Tag Archives: ocupat

Dilema 1

Trăiesc de câteva luni cu o dilemă. I-am găsit explicaţia, însă nu şi soluţia.

În primul an de facultate, făceam tot posibilul să merg la şcoală, la toate orele de la facultatea de drept. Aveam ore sâmbăta şi duminica de pe la 8-9 până pe la 16-17. La psihologie nu prea aveam şanse să ajung. Mai mergeam la laboratoarele de seara, însă în general, nu prea. Erau orele în cursul săptamânii când trebuia să fiu şi la serviciu.  Aveam 2 servicii în cadrul aceleiaşi companii. De la 8 la 16 faceam Resurse Umane, iar de la 17 la 18:30 predam engleză.  Plecam de acasă la 06:45 şi ajungeam acasă undeva pe la 20:00.  Pe vremea aia nu prea mâncam în oraş ci îmi făceam mâncare.  A  venit sesiunea la ambele facultăţi şi din 18 examene, am luat 18.  Nu mi-am luat nici o zi liberă de la serviciu şi n-am copiat la nici un examen.

A trecut vremea şi a venit anul 3. Nu sunt mai puţin ocupat acum şi am muncă de responsabilitate mult mai mare decât atunci. Mă împart şi cu serviciul şi cu firma şi cu Lyoness şi cu responsabilităţile de pe la biserică şi cu facultăţile. Diferenţa e că acum mi-am mai luat zile libere să pot învăţa, să mai diminuez puţin din stres. Zilele astea libere mi-au adus nişte timpi morţi. Nu mulţi, 3-4 ore din fiecare zi liberă în care să-mi permit să nu fac nimic. Timpii ăştia morţi mi-au încetinit reacţiile şi parcă m-au scos din priză. Rezultatul s-a văzut: din 20 de examene date – la câteva mai trebuie să învăţ o dată.  Diferenţa e că n-am fost aşa stresat ca în primul an.

Dilema e dacă să aleg stres cu rezultate bune sau să aleg o oarecare lejeritate cu rezultate care lasă loc de mai bine.

Povestea cu echilibrul o ştiu.


Doamne-ajuta!

Aproape că îmi vine să râd când îmi amintesc.  Ieri aveam de plătit o taxă exorbitantă: 5 lei.  M-am dus la CEC şi m-a trimis de acolo la un CEC din sectorul meu. De la CEC m-au trimis la Poştă.  De la Poştă m-au trimis la Administraţia Financiară. De la Administraţia Financiară m-au trimis la Trezonerie. De la Trezonerie m-au trimis la Taxe si Impozite.  Când am ajuns la Taxe şi Impozite, dupa 15 minute de stat la coadă,  tanti de acolo mi-a spus să merg la alt sediu că nu-s în baza lor de date.   Încercând să îmi menţin calmul, i-am explicat doamnei de acolo că nu mă duc nicăieri şi ca n-are decât să mă înregistreze şi în baza lor de date.  După ce a început procedurile de înregistrare, s-a blocat sistemul.  Am aşteptat 45 de minute să vină o tanti de la 3 metri distanţă să-i explice doamnei cum se deblochează sistemul ăla.  Nu dau vina pe nimeni, că o oarecare vină o aveam şi eu pentru că nu m-am interesat dinainte să plec de acasă unde se platesc ăia 5 lei.

Am dat 5 examene; mai am încă 15 (cel puţin) sesiunea asta.  Nu mă întrebaţi de ce stau încruntat, nu mă întrebaţi ce-am făcut la examene.  Încerc să împac şi serviciul şi proiectele şi examenele şi pe voi şi pe mine.  Nu mă întrebaţi cum, că nici nu ştiu şi nici nu-s singurul.  Mai sunt încă 1M de studenţi în sesiune.

Deci – Doamne-ajută!