Tag Archives: resurse umane

Era VDF

Și acum nu dintr-un exces de inspirație sau vreo idee măcar buna, ci mai mult dintr-un simț al datoriei față de mine însumi și față de cealălalt eu* care citește ceea ce scriu, trebuie  să fac un update al ultimelor evenimente. N-am făcut din blog și nici nu voi face (sper) un jurnal personal clasic unde voi scrie că am văzut-o pe Verginica și mi s-a facut pielea ca de găină sau că sunt într-o adânca depresie și nu mă înțelege nimeni în afară de prietenii mei virtuali, ci mai degrabă văd înșiruirea asta de evenimente, care nu are practic nici o legătura cu celalalt cititor, ca pe o interpretare generala a unor evenimente, ca pe o poveste unde accentul nu cade pe eveniment, ci pe modul de abordare și pe imaginea conclusivă.

Cei care aveti facebook și cei cu care țin legătura ceva mai des știți deja – căutările de job au luat pauză . M-am angajat bine, într-un loc unde am multe de învățat și unde sper și cred că voi face o treabă bună. Recunosc că am făcut un compromis acceptând un oarecare regres salarial, însă date fiind prioritățile de la cei 23 de ani ai mei, consider că accentul trebuie să cadă pe învățare, experiența și oportunism, mai mult decât pe fluturașul de salariu.

Deși n-am recunoscut-o în fața multor persoane, o fac public acum. Cred ca oportunitatea asta a venit direct de sus, pentru că, miercurea trecută eram pe punctul de a-mi face bagajul și de a pleca spre Suceava pe o perioada nedeterminată. Ceea ce n-am spus celor de aici e că erau șanse ca plecarea mea să fie definitivă chiar. Cu 15 minute înainte să plec la gara să-mi iau bilet, a sunat telefonul care m-a oprit în București pentru jobul ăsta.  Asta m-a încurajat mult și, cu riscul de a părea mistic, ciudat, necalculat și ilogic, recunosc m-am bucurat pentru că am simțit că, atunci când sunt pe cale să fac câte-o prostie, Dumnezeu mai trage frâna de mână și mă pune înapoi pe direcția bună.
Consider că toată perioada asta din septembrie și până acum a fost o experiența profesională utilă chiar dacă neplăcută (adică orice HR-ist consacrat ar trebui să simtă pe pielea lui ce înseamnă să îți cauți job, să fii intervievat, să îți creezi tot felul de strategii de angajare s.a.), și, deși am contract doar până în iulie, am toată încrederea că lucrurile vor merge din foarte bine în excelent,  iar experiența următoarelor 5 luni va fi cel puțin la fel de utilă și mult mai mișto decat cea a ultimei perioade; apoi cine știe, poate cele 5 luni se vor transforma în mai multe.

În final, vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în perioada asta**. Știu că am fost instabil, câteodată greu de suportat, însă faptul că am trecut cu bine peste tot timpul ăsta se datorează unui Dumnezeu extraordinar și unor oameni care au știut să extindă dincolo de obligații vorba de „și la bine și la rău”.
––-
* Într-o discuție despre tendințele schizoide cu niște prieteni, eu și DC susțineam că noi n-avem tendințe de genul ăsta, deși eram singurii din grup cu blog – dovada cea mai evidentă a existentei lor.

** Câteva nominalizări:
– familia –  mama, tata, frați – aici mai ales Ovidiu și Tibi – care vor trebui să mă suporte în continuare, dar evident nu-l omit nici pe Leo,
– o mică parte dintre prieteni – Cosmin, Marian, Cătălin, DC, Dan, Aura, Gabi C, Cristi A, Vale, Vali S, Vali B, Gabi M, Cristi A, Marius S, Adi G, Cornel, Ovidiu U, Adi T, Paul, Betuel, Marius B,  Alina A, Ovidiu C, Andrei G, Bogdan T, Felix, Marian P, Alina I, Bogdan I, Gabi G;  –  completare 1 -> ordinea numelor e oarecum random și lista nu-i nici pe departe completă. Motivul pentru care am scris câteva nume e că nu vreau să fie niște aprecieri generale aruncate în neant, ci vreau să-mi amintesc întotdeauna când citesc rândurile astea că am avut niște oameni extraordinari care mi-au ținut și de urât și de frumos și când am avut chef și când n-am avut, lucru care a contat enorm. 

Reclame

Convorbiri cu IMGB 0104 – 3 pauze

Spatiul ala cu doua motoare de lift nefunctionale, cu multe tablouri pline de sigurante, bancile si peretii afumati parca favorizeaza discutiile astea despre vise, planuri, tehnica, fizica, istorie si orice nu e legat de serviciu.  Atat avem – 3 pauze – una dimineata – de pe la 8:15 – cat sa ne bem ceaiul de dimineata, una de la 12 la 12:30 care o facem in foisor si cealalta la ora 15:30 cand deja miroase a final de program (cel putin pentru unii).

Discutia de dimineata in general e de genul – „ba am un somn.. de nu vad bine” .  E asa, un fel de socializare primara cand folosim multe semne si putine cuvinte.  Ne luam de cravata lui Stefan,  de tricoul lui Leonard, de orele suplimentare ale Andreei, de moaca mea serioasa si incetul cu incetul ne dezmeticim.   In pauza de 12, colectivul se mareste si apar „oamenii muncii”. Aici apar actele de caritate – cand eu de fiecare data primesc un mar de la Andrei, el primeste paine, IT cartofi, Bogdan G carne, Costin ar primi si el cate ceva daca n-ar fi setat pe „racheta” si ar manca si el ceva mai lent.  Stefan are capacitatea sa aduca 5-6 pahare de apa intr-o singura tura.  Dupa ce mancam ne deplasam in foisor unde mai radem unul de cu altul si la 12:30 spargem gaşca.  Fiecare işi vede de treaba, iar pe la ora 15:30 mai dam o tura la etajul 5 si discutam despre tehnica, despre fizica, despre vise, planuri si perspective si diverse filosofii de viata.

Ieri citeam ca romanii muncesc cele mai multe ore din Europa ( numarul mediu de ore lucrate in Romania e mai mare decat maximul legal) si in acelasi timp au cele mai putine zile de concediu odihna oferit de lege (21 de zile conform CCM) si cu toate astea, eficienta lasa de dorit.

Nu scriu articolul asta sa incurajez pauzele neaparat, ci sa descurajez robotizarea:

Trei pauze in cele cel putin opt ore si 15 minute de serviciu nu e mult, insa e benefic din cel putin trei motive:

1.  Eficienta omului e direct proportionala cu nivelul de concentrare, iar omul nu poate sta concentrat 8 ore incontinuu decat daca e nascut in China. E bine sa aerisesti creierul macar o data la 2-3 ore si sa-ti scoti ochii 10 minute din monitor.  Cele 10 minute de pauza nu sunt pierdere de timp, ci castig.

2.  Puterea asta de concentrare e cumva legata si de stres, iar munca fara oprire duce automat la stres, iar stresul nu face decat sa incetineasca viteza de lucru si sa scada calitatea ei.

3.  Pauzele astea favorizeaza comunicarea intre departamente, ceea ce ridica nivelul de colaborare dintre ele lucru care automat simplifica de cele mai multe ori munca.  Lipsa comunicarii e una din problemele principale cu care se confrunta marile corporatii.

Pe langa toate astea, daca cele 8 ore petrecute in fiecare zi la birou sunt intr-o atmosfera tensionata, unde nimeni nu colaboreaza,  daca lucrezi de 5 ani intr-o companie si nu stii despre colegii tai decat numele mic si departamentul unde lucreaza, atunci e cam trist.

PS: Si-acum voi, ca niste cititori români ce sunteti veti intelege de aici ca cel putin jumate din program trebuie sa stai la povesti cu colegii, si munca- ioc si veti da vina pe HR, ca HR-ul a scris pe blog ca e bine sa iei pauza.  Pauze cu bun simt copilasi, cu bun simt.


La munca, nu la-ntins mana!

27072009(005)-001Dupa cum bine NU stiti, chiar daca am doar 21 de ani, munca nu mi-e chiar straina deloc.
Nu pun la socoteala ca-mi fac patul inca de la gradinita si ca faceam curat in casa (si mizerie ce-i drept). Asta n-o consider munca. Consider munca aia unde am debutat in clasa 1. De la 7 ani ma lua tata cu el pe santier, imi dadea o maturica in mana, o mistrie si ma punea sa fac curat pe acolo, sa-i dau cate o caramida la mana, si bineinteles, ma platea pentru asta. De la el primeam 10000 de lei pe zi. Patronii pe unde lucram mai cotizau si eu, ca doar eram un dragut :)). Aia erau banii mei de cheltuiala. Altii nu prea vedeam, si sincer, nici nu-mi trebuiau altii. Tare mandru ma mai simteam cand primeam salariul.. Asa, ca un om mare..   Si asa, din clasa 1, am inceput cu munca, si inca nu m-am oprit. Pana in clasa a 10-a stiam deja sa fac de toate. Am legat fier, am turnat temelii, am zidit, am tencuit, am pus faianta, gresie, rigips, am tras glet, am dat cu var, am facut cofraguri, am turnat sape, placi,tamplarie si cam tot ce tine de munca de santier. In clasa a 10-a am inceput sa lucrez la instalatii electrice. Si in 2 ani de zile, am avut ocazia sa fac mai de toate si pe acolo – am sapat santuri, am fixat cabluri pe pereti, am bagat fire in coplexuri, am montat doze, am montat lampi si aparate, am invatat sa leg si doze, sigurante in tablouri, etc. Cand am venit in Bucuresti, am vrut sa ma angajez tot electrician, insa mi s-a oferit sansa sa lucrez in Resurse Umane, si clar ca n-am refuzat, asa ca de atunci lucrez in Resurse Umane. Pe langa Resurse Umane am predat si engleza dupa programul de lucru,  cateva luni. Acum, lucrez in Resurse Umane si la blog. Da, si la blog ca e mult de munca si aici.
Bineinteles ca si la mine ca la tot omul au mai aparut si altele pe parcurs, care nu prea se pun la socoteala, gen, instalat windowsuri, depanari de computere, devirusari, cate un atestat, am corectat o lucrare de licienta chiar, am cantat, am cantat mult, am avut o mica orchestra cu care imi bateam capul, apoi mai multe tentative de formatii, am impartit pliante, am lipit afise, am facut agricultura si am facut si scoala intre timp.. ca tot omul..

Pe langa faptul ca ma laud de nu mai pot in articolul asta, ( ca doar nu-i asa grav sa te lauzi cu munca ta, nu?) incerc sa ma gandesc care munca a fost cea mai faina. Concluzia, muncile sunt toate mai la fel, diferenta o face colectivul cu care muncesti. Prefer sa sap santuri pe ploaie si sa rad o zi intreaga cu colegii decat sa sta in fata unui computer, la caldurica si sa ma plictisesc o zi intreaga. Bineinteles ca prefer sa stau la caldurica o zi intreaga si sa ma distrez, decat sa stau in frig si sa ma distrez. Mediul in care am lucrat a facut toata diferenta si inca o face. Sa ai cu cine sa legi o vorba, sa spui o gluma, sa nu fii frecat la melodie de sefi non-stop face ca serviciul sa-ti para chiar fain. Asa ca, nu conteaza asa mult ce faci cat conteaza cu cine faci.. Nu mi-ar fi rusine sa bat la ciocan o viata intreaga, si nu mi-ar fi rusine sa dau semnaturi o viata intreaga. Ideea e sa am oameni faini langa mine.

PS: la IMGB am nimerit bine, ca am cu cine ma distra, si ca sa le creasca inima, normal, hai sa mentionam cativa: Marian ( Fatsoo), Andrei (Mengiaina), Bogdan ( IT, Vangiaina), Bogdan (Lepra), Anton (Poaltong), Felix, Mirciulica (Ala mic), Marius ( Bran), Eu (Bloggiana) bineinteles, si multi altii..

Concluzia: invata sa te intelegi bine cu colegii, sa te distrezi cu ei, ca a 3-a parte din viata o petreci cu ei – punct –


Proiect nou – HR blog

Da, ma gandeam de ceva timp la o idee, si am ajuns la concluzia ca o voi pune in aplicare in cel mai scurt timp. Ma contacteaza din ce in ce mai multa lume in legatura cu piata resurselor umane, si imi cer sfaturi, opinii, sa finisez CVuri, sa pregatesc pentru interviuri, etc.   In curand, voi crea un blog specializat pe Resurse Umane, unde,  pe langa sfaturi, informatii si materiale privind joburile, campul muncii, etc, voi crea o pagina unde va veti putea publica CVurile. Stiu ca exista Ejobs, Bestjobs, si probabil inca multe altele,  insa, un loc in plus unde iti afisezi CVul, un loc unde sa inveti cum se merge la un interviu, cum se face un CV, ultimele noutati din campul muncii,  diferite statistici, ar fi ceva util. De aceea ma gandesc sa fac echipa cu inca 2-3 persoane, de preferinta specializate pe domeniu, si sa dam drumul la proiect.  Caut echipa, asa ca nu ezitati sa ma contactati.

Inca lucrez la idee.    Dati vestea mai departe.