Tag Archives: muzica

Albinoni

Printre zecile de drafturi întotdeauna se găsesc frânturi din sentimente amestecate cu raţiuni care nu-şi găsesc muzica. Stau acolo, condamnate la un avort ideatic doar pentru a nu imbolnăvi un subconştient deja încărcat.  Scrisul are direcţii clare, însă întotdeauna, pe oriunde ar trece, se întoarce înapoi la acelaşi eu impertinent şi izolat. Ideile proiectează acţiuni, acţiunile conculd nevoi iar nevoile sunt inventate de oameni cu puţine probleme.

Muzica lui 2013 e una agitată. Mi-aş fi dorit un Albinoni blând şi meditativ, însă mă aleg cu un avangardism confuz care încearcă să găsească o cale de supravieţuire, o temă fixă care nu mai apare. Poate agitaţia asta e aceeaşi nevoie a subconştientului de a-şi căută calea spre libertate, o libertate cu un preţ aproape nepermis însă. Câteodată ajunge o perfuzie de cafea. Altădată trebuie un drum pe-o insulă de prieteni pentru a o căuta.

Oamenii au vise mici. O fată de 19 ani vrea o rochie de mireasă albă cu voal brodat în Verona. Un băiat de 22 de ani vrea o casă înghesuită într-o jumătate de curte, cu grătar şi cu un gazon alterat de un câine prietenos. Un părinte cu copilul în clasa a 12-a visează o diplomă de BAC în mâna pruncului. Un orb visează un răsărit de soare. Atât. Am înlocuit visele cu ambiţii.

Ca să acordezi vioara, pui puţină cretă pe chei. Merge mai bine. Nu ştiu de ce, dar aşa face lumea.

Reclame

Oratoriul „Messiah”

Două ore de Handel vor demonstra că muzica nu se ascultă… se trăieşte.

Am să vă fac cu mâna de pe ultimul rând de la bass.

Luaţi-vă prietenii cu voi.

See you there!

 

 

PS: Mulţumesc celor ce n-aţi ascultat


O amprenta

Ma simt aproape vinovat ca inca nu i-am dedicat nici un articol lui. A trecut multa vreme de atunci, insa el a fost unul din oamenii principali care m-au facut sa ma indragostesc de muzica.

Cea mai frumoasa si mai incurajatoare discutie pe care am avut-o vreodata a fost  acum 7 ani, in clasa a 8-a,  cu el, profesorul meu de pian.

Vorbele alea imi rasuna zilnic in minte si parca le aud tot mai des: „Ionut, asculta la mine. Cand iti place ceva in viata, nu te mai uiti nici la bani, nici la faima, nici la ce spun ceilalti, la nimic. Degeaba ai bani, degeaba esti tare daca ai o viata mizerbila si deprimanta.  Niciodata sa nu renunti la ceea ce iti place, pentru ca in momentul ala, ai sa renunti la fericire; si nu se merita.”

Multumesc domnule Ianos Valentin pentru ca ati fost mai mult decat un profesor pentru mine.

PS:  Jumatate din Rugaciunea de seara s-a implinit.  Mi-am dat comanda de flaut 🙂

PS2: Eu doar in filme am mai vazut profesori care, cand vad copilul plouat sa-l ia deoparte si sa-si faca timp sa discute cu el


Arta.. muzica cu poveste

E o senzatie asa ciudata cand mergi pe holurile liceului de arta. Auzi tot felul de instrumente, fiecare cantand separat melodia lui. Pian, flaut, oboi, clarinet, trompete, viori.. trebuie sa le auzi. Tot timpul este cineva care studiaza. E un random total cand fiecare isi canta piesa lui. Mai spre seara, de obicei se aud mai putine instrumente. Cateodata, cand se aude un singur instrument.. pur si simplu il poti auzi din orice colt al scolii. Invoca suspansul.. Se aude ciudat.. nu se armonizeaza instrumentul ala decat cu peretii scolii. Imi amintesc cum de multe ori ma opream langa o sala unde studia cineva, pur si simplu sa ascult cum canta.. Ma intreb daca-si mai aminteste Ionut cum si-a scos media la romana in clasa a 7-a. Canta la pian in sala de langa clasa noastra. Profa l-a auzit si a ramas pur si simplu uimita de talentul lui. A intrebat cine canta.. si parca in cor i-am zis ca e baiatul ala care de la inceputul anului n-a fost inca la ora de romana. Daca mergeai pe holurile scolii vinerea seara cand avea repetitie orchestra.. pur si simplu nu-ti mai venea sa pleci. Era asa fain cand auzeai dirijorul cum striga deodata.. Stoooop! .. Mai cu viata! De ce dau din maini aici?! Scoateti nasurile din partituri si uitati-va la mine! Parca si vocea lui se armoniza cu piesa… Si cand auzeai toate instrumentele cantand aceeasi piesa, cum se armonizau, cum se asteptau unele pe altele.. cum ieseau fiecare pe rand in evidenta.. pur si simplu.. nu puteai doar sa asculti.. traiai muzica.. Era o muzica cu poveste.. Era Beethoven.. era Mozart.. era Bach.. Strauss.. Handel.. Wagner.. pana si..Porumbescu.. toti traiau.. in liceul de arta.


Cand eram mic..

De dimineata de cand m-am trezit, m-am uitat la chitara ce frumos statea la locul ei si imediat mi-am amintit de unul din visele mele din copilarie: sa-mi fac trupa si sa cant. Ma gandeam atunci la ce bine ar fi fost sa am o orga. In clasa a 5-a am plecat la Bucuresti sa-mi aduc orga. Apoi ma gandeam la ce bine ar fi fost sa stiu si sa cant.  Din clasa a 5-a am inceput lectiile de pian si de flaut. Am avut o formatie a clasei cu colegii.. ne mai intalneam si mai cantam. Din clasa a 9-a trupa s-a rupt pentru ca am plecat de la liceul de arta. Ziceam ca oricum nu eram asa bun la pian cum erau altii. M-am apucat de chitara. Am inceput sa cant. As fi cantat intr-o trupa. Da de unde.. n-ai chitara. Am venit in Bucuresti si mi-am luat si chitara. Acu, ai chitara si n-ai cu cine..  Cand o sa ai cu cine, n-o sa ai timp. Tot timpul o sa apara ceva..

Si uite asa te lasi pagubas de tot ce-ai visat.. Nu?


Unde-i povestea??

Comentariu pe youtube: „woaaa cat de tareee! prea tare montajul!”

Era un videoclip in care unu canta de nori si departare si in tot videoclipul arata ghiciti ce: capturi cu nori si apa si bineinteles moaca lui cum canta.  Clar nu mi-a placut.  Nu mi-a placut nici videoclipul semi-porno scos de Balan.  Nu-mi plac majoritatea videoclipurilor care apar pe ecrane. De ce?  Pentru ca n-au nici o poveste si nici o idee ceva mai originala. In cele mai multe videoclipuri se screme unu la microfon si langa el stau 2 femei dezbracate si danseaza.  Muzica ar trebui sa transmita o poveste. Videoclipul ar trebui sa puna in imagini povestea  care o transmite muzica.  Cand un videoclip arata niste capturi cu niste peisaje sau niste unghiuri mai complicate ale cantaretului, cand un videoclip nu are nici o poveste in el, pentru mine e un random scene viewer nicidecum un videoclip.

Nu mai stiu cine canta, nu mai stiu piesa dar tin minte si acum videoclipul ala care mi-a placut la maxim: Un accident de masina dat pe reverse, de la sfarsit la inceput.  Ideea si realizarea lui sunt absolut extraordinare. Daca am sa-l gasesc, il postez pe blog.

later update: Multumesc Luana and „Eu” pentru remind


Dom Dom sa 'naltam

Hai domle ca suntem deja cu un picior in vacanta. Nu, nu elevii. Elevii s-au ingropat deja in vacanta incepand de azi. Eu zic de noi, oamenii aia carora ne place sa muncim pe bani.  

Imi place sa-mi amintesc in perioada asta de vremurile alea din liceul de arta cand, ca niste artisti adevarati ce eram, si pentru ca tineam foarte mult la profesori, desi ne durea enorm ca trebuia sa renuntam la ora de curs pentru asta, scoteam fiecare muzicuta la care stiam sa cantam si colindam profesorii.  Ne dadeam cate un Sol Major si incepeam, cu trompeta, cu flautul, clarinetul, oboiul, chitara, vioara, si tot ce mai gaseam prin clasa.  Profesorii ramaneau uimiti, si ba ne mareau mediile in semn de recunostiinta, ori ne anulau lucrarile alea naspa de saptamana trecuta, ori mai motivau o absenta, ori mai stergeau din punctele scazute de la purtare.  Repet. Nu asta era scopul nostru (Doamne fereste!) . Noi iubeam foarte mult profesorii si pentru a le aduce spiritul sarbatorilor le cumparam cate un kil de bomboane de ciocolata si le tranteam o ora de colinde.

Acu, vorba lui Iosif, nici nu mai ai cu cine, nici nu mai ai cui, nici nu mai ai de ce.   Eu as canta, pe bune ca as canta. Dar m-am cam plictisit de stilul ala de colinde in care bat in chitara cu degetele vineti, o trupa de baieti mormaie in spate, iar fetele pline de entuziasm incearca sa faca pe oaspetele perfect. E drept, cantam pe voci. Fiecare alta voce.  Si ce s-a mai stricat? S-a stricat si faptul ca cei mai multi cumpara mizeriile alea de prajituri de la super-market, alea cu gust de apa cu faina si zahar.   Oricum, ideea colindei e mai mult idee de socializare si de partasie cu colindatorii si cu gazdele decat idee de a canta. Cel putin pentru mine. De-asta am sa merg si anul asta.

Vorbesc atat despre colinde si uit ca ma asteapta rapoarte neterminate si situatii de sfarsit de an.  

Voi mai mergeti cu colindul?

imagine preluata de pe www.bromsgrove.gov.uk