Tag Archives: menuet

Eram eu.. un menuet

Eram mic. In clasa a 5-a.  La ora 6 urma sa am primul meu concert. Primul concert… Cantam un menuet. Sol major. De la ora 4 pana la 5 jumate il cantam intr-una. Mi-era frica.  La 5 jumate a venit profesoara mea, mi-a luat flautul din mana si mi-a zis sa ma duc sa ma aerisesc pentru ca n-o sa am probleme.  Tremuram tot. Am intrat in sala. Doua trei sute de oameni. Vorbeau intre ei. Era si mama. Era si profesorul de teorie. Profesoara de pian. Diriginta. Multa lume.. stateau si pe scaune, si pe scari.. era plin. Eu stateam pe scaun, cuminte, nu spuneam nimic, asteptam.

A cantat primul copil, al doilea, al treilea, toti aplaudau. Erau bucurosi sa-si vada copiii cantand pe scena.  Dupa vreo 5-6 piese am auzit, asa , ca un zgomot de fundal “In continuare il vom asculta pe Ionut Andrisan intepretand Menuet de Beethoven”. M-am urcat pe scena. Am incercat sa ma uit in sala, insa reflectoarele imi bateau exact in ochi.  Am inceput sa cant. Nici nu mai stiu daca aveam ochii inchisi sau deschisi.  Era o piesa grea pentru mine.  Incet, incet, am uitat de scena,  uitasem de oameni, pur si simplu traiam piesa. Imi imaginam o sala mare si pustie, o scena prafuita si goala. Cantam acolo.  Am cantat ireprosabil. La urma, oamenii din sala s-au ridicat in picioare si au inceput sa aplaude. Au aplaudat mult.  M-am inclinat spre ei, am multumit si m-am dus inapoi la locul meu. Eram fericit. Imi iesise tot. Sau nu. Nu stiu. Nu ma interesa. Oamenii m-au apreciat. Eu m-am apreciat.  Inocenta mea de atunci, munca imensa pe care am depus-o, emotiile alea, sala aia, aplauzele alea, muzica aia, n-am sa le uit niciodata.

Ala eram eu..

Poza preluata de pe www.photo.net
Anunțuri

Anotimpuri

IAD

I

Am vrut sa mor… ‘nautru sau afara

Si am ales… sa stau inchis pe veci

Dar am un suflet ce nu vrea sa moara

Caci s-a blocat ‘nauntru-n gratiile reci


Doar un minut…prea greu se duce timpul

Privesc tanjind la noaptea de afara

E luna care lumineaza campul

E prea lumina ..sufletul nu vrea sa moara


N-aud nimic.. sau … e prea galagie

Afara-i….raset…dar aici.. tacere

Oricum acolo-i muzica.. e armonie

Ceva ce sufletul meu inca cere


Miros aici, nimic nu-i proaspat ca afara

Totul e vechi, toate-s doar amintiri

Afara-i totul nou, nimeni nu vrea sa moara

Aici un suflet zace lang-un cimitir


Pun mana, pipai niste gratii reci

Si-mi amintesc de patul moale de afara

Sunt condamnat la gratii pentru veci

Un suflet care care simte… dar nu vrea sa moara


Nu ma hranesc aici.. e totul prea amar

Mi-e dor de gustul de-afara

Vreau sa ma satur doar… dar totu-i in zadar

Flamand e-un suflet… dar nu vrea sa moara


Inchis pe veci in gratiile reci

Sfarsesc aici, sperand sa ies afara

Sunt condamnat sa stau aici pe veci

Si sufletul meu nu mai vrea sa moara


VIATA

II

Acum am timp sa meditez

La tot ce-am fost si ce-am facut

Cu gratiile vorbesc, si-ncerc sa mai visez

Tot ce eram si ce-am avut


In prima zi eu am tacut

N-am plans, n-am ras, nici n-am cerut nimic

Am vrut sa fiu artist, fara sa fi stiut

Ca mi-am dorit blestem, si-acum, am ce am vrut.


Acum, ferit de lume si de-afara

Incerc sa mai respir, sa mai traiesc putin

Vreau sa traiesc, chiar daca o sa doara

Un suflet viu, de moarte plin


Pustiu aici, nu vad nici un artist

E doar o cusca prinsa-n intuneric

Nu ma mai vad, nu stiu de mai exist

Ma sting incet, in infinitul sferic


E plin de oameni , insa e pustiu

E rai, e viata, sau e iad?

Traiesc oriunde vreau sa fiu

Inchis in universul cenusiu


Nu-i nimeni, si m-am stins incet

Nu mai am trup, doar suflet viu

In liniste-am cantat un menuet

Si am murit, m-am dus spre infinit


Acum, am timp sa meditez

La rai, la tot ce-i infinit

Cu gratiile vorbesc si-ncerc sa mai visez

La ce-as dori, un rai iubit…

Ionut Andrisan