Tag Archives: pacate

Cele 7 pacate

Avem noi oamenii o concepţie tare ciudată prin care  încercăm parcă să schimbăm sistemul de valori al lui Dumnezeu.  Ne comparăm cu criminali, cu pedofili şi ne vedem deodată mai sfinţi decât papa şi de parcă n-ar fi de ajuns, ne punem sfinţenia în contrast cu „caracterul de criminal fără mila al lui Dumnezeu”, fiind revoltaţi că ne-ar trimite în iad şi pentru simplul fapt ca am avut 5 lei în portofel, bani munciţi de noi, nu de El şi am refuzat să-i dăm unui cerşetor pe stradă care cel mai probabil şi-ar fi cumpărat ţigari cu ei.

De nenumărate ori am auzit justificări de genul – „n-am omorât pe nimeni, n-am furat de la nimeni nimic, nu mă judec cu nimeni, îmi vad de treaba mea” – şi imediat mi-au venit în minte imagini cu scenele violente din filme în care tot felul de psihopaţi fac tot felul de crime.  Mi-am amintit astăzi de cele 7 păcate de moarte (cum au fost denumite de Papa Greogrie cel Mare) si am căutat pe google să le revăd.  Am avut un şoc când le-am citit.  N-am găsit printre ele crima sau tâlhăria şi nici un fel de fapt pe care să-l condamne legea.  Am găsit lucruri care au ajuns să fie ridicate la rang de virtuţi în multe contexte.

Ce vă spune  lăcomia?

Reclame

Defecte de umanitate

Sunt niste lucruri specifice care ne caracterizeaza pe noi ca si natie  si cu care unii alegem sa ne luptam, altii le acceptam ca „defectele de umanitate”; o umanitate romaneasca

1.  Lenea –  La noi oamenii investesc banii in LCD-uri cu diagonala de 1 metru sa se poata uita la meciuri si telenovele si stau cu gardurile nevopsite. Noi visam sa castigam la loto, nu sa avem un loc de munca.

2. Cerseala – Cand am fost in Londra, un singur cersetor am vazut; era roman.  Noi restul asteptam subventii, alocatii, burse si pensii pentru care n-a cotizat nimeni niciodata.

3.  Plansul – Suntem o natie de plangaciosi. Noi o ducem cel mai rau, noi avem cele mai mari probleme, noi suntem cei mai nedreptatiti.

4.  Manelele – Nu mi-e scarba de zgomotul produs de ele cat mi-e scarba de aroganta mesajului lor ( eu am valoare, sa moara dusmanii, fara numar).

5.  Furatul – Ne plagem toata ziua (vezi punctul 3) ca ne fura conducatorii si noi toata ziua mergem cu tramvaiul fara bilet, scriem salariul minim pe cartea de munca sa platim impozite mai mici si tot felul de „combinatii”  menite sa ne usureze viata.

6.  Exagerarea – asta-i strans legata de faptul ca suntem plangaciosi (punctul 3) – Cine nu-i familiar cu expresii de genu „te-am sunat ieri de vreo 10 ori si n-ai raspuns”,  „nu mai pot” sau „era cam -asaaaa- de mare” ?  Realitatea obiectiva, nu?

7.  Atotcunoasterea – intotdeauna avem o parere despre orice – fotbal, politica, inginerie, psihologie, etc.  Intotdeauna am vazut noi ori un documentar, ori am citit in libertatea sau ring; oricum, ideea e ca noi cunoastem toate lucrurile.

8.  Criticismul/Barfa- asta-i strans legat de autocunoastere (punctul 7) si se autocompleteaza prin exagerare (punctul 6).  „Ce fraier e Lucescu ca l-a bagat pe Zicu in meciul cu Franta.”  „A tinut ala un discurs de 2 ore. Si n-a zis nimic bun”

9.  Conditia geniului – asta e un fel de combinatie intre Atotcunoastere (punctul 7) si Plans (punctul 3).  Cate n-am face noi daca am fi presedinti, directori, antrenori, orice. Avem niste solutii asa bune, dar nu ne baga nimeni in seama.. Suntem niste genii neintelese si neascultate.

10.  PrOn/Scandalul – la noi e normal sa fie interzisa punerea la vedere a revistelor dubioase, insa e permis sa se vanda libertatea si can can copiilor de 7 ani.   Am pus impreuna pornografia  cu scandalul pentru ca-s surori si se materializeaza in aceeasi media bolnava.  Ne place sa citim ca doua vedete se cearta, iar in imaginile descriptive sa fie poze cu ele in costumul Evei.

Acum, pe langa astea 10, daca stau sa ma gandesc cam cate ar mai iesi daca am incepe sa combinam cate 2, cate 3.. probabil ar fi mai multe variante decat la loto.   N-am scris toate astea doar de dragul de-a scoate in evidenta niste trasaturi negative ale noastre ca si natiune ci vazandu-le scrise si putin ridiculizate sa incerc sa evit toate atitudinile astea cat pot de mult.

Doamne-ajuta-ne sa ne schimbam!

PS: acum incepeti cu comentarii de genul ca „nu toti sunt asa”, „te-ai referit la o anumita categorie”, etc –  ca doar daca nu le ai pe toate, n-ai nici una.