Tag Archives: oboseala

Miercuri dimineata

Aceiaşi călători din fiecare dimineaţă păreau că nici nu mai aud vocea aia cu „Atenţie se închid uşile”. A fost cât se poate de normal să vezi cum doi bărbaţi au alergat cât de repede au putut pe scări, însă uşa s-a inchis brusc în faţa lor.  Au avut reacţia tipică – au expirat zgomotos cu obrajii umflaţi de aer.

O fată stătea cu ochii între-deschişi având frecvent momente în care se lăsa preţ de câteva secunde pradă somnului.  Lângă ea era o femeie. Ţinea buzele puţin strânse şi ochii păreau pierduţi în îngrijorare.  Recunosc, când am văzut privirea aia m-am gândit la ce probleme ar putea avea. Probabil banii; banii puţini. Ţinea pe picioare poşeta pe care o acoperea cu ambele mâini, ca un semn inconştient de protecţie. N-am putut să nu observ crăpături adânci pe marginile palmelor ei.  Era obosită şi părea tristă.  O oboseală mai mult psihică.  Lângă doamna asta era un scaun liber.  Mi-am reîntors privirea către ea şi mi-am dat seama. Nu banii erau problema.  Privirea ei se potrivea aşa bine cu scaunul ăla liber… Era singură.  M-am uitat imediat către degetele ei să caut o verighetă.  Avea una. Mi-am amintit de vechea vorbă cum că singurătatea în doi e mai greu de suportat.  Era îngrijită, însă hainele ei dadeau mai mult a Dragonul Roşu decât a mall. Nici măcar nu se asortau, însă aşa se întâmplă când în loc să-ţi alegi tu hainele, le alege portofelul pentru tine.  Am ştiut asta aproape 20 de ani.  Privind fix la mâinile ei n-am putut să nu observ o mişcare discretă a degetului mic, ceva ca o mică şi discretă spasmă.  M-am uitat la ceas şi era 6:50. În mod sigur mişcarea aia a degetului mic era de la o lipsă de calciu provocată cel mai probabil de cafeaua aia băută pe stomacul gol dimineaţa.  Iar se mişcase.  Cum să nu bei cafea când dupa 12 ore de muncă trebuie să mergi acasă, să te apuci de curaţenie, să te apuci să faci mâncare, să mai pui haine la spălat, să calci, apoi, seara un duş rapid după care iţi dai seama că e deja ora 23:00 şi mai ai la dispoziţie încă 6 ore şi jumătate de somn.  Şi asta de luni şi până sâmbată. Duminica oricum e cumva irelevantă pentru ca e ca un fel de comă socială şi psihică.  E doar ziua aia în care îţi planifici următoarea săptămână. Nu ştiu ce ar fi de planificat din moment ce de ani de zile, traieşti aceeaşi zi.

Fata de lângă ea se trezise puţin agitată. Se întoarse spre ea şi întrebase – ” A trecut unirii?? „. Cu o privire lentă, oarecum deranjată de întrebarea fetei, însă cu o ignoranţă care arăta că are o viaţă completă,  plină de nimic, însă ce nu mai lăsa loc nici unui străin să pătrundă uşor acolo, dăduse din cap pe orizontală şoptind un „nu” răguşit.  Fata se culcă la loc, iar femeia căzu iar in transa aia a îngrijorării şi a dezamăgirii.

E abia miercuri dimineaţa şi trăim într-o lume tristă.

Reclame

Am obosit..

Azi e jumatatea lunii iulie, si de ceva zile incoace ma concentrez numai la vacanta aia care parca nu mai vine. Nu stiu de ce ma gandesc atat acolo, pentru ca anul asta mi-am propus sa am un concediu mai spontan, adica sa nu-mi fac rezervari nicaieri, sa nu-mi planific nici o iesire pe nicaieri, ci sa ajung acasa, sa-mi iau prietenii si sa mergem unde duce drumul.
Cand ma uit la calendarul pe care l-am lipit pe birou, pe fiecare zi e mazgalit cate ceva, examen, intalnire, planificare a ceva, activitate.. Am obosit de atatea notite. Am obosit de telefoane, de computer, de asfalt si de fum. N-am mai auzit un greier de mult.. un cocos cantand. Am uitat cum e sa ma trezesc cand se cearta randunicile, sau cand bate ciocanitoarea in salcamul de langa casa. Acum, ma trezesc telefoanele, clanxoanele, sirenele, bicamerele… sunetele astea artificiale. Am uitat ce-i aia apa de izvor, pentru ca apa din Bucuresti are un gust asa ciudat.. trebuie sa fie asa rece incat sa-ti amorteasca limba cand o bei.. altfel nu poti, ca-i prea amara. Mi-a crescut burta de atat stat pe scaun, mi s-au dilatat pupilele de atatea radiatii de computer, cand ma pun sa dorm vad numai frameuri si aud un sunet de fundal. Ma trezesc si ma simt amortit. Ma culc si ma simt lesinat. Scriam intr-un articol recent ca sunt prea multi cei care au asteptari de la mine, si completez acum, prea putini in care sa am eu baza si incredere. Ultimele posturi de pe blog sunt varza, arbitrajul de la IMGB-GL e praf. Multumesc celor care totusi apreciati ca si pentru varza si praf e nevoie de efort.
Multumesc Adame ca ai mancat mere interzise si din cauza ta transpir atat.