca la ceva mai mult decat supravietuire. Eu nu vreau de la viata o rata la apartament, una la masina, si o nevasta careia sa ma plang de ce obosit sunt si ca nu mai am chef de nimic niciodata ca pur si simplu 12 ore de munca is prea putine ca sa pot plati 1500 de lei pe luna bancilor.
-Iti iei masina, si e fain – apoi ce?  o platesti. apoi ce? apartament – apoi ce? – te insori poate – apoi ce? un copil poate – apoi ce? nimic – astept pensia – apoi ce? apoi mor, gata – apoi ce? idioata intrebare ce faci dupa ce mori, nu? ca e clar – ori crezi ori nu in rai sau iad, nu mai ai ce face dupa ce mori. O sa scrie pe cruce – realizari: casa si masina plus un copil care a realizat o casa si o masina plus un nepot care a realizat o casa si o masina si tot asa. Poate a ramas Stefan in istorie ca a luptat pentru pamant, insa ma intreb cat de fericit a murit? Eu unu, nu vreau sa-mi dau viata pentru case si masini – pentru ca ar insemna sa o dau prea ieftin. Vreau mai mult decat mediocritate, mult mai mult. Vreau sa vad ca in urma mea raman oameni schimbati, vreau sa vad ca langa mine sunt oameni fericiti.
Butulescu spunea ca pentru a-ti umple  buzunarele trebuie sa-ti golesti sufletul. Emerson zicea ca banii costa adesea prea mult. Brown zicea ca banii nu va aduc fericirea, ci ne ajuta sa traim mizerabil in confort. De prea multe ori confundam fericirea cu banii, si cand ramanem fara bani alegem sa ne aruncam in fata metroului, sa sarim de pe cladiri sau chiar sa mai omoram pe cinevam inainte de a ne sinucide. La ce folos toate astea? Friedman spunea ca banii vor cumpara un caine bun, dar numai iubirea il va face sa dea din coada. Cu banii ne luam masini, ne facem case, insa fericirea are de-a face cu sufletul nostru, cu Dumnezeu. Vreau sa ma gandesc la bani ca la un bonus, nu ca la un scop. Vreau sa ma gandesc la Dumnezeu ca la un scop, nu ca la ceva extra, pentru ca Dumnezeu nu-i ala care imi zice sa nu beau, sa nu fumez, sa nu merg acolo, sa nu fac asta ci Dumnezeu ii ala care imi zice – du-te la omul ala si da-i 50 de lei, si ai sa-l vezi cum ii lucesc ochii pentru ca tocmai i-ai dat painea care ii lipsea , Dumnezeu iti zice sa ajuti pe doamna aia care se chinuie sa urce singura trolerul pe scarile din statia de metrou, Dumnezeu iti zice sa mergi sa vezi de ce plange vecinul tau. ( Mirciulica am toata stima pentru suta de lei pe care o dai sau o dadeai in fiecare luna ).  Tare as vrea sa compar rezultatele unei betii – starea aia de mahmureala cu ceea ce simti dupa ce ajuti pe cineva, dupa ce faci pe cineva sa zambeasca.  Poate ca sunt eu un bloger neinteles, insa, stiu ca blogul asta a fost o incurajare pentru multa lume, si de fiecare data cand am primit o apreciere pentru el, am simtit mai multa fericire decat se gaseste in oricare din discotecile de pe aici.

Scopul meu in viata e ca sa fac o schimbare pe acolo pe unde trec, si pana acum asta m-a facut fericit. Nu vreau sa-mi schimb scopul, pentru ca prin el ma face Dumnezeu fericit, chiar daca is bolnav, sanatos, am sau nu de munca, ma prinde sau nu rutina, eu stiu ca nu traiesc pentru bani, ci doar ma folosesc de ei pentru a face o schimbare in sufletul unui om. Fara yoga, fara auto-sugestie, fara bautura si fara bani – fericirea tine de suflet, si sufletul tine de Dumnezeu. Aleg sa fiu ciudat pentru fericirea mea, decat normal pentru monotonia ta!

Ionut Andrisan