Tag Archives: profitor

Un joc de-a prietenia – veche

S-au cam legat lucrurile astazi. Am recitit de dimineata articolul ala in care scria foarte clar ca trebuie sa fii responsabil de ceea ce scrii pe blog. Raspunzi de ce publici. In general, blogul nu prea m-a costat foarte mult. In afara de criticile incomode, nu prea am avut de tras ponoasele de pe urma scrierilor. Un articol face exceptie. Articolul ala m-a costat scump, insa nu-mi pare rau. Cred ca e unul din foarte putinele articole in care am scris cu inima si nu cu capul si cred ca sunt pe cale sa mai scriu unul.

Eram mic si inca nu stiam cum arata o situatie clasica, sa o pot evita. Situatia clasica arata ceva de genul: – Coleg nou din alt oras. El nu cunoaste pe nimeni, eu cunosc pe toata lumea. Il vad retras si incerc sa-l integrez in grup. In scurt timp ajungem cei mai buni prieteni. Il introduc in mai multe grupuri de prieteni cu care mai cochetam. In cele din urma renunta la prietenia cu mine pentru a se dedica unui grup, unde eu l-am introdus. – Pe scurt, m-am simtit tradat, dar am trecut peste. Au trecut multi ani de atunci si inca am ramas amici. – Asta e o situatie clasica.
Dupa intamplarea cu pricina, am crezut ca un caz de genul ala e o exceptie, asa ca am repetat episodul inca o data cu altcineva. La fel, si amicul 2 a renuntat la prietenia cu mine in favoarea unui grup in care bineinteles, eu l-am introdus.
Am si acum prieteni gen. Hai sa fac o caracterizare la „gen”
E genul de om tacut, nebagat in seama, care nu iese in evidenta cu nimic. E genul de om care, daca il bagi in seama, in prima faza se simte flatat pur si simplu, apoi se deschide foarte usor. Desi am multi prieteni, ii acord acestui prieten o atentie deosebita, pentru ca il vad singur. Chiar e singur. Prietenii lui ii poti numara pe degetele de la picioare. Fiind singur, increderea in sine lipseste cu desavarsire. Nu se vede capabil de prea multe lucruri, nu e in stare sa zica „NU” , e usor de manipulat, ma priveste tot timpul cu respect, nu-si permite sa ma contrazica pentru ca are incredere in judecata mea mai mult decat are in a lui. In general s-a invatat sa fie respins si de-asta, din copilarie s-a refugiat intai in TV, apoi in carti si la urma in jocurile de pe computer. Nu-i capabil sa socializeze corect. Genul ala de persoana cum mai apare prin filmele americane cu adolescenti virgini.
Pentru ca nu-mi place situatia, ma decid sa continui prietenia pentru a-i explica si lui, atat cat stiu cam cum arata viata. Ii povestesc multe despre mine, ii explic cum sa procedeze in multe situatii, ii arat cum sa se descurce singur, stau mult pe langa el sa-i dau un exemplu pozitiv si bineinteles il introduc multor prieteni ca sa rezolvam si partea cu socializarea. Incetul cu incetul, desi pe de o parte deranjant, incep sa observ cum se schimba. Increderea in sine creste, il vad cum incepe sa socializeze, il vad cum devine mai greu de manipulat, cum ma poate refuza fara nici o treaba, il vad chiar capabil sa faca glume in public si in scurt timp cu o fata de mana. In general aici e momentul in care imi zic – case closed – si imi vad in continuare de viata, retragandu-ma foarte discret, ca sa evit situatiile neplacute ca cele traite in copilarie.
Atitudinea lui poate fi una din cele doua si anume: – deja are multi prieteni si daca ma retrag discret, nici nu observa. Ramanem amici
– sau varianta urata: nu reusesc sa fiu destul de discret si el considera asta ca o slabiciune. In momentul ala incep sa scad in ochii lui drastic. Incepe sa se vada mai bun decat mine. Incepe sa faca glume pe seama mea printre prietenii cu care candva, eu i-am facut cunostiinta. Incepe sa imi imite comportamentul si sa-i adauge variatii ca sa para ca e un fel de ionut upgradat. Interpreteaza lipsa mea de reactie cu neputinta si inisista in comportamentul lui. Pentru ca inca nu e stabil nici emotional si nici social, are momente contrastante: vine la mine si se comporta asa cum o facea odata, ma respecta asa cum si eu il respect, ma asculta asa cum si eu il ascult, ma intelege, etc , iar peste o ora, cand prinde ocazia se ridica din nou pe un piedestal incercand sa para la mai mare inaltime decat mine. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult e ca aroganta lui e manifestata doar vizavi de mine. Nu-si permite sa faca lucrurile astea cu nimeni altcineva si ala e momentul in care ma simt exact ultimul om. Nu reactionez pentru ca stiu ca el nu e rau intentionat si nu e constient de ceea ce face. Probabil incearca sa-si schimbe imaginea tot in fata mea si incearca sa ma impresioneze, culmea, tot pe mine, facandu-ma sa cred ca el e mai destept decat mine si o face in public in vederea unei eventuale manipulari create de reactia pozitiva grupului la atitudinea lui vizavi de mine.
E dubios ca acum sunt capabil de mai multe prietenii de genul asta in acelasi timp.
Nu inchei articolul intr-o maniera pozitiva, nu inchei nici macar cu vesnica intrebare – ce credeti ca trebuie sa fac? – pentru ca stiu ce am de facut. E un articol care doar justifica intr-o oarecare masura de ce increderea mea in oameni e destul de limitata.

PS1: hai nu va dati cu parerea la eventuale nume din anturajul meu ca s-ar putea sa va inselati si nu ma intrebati daca ce am scris e despre voi. Clar nu raspund!
PS2: evitati comentariile de genul „lasa ionut ca se intoarce roata, ca o sa ai rasplata in cer, ca o sa-si dea ei seama pana la urma”, „ionut tu esti cam fraier bag de seama, nu trebuia sa faci asa, trebuia sa faci altfel”, etc.
PS3: nu, nu-s nici defazat, nici debusolat si nu-s nici in criza de prieteni

Reclame

Prietenul ala rau

Hai sa vedem cum arata:

Il cunosteam de multa vreme, numai ca prietenia noastra era putin ciudata.
Era luni si ramasese fara bani. Ma suna sa-i imprumut 50 de lei. Cand l-am vazut asa abatut am zis sa-i dau 100. N-am mai vazut banii inapoi.
Era marti si se imbolnavise.  Ma suna pentru ca eu cunosteam pe doctorul ala.  Am trimis doctorul acasa. I-a dat tratament si s-a facut bine.
Era miercuri.  Ma suna ca i s-a spart teava de scurgere de la bucatarie.  M-am dus la el si i-am reparat-o.  Ar fi putut s-o faca si el, dar am ales sa-l ajut totusi.
Era joi. Un prieten il dezamagise. L-am scos in oras si am discutat cu el.   Si-a mai revenit.  Am discutat doar despre el.
Era vineri.  Pierduse autobuzul.  M-a sunat sa merg sa-l iau cu masina si sa-l duc la serviciu.  M-am dus pentru ca era prietenul meu.
Era sambata.  Mi-a dat mesaj sa-i trimit 3 euro pe telefon ca trebuie sa sune pe cineva si nu mai are centi.  I-am trimis, normal; si nu 3 euro, ci i-am trimis 5. In continuare imi dadea beep cand voia sa vorbeasca cu mine.
Se facuse Duminca.  L-am sunat pentru ca voiam sa ma intalnescu cu el.  Mi-a zis la telefon ca e cam obosit.  Am zis, ok atunci ne vedem mai pe seara. Seara cand l-am sunat din nou a spus ca a inceput serialul lui preferat la TV si nu ne putem vedea.

De fiecare data cand il ajutasem,  n-am primit niciodata nici macar un multumesc in schimb. I se parea normal ca eu sa-l ajut din moment ce ma rugase.

Merita sa pastrez asa un prieten?

…………………………………………………………………………………….

PS:  De fapt, rolurile sunt putin invers.
Prietenul asta rau sunt eu…   El…  e Dumnezeu..


De ce suntem niste lipitori

Povesteam cu Ovidiu, unul din cei 2 prieteni din Suceava cu care inca mai tin legatura (trist, daca ma gandesc ca acum 2 ani jumatate tineam legatura cu vreo 50 pe putin ).  Ii ziceam ca renunt la un examen ca sa pot ajuta un prieten la ceva.  Intrebarea lui Ovidiu, evident, a fost daca acel prieten ar face acelasi lucru pentru mine.  Raspunsul a fost clar – NU.

Acum, noi ne impartim cunostiintele oarecum pe categorii.  Stim ca Marius e ala cu computerele, ca Andrei are masina, ca Mihai e ala care iese cu tine in oras la orice ora, ca Ioana te asculta si are intotdeauna un sfat bun, ca  Irinel te poate imprumuta cu bani si-asa mai departe.  Tendinta e sa facem cel mai bun prieten pe Andrei daca suntem plimbareti, pe Mihai daca nu suportam singuratatea, pe Ioana daca ne place sa ne plagem sa vorbim mult despre noi, sau pe Irinel daca suntem niste profitori cu bani putini.  Pe Marius nu ni-l facem prieten pentru ca de el avem nevoie cel mai rar.

Ce mi se pare mie aiurea e ca tindem sa avem pretentii de la niste oameni care n-au nici o datorie fata de noi.

E atitudinea aia clasica in care ii ceri ajutorul cuiva, ajutorul iti este oferit, tu multumesti si pentru ca ai multumit asta te face prieten cu respectivul si daca ti-e prieten e obligat ca si maine sa te ajute, eventual cu un favor si mai mare si bineinteles, tot gratuit. Si favorurile pe care le ceri devin din ce in ce mai mari pana cand ala de langa tine se prinde ca el doar ofera si nu primeste nimic in schimb si iti da cu flit. Atunci imediat te simti dezamagit ca te-a tradat prietenul cel mai bun si bineinteles ca te duci la Ioana sa te plangi.  Problema e cand tot timpul astepti sa primesti si niciodata nu esti gata sa oferi ceva in schimb.

In general nu cer niciodata un favor celui pe care nu l-am ajutat cu nimic si niciodata nu mai cer a doua oara un favor persoanei respective daca ma refuza prima oara; dar pentru ca sunt fraier, eu s-ar putea sa-l mai ajut pe el de 2-3 ori pana ma prind ca-i lipitoare ( fara intentii rele, evident).

Pana la urma toti suntem niste lipitori parazite care am suge si ultima picatura de sange din cel de langa noi, numai sa ne facem noi burtile mari si cozile bronzate.