Tag Archives: relatie

The L word

Daca citești asta, înseamnă că știi că asta este concluzia ultimelor 4 articole – 1, 2, 3, 4 – și ca să fie totul mai frumos, recomand să le citești înainte. Sunt scurte și te vor învață absolut totul* în materie de relații și femei.

*mai nimic.  

_____________

Nu că n-aș crede în romanțele de film, dar superficialitatea noastră ne obligă la matematică. Aș vrea ca totul să meargă natural, să nu fie nici un fel de factori disturbatori și sentimentele să-și urmeze cursul lor normal. Din nefericire (probabil) perfecțiunea e subiect de film și imperfecțiunea ne ocupă tot spațiul real.

”Frumusețea e în ochii celui care privește”

Am văzut ceva fete frumoase la viața mea și am prietene a căror frumusețe îmi taie respirația câteodată. Cu toate astea, ce văd eu e în ochii mei și de multe ori sunt dezaprobat. Dacă n-ar fi așa, am visa toți la fel și concurența n-ar fi corectă.   Proba aia a perechilor e spusă sec. Nu pot separa doi ochi frumoși de un suflet blând, nu pot privi frumoase două buze în spatele cărora se ascund vorbe urâte și nu pot vedea eleganța a două picioare expuse cu o ostentație demnă de centura B-P.   Frumusețea nu-i decât un suflet bun care iese la lumină.

”Cred şi realizez tot mai mult că dragostea nu poate fi un accident fericit sau nefericit ci e pur şi simplu o alegere.”

Cosmin mi-a zis de multe ori că atunci când îmi place o fată nu știu să-mi fac jocul. N-ar trebui să fiu mai drăguț cu ea decât cu restul, ar trebui s-o privesc cu o oarecare ignoranță și să fiu the Alpha Male of the neighborhood.  Știu că așa se atrage atenția. Legile lui Hitch, Superflirt și tot felul de alte materiale mi-s familiare. Jocul ăla mi se pare o mare minciună. O minciună care funcționează, într-adevăr. Partea nasoală când refuzi jocul e că faci din friend zone casa ta. Partea bună e că fix așa și trebuie să fie lucrurile. N-am nevoie să cuceresc toate fetele, ci una singură. Care și cum e cam greu de zis, însă copilăria încă își cere drepturile.

Când privești serios toate lucrurile astea, când îți scoți din vocabular aventurile de o noapte sau combinațiile de o lună, compromisurile se reduc la maxim. Însă dacă ți-ai ales caracterul ăla frumos, fata aia cu care te înțelegi bine și cu care poți povesti ore în șir, uitând de ceas, uitând că mai ai 2 ore de somn și trebuie să mergi la muncă, știind că fiecare minut cu ea e valoros, atunci matematica și chimia îmbracă niște forme extraordinare și realizezi că fiecare propoziție e un element al poveștii,  criteriile, pretențiile, probele.. rămân povești uitate. Acum totul se rezumă NU la cum să-i schimb povestea să mă încadrez și eu acolo ci la cum să mă schimb eu ca să pot deveni prințul din povestea ei.

–––-

După seria asta de articole mi-am dat seama că încă nu-s capabil să scriu bine despre tema asta. 
Oricum ar fi mesajul rămâne valabil –  fetelor…  continuati cu fardul..

Anunțuri

Pre-articol

Vă anunț dinainte că ăsta e un articol pregătitor pentru articolul ce va urma. Vreau să mă justific puțin înainte să-mi citiți scrisul, pentru că n-am mai scris până acum într-o manieră serioasă despre asta și am evitat subiectul cât de mult am putut pentru am considerat că n-am dreptul să scriu despre asta și anume:

Ce înseamna să te combini? – sau în termeni de oameni mari – Ce înseamnă să intri într-o relație?

Am o oarecare emoție când scriu despre asta pentru că mi-e puțin frică de consecințele articolului.  E imposibil să nu fie interpretat cu direcție precisă de către voi, prietenii mei, pentru că cei mai mulți dintre voi mi-ați povestit despre iubirile voastre secrete sau publice și despre ce-i dincolo de aparența unui ținut de mână.  Cu toate astea, voi încerca să fiu destul de tranșant, chiar daca voi merge pe niște margini fragile ale unui subiectivism influențat de umanitatea mea, o umanitate care mă obligă să vă înțeleg mai mult decât să pun la îndoială deciziile. Cu toate astea voi incerca sa fiu cat se poate de discret, nu se va pune în nici un moment problema confidențialității. Blogul ăsta e despre realizările voastre și prostiile mele, nu invers.

În al doilea rând, nu mă văd îndeajuns de competent să-mi dau cu părerea aici. N-am nici vârsta și nici experiența necesară.  Nu-i de-ajuns să fi avut o relație frumoasă la un moment dat, nu-i de-ajuns să-mi fi format niște principii oarecum sănătoase, nu-i destulă experiența altora și nu-s destule cărțile cărțile citite. N-am profilul potrivit, n-am principiile formate și nu-s calificat, însă calificarea o capeți când deja e prea târziu să-ți mai folosească ție.

Altă frână e reprezentată de un oarecare conservatorism al meu privit de lumea laică și poate un libertinism cam mare privit din perspectiva zidurilor bisericii. Nu am justificare laică pentru toată disciplina pe care mi-o impun și nici justificare creștină pentru toate lucrurile pe care mi le permit.  Nu-s un exemplu de urmat și dacă-s luat la bani mărunți, la multe din întrebări voi da neștiutor din umeri.

De ce scriu atunci?

Scriu pentru mine. De multe ori sunt confuz. Nu știu ce să cred, nu știu ce să fac și nu știu ce să spun.  Am nevoie să scriu ca 1+1 pot face și 3, am nevoie de celălalt eu care îmi înțelege neînțelegerile dar care, din păcate, n-are pumnul așa puternic ca cel al eului meu confuz și veșnic îndragostit a cărui matematică e derizorie.

Rezultatul e simplu: articolul va fi în cel mai bun caz mediocru pentru că îmi știu limitele, iar voi vă veți folosi de vulnerabilitatea mea arătată aici pentru a v-o ascunde pe a voastra – vă cunosc orgoliile.

Cu toate astea, faptul că îmi fac curaj să scriu despre asta va fi un pas înainte pentru mine.  Doamne-ajută!


Fete si baieti destepti

Tibi e Big Brother. E doctor… aproape.   Nu prea mi-a convenit ce-a scris pentru ca articolul lui omoara romantismul. Cu toate astea, ma enerveaza ca mai are si dreptate cateodata. . Ce sa-i faci, daca lucrurile au nume, le zicem pe nume.

„Fetele destepte iau barbati cu bani”
Articolul asta despre dragoste ar trebui sa fie scris de o femeie. Pentru ca ele cumpara si citesc de obicei carti de genul asta. Recomand totusi cele 170 pagini scrise de Elizabeth Ford si Dr. Daniela Drake oricarui barbat care intelege ca orice femeie pe lumea asta are oricum deja un coeficient de inteligenta emotionala (EQ) de 3 ori cat al nostru si acceptam sau nu, jocul de putere e rareori in favoarea noastra, indiferent de backgroundul cultural, religios sau intelectual.

Asadar, sa intelegi cum gandeste o fata, si cum gandesc cele care le invata pe fetele care vor sa invete e mult mai important decat orice carte despre cum sa devii alpha male, flirt sau dogme crestine pe tema asta scrise de barbati.

De ce recomand cartea?
Adevarul e ca mitul relatiilor de durata din dragoste e o inventie a secolului nostru, cu care ne place sa ne pacalim. Tot noutati contemporane casatoriile in 10 minute din Vegas. Divortul in masa sau crimele domestice. Prea des confundam iubirea pe care ar trebui sa o avem in sens biblic fata de orice seaman cu flori de tei cazand alene sau lumanari parfumate, cu soapte calde oarbe ca Statuia Themis a justitiei.

Sunt aici sunt cu autoarele si cu miile de ani cu casatorii aranjate in familie, cu omul pesterii care trebuia sa munceasca, sa aiba, apoi sa aleaga femeia cu cele mai putine cosuri si stia cel mai bine sa fiarba vanatul (probabil doar reginele stiau si pe vremea aia, ca si acum, ca apa se fierbe cu sare). E ceva perpetuat istoric in orice cultura din lumea asta, si cred ca intelegerea conceptului s-a mutat tot mereu mai sus in dezvoltarea personala ontogenetica, concomitent cu varsta maturizarii complete. Nu vorbim deci daca acceptam personal ideea ci cand vom fi de acord si deci vom lupta mai cu foc sa atingem idealul societatii moderne.

Baietii destepti inteleg si iau fete dragute. As putea sa dau aici zeci de argumente de ce asta conteaza cel mai mult intr-o relatie. Pt ca asta intreaba prima data despre o prietena mama si bunica: e draguta? pentru ca asta ii da incredere in sine, si dupa ce sunteti cuplu sunteti satisfacuti amandoi. pentru ca asta vrea societatea si asta ar trebui sa vrei si tu, si sa te simti multumit. daca ai nevoie neaparat de mai mult de la o fata, gandeste-te bine daca mai vrei o scoala sau terapie. Pentru linistea familiei: da, stiu de celalte criterii secundare „obligatorii”

„Noroc in dragoste”

Tibi


Un fel de oportunitati

Pe cat de bucuros sunt cateodata de faptul ca m-am nascut barbat, pe atat de mult bag capul in pamant de rusine alte dati din cauza asta.  Am prietene frumoase; foarte frumoase; si asta le face tinte pentru baieti.  Imi povestea una din ele la un moment dat cum un amic de-al ei incerca intr-o conversatie sa o convinga ca el e baiatul potrivit pentru ea. Dupa ce ea i-a dat cu flit, la cateva zile, baiatul respectiv i-a facut cunostiinta prietenei mele cu logodnica lui.  O alta prietena imi povestea cum un nene cu foarte multi bani, mai multi decat as vrea eu vreodata sa am, dupa o discutie cu ea i-a oferit o suma mare de bani in schimbul a.. ceva.  Fata i-a dat cu flit imediat constienta fiind ca nenea ala are acasa copii de-o varsta cu ea.    Astea par exceptii, cu toate ca-s cam multe exceptii de genul asta.

Mai e varianta aia mai comuna.   Stiu ca are prietena de vreo 4-5 luni cel putin.  Merg cu el pe strada si ii suna telefonul. In nici 3 minute se naste un flirt de-ala, in nici 5 minute se stabileste o intalnire.  Ma uit mirat la el si il intreb daca nu mai vorbeste cu prietena lui. Imi spune ca vorbeste, dar ce, asta nu inseamna ca nu trebuie sa fie deschis pentru noi oportunitati.

Uite chestia asta cu oportunitatile n-o inteleg. Eu inteleg ca iti faci prietena pe cineva care iti place asa de mult incat esti convins ca ea e cea mai buna fata pe care ai putea s-o alegi vreodata si dupa ce ai ales, alte „oportunitati”, de orice fel, oricat de nevinovate, sar din schema. Chiar nu inteleg treaba asta cu – imi fac o prietena, apoi cunosc o fata mai misto, imi las prietena, vorbesc cu aia, apoi cunosc una care mi se pare si mai misto, o las si pe a doua si vorbesc cu ea, apoi pentru ca prima plange dupa mine, ma impac cu ea, insa raman deschis in continuare in caz ca apare ceva mai bun.  Mi se pare imaturitate, neseriozitate, instabilitate, nehotarare… spuneti-i cum vreti..

Ma simt ca un extraterestru cand scriu articolul asta din doua motive:
1- in general gandesc asa baietii care nu-s in stare sa-si aduca o fata langa ei si n-as zice ca-s chiar genul ala timid
2-intre oamenii normali ce zic eu e tampenie, e o chestie care ar trebui sa se intample undeva pe la 28-29 de ani cand te gandesti sa-ti atarni verigheta de deget, sa te asezi si tu la casa ta, in nici un caz acum, la 21 de ani cand ai asa multe „oportunitati”

Nu incercati sa justificati treaba cu oportunitatile.  Promit ca nu vreau sa inteleg.  Lasati-ma in inocenta mea.


Mai iesi ba din casa!

Ma, voi stiti ca viata nu-i asa neagra cum vi se pare voua? Adica, poti sa traiesti fara sa arunci cu rahat toata ziua in nenea Boc si in nenea Base si sa dai vina pe Oprescu pentru toate gurile de canal destupate.

Noi avem timpul impartit (cel putin teoretic) in 3 : 8 ore de munca, 8 de somn si 8 ore de frecat aiurea timp liber.  In alea de munca si alea de somn nu ne bagam. Vorbim de timpul liber.  Nu-mi aruncati abureala ca „eu n-am timp liber” ca n-o inghit.  
Eu zic sa ajutam copilasii care n-au o viata privata si sa dam o solutie de petrecere a timpului liber.  Ce fac eu in timpul liber?

1. Cant  la chitara (Da, pentru ca stiu. Si da, stiu pentru ca am invatat – in timpul liber! ) – (aprox. 10% )
2. Citesc – (aprox. 10%)
3. Ies la un pespi, la o plimbare, la un film, la o cumparatura, la un concert, la o vorba – cu prietenii (aprox. 80%)

Voi ce faceti in timpul liber? – sa zicem ca nu se pune la socoteala cetuirea pe YM, navigarea pe hicinci sau stiu eu ce alte geek activities care de cele mai multe ori te rup de societate si te ajuta sa-ti creezi un univers paralel care te distanteaza de societate.  Ce solutii dati lupilor singuratici care nu cunosc nici pe vecinii din bloc sau colegii de suferinta (scoala sau serviciu) – cum ii integram in societate si pe ei?


Primul pas.. asculta

 Stii care-i partea interesanta atunci cand nu vorbesti mult? De cele mai multe ori lasi oamenii sa vorbeasca despre ei. 
Nu ma afisez cu viata mea personala.  De cele mai multe ori, oamenii cand incep sa vorbeasca despre ei, nu se mai opresc. Tu asculti, aprobi, dai din cap.. Genul asta de socializare.   Cand cineva te intreaba ce faci, in general se asteapta la un raspuns de genul „bine”.  Cand oamenii iti vorbesc despre ei, in general ai sa vezi pasiune, ai sa vezi cuvinte traite si pentru asta ei asteapta admiratie, compasiune.
Oamenii au nevoie sa fie ascultati.  De-asta lasa biletele inainte sa se sinucida, de-asta sunt aproape 50000 de bloguri in Romania din care banuiesc ca mai mult de jumatate sunt bloguri de frustrari personale. Cand nu erau bloguri, erau jurnale.  Cand nu te mai asculta nimeni incepi sa vorbesti singur. Incepi sa fii ca un Iona in burta unui peste urias. 

E nevoia aia a omului de a-si imparti viata cu cineva; si alearga disperat in stanga si in dreapta, arunca bucati din viata, in speranta ca cineva le va accepta.   La un moment dat o fata anume a incercat sa intre in vorba cu mine.  Dupa urmatoarea propozitie de dupa salut, mi-am dat seama ca ceva e in neregula cu ea.  A inceput sa-mi zica de probleme, a inceput sa-mi spuna de situatii. Am ascultat, am ascultat.. am ascultat.. am incercat sa dau un sfat atat cat am stiut.  Dupa o saptamana mi-a spus ca ma iubeste.   Nu stia nici numele meu de familie. Nu ma iubea pe mine, iubea faptul ca o ascultam. Eram ca eram ca o fiola de algocalmin cand o masea cariata o facea sa se urce pe pereti de durere. 
Raman cateodata uimit de multitudinea de oameni care vin sa-mi ceara sfaturi. Nu sa-mi ceara sfaturi. Vin la mine sa-i ascult.  (Dupa ce termin scoala, daca imi fac un cabinet psihologic, am sa fac o caruta de bani.  Acum ascult oamenii gratuit).  Eu nu inteleg de ce.  De ce au incredere intr-un copil de 21 de ani care abia paseste timid, cu pasi mici spre o realitate urata? Ei au 15, 25, 35, 50 de ani. Toti vor sa fie ascultati..

Cand ai nevoie ca tu la randul tau sa fii ascultat, racnetul inimii tale este inabusit parca de racnetul inimilor lor. Te regasesti in cuvintele lor.  Inveti sa te asculti prin vorbele lor…

Si ascultarea asta e doar primul pas..


Un fel de love story

Asta-i partea care mi-e cel mai greu sa o scriu. Nu ma cheama nici Hitch, nici Dr Love, insa pentru ca asa e normal, cand vin si spun ca un lucru nu-i bun, incerc sa caut solutia potrivita.

Toate fetele stiu ca ele de cand sunt mici viseaza sa fie salvate din mana unui dragon cu 10 capete de un print fermecator si sa zboare spre castel pe un cal frumos. Printul asta tot timpul e frumos, e viteaz, are multi bani, are o inima buna, e romantic, etc.  Toti baietii stiu ca nu mai exista dragoni cu 10 capete si ca sa aduni 5 calitati, trebuie sa pui la un loc 5 baieti. Exagerez, evident :)).

Imi zicea Gabi la un moment dat ca el viseaza sa se casatoreasca cu o prietena din copilarie. De ce? Pentru ca pe prietenele din copilarie le cunoaste cel mai bine. Le stie calitatile, le stie defectele, si daca a durat prietenia din copilarie si pana atunci, atunci mai poate dura vreo 60 de ani.  Sa zicem ca treaba asta in general nu tine.  Spuneam la un moment dat ca acu ceva timp m-am indragostit de prietena cea mai buna, dupa vreun an de prietenie.  Ei bine, inca n-am reusit sa-mi schimb statutul din cel mai bun prieten in ceva mai mult de atat, ci dimpotriva, mi-am schimbat statutul, din cel mai bun prieten intr-un fost amic.  Era cumva normal sa se ajunga aici, cred.  Unul din eroii mei preferati e Robert. Robert a fost  si el un cel mai bun prieten pentru cineva. Ei bine, Robert a ajuns din cel mai bun prieten, un fost amic, si dupa 3 ani de inghitit in sec, de trimis flori, a facut fata aia sa fie innebunita dupa el. El a reusit, insa cu o perseverenta nebuna. Eu cred ca relatia aia o sa mearga pana la capat.  De ce? Pentru ca Robert o pretuieste prea mult, mai mult decat s-ar fi gandit el ca poate iubi o fata. E logic, s-a luptat 3 ani pentru ea.  Ea, nu stiu cum, nu stiu cand, insa la un moment dat a realizat ca Robert e un baiat tare bun si faptul ca il respingea atat era din pura inertie, n-avea nimic solid la baza si acum il iubeste cum nu credea ca o sa poata iubi vreodata un baiat.

Sunt doua lucruri care ar trebui sa le faca un baiat: sa cunoasca fata si sa lupte pentru ea.  Astea se intampla simultan in general. Daca lipseste unul din lucrurile astea 2, ii bai. Nu-mi veniti aici cu povestea vietii voastre in care el nu s-a luptat si nici nu v-ati cunoscut inainte, ci totul a mers de la sine, ca n-o inghit.  Mai stiti povestea lui Iliuta, nu? Probabil ca rationalizez prea mult. Lucrurile astea ar trebui sa curga normal, sa fie de la sine. De multe ori sunt de la sine, de multe ori nu.   Cand peste tot o relatie se naste in 10 minute, cine mai are rabdare sa lupte pentru o fata jumatate de an?  Cand peste tot partea care sta la baza unei relatii e sexul, cine mai are curaj sa priveasca cu respect pe partenerul sau?  Lucrurile nu prea mai sunt asa cum ar trebui sa fie, si stiu ca voua va cam plac asa.  Casatorii de proba,  te muti cu prietenul cand ai 17 ani, toate nebuniile astea.  Eu n-am o reteta pentru o relatie sanatoasa, insa stiu ca atunci cand el imi zice.. ca nu poate iesi in oras ca i-a promis „femeii” ca iese cu ea, dar poate „o expediaza mai repede acasa” si atunci iese, atunci stiu ca ceva nu-i bine acolo.  Cand fata povesteste despre cat de fain e prietenul ei pentru ca in fiecare zi el ii cumpara cate ceva, o haina, un lantisor, o plimba cu masina, etc.. atunci stiu ca si acolo ceva e in neregula.  Cand practic la baza relatiei sta egoismul („ce-mi iese mie de aici”), atunci pot spune ca relatia aia e sortita esecului.

Nu, Robert nu-i prost ca s-a luptat. Eu nu-s fraier ca m-am luptat, chiar daca n-am reusit!  Noi am gasit ce am cautat si am luptat sa obtinem. Voi ati acceptat ce vi s-a oferit si incercati sa va multumiti cu ce-ati primit.  Care varianta e mai buna?

PS: acum sariti cu pietrele! :))