Tag Archives: oameni

Oameni extraordinari

Există o perioadă în viața asta când încă te trezești din buimăceala viselor copilăriei, când realitatea omoară ca un cancer idealismul studenției și viața începe să se rezume din ce în ce mai mult la banalități ca măritat, (rată la) casă, ajuns manager, excursie grecia, trimis copil la școală, ieșit la pensie, murit. Când aceste 7 elemente adunate creează un complet al vieții, înseamnă că mediocritatea a învins și realitatea ipohondră înăbușă din ce în ce mai mult speranța unei lumi care se schimbă în bine, speranța unei amprente a raiului.

Oamenii extraordinari nu sunt oamenii care îndeplinesc cu brio acest complet, ci sunt oamenii ai căror complet n-are un final individualist. Oamenii extraordinari sunt aceia care se luptă pentru bine, cei care nu trec nepăsători pe lângă nenea Marin care cântă la muzicuță la metroul din Crângași, oamenii care cumpără nu una, ci 3 limonade de la Iulian, cei care înlocuiesc 2 pachete de țigări cu 20 de lei în balanța binelui din mâna unui nevoiaș.

Oamenii extraordinari nu sunt oamenii care fac ce li se cere, ci sunt oamenii care fac întotdeauna cu un strop mai mult. Oamenii extraordinari sunt oameni anticipativi, oameni care și-au făcut pasiune din a face lucrurile cum trebuie, oameni pentru care cuvântul ”acceptabil” nu există în vocabular.

Oamenii extraordinari sunt oameni modești. Modești, nu umili. Oamenii extraordinari au o modestie regală, o modestie prin care, deși sunt conștienți de ceea ce pot face, nu-și arată superioritatea, nu joacă farse ale manipulării și nu corup pe cei slabi nici măcar pentru a face bine. Oamenii extraordinari au o modestie empatică, o discreție care-i face greu de descoperit, însă o strălucire care o dată descoperită se împrăștie rapid asupra celor din jur creând impresia unei lumi extraordinare, a unui bine comun și a unui complet îndeplinit.

Oamenii extraordinari există și nu-s puțini; și dacă încă nu se văd, atunci completul de 7 elemente în care e blocată de multe ori privirea, trebuie extins și îmbunătățit. Pentru că oamenii sunt extraordinari, doar că trebuie să descopere și ei asta.

Doamne-ajută!

Anunțuri

Ambitii

Cu câţiva anişori în urmă îi spuneam lui Vasile că mi-ar fi fost simpatică o fată anume.  S-a uitat cumva la mine şi mi-a spus să cobor pe pământ că fata aia e prea faină pentru mine.  Întotdeauna am apreciat la Vasile sinceritatea şi modul direct de a spune lucrurile.  Nu mă pronunţ asupra deznodământului, însă, să spunem că neîncrederea lui Vasile a fost combătută.

În momentul în care am plecat din Suceava, căţiva din băieţi au făcut pariu că nu voi rezista şi că în maxim 2 luni vin înapoi acasă.  Nu mă pronunţ asupra deznodământului, însă, să spunem că neîncrederea lor a fost cumva combătută.

Când îi spuneam Alinei că lucrez şi studiez, a crezut că vreau doar să mă laud.   Când a aflat Andrei ce lucrez, a avut un mic şoc. Îşi imagina că-s genul de băiat care sparg seminţe în faţa blocului.

Lumea încă reacţionează ciudat când aude asociat numele „Ionuţ” cu „resurse umane”.Oamenii încă râd ironic când le arăt unde ţintesc. E ca şi cum m-aş fi născut să am o viaţă mediocră.  Ce nu ştiu ei e că reacţiile lor îmi alimentează cumva ambiţiile.  Oamenii au tendinţa să mă perceapă aşa cum se percep pe ei. Dacă nu reuşesc să mă ridic la nivelul lor, atunci îi dezamăgesc. Daca încerc să realizez lucruri mari, n-am cum.  Nu-s în stare.

Şi dacă totuşi reuşesc?


A 3-a dorinta

Este povestioara aia clasica.. Nici nu mai stiu unde am auzit-o. Banuiesc ca nenea Florin a spus-o intr-o predica de-a lui, dar nu sunt sigur.

Un om mergea pe strada si la un moment dat il abordeaza un cersetor ca sa-i dea si lui ceva, ca n-are ce manca, etc. Omul scoate din traista lui o paine si ce mai avea pe acolo si ii da cersetorului.  In momentul ala cersetorul isi da gluga de pe cap jos si spune.. ca el e Dumnezeu si implineste 3 dorinte omului pentru ca a fost bun.
Asa ca omul ii spune lui Dumnezeu:
-Poi Doamne, in primul rand vreau sa-mi dai sanatate mie si familiei mele.
– S-a facut. Pana muriti n-o sa aveti probleme cu sanatatea nici unul.
– In al doilea rand as vrea un ban de-asta infinit ca sa nu-mi mai lipseasca nimic cat traiesc.
Ii da Dumnezeu o moneda si ii spune ca daca tine moneda aia in buzunar, o sa tot scoata bani de acolo si n-o sa se mai termine banii.
– In al treilea rand Doamne as vrea sa multumesc pe toata lumea.
Se uita Dumnezeu la om si ii spune zambind dezaprobator:
– Fiule, lucrul asta nici eu nu-l pot face.

Probabil povestea are mai multe variante, dar ideea e e aceeasi.


*** Sunt printre noi… ***

 

Nu mai știu pe ce blog se punea întrebarea „ce te face fericit?” la care un număr destul de mare – din câte țin io minte – a răspuns, printre altele, că lucurile mici, mărunte. Eu mă număr printre persoanele care au răspuns astfel. Sigur, pentru unii par obișnuite, insignifiante, fără prea mare valoare sau chiar deloc.

În cazul meu, un zâmbet sincer fără dinți al unui copilaș de nici 2 ani, plecatul cu maică-mea spre serviciul fiecăruia („plimbare” care durează cre’ că maxim 10 minute), papagalul care mă gâdilă când îmi ciugulește șuvițele mai lungi (mda, emo hair) sau când se suie în capu’ meu, toate lucrurile astea îmi înseninează ziua, mă binedispun.

Totuși, nu vi se-ntâmplă ca de multe ori când te bucuri de o chestie măruntă (ca una din cele enumerate mai sus) și vrei să-i spui cuiva apropiat (care nu este într-un mood prost), acesta în loc să-ți zică măcar un „hehe” dezinteresat, îți trântește una de-ți piere tot chefu’?

Io sincer nu-nțeleg cum unii au un asemenea talent în a „ucide” bucuria cuiva – fie ea cât de „banală”

Il Colaholico


Eu impartit la multi

Azi nu vreau sa scriu despre partea aia poluata a Bucurestiului, depre tanti aia care a cerut ginerelui sau 40000 de euro pentru ca fiica ei a fost ucisa de copilul adoptiv al ginerelui, nici despre pietonul ala care a traversat pe rosu intersectia de la ciurel, nici de nenea ala care dormea in metrou. Lucruri ca astea se intampla in fiecare zi, dar, gresesc daca privesc in fiecare zi numai la ele. Am tot sustinut, si inca sustin ca viata aia fericita nu are asa multa legatura cu banii, sau cu lucrurile alea materiale, cum ne inchipuim noi, ci viata are de-a face cu noi oamenii astia obositi de la atata lucru, cu relatiile dintre noi, si cu modul in care relationam unii cu altii.
Mi-am numarat ieri oamenii din lista de messenger. Undeva la 350. Mi-am numarat ieri vizitele pe blog – vreo 360. 5 persoane si-au pus la status link catre blogul meu, 14 au lasat comentarii, m-au sunat vreo 5 sau 6, am primit mail de la 3, am vorbit pe net cu vreo 8 sau 9. Pe twitter ma urmaresc vreo 43 de oameni. Mi-au vizitat profilul de zang vreo 6 oameni, vreo 20 mi-au dat rating la poze, vreo 20 mi-au vizitat bucatica de blog de acolo, mi-a fost vizitat profilul de hi5 de 2 persoane.Tot ieri am primit vreo 10 spamuri, si vreo 5 massuri. Am arbitrat ieri 32 de persoane ( 4 echipe a cate 8), din care am avut contestatii din partea a cel putin 6-7, am sunat eu vreo 7 persoane, am trimis mail la vreo 4 persoane, m-am rugat cu inca 1 persoana, apoi m-am rugat si singur pentru vreo 5-6 persoane. Lucrez la o companie unde am mai mult de 700 de colegi. Cei mai multi dintre ei, daca nu ma cunosc, atunci cel putin au auzit de mine, de blogul meu, sau de campionatul de fotbal pe care m-am straduit sa-l organizez. Am luat masa cu 6-7 persoane.
Multa lume.. foarte multa. E drept ca dintre ei se mai repeta printre toate activitatile astea dar daca toti ma privesc cum sunt si eu la randul meu tentat sa privesc pe toti, atunci mai bine de 1000 de de oameni au asteptari de la mine.
Care-s sansele sa-i dezamagesc?