Tag Archives: prostii

Ştiinţă

Am rămas cumva blocat de la articolul trecut.  Mi-e frică de nesiguranţă, însă îmi dau seama că tocmai nesiguranţa asta aduce mobilitate.  În fiecare din anii de şcoală am avut în clasă brânza aia bună pusă în burduf de câine. Şi nu vorbesc despre mine de data asta.
În clasele 1-4 era Cuş, care o alerga pe învăţătoare în toată clasa, iar odată când învăţătoarea a vrut să-l pocnească, el a scos stiloul la înaintare, iar tanti a pocnit stiloul, rupându-şi unghia.
În 5-8 erau mai mulţi – Unul din ei era Ionuţ. Biroul directorului era a doua lui casă.  Nu prea mai aveau nici un efect ameninţările cu exmatriculatul, nici măcar când profa de desen a chemat poliţia, pentru că se zvonea că Ionuţ şi nişte prieteni i-au luat trabantul şi l-au aruncat într-un buncăr de gunoi, tot nu s-a liniştit.
În liceu, Doca, fiind în conflict deschis cu diriga şi ştiind de slăbiciunea ei pentru confiscarea telefoanelor mobile, face rost de un telefon din primele generaţii, cu antenă şi clapetă şi işi pune ceasul să sune în oră. Diriga mulţumită îi spune să aducă telefonul pe catedră, iar Doca ispăşit îi duce animaluţul cu clapeta desfăcută şi antena scoasă. Bineînţeles că n-a încăput în poşeta profei şi a plecat cu el aşa în cancelarie.

Nu pe prostioarele astea vreau să pun accentul. Le-am făcut toţi la vremea lor – unii mai mult, alţii mai puţin. Ce aveau în comun băieţii ăştia trei e că deşi nu învăţau bine, îşi permiteau mai tot timpul să fie simpatici din punctul nostru de vedere, şmecheri din punctul altora, iar când destui se aşteptau să ajungă nişte epave sociale, uite că n-au ajuns. Mulţi şi-au dorit să îi vadă terminaţi, din invidie pentru lipsa lor de stres şi pentru modul în care au tratat şcoala. Au aşteptat să crească, să poată da exemple negative din ei .. că – uite, ce-o să ajungeţi dacă faceţi ca ei – . Oamenii ăia care au aşteptat căderea prietenilor mei au rămas dezamăgiţi. N-au ştiut că în viaţă nu cantitatea de informaţie te ajută, nu cei 20 de metri cubi de cursuri învăţate pe de rost or să te scoată din r*h*t. Aşa-i în viaţă. Unii ştiu să construiască maşini şi merg la muncă pe jos. Alţii nu ştiu nici să le conducă şi de-asta îşi angajează şofer.
Ştiinţa de a învăţa să te descurci nu se predă la şcoală şi poate de-asta-i aşa de importantă.

Anunțuri

Nebuniile isi au vremea lor

Priveam la el oarecum trist. Îmi povestea cu atâta entuziasm cum colegul lui de clasa din liceu îi lipise pe fusta directoarei o bucăţică de scotch (nu băutura ba! – banda ).
El fusese cuminte. Doar observa cum îşi puneau alţii fundul la bătaie pentru o clipă de distracţie. Ştiţi, genul ăla de oameni care vad acţiune doar la TV şi care învaţă glumele din cărţi de bancuri, pentru ca viaţa lor a fost atât de liniştită, încât nu-i aproape nimic de povestit. A învăţat bine, a râs la glumele altora, a mai luat şi el câte un 2, că doar nu era nici el perfect, l-a mai prins şi pe el copiind sau fără temă scrisă, însă cam astea erau singurele lui momente de rebeliune şi nebunie şi nici măcar nu erau intenţionate.

M-a sunat într-o zi mama supărată să-mi spună că Leo şi cu Alex, prietenul lui, au intrat în curtea unui vecin şi i-au scos un strat de ceapă, sau ceva de genul. N-au furat nimic, evident, ci doar de dragul distracţiei. N-am râs ca să nu par ca sfidez situaţia, însă pe cât de dezaprobator a trebuit să fiu faţă de comportamentul lui, pe atât parcă m-am bucurat că face nebuniile copilariei în afara unui monitor şi a unei tastaturi. Dacă nu merge acum la furat cules cireşe , dacă nu se caţără acum prin copacii vecinilor şi dacă nu intra acum pe geam în şcoală, daca nu  face câte-o nebunie din când în când, ce-o să-şi amintească el din copilăria lui? Că a trecut War Craftul sau ca a luat un Foarte Bine la citire?  -( Leo, când vei citi asta, să nu înţelegi că sunt de acord cu comportamentul tău!! N-ai voie să scoţi straturile vecinilor, chiar dacă e amuzant!).

Vremea trece şi m-am trezit cu facultatea aproape terminată, cu serviciu, cu nevastă şi copii şi acum cuvântul de bază trebuie să fie responsabilitatea.  Ei bine, privesc în urmă şi nu regret nebuniile pe care le-am făcut ci dimpotriva, mi se par cele mai mari realizări ale acelei perioade.  Nici n-aveţi idee ce satisfacţie am când îi aud pe alţii povestind de prostiile pe care le făceam eu cu Ovidiu şi Ionuţ în şcoala.  Au meritat toate bătăile mâncate, vizitele la direcţiune, preavizele de exmatriculare, nenumărate note de 2, punctele scăzute la purtare şi orice ne-a mai costat atunci.  Am avut copilăria noastră şi acum nu mă hrănesc cu curajul pe care l-au avut alţii cândva.  A fost vremea nebuniilor şi am profitat din plin de ea.