Tag Archives: muzica

Albinoni

Printre zecile de drafturi întotdeauna se găsesc frânturi din sentimente amestecate cu raţiuni care nu-şi găsesc muzica. Stau acolo, condamnate la un avort ideatic doar pentru a nu imbolnăvi un subconştient deja încărcat.  Scrisul are direcţii clare, însă întotdeauna, pe oriunde ar trece, se întoarce înapoi la acelaşi eu impertinent şi izolat. Ideile proiectează acţiuni, acţiunile conculd nevoi iar nevoile sunt inventate de oameni cu puţine probleme.

Muzica lui 2013 e una agitată. Mi-aş fi dorit un Albinoni blând şi meditativ, însă mă aleg cu un avangardism confuz care încearcă să găsească o cale de supravieţuire, o temă fixă care nu mai apare. Poate agitaţia asta e aceeaşi nevoie a subconştientului de a-şi căută calea spre libertate, o libertate cu un preţ aproape nepermis însă. Câteodată ajunge o perfuzie de cafea. Altădată trebuie un drum pe-o insulă de prieteni pentru a o căuta.

Oamenii au vise mici. O fată de 19 ani vrea o rochie de mireasă albă cu voal brodat în Verona. Un băiat de 22 de ani vrea o casă înghesuită într-o jumătate de curte, cu grătar şi cu un gazon alterat de un câine prietenos. Un părinte cu copilul în clasa a 12-a visează o diplomă de BAC în mâna pruncului. Un orb visează un răsărit de soare. Atât. Am înlocuit visele cu ambiţii.

Ca să acordezi vioara, pui puţină cretă pe chei. Merge mai bine. Nu ştiu de ce, dar aşa face lumea.


Oratoriul „Messiah”

Două ore de Handel vor demonstra că muzica nu se ascultă… se trăieşte.

Am să vă fac cu mâna de pe ultimul rând de la bass.

Luaţi-vă prietenii cu voi.

See you there!

 

 

PS: Mulţumesc celor ce n-aţi ascultat


O amprenta

Ma simt aproape vinovat ca inca nu i-am dedicat nici un articol lui. A trecut multa vreme de atunci, insa el a fost unul din oamenii principali care m-au facut sa ma indragostesc de muzica.

Cea mai frumoasa si mai incurajatoare discutie pe care am avut-o vreodata a fost  acum 7 ani, in clasa a 8-a,  cu el, profesorul meu de pian.

Vorbele alea imi rasuna zilnic in minte si parca le aud tot mai des: „Ionut, asculta la mine. Cand iti place ceva in viata, nu te mai uiti nici la bani, nici la faima, nici la ce spun ceilalti, la nimic. Degeaba ai bani, degeaba esti tare daca ai o viata mizerbila si deprimanta.  Niciodata sa nu renunti la ceea ce iti place, pentru ca in momentul ala, ai sa renunti la fericire; si nu se merita.”

Multumesc domnule Ianos Valentin pentru ca ati fost mai mult decat un profesor pentru mine.

PS:  Jumatate din Rugaciunea de seara s-a implinit.  Mi-am dat comanda de flaut 🙂

PS2: Eu doar in filme am mai vazut profesori care, cand vad copilul plouat sa-l ia deoparte si sa-si faca timp sa discute cu el


Arta.. muzica cu poveste

E o senzatie asa ciudata cand mergi pe holurile liceului de arta. Auzi tot felul de instrumente, fiecare cantand separat melodia lui. Pian, flaut, oboi, clarinet, trompete, viori.. trebuie sa le auzi. Tot timpul este cineva care studiaza. E un random total cand fiecare isi canta piesa lui. Mai spre seara, de obicei se aud mai putine instrumente. Cateodata, cand se aude un singur instrument.. pur si simplu il poti auzi din orice colt al scolii. Invoca suspansul.. Se aude ciudat.. nu se armonizeaza instrumentul ala decat cu peretii scolii. Imi amintesc cum de multe ori ma opream langa o sala unde studia cineva, pur si simplu sa ascult cum canta.. Ma intreb daca-si mai aminteste Ionut cum si-a scos media la romana in clasa a 7-a. Canta la pian in sala de langa clasa noastra. Profa l-a auzit si a ramas pur si simplu uimita de talentul lui. A intrebat cine canta.. si parca in cor i-am zis ca e baiatul ala care de la inceputul anului n-a fost inca la ora de romana. Daca mergeai pe holurile scolii vinerea seara cand avea repetitie orchestra.. pur si simplu nu-ti mai venea sa pleci. Era asa fain cand auzeai dirijorul cum striga deodata.. Stoooop! .. Mai cu viata! De ce dau din maini aici?! Scoateti nasurile din partituri si uitati-va la mine! Parca si vocea lui se armoniza cu piesa… Si cand auzeai toate instrumentele cantand aceeasi piesa, cum se armonizau, cum se asteptau unele pe altele.. cum ieseau fiecare pe rand in evidenta.. pur si simplu.. nu puteai doar sa asculti.. traiai muzica.. Era o muzica cu poveste.. Era Beethoven.. era Mozart.. era Bach.. Strauss.. Handel.. Wagner.. pana si..Porumbescu.. toti traiau.. in liceul de arta.


Cand eram mic..

De dimineata de cand m-am trezit, m-am uitat la chitara ce frumos statea la locul ei si imediat mi-am amintit de unul din visele mele din copilarie: sa-mi fac trupa si sa cant. Ma gandeam atunci la ce bine ar fi fost sa am o orga. In clasa a 5-a am plecat la Bucuresti sa-mi aduc orga. Apoi ma gandeam la ce bine ar fi fost sa stiu si sa cant.  Din clasa a 5-a am inceput lectiile de pian si de flaut. Am avut o formatie a clasei cu colegii.. ne mai intalneam si mai cantam. Din clasa a 9-a trupa s-a rupt pentru ca am plecat de la liceul de arta. Ziceam ca oricum nu eram asa bun la pian cum erau altii. M-am apucat de chitara. Am inceput sa cant. As fi cantat intr-o trupa. Da de unde.. n-ai chitara. Am venit in Bucuresti si mi-am luat si chitara. Acu, ai chitara si n-ai cu cine..  Cand o sa ai cu cine, n-o sa ai timp. Tot timpul o sa apara ceva..

Si uite asa te lasi pagubas de tot ce-ai visat.. Nu?


Unde-i povestea??

Comentariu pe youtube: „woaaa cat de tareee! prea tare montajul!”

Era un videoclip in care unu canta de nori si departare si in tot videoclipul arata ghiciti ce: capturi cu nori si apa si bineinteles moaca lui cum canta.  Clar nu mi-a placut.  Nu mi-a placut nici videoclipul semi-porno scos de Balan.  Nu-mi plac majoritatea videoclipurilor care apar pe ecrane. De ce?  Pentru ca n-au nici o poveste si nici o idee ceva mai originala. In cele mai multe videoclipuri se screme unu la microfon si langa el stau 2 femei dezbracate si danseaza.  Muzica ar trebui sa transmita o poveste. Videoclipul ar trebui sa puna in imagini povestea  care o transmite muzica.  Cand un videoclip arata niste capturi cu niste peisaje sau niste unghiuri mai complicate ale cantaretului, cand un videoclip nu are nici o poveste in el, pentru mine e un random scene viewer nicidecum un videoclip.

Nu mai stiu cine canta, nu mai stiu piesa dar tin minte si acum videoclipul ala care mi-a placut la maxim: Un accident de masina dat pe reverse, de la sfarsit la inceput.  Ideea si realizarea lui sunt absolut extraordinare. Daca am sa-l gasesc, il postez pe blog.

later update: Multumesc Luana and „Eu” pentru remind


Dom Dom sa 'naltam

Hai domle ca suntem deja cu un picior in vacanta. Nu, nu elevii. Elevii s-au ingropat deja in vacanta incepand de azi. Eu zic de noi, oamenii aia carora ne place sa muncim pe bani.  

Imi place sa-mi amintesc in perioada asta de vremurile alea din liceul de arta cand, ca niste artisti adevarati ce eram, si pentru ca tineam foarte mult la profesori, desi ne durea enorm ca trebuia sa renuntam la ora de curs pentru asta, scoteam fiecare muzicuta la care stiam sa cantam si colindam profesorii.  Ne dadeam cate un Sol Major si incepeam, cu trompeta, cu flautul, clarinetul, oboiul, chitara, vioara, si tot ce mai gaseam prin clasa.  Profesorii ramaneau uimiti, si ba ne mareau mediile in semn de recunostiinta, ori ne anulau lucrarile alea naspa de saptamana trecuta, ori mai motivau o absenta, ori mai stergeau din punctele scazute de la purtare.  Repet. Nu asta era scopul nostru (Doamne fereste!) . Noi iubeam foarte mult profesorii si pentru a le aduce spiritul sarbatorilor le cumparam cate un kil de bomboane de ciocolata si le tranteam o ora de colinde.

Acu, vorba lui Iosif, nici nu mai ai cu cine, nici nu mai ai cui, nici nu mai ai de ce.   Eu as canta, pe bune ca as canta. Dar m-am cam plictisit de stilul ala de colinde in care bat in chitara cu degetele vineti, o trupa de baieti mormaie in spate, iar fetele pline de entuziasm incearca sa faca pe oaspetele perfect. E drept, cantam pe voci. Fiecare alta voce.  Si ce s-a mai stricat? S-a stricat si faptul ca cei mai multi cumpara mizeriile alea de prajituri de la super-market, alea cu gust de apa cu faina si zahar.   Oricum, ideea colindei e mai mult idee de socializare si de partasie cu colindatorii si cu gazdele decat idee de a canta. Cel putin pentru mine. De-asta am sa merg si anul asta.

Vorbesc atat despre colinde si uit ca ma asteapta rapoarte neterminate si situatii de sfarsit de an.  

Voi mai mergeti cu colindul?

imagine preluata de pe www.bromsgrove.gov.uk


Eram eu.. un menuet

Eram mic. In clasa a 5-a.  La ora 6 urma sa am primul meu concert. Primul concert… Cantam un menuet. Sol major. De la ora 4 pana la 5 jumate il cantam intr-una. Mi-era frica.  La 5 jumate a venit profesoara mea, mi-a luat flautul din mana si mi-a zis sa ma duc sa ma aerisesc pentru ca n-o sa am probleme.  Tremuram tot. Am intrat in sala. Doua trei sute de oameni. Vorbeau intre ei. Era si mama. Era si profesorul de teorie. Profesoara de pian. Diriginta. Multa lume.. stateau si pe scaune, si pe scari.. era plin. Eu stateam pe scaun, cuminte, nu spuneam nimic, asteptam.

A cantat primul copil, al doilea, al treilea, toti aplaudau. Erau bucurosi sa-si vada copiii cantand pe scena.  Dupa vreo 5-6 piese am auzit, asa , ca un zgomot de fundal “In continuare il vom asculta pe Ionut Andrisan intepretand Menuet de Beethoven”. M-am urcat pe scena. Am incercat sa ma uit in sala, insa reflectoarele imi bateau exact in ochi.  Am inceput sa cant. Nici nu mai stiu daca aveam ochii inchisi sau deschisi.  Era o piesa grea pentru mine.  Incet, incet, am uitat de scena,  uitasem de oameni, pur si simplu traiam piesa. Imi imaginam o sala mare si pustie, o scena prafuita si goala. Cantam acolo.  Am cantat ireprosabil. La urma, oamenii din sala s-au ridicat in picioare si au inceput sa aplaude. Au aplaudat mult.  M-am inclinat spre ei, am multumit si m-am dus inapoi la locul meu. Eram fericit. Imi iesise tot. Sau nu. Nu stiu. Nu ma interesa. Oamenii m-au apreciat. Eu m-am apreciat.  Inocenta mea de atunci, munca imensa pe care am depus-o, emotiile alea, sala aia, aplauzele alea, muzica aia, n-am sa le uit niciodata.

Ala eram eu..

Poza preluata de pe www.photo.net

Profesiuni

profesiuni

Tie ce-ti place cel mai mult?

In clasa a 9-a din motive subiective m-am mutat de la liceul de arta la un liceu tehnic. Am lasat muzica pentru a invata sa fac cablaje si pentru a invata legea lui Ohm. Atunci a fost momentul in care am zis ca nu mai pun mana pe nici un instrument muzical in viata mea.   A tinut cateva luni, apoi, n-am mai rezistat. Am fost de m-am inscris la Palatul Copiilor la cursurile de chitara pe care le preda fostul meu profesor de pian. Pentru ca ma intelegeam foarte bine cu Domnul Ianos, m-a lasat sa continui sa studiez la pian acolo. Normal, cu timpul s-a mai stins din entuziasmul asta pentru muzica, am ramas in urma, si am ajuns sa cant asa, ocazional. De chitara inca ma tin, ba mi-am cumparat una bunisoara, si de fiecare data cand mi se face dor sa cant ( in fiecare zi), pun mana pe chitara si cant.

Betuel si Ruben au inceput saptamana asta examenele de admitere pentru facultate. Pe Betuel il stiti. E plin blogul meu cu fotografii de-ale lui. El da la fotografie.  Talentat baiat, a castigat concursuri la greu, a avut expozitii, n-am nici o indoiala ca intra.  Pe Ruben nu-l stiti. El n-are blog, si nici n-am creatii de-ale lui la mine pe blog. El da la grafica. Aseara i-am vazut portofoliul, si am ramas mai mult decat impresionat. Deseneaza extraordinar. Face crochiuri (sincer nu inteleg mare lucru din alea), portrete (preferatele mele) si naturi moarte (cred ca asa le cheama).  E un artist care pierde ore intregi pentru a face un desen perfect. Deseneaza tare. La fel, am toata increderea ca va reusi, chiar daca e destul de mare concurenta (4-5 pe loc).     Vorbeam aseara cu amandoi si i-am intrebat ce se va intampla cu pasiunile lor daca nu vor intra la facultate. Ambii mi-au raspuns ca vor renunta daca se intampla asta.  Normal ca voi veti lasa comentarii de genul sa nu renunte niciodata la ceea ce le place cu adevarat, etc, insa, cand esti in situatie nu mai poti privi asa.

Daca faci profesie din pasiune, nu se pierde din entuziasm si din placere?  

si reversul..

Ce faci daca ti se ia sansa de a profesa ceea ce iti place cel mai mult?

(poza de Betuel Hreniuc )


Tehnici noi de invatare

invat
Nu vi se intampla sa aveti de invatat, si afara sa fie 30 de grade, si sa va sune prietenii ca va asteapta la strand, si tu sa trebuiasca sa-i zici: nu pot ba ca am examen luni, si trebuie sa invat. Si dupa un telefon ca asta, parca pe fiecare rand din carte sa scrie mare: STRAND!! si sa nu mai vezi in fata ochilor altceva decat apa. Eu am incercat sa gasesc o solutie la aceasta problema, pe care o avem toti de altfel, necesitatea de a invata, si lipsa de chef.   Eu am incercat sa combin necesarul cu hobby-ul si uite ce mi-a iesit: http://freestorage.ro/w1g5i44fu7wi (dati click pe free download, scrieti codul, apoi download si gata 😀 ).Enjoy my original music. :)) Cred ca ar fi o tehnica de invatare foarte buna, dac as tine minte ceva.  ;)) Acum ne mai putem gandi, la inventarea de cursuri subacvatice, sa poti invata la strand, sau cursuri sub forma de inghetata, la cursuri scrise pe mingea de fotbal, sau la somnifere cu cursuri in ele… Eu v-am prezentat doar variantele mele. Daca aveti si alte solutii.. le asteptam!

(poza preluata de pe http://www.z.hubpages.com)