Tag Archives: psihologie

Ce vreau sa ma fac cand cresc mare

Nu ştiu ce de m-am simţit încurajat când mi-a zis Ovidiu că el e om normal. N-are vreun talent special şi nu-i vreun geniu al ingineriei.  Mi-era ciudă că ştiam oameni din orice domeniu care erau mai buni decât aş fi putut eu fi vreodată. Adică la ce bun să profesezi un lucru dacă n-ai să fii cel mai bun în domeniul ăla, nu?  Ei bine, nu!

Am lucrat pe şantier mulţi ani.  N-am fost niciodată cel mai bun nici la spart temelii, nici la tencuit, nici la pus faianţă, nici la zidit sau făcut cofraguri. Întotdeauna exista meseriaşul ăla care venea cu o idee mai bună şi care avea tot timpul ceva ce să mă înveţe.  Am făcut înstalaţii electrice şi acolo s-a întâmplat acelaşi lucru.  Era nenea Cornel care, când îl rugam să-mi explice câte ceva, mă pierdea în termeni.  Am cântat. Cântam atât timp cât ştiam că nu apare Daniel în zonă. Când apărea el, nu mai ştiam să cânt. Oricât de mult aş fi ştiut, el se încălzea cu cele mai complicate piese pe care le ştiam eu. Am venit în Bucureşti şi am început facultatea. Am început două facultăţi nu pentru că sunt un geniu, ci pentru că n-am nici cea mai mică idee despre ce vreau să fac în viaţa asta. Până in septembrie 2008 voiam să dau la economie şi psihologie. În octombrie m-am înscris la drept şi psihologie.  M-am gândit să mă fac jurist. M-am răzgândit şi am spus că avocat ar fi mai frumos. Degeaba, că tot procuratura e mai tare. Poi dacă tot vreau să fiu tare în domeniu, mai bine tind spre judecătorie.  Am observat că şi munca de inspector HR e faină câteodată şi m-am gândit la varianta să rămân inspector.  Am studiat ceva mai multă psihologie decât s-a cerut la şcoală şi am spus că gata – sigur mă fac psiholog. Când mi-am dat seama că s-ar putea să fac foame cu psihologia, am spus că-mi deschid afacere. Am deschis firmă cu Tibi şi Ovidiu şi ne-am apucat şi de web development / design. Bani ies, dar sincer, nu prea îmi place munca asta. M-am implicat în Lyoness şi am văzut ca se pot face bani frumoşi din muncă de lobby sau cum se cheamă ce fac acolo.  Gabi mi-a spus că atunci când îşi deschide agenţie de publicitate mă ia şi pe mine în agenţia lui şi bineînţeles că am spus că mă apuc să învăţ marketing.  Bogdan mi-a spus că pot ajunge cu ceva efort în Bruxelles la Parlamentul European. Am spus că asta-i – mă pregătesc pentru Parlament. Cândva am fost şi vicepreşedinte la tineret într-un partid şi m-am gândit şi la varianta să mă bag în politică. Aa, uitasem. Mi-am depus mai demult actele la o universitate din Australia, care m-a acceptat şi mă aşteptau. N-am reuşit să fac rost de bani în timp util şi nu m-am mai dus. Mi s-a propus în mai multe rânduri să scriu pentru bani. În general nu prea am acceptat, deşi ideea nu mi-a displăcut.

Am fost întotdeauna invidios pe oamenii care au mers direct la ţintă şi au ştiut întotdeauna la ce aspiră. Medicina, arhitectură, muzică, poliţie, inginerie..

Cât am fost mic, n-am ştiut ce vreau să mă fac când cresc mare. Exact asta am ajuns.

Am 22 de ani, anul ăsta termin prima facultate şi încă n-am nici cea mai mică idee despre ce vreau de la viaţă; sau despre ce vrea viaţa de la mine.

Eu şi câte alte milioane?

Reclame

Juvenilitate

Ambitii copilăreşti ale unor persoane care au impresia că lucrurile astea îi vor scoate dintr-un anonimat indus de tipic, creându-le o falsă impresie a unei identităţi separate, a unei diferenţieri sociale pe baza unui obicei artificial şi forţat de o simplă şi singură apreciere venită într-un moment de instabilitate self-imagistică conturând un alter ego mai acceptat şi mai integrat social decât realitatea personală, toate ducând la personificarea ambientală şi negarea adevăratei identităţi, apelând la consimilititudini cu vechiul ego pentru o metamorfozare parţială şi sperat semi-permanentă, încercând o revenire evolutivă asupra originalităţii primare direct proporţională cu nivelul de integrare socială reuşit.

gen:

El e băiatul care îşi lasă unghia de la degetul mic să crească mai mult. Spui că-i o vrajitoare, însă fără unghia aia nu s-ar mai remarca cu absolut nimic.

Şi-a lăsat, mustaţă ondulată. Îi stă total aiurea, dar el e ăla cu mustaţă.

Ea e fata care nu se piaptănă niciodată. Ea are un păr mai special, alergic la pieptene probabil. Dacă s-ar îngriji, atunci n-ar mai fi ea.

etc.

Bleah.. juvenilitate


30 de urati

Si acum, sa-mi onorez promisiunea facuta, am sa raspund provocarilor lansate de Cristi si Corneliu si anume sa vorbesc despre 30 de lucruri care nu-mi prea plac. Mi-ar fi fost mai simplu cred sa formez 30 de categorii de lucruri si pentru fiecare sa pun cate 30 de lucruri. Am sa vorbesc de oameni, nu de lucruri.

1.  Nu suport cand cineva spune despre mine ca n-as fi in stare sa fac ceva.
2. Poate sa-mi spuna ca-s gras, ca-s urat, ca-s nebun,  ca-s ingamfat, ca-s cu nasul pe sus, insa cand imi spune ca-s prost – ala se cheama atac la persoana
3.  Cer destul de rar ajutorul cuiva, si cand o fac, in general ma adresez celor pe care i-am ajutat si eu la randul meu. Urasc cand sunt refuzat.
4. Cand vad pe cineva facand o gafa, ii zic. In momentul in care nu recunoaste, desi am vazut cu ochii mei, ma apuca transpiratiile.
5.   Daca te vad aruncand pe jos punga de la shaorma care-ti intretine burdihanul cu buricul gras care iese de sub tricou, desi ai cos de gunoi la 1 metru de tine, ma apuca scarba.
6.  Aproape ca ma enervez cand vad pe cineva imbracat ca la sapa, care sustine sus si raspicat ca ala e stilul lui.  – REBU & ROSAL Style I guess.
7.  Mi-e destul de greu sa accept narcisimul nejustificat.
8.  Nu suport emoizii care nu fac decat sa se planga zi si noapte ca viata e nedreapta cu ei.
9. Nu-mi plac leprele – adica oamenii care nu muncesc si asteapta toata viata de la mama si de la tata sa le trimita pachetelul cu pateu si branza.
10.  Nu-mi place si nu accept sa aud ca un prieten de-al meu e vorbit de rau – fie ca-i pe drept sau pe nedrept.
11.  Nu-mi plac oamenii care isi cauta intotdeauna circumstante atenuante pentru toate esecurile.
12.  Nu-mi plac oamenii care nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele lor.
13.  Nu-mi plac egoistii.
14.  Urasc cand un om e acuzat de ceva si sa se scoata pe el arata cu degetul inspre altul.
15.  Nu-mi place sa astept. Nu-mi plac oamenii nepunctuali.
16.  La ce bun sa vina cineva la mine sa-mi dea lectii de viata, cand el pana la 25 de ani a avut un singur lucru de facut: sa manance tot din farfurie. Serios acum? Doar de dragul de a ma enerva?
17.  Nu-mi plac victimile.
18.  Nu-mi place cand cineva confunda gusturile personale cu adevaruri general valabile – remarci gen – sarmalele sunt mai bune decat lasagna.
19. Nu-mi plac opiniile bazate pe reviste si documentare de la TV.   „E mai fain in Barcelona decat in Londra. – Serios? Cand ai fost in orasele astea? – Niciodata. – Atunci? – Pur si simplu stiu.”   ” Loganul e mai bun decat Trabantul. – Ai avut si Logan si Trabant? – Nu, nici permis n-am. – Atunci? – Stiu eu ca-i asa”   Argumentele de genul – „Sigur e asa”, „asculta la mine”,  ” ba, tu nu ma contrazice ca stiu mai bine”, etc – ma fac sa-l consider pe nenea cu pricina un semi-retard.
20.  Vine omul cu cioara verde. Imi zice ca-i papagal. Spal cioara, dovedindu-i ca nu-i papagal.  Ma acuza ca invart lucrurile cum vreau eu ca sa ies eu bine.    Urasc oamenii care nu-s in stare sa recunoasca atunci cand n-au dreptate si nu-s in stare sa accepte un adevar dovedit atunci cand e contrar cu preconceptiile lor.
21.  Am prieteni care-s infipti bine in muzica.  Nu se trezesc niciodata sa-mi dea lectii, desi ar putea s-o faca, in schimb se trezeste Ionica a lu Anisoara sa-mi spuna ca Gigi de la Covasna da clasa celor din Green day sau lui Toby Mac.
22.  Nu-mi place critica venita din partea strainilor.
23.  Nu-mi place cand prietenia e confundata cu lipsa de recunostiinta.
24.   Nu-mi plac oamenii neechilibrati.
25.  Nu-mi plac oamenii iresponsabili – adica aia care isi lasa factura la lumina neplatita ca sa mearga la un sprit cu bautura spirtoasa Aro la crasma la Schiopu.
26.  Nu-mi plac oamenii care, dupa ce se casatoresc, nu mai au timp de un suc la plic o data la 3 luni.
27.  Nu-mi plac oamenii care, dupa ce se casatoresc,  ies la un suc la plic de 3 ori pe zi cu baietii din fata blocului.
28.  Sa mai zic ceva de cocalari, manelisti, huligani si tot felul se subspecii involuate din om?
29.  Nu-mi plac oamenii care se comporta urat cu parintii lor. Nu suport lipsa de recunostiinta si respect fata de parinti.
30.  Nu-mi plac jegosii; la propriu. Adica aia care n-au auzit de apa calda, pasta de dinti, sapun, dero, etc.

Si eu sunt curios cam ce-ar scrie Cornel, Delia, Iosif sau Alina atunci cand se refera la 30 de lucruri, atitudini, etc pe care nu le suporta.


Moralistul

La ora de desen. Ca de obicei, jumatate de clasa ne-am uitat pensoanele acasa. Profa, de treaba ea in felul ei, insa mai crizata de fel,  incepe sa ne ridice pe fiecare in picioare sa ne spunem minciunile, ca de ce ne-am uitat pensoanele acasa.  Il ridica pe un coleg de-al meu, zice el o poveste acolo, la care profa „Da bine ma, dar daca mama ta ar trebui sa faca o operatie, si dupa ce o taie doctorul, sa isi dea seama ca si-a uitat jumatate din ustensile acasa, ha? Cum ar fi?”  Baiatul, s-a facut rosu la fata, si-a luat ghiozdanul si a iesit plangand din clasa.    Profesoara nedumerita, intreaba clasa ce-i cu el, la care un coleg ii spune – „Stiti, mama lui chiar a murit in urma unei operatii nereusite”.  Ala a fost momentul in care am inceput sa-mi dau seama cat de mult conteaza sa-ti cantaresti bine cuvintele si cat de usor poti rani pe cineva doar „din greseala”.

De atunci, am renuntat sa mai arunc cu pietre in oamenii nervosi, in cei suparati, in oamenii tacuti sau cei distanti.  Niciodata nu poti sti 100% ce se ascunde in spatele unei atitudini si cand o faci pe moralistul risti s-o dai in bara urat de tot.     In loc sa te chinui sa schimbi omul, mai bine ai incerca sa-l intelegi prima data.  Sau nu?


Votre Opinion

Problema cu timpul.
Anul asta mi-am propus mai multe lucruri – gen:

– sa invat limba franceza
– sa studiez cateva legi ( 53/2003, 76/2002, 19/2000, 130/1999, CCM unic la nivel national, decretul 92/1976 )
– sa citesc cel putin 10 romane ( in general citesc carti practice, nu povesti)
– sa pun accent deosebit pe Codul Civil si Codul Penal (adica sa le studiez bine bine )
– sa reinvii muzica ( adica sa cant mult mult mult mai mult decat am facut pana acum si mult mult mai bine)
– sa imi fac cele 3 lucrari care le datorez pentru a fi absolvent de scoala biblica cu acte in regula
– sa citesc cel putin 5 carti de filosofie
– sa citesc inca cel putin 10 carti de psihologie practica pana la finele anului

Asa ca, daca aveti ceva recomandari de marterial pentru limba francez as fi recunoscator. Deasemenea o lista cu 10 romane si 5 carti de filosofie – propuse de voi mi-ar fi de ajutor.

Merci beaucoup mes amis 🙂

PS: – inca imi puteti vota blogul pentru roblogfest – dand click aici


Saracutul de tine..

„Ionut, daca ai sti prin cate am trecut eu… prea multe pentru varsta mea.. mult prea multe”

Eu cred ca am auzit de prea multe ori propozitia asta.  Nu stiu daca e valabila doar la romani treaba asta,  insa oamenilor tare le place sa fie compatimiti.  Cand vine cineva si imi spune „ma Ionut, uite, am fost la alimentara si m-a inselat vanzatoarea cu 50 de bani.. off.. oare de ce mi se intampla toate astea??” – si incepe sa mi se planga ca viata e grea, amara, eu stiu exact ce vrea omul ala sa-i spun si ce are el nevoie de fapt sa auda.

In general, ar vrea sa ii spun: „Off.. mai.. nici nu stiu ce sa zic. Cred ca esti cel mai greu incercat om de pe planeta. Nu stiu cum rezisti, pe bune. Esti asa de puternic. Greutatile astea ale vietii parca toate s-au pus asupra ta si parca incearca sa te tina cocosat. Nu vad nici o iesire din situatie.. Ma depaseste situatia. Ne depaseste pe toti, pentru ca tu esti cel mai dezavantajat om si cu toate astea, pentru ca esti cel mai destept si cel mai frumos, ai sa reusesti sa iesi de aici. Vreau sa te fac mentorul meu. Tu ai tot timpul dreptate si tot timpul suferi de pe urma greselilor altora. Uite, eu am un cont in banca de 100k de euro pusi acolo pentru eroi. Tu esti un om care merita. Ti-i dau pe toti.  Ma aplec in fata ta..”

Nu asta vrea toata lumea sa auda cand vine si-ti spune o belea?


Primul pas.. asculta

 Stii care-i partea interesanta atunci cand nu vorbesti mult? De cele mai multe ori lasi oamenii sa vorbeasca despre ei. 
Nu ma afisez cu viata mea personala.  De cele mai multe ori, oamenii cand incep sa vorbeasca despre ei, nu se mai opresc. Tu asculti, aprobi, dai din cap.. Genul asta de socializare.   Cand cineva te intreaba ce faci, in general se asteapta la un raspuns de genul „bine”.  Cand oamenii iti vorbesc despre ei, in general ai sa vezi pasiune, ai sa vezi cuvinte traite si pentru asta ei asteapta admiratie, compasiune.
Oamenii au nevoie sa fie ascultati.  De-asta lasa biletele inainte sa se sinucida, de-asta sunt aproape 50000 de bloguri in Romania din care banuiesc ca mai mult de jumatate sunt bloguri de frustrari personale. Cand nu erau bloguri, erau jurnale.  Cand nu te mai asculta nimeni incepi sa vorbesti singur. Incepi sa fii ca un Iona in burta unui peste urias. 

E nevoia aia a omului de a-si imparti viata cu cineva; si alearga disperat in stanga si in dreapta, arunca bucati din viata, in speranta ca cineva le va accepta.   La un moment dat o fata anume a incercat sa intre in vorba cu mine.  Dupa urmatoarea propozitie de dupa salut, mi-am dat seama ca ceva e in neregula cu ea.  A inceput sa-mi zica de probleme, a inceput sa-mi spuna de situatii. Am ascultat, am ascultat.. am ascultat.. am incercat sa dau un sfat atat cat am stiut.  Dupa o saptamana mi-a spus ca ma iubeste.   Nu stia nici numele meu de familie. Nu ma iubea pe mine, iubea faptul ca o ascultam. Eram ca eram ca o fiola de algocalmin cand o masea cariata o facea sa se urce pe pereti de durere. 
Raman cateodata uimit de multitudinea de oameni care vin sa-mi ceara sfaturi. Nu sa-mi ceara sfaturi. Vin la mine sa-i ascult.  (Dupa ce termin scoala, daca imi fac un cabinet psihologic, am sa fac o caruta de bani.  Acum ascult oamenii gratuit).  Eu nu inteleg de ce.  De ce au incredere intr-un copil de 21 de ani care abia paseste timid, cu pasi mici spre o realitate urata? Ei au 15, 25, 35, 50 de ani. Toti vor sa fie ascultati..

Cand ai nevoie ca tu la randul tau sa fii ascultat, racnetul inimii tale este inabusit parca de racnetul inimilor lor. Te regasesti in cuvintele lor.  Inveti sa te asculti prin vorbele lor…

Si ascultarea asta e doar primul pas..