Tag Archives: plictiseala

Noimless

Tu ești durerea de cap de-a doua zi.
Tu ești ziua urâtă de luni.
Tu ești praful din aer.
Tu ești maidanezul care mușcă.

Tu ești alarma de la telefon.
Tu esti examenul la drept civil picat.
Tu ești controlorul care-mi dă amendă.
Tu ești cimitirul buruienos din oraș.

Tu ești gaura de la ciorap.
Tu ești eroarea 404.
Tu ești unghia care zgârie tabla.
Tu ești cheile pierdute.

Tu ești gândacul negru din bucătărie.
Tu ești datoria mea la bancă.
Tu ești mirosul din tramvai.
Fără tine aș muri de plictiseală.

Reclame

Nimeni

Mă întreb cât de des mi-ar mai suna telefonul dacă deodată n-aş mai avea bani de împrumutat, n-aş mai fi disponibil să ascult toate problemele unora, n-aş mai avea chef sa repar computere, n-aş mai sti Codul Muncii sau alte legi, n-aş  fi în stare să fac să râdă un om care mă sună plângând, n-aş mai ieşi în oraş când cineva s-ar plictisi enorm şi cei doi pe care i-a sunat înainte de mine n-au chef să iasă? Ce-ar fi dacă n-aş mai vrea să fac proiectele sau referatele unora sau dacă n-aş şti să apăs pe clapele pianului?

Cam cum ar fi dacă nu m-ar interesa? Aş fi un nimeni, aşa-i?


Nunta vs Inmormantare – partea 1

Se cuvine ca intainte de orice vorba sa multumesc de urari. Nu-mi tin eu ziua de nastere, dapoi ziua de nume, insa, e dragut din partea voastra ca v-ati gandit sa-mi trimiteti o urare.  Multumesc.

Hai sa spunem intai niste cifre..  Am participat in lunga mea viata la 10-15 nunti si cred ca am depasit 100 de inmormantari  (am cantat in corul barbatesc din Suceava si eram invitati de fiecare data cand mai murea cate cineva sa cantam).     Acu, sa zic ce cred eu despre una si despre cealalta.

Nunta.  Participi la un program de biserica pe care nu-l pot generaliza ca-i diferit la fiecare nunta. Dupa program, ne intalnim la restaurantul de la subsolul blocului vecin unde se intampla urmatoarele:
Astepti afara mirii. Clar ca stai cel putin jumatate de ora, pentru ca ei trebuie sa ajunga ultimii. Dupa ce intri, iti cauti loc.  Gasesti loc. Tot timpul esti insotit de prietenul ala care cunoaste pe toata lumea de acolo, asa ca, sta 5 minute cu tine apoi te lasa amanet. Vine aperitivul. Mananci.  Intre timp lautarii s-au instalat si incep cantecele alea tipice. Pentru ca locul e ornat cu baloane, tot timpul se gaseste cineva care sa faca o gluma cica si se apuca sa sparga baloane.  Tu mananci. Pentru ca ti s-au lungi urechile de foame la program la biserica, bagi in tine aperitive cat sa te saturi. Dupa o ora vine si felul 2: ciorba. Stai la masa. Ai facut cunostiinta cu unu la fel de plictisit ca si tine.  Dupa ce se termina intrebarile alea de bun simt de genul – ce scoala faci, unde lucrezi, etc – incepi sa-ti cauti altceva de facut. Spargi un balon. Mananci ciorba.  Vezi unu la microfon care se duce sa zica bancurile alea vechi de 20 de ani care le auzi de fiecare data la fiecare nunta. Vin sarmalele. Deja nu mai poti manca. Te apuci sa joci o rama pe telefon. Vine un nene care spune ca-l cunoaste pe taica-tu. Te intreaba 10 minute de el. Ii raspunzi cu un zambet fals si te asezi inapoi la masa. Vine si friptura. Ai manca pentru ca arata bine, dar nu mai incape. Te uiti la toti cum mananca. Te intrebi cum pot manca oamenii aia atat. Scrii niste mesaje sa mai omori din plictiseala. Nu-ti raspunde nimeni la mesaj. Dupa friptura, mirii se duc la microfon unde isi spun declaratiile de dragoste. Asta e dragut. Noi ii aplaudam.  Dupa declaratii mirii cu nasul, sau stiu eu cine-i ala, incep sa mearga de la masa la masa sa colecteze cascavalul. Au plicuri si pixuri. Trebuie sa pui banii in plic de fata cu ei si tot de fata cu ei sa scrii numele pe plic. Pentru ditamai distractia care ai avut-o merita si ei vreo 100 de euro, nu? ca de.. nu te-ai mai distrat asa de ani de zile.  Vine si desertul. De obicei prajituri de-alea luate cu lada de la metro si o felie transparenta de tort.   Dupa ce se termina tortul, se strang farfuriile de pe masa. Deja stii. Asta inseamna ca trebuie sa pleci acasa. Te-a adus cineva cu masina, dar la intoarcere esti pe contul tau. Nu conteaza ca-i 2 noaptea si nu mai circula nici un autobuz si ca ai dat toti banii la plic si nu mai ai de taxi.  Te pornesti pe jos. Dupa atata distractie, mai incape una: o ora de mers pe jos.

Cam asa au aratat majoritatea nuntilor la care am fost eu. Nu toate, dar majoritatea.  N-am mai fost la o nunta de vreo 3 ani cred. De ce? Simplu. Nu-mi plac nuntile. Acelasi sablon de fiecare data, nici un pic de imaginatie.  

PS: Da, contraziceti-ma, spuneti-mi ca nu-s toate asa, ca voi ati fost la nunti de vis, de-alea cu caleasca in forma de bostan si rochie de mireasa croita de zane din fir de norisor si pulbere de stea..
PS2: Voi astia casatoriti deja stiu ati avut o nunta ca in povesti cum n-a mai avut nimeni. Pacat ca n-am fost sa vad si eu

– Va urma –


Cu 4 ochi in minus

life sucksE prea linistit si monoton ca sa pot scrie ceva. Deja zgomotul de fundal al masinilor, sunetul din forja… toate trec neobservate. Pauza de la fiecare fix, ma rupe de excelul meu, si pauza de la 12:20 ma scoate si din foame. De cand am terminat sesiunea, parca s-a schimbat ceva. Stresul asta avea ceva bun in el. Ma motiva sa lupt pentru ceva. Acum, ma lupt cu cifrele… mai exact.. cu numarul de zile care a ramas pana la concediu. Cam monoton si plictisitor. Eu unul, nu mi-am dorit asa de mult independenta, pentru ca n-am avut genul ala de parinti care sa ma sacaie tot timpul sau sa imi ceara socoteala pentru fiecare metru in plus pe care il fac in afara curtii. Stiu… toti vor sa fie liberi.. Plecam la facultate… cluj sau bucuresti.. poate iasi… pentru un singur motiv: vrem sa scapam de aia 4 ochi care se uita la noi, si vrem sa ajungem tarziu acasa fara sa ne intrebe nimeni unde am fost. Asta e ca un premiu al tineretii…. sau nu? Tot timpul lupta pentru premiu a fost mult mai palpitanta decat castigarea premiului in sine. De cand sunt in Bucuresti, cred ca am ajuns de mai putin ori dupa ora 11 acasa decat ajungeam intr-o luna cand eram acasa… Pe cine incerc eu sa pacalesc? Toata lumea a vazut American Pie, si toti ne imaginam independeta asta ca o casa langa ocean, si o plimbare cu jeepul pe plaja. Tot timpul mi-a placut reclama aia.. care nu stiu cat de romaneasca sau universala e – exista o varsta la care ai timp si n-ai bani, si o varsta la care ai bani, dar n-ai timp… Noi romanii am inventat-o si pe a 3-a: varsta la care n-ai nici bani si nici timp: studentia Varsta aia la care esti independent, si faci ce vrei… faci ce vrei in limitele serviciului, cursurilor de la facultate.. sesiunilor.. etc. E o independenta totala. Nu te vede mama cand inveti (pentru ca acum, vrei nu vrei, trebuie sa inveti), nu te vede tata spalandu-ti hainele (pentru ca in camin nu e masina de spalat), nu te vede bunica impartind pliante sau lucrand la caserie la magazinul de pe colt.. Ce sa mai.. independenta totala… poti sa faci ce vor muschii tai! Eu n-am visat la independenta, si poate de-asta nu-s asa impresionat de ea..

De ce vrea lumea sa fie de capul ei?

(poza preluata de pe http://www.mariobelem.com )