Tag Archives: salut

Ne vedem mâine

Într-o zi, când te priveai de dimineață în oglinda din hol, te-ai oprit un moment pentru că ochii tăi străluceau. Fără nici un motiv, străluceau.  Ei știau ceva ce tu încă nu știai.

Ai plecat la cursuri pe același drum, oprindu-te la același magazin să-ți cumperi aceiași doi covrigi cu susan. Ai trecut pe lăngă o vitrină și te-ai oprit. Ochii încă-ți străluceau pentru că știau ceva ce tu încă nu știai.

Te-ai întors de la școală urcându-te în același autobuz aglomerat alegând, ca de obicei, să stai în picioare. În geamul de la ușa din spate te-ai privit și ochii încă îți străluceau. Dar nici atunci nu ți-ai dat seama.

Te-am așteptat în stația la care trebuia să cobori. Te-aș fi recunoscut oricând după zâmbetul tău imperfect, după șalul tău roșu care-ți acoperea umerii. Te-aș fi recunoscut oricând, însă nu azi.

Ai coborât din autobuz îndreptându-te spre aceeași străduță fără nume dintre casele 71 si 73. Te-am privit cum te-ai îndepărtat și mi-am imaginat a 13-a oară cum te salut, cum îmi zâmbești și pleci.

Apoi, am privit cum a venit el. Același băiat simpatic care te-a luat de mână și te-a condus până departe. Am zâmbit din nou. Te-am salutat a 14-a oară și am plecat.

Ne vedem mâine.

waiting

(sursa foto)

Reclame

Discutii gen – "Salut Ionut"

Nu stiu daca o fi asa si cand voi mai creste putin. Acum inca mai purtam discutii despre simpatiile noastre cu prietenii – gen..:

1: Ba, azi m-am intalnit intamplator cu ea. Am salutat-o, s-a uitat la mine, mi-a zambit si mi-a zis „Salut Ionut”
2: Pff.. Ionut e fericit azi. Stie cum te cheama ba! :))
3: Taci ba ca si asta e ceva. Eu zic ca-i esti simpatic cumva, ca altfel nu retinea cum te cheama.
1: Da ma. Daca imi zicea doar salut si se uita in alta parte era cumva mai naspa.  Dar mi-a zambit si apoi m-a salutat.(…) Cred ca era putin incordata.  Dupa ce m-a salutat si-a indreptat privirea in jos.
2: Cum ba, ca ea nu e timida de fel..?
1: Da ma.. serios.. Si cand a ajuns in dreptul meu a incetinit putin, in caz ca o mai intreb ceva, sa se opreasca si fraierul de mine am plecat mai departe. N-am mai zis nimic.
3: Ba, ce fraier esti. Vrea fata sa vorbeasca cu tine si tu fugi de ea. Data viitoare cand te vezi cu ea sa o intrebi direct ceva, ca sa fii sigur ca vorbesti si tu cu ea macar 2 minute.
2: Taci ba din gura. Nici sa nu para asa, ca pe tava din prima. O sa-i dea el de inteles ca-i e simpatica mai incolo.
3: Tu chiar crezi ca ea nu si-a dat seama? Ca Ionut asta nu baga in seama pe nimeni si ei i-a si zambit, nu doar ca a salutat-o.
2: Si de unde sa-si fi dat seama ea ba cum e Ionut, daca abia stie cum il cheama??
1: Ba, ce copii sunteti..:)) Stai sa-mi iau un pix sa-mi notez.. Voi cu strategiile voastre..:))
3: Da ma, am uitat ca tu esti cu teorema pastilei.
2: Care-i aia?
3: Stii tu, baietasul spune ca el arunca pastila si asteapta reactia.  Niciodata nu vine direct cu initiativa.
2: Da, e o treaba si asta..   (…)   Si zici ca ti-a zambit, nu? :))
1: Hai gata ba, terminati-va :))

Si cand ma gandesc ca totul a pornit de la un salut. Abia dupa ce am scris mi-am dat seama cat de inocente sunt discutiile astea. Nici mie nu-mi vine sa cred..
Intotdeauna m-am intrebat daca si fetele poarta intre ele discutii gen..”Salut Ionut”