Tag Archives: politica

Celor 21 de prieteni

M-am gândit să scriu un articol argumentat, o scrisoare, să pun liniuță după fiecare propoziție încercând să raționez cu voi, cinstit, cu cărțile pe față, însă am decis să n-o fac.  Ultimul an a demonstrat că nu rațiunea pune mâna pe ștampilă, ci ura, disprețul și invidia.  E de înțeles. Suntem cu toții intr-o confuzie. Am trăi 25 de ani sperând, acum vine cineva și ne bagă speranțele la pușcărie.  Ne-au furat. Ne-au trădat în ultimul hal. Nu mai avem încredere în nimeni. Trebuie să ne luăm soarta în mâini, s-o acceptăm așa cum e și să mergem mai departe. Cât mai departe. Dacă nu se poate în Australia, măcar în Canada sau Norvegia.  Am auzit că acolo le e mai bine oamenilor, că acolo nu trebuie să stai mereu și mereu cu facturile în mână, cu bagajele făcute, cu ratele neplătite luni de zile.. Am auzit că acolo e mai bine. Cu cât mai departe, cu atât mai bine.

A început România să devină un magnet al răului, cu centrul în București.

E o confuzie justificată. Cine nu s-a săturat de discursuri, de promisiuni, de scandaluri și de mizerie? Poate că toată clasa asta politică a avut meritul ei. Ne-a mințit atât de mult încât chiar începeam să credem că ne e bine. Apoi, când am început să plătim facturile minciunilor lor am ajuns la concluzia că au furat atât, încât uitându-ne la ce a rămas, am ajuns la concluzia că nu se mai poate face nimic.   Acum, ne zâmbesc frumos, cu același zâmbet cu care și-au băgat mâinile până în fundul buzunarelor noastre când ne-au jefuit – cu taxe ilegale, cu legi servite, cu licitatii simulate și contracte fictive, zâmbesc implorând o simplă ștampilă de la noi. Dacă nu le-o dăm, și-o iau singuri – așa că, oameni buni, dragi prieteni, primul meu gând e rugămintea – mergeți la vot! Ce nu votați voi, au grijă să fure ei.

Spunea siteul de citate de pe net, că spunea Einstein că prostia absolută înseamnă să faci un lucru de mai multe ori, așteptând rezultate diferite. Acum, eu întreb, nu vă spun: Dacă țara asta a fost vândută de-a dreptul rând pe rând de Iliescu, Năstase, Tăriceanu, Ponta, ce așteptați nou de la ei?

Am urmărit îndeaproape campania asta electorală. E cea mai mizerabilă campanie pe care am văzut-o. E construită din mormane de gunoaie puse în brațele contra-candidaților, nicidecum dintr-o viziune de țară. – Cu o excepție, o surpriză plăcută care m-a făcut să sper, să cred că putem merge într-o direcție bună.

Nu cred că un om poate învinge un sistem, însă cred că un președinte competent, calificat și binevoitor e un pas uriaș. Cred că Monica Macovei poate fi un pas uriaș într-o direcție bună.

Și acum, celor 21 de prieteni – simpatizanți ai paginii lui Ponta. Votul e expresia libertății voastre pe care n-o poate contesta nimeni, însă, oameni buni – dincolo de statistici și grafice mai mult sau mai puțin adevărate, uitați-vă în frigiderul vostru, uitați-vă la prețul combustibilului de la pompă, la fluturașul de salariu, la autostrăzile noastre, uitați-vă la spitale, uitați-vă la școli. Dacă vă place ce vedeți, votați Ponta.

Reclame

10 lucruri pe care fiecare român trebuie să le facă în 2014

Din când în când îmi amintesc că n-am sânge nobil, că nu m-am născut intelectual și omul ăsta inteligent și manierat în care vreau să pozez nu-i decât un ambalaj de carton care ascunde nimic altceva decât un român tipic cu apucăturile lui obișnuite, cu obiceiurile lui brute și preconcepțiile clasice. Așa că n-o să-mi ascund lupta.

În 2014 fiecare român ar trebui să facă cel puțin următoarele 10 lucruri:

1. Suntem români așa că și anul ăsta va trebui să continuăm să ascultăm manele. La operă sunt niște babe care țipă și la filarmonică merg numai moșii. Dăm ‘nainte cu manele clasice de-a lu’ Salam și manele moderne de-a lu’ Conector (sau cum se scrie).

2. Suntem români așa că și anul ăsta ne plângem tuturor de toate. Pe noi oricum toți ne fură, șefii își bat joc de noi, babele ne bârfesc, suntem bolnavi, muncim prea mult, n-avem bani, nu mai putem. Nu e nimic bun. Doar suntem în România.

3. Suntem români așa că și anul ăsta ne uităm la televizor. Până la urmă asta înseamnă viața: muncă și televizor. Știm despre toate violurile, despre toate crimele, despre toate divorțurile și despre toți Suleymanii.

4. Suntem români, așa că citim. Ne așteaptă Can-Can, Libertatea și Pro-Sport. Să fim serioși. Ce ne ajută în viață Mihai Creangă sau Andrei Blaga? (n-am știut să enumăr alți scriitori)

5. Suntem români, așa că ne rugăm. Probabil Dumnezeu e cel mai folosit nume propriu din toată țara asta. În înjurături, evident. Nu suntem noi cu mersul la biserică. Face popa de toate pentru noi.

6. Suntem români așa că ne facem datorii. Să fim serioși, nu? Doar n-o să stăm în chirie toată viața, n-o să ne luam LCD cu banii jos când oricum avem 12 rate fără dobândă. Mergem în Bulgaria acum și plătim peste 3 luni. Ce ofertă mai bună vrei?

7. Suntem români așa că știm întotdeauna cum trebuia făcut. Vecinu și-a luat ușa maro când trebuia să-și ia una albă, nepotă-miu a dat la economie când trebuia să dea la medicină, Mățel a șutat în loc să centreze și bineînțeles Băsescu e un nenorocit, în loc să nu fie.

8. Suntem români așa că votăm bine. Votăm în continuare PSD cu ponta lor și PNL cu frumoasa adormită. Oricum n-avem pe cine altcineva.

9. Suntem români așa că ne descurcăm și noi cum putem. Știm bine cum – mergem fără bilet cu tramvaiul, declarăm salariul minim pe economie să nu dăm bani aiurea la stat. Dăm șpăgi că nu merge altfel și mai fentăm și noi una alta, că altfel am muri de foame.

10. Suntem români, dar nu toți suntem la fel. În 2014 vor continua să existe români care vor prefera o muzică frumoasă, români care vor citi o carte bună și care vor spune un Doamne-ajută când încep ziua. Vor fi români care vor prefera întotdeauna o libertate cu puțin în locul unei robii pline de confort.  Suntem români și printre noi vor continua să existe oameni care vor împrăștia zâmbete sincere și nu vor face binele pentru aplauze. Vor continua să existe români pentru care nu va merge și-așa și care, deși știu că e pe nedrept, vor da Cezarului ce-i al Cezarului.

Pentru că nu toți românii sunt la fel. Pentru că în 2014 acești români, deși de cele mai multe ori ignorați, ne vor face cinste.

Doamne-ajută!


Ziua 4 – Succese

Marius – e in perioada marilor schimbari – acum 5 luni a plecat din Suceava sa studieze in  in Cluj.  A intalnit acolo alti oameni, alta viata, insa aceeasi Romanie… 

Mi se spunea la inceputul facultatii ca sesiunea este de 10 ori mai dificila decat bacalaureatul. Bineinteles, poate suna foarte subiectiv, dar nu pot compara examenul de bacalaureat cu prima sesiune, avand in vedere nivelul de stres, miza si mai ales banii care se dadeau fara mustrari de constiinta la supraveghetorii din liceu pentru a un lejer 8-9. Concluzie: Examenul de bacalaureat a fost mai dificil decat prima sesiune.

Cand aveam 14-15 ani si incepeam sa mai casc si eu ochii, auzeam mereu in stanga si in dreapta in ce tara de rahat traim si ce nevoie avem sa o luam de la zero intr-o tara vestica, mai dezvoltata. Bineinteles, avand in vedere spiritul de turma al romanului omului am ramas si eu cu aceasta parere, fara a avea insa argumente prea solide in aceasta directie. Cu timpul insa, argumentele s-au concentrat de cealalta parte a baricadei, incepand sa cred ca un viitor stralucit in Romania nu este nicidecum imposibil, ci, poate greu de atins (mare diferenta).

Acum aud si citesc despre cat de greu e sa-ti cumperi un apartament, despre cat de instabila poate fi o casatorie sau despre cat de usor poti sa ajungi de la manager la munca de vidanjor in Romania. Opinia mea e ca ne invartim intr-un cerc vicios: avem experiente nefaste legate de tara noastra, le spunem unui amic, care le spune la alt amic fara sa le cantareasca destul iar apoi ajung tot la urechile noastre, inflorite de 10 ori si ne miram de cat de rahat poate fi tara noastra. Adevarul este ca prea putin vorbim despre preturile mici ce le avem si vorbim in schimb de hainele de proasta calitate, prea putin de faptul ca avem elevi medaliati la faze mondiale si prea mult de o educatie aflata la pamant, prea putini de prieteni, oameni crestini, integri cu caractere deosebite si prea mult de politicieni.

Concluzia mea: Se poate sa ai o cariera plina de succese in Romania, o viata fericita de familie in Romania si un apartament dragut in Romania, in care sa iti cresti copii, daca stim sa apreciem ceea ce avem si sa muncim pentru astfel de lucruri.


Ziua 2 – Castelul Peles

Azi parerea lui Ovidiu, care anul asta va trebui sa decida cat de luminos va fi viitorul lui si care facultate o sa-l ajute sa se imbogateasca in minunata noastra patrie. 

Astazi am avut o mica disputa cu profesoara de istorie referitoare la donatia retrocedarea Castelului Peles catre fostul, repet fostul rege al Romaniei Mihai . Eu eram in opozitie, ea era pro. Sustineam ca nu e normal ca un castel construit din banii publici sa fie „donat” fostului rege doar pentru ca a fost construit la cererea dansului, dar nu si din banii dansului..Ar trebui sa donam Casa Poporului rusilor, doar e construita de comunisti?!  Liderii au fost mereu niste „curve” politice..cand cu aliatii, cand cu fascistii..doar sa exploateze, sa profite.

Ce viitor poate avea un elev, cand sistemul nu vrea decat sa te exploateze apoi sa’ti dea cu sutul in fund. Sa se foloseasca de tine apoi sa iti inchida gura cu 2 kg de faina la alegeri..Viitor? Nu mai cred in redresarea Romaniei, nici chiar o revolutie nu ar putea realiza asta. Conform regimului prezent si in mod sigur si viitor voi termina liceul, voi face o facultate, voi avea apoi salar de 500e, muncesc pentru un apartament vreo 50 de ani, apoi cand sa ma mut in el mor de batranete. Viitorul e mult prea precar, mai bine traiesc in prezent, eternul prezent.Nu e o lasitate, pur si simplu nu poti schimba asta, Romania e incurabila.


Banii nostri bre.. banii nostri!

Imi place.. iubesc politica.. si da, apreciez politicienii.  Stiu baietii sa se lupte pentru popor, nu ca altii. Si e clar ca lupta pentru popor.  Dovada:

De cand au inceput dezbaterile astea privind alocarea bugetului pe 2010, s-au trezit cativa PESEDISTI ca ei nu si nu. Asa ca, au boicotat baietii dezbaterile astea, si-au bagat la inaintare nu stiu ce amendamente pentru ca apoi sa zica: baietiasi, vreti sa renuntam la ele, sariti cu spaga. PEDELE s-a conformat si au zis, bine ma, va dam cate 65000 de euro sa renuntati la amendamente, ii bun?  PESEDISTII: ii bun si-asa.  Si uite-asa dupa s-au vazut cu 65000 de euroi in portofel parca amendamentele alea n-au mai fost asa benefice pentru populatie.    Ia sa ne gandim.. la 100 de PESEDISTI au trebuit alocati din fondul de rezerva cam 6 milioane jumatate de euro  .. conform EVZ au fost impartiti 30 de milioane de euro..  Din banii nostri..

Nu-s eu POLITICIAN, nu ma pricep tare bine la asta, insa.. voi astia care aveti habar: asta nu se cheama santaj, spaga, interes personal, abuz de putere.. ?

Nu-i bai.. vorba unui comentator de pe hotnews, peste cativa ani ii vedem tot pe ei, cu halate schimbate si iar facem coada sa-i votam.  Nu ne mai invatam minte o data..


Vreun post liber la guvern?

Exista un anumit gen de oameni care, atunci cand au nevoie de tine, iti promit multe.  Tu iti faci datoria, ei „uita” sau „nu mai au cum”.  Nu, nu se numesc politicieni ci au nume de om normal. Probabil si ei la randul lor spun ca nenii din parlament si guvern sunt niste mari mincinosi si ca restul populatiei e formata din sfintisori. Da, toata pleava a plecat la conducerea tarii. Populatia ramasa e alcatuita doar din oameni integri. Daca e asa, atunci vreau si eu o lista cu locurile vacante din guvern, ca am cateva recomandari.  N-o fi guvernul modelul integritatii absolute, dar si populatia e pe masura, nu?

Cam de cate ori te lasi pacalit pana iti inveti lectia?


Stimati cetateni!

Oki. Inca o zi trebuie sa suport politica facuta de romanul de rand. Inca o zi de pareri de la toata lumea.  Sunt 2 lucruri la care se pricepe tot romanul: fotbal si politica. Azi e ziua pentru politica. Cred ca readerul meu va fi plin de articole despre prezidentiale, povesti de la vot, povesti de dupa vot, sondaje, comentarii, detalii, dosare penale, totul despre electoralele astea. E important pentru ca intr-o oarecare masura de alegerile astea depind urmatorii 5 ani ai nostri. 

Cert e ca a fost o campanie mizerabila, niste dezbateri facute ca pe mahala si o lipsa totala de profesionalism si diplomatie din partea ambilor candidati. Nu mai conteaza.  Probabil ca din cauza diferentei foarte mici de procent va fi putin scandal, presedintii nostri se vor acuza unii pe altii ca au fraudat alegerile, insa,  in cele din urma unul va trebui sa cedeze si vom avea si noi un presedinte.  Probabil ca urmeaza o perioada nu tocmai placuta pentru romani pentru ca asa se face peste tot – in perioada imediat urmatoare alegerilor se iau masurile nepopulare privind reforma.   Si mai sigur e ca noi ne continuam vietile, mergem in continuare la serviciu, platim in continuare facturi, dam in continuare spagi, incercam sa furam statul asa cum putem, ne dam cu parerea in continuare si ne adaptam in continuare la schimbatul de climat politic sau ne resemnam cu inca 5 ani de climat neschimbat. Lucrurile cele mai multe le schimbam noi, nu presedintele si problemele cele mai mari nu apar din clasa politica ci sunt rezultatul unei mentalitati bolnave de roman. Asa ca, din partea mea, fie ca va fi presedinte unu mai portocaliu sau unul mai rosu eu stiu ca lucrurile se vor schimba prea putin pentru ca de fapt, cea mai grea lupta a conducerii unui stat e lupta cu o mentalitate bolnava a cetatenilor. Degeaba avem presedinte bun daca noi continuam sa luam si sa dam spaga, daca noi astia mici continuam sa boram peturi in plina strada, daca noi romanii continuam asteptam sa ni se puna in plasa, daca noi romanii nu intelegem ca pentru a avea trebuie sa muncim, nu sa cersim sau sa furam. Astia suntem noi.. 

E luni, eu sunt la serviciu si mai mult decat la alegerile astea mi-e gandul la vacanta.  La Magic FM canta colinde. Pacat ca nu ninge. 

imagine preluata de pe – http://royshaff.files.wordpress.com