Tag Archives: schimbare

Uman

Îmi spunea cineva zilele trecute că până la un moment am fost unul din „scriitorii” ei favoriţi.  Începuse să-mi urmărească articolele, iar într-o zi s-a gândit să citească ceva şi din urmă.  Atunci a apărut o problema.  Foarte multe din articolele vechi sunt scrise într-o manieră destul de agresivă, mai greu de digerat pentru oamenii cu un simţ estetic literar mai conturat. De când a dat peste câteva articole de genul ăla, a renunţat să mai citească ce scriu.

Pe bune că înţeleg.  Acum un an îmi era foarte uşor să vorbesc despre porcii şi idioţii de bărbaţi şi bineinţeles de lipsa de logică a comportamentului feminin (asta ca să fiu blând), iar acum apar cu rânduri de genul – de ce-s frumoase fetele frumoase? sau viaţa într-un pas simplu.  Nu ştiu dacă s-o numesc evoluţie a limbajului sau un caz fericit de inconsecvenţă.  Ştiu că am fost arogant, rău, impertinent, orgolios, încăpăţânat, ingâmfat, m-am crezut mai deştept decât sunt în realitate, iar aici pe blog s-a văzut doar o urmă a atitudinii mele din real life.  Mi-ar plăcea să pot spune că e gata, că m-am corectat, ce-a fost a fost, acum m-am schimbat…, însă, chiar dacă m-am străduit mai mult decât înainte,  încă sunt arogant, încă sunt impertinent şi rău, încă mă cred prea deştept, iar faptul că recunosc lucrurile astea nu ma absolvă de vină, ci dimpotrivă mă incriminează şi mai mult pentru că încă nu le-am rezolvat.

Şi iar ajung la meditaţia lui Tolstoi văzându-mă neputincios, prins într-o luptă care pare să nu se mai termine. Umanitatea mă absolvă, însă nu spre umanitate vreau să tind.

Reclame

Hibele

Aproape ca ma enerveaza faptul ca de fiecare data cand scriu ceva de rau trebuie sa fie despre altcineva si nu de mine.  Realizez ca sunt si suntem incapabili sa ne vedem propriile defecte.  Cand ma pregateam de interviul care m-a facut imeghebist acum 2 ani jumatate, cel mai greu lucru la care sa gasesc raspuns a fost probabil partea aia cu cele 5 defecte.   Pentru un interviu defectele sunt standard in general ( adica lucruri de genul – am pretentii prea mari de la ceilalti, prea atent la detalii, etc), insa daca vorbesc de o sinceritate, trebuie sa caut defectele alea care chiar m-ar pune intr-o  lumina proasta.  Nu ma refer neaparat la obiceiuri proaste, pentru ca astea-s usor de gasit, ma refer la hibe in caracter pentru ca acolo vreau si trebuie sa lucrez.

In general defectele astea nu-s deranjante pentru mine, ci mai degraba pentru cei din jur.  Eu unu ma cred tare important si nu ma deranjeaza sa ma cred asa. Insa, in momentul in care dau share la importanta asta peste tot in jur, devine deranjant. Dintr-un baiat de treaba ma transform cel mai  impertinent, tupeist,  arogant, mandru si orgolios om.  Am trait intr-un mediu in care daca o gafam era grav (pana in clasa a 8-a n-am avut voie sa iau nota mai mica de 8 la scoala ), iar daca faceam ceva bun, eram foarte apreciat.  Lucrul asta m-a facut sa incerc tot timpul sa-mi ascund greselile pentru a evita anumite urmari si sa scot in evidenta toate realizarile.  Treaba asta se impleteste cumva cu faptul ca ma cred important.  Asa ca tind sa ma laud toata ziua.

Delia imi mai da peste nas, ca ei ii permit.  Cornel inca ma suporta, dar cu timpul isi va permite si el sa-mi dea peste nas de fiecare data cand o iau pe aratura. Marius, cand vede ca incep sa exagerez imi zice direct sa las abureala si cateodata ma ia si la misto. De Tibi ce sa mai zic, cand, daca ma laud cu ceva la el.. imi zice – „Asa, si? Ce-i mare lucru?”.   Astia-s oameni pe care-i consider prieteni. Oameni care se uita la mine si stiu sa-mi spuna – asta-mi place la tine – cealalta nu.

Si-acum evident ca am dat-o pe prietenie, ca sa schimb subiectul repede, nu cumva sa-mi iasa in evidenta hibele.  Si nici macar n-o fac intentionat. Treaba asta cu defectele e groasa la mine.

PS: Nu-i genul de articol in care sa-mi insir defectele si sa spun ca alea imi dau identitate si ca mie mi-e bine cu ele. Aia e erezie.  Aici ma scot din lumina aia pozitiva si incerc sa-mi scot putin in evidenta partea aia enervanta a mea.    Nu incercati sa puneti intr-o lumina pozitiva ce-am scris aici ca-mi stricati toata munca.


Vrem schimbare

Dimineata, in metrou,  un nene si-a uitat deschisa sticla de apa din rucsac. A desfacut rucscaul, a scos un caiet ud si sticla, le-a pus pe scaunul de pe care s-a ridicat  si a plecat.

Astia-s oamenii care vor schimbare in Romania..


Imi iau trabant!! (metaforic vorbind)

carutaLa ce-o fi buna schimbarea asta? Tocmai am coborat 2 etaje, de la sedinta aia de 4 ore despre schimbare.
Ma simt ca o caruta cu frana pusa, trasa de un cal pe drumul de langa sinele de tren. O sedinta ca asta imi da impresia ca ne miscam repede.. ma face sa dau drumu la frane si sa ma chinui sa imping si eu la caruta….. totul pana in momentul in care trece un tren pe langa mine, si ma face sa imi dau seama ca oricat de repede as fugi, parca n-am nici o sansa sa-l intrec.
Atat timp cat incerc sa umplu chiuveta cu apa si sa scot apa cu galeata de acolo, sau sa caut schimbatorul manual de la ultimul SLK, sau pur si simplu, sa merg la interviu incaltat cu opinci, pot sa-mi dau tot interesul, ca tot degeaba. Lumea fuge pe langa mine, si daca nu ma adaptez ei, n-am sa-i pot face concurenta niciodata. Metodele vechi, sunt vechi.
Poate ca a venit vremea renunt la ideile preconcepute si vechi, sa arunc ligheanul unde spalam rufele, si sa-mi cumpar o masina automata. Evolutia asta are un pret, insa un pret in care merita investiti toti banii. La ce bun sa mai imping la caruta cand pot sa-mi iau trabant?

sursa poza: www.wassupady.com