Tag Archives: lume

Epoca putorilor

Îmi vine să strig, să strig cât pot de tare,
Să strig pentru că nu înțeleg.
Luptați măi oameni buni, luptați!
Luptați și voi, mă oameni răi,
Căci fără răul vostru, binele lor ar păli!

De ce vă uitați unii la alții ca niște tâmpiți,
Blocați într-un muc aruncat lângă gunoi?
Oameni buni, ridicați-l! Puneți-l în coș!
Oameni răi, dați-i cu șutul, aruncați altul! Faceți-vă treaba!

De ce stați oamenii buni? De ce stați ăia răi?
Nu fiți putori! Of.. oameni! Toți!
Căci nu, nici Dumnezeu n-o face binele.
Și nu, nici Dracu’ n-o să facă răul.

Anunțuri

Punct si de la capat

Toţi am început cu o poveste. La început era dulapul cu jucării unde ne construiam baza. Acolo era lumea noastră în care noi eram eroii.  După un timp venea mama şi ne spunea că-i gata cu baza. Treceam la povestea de sub pătură. Aia o cream noi. Veneau pe rând omuleţii din iarbă care ne cereau ajutor. Eroii eram tot noi. Întotdeauna reuşeam să-i salvăm.  Seară de seară povestea mergea mai departe. După povestea de sub pătură urma o altă poveste. Aia pe care o visam. Acolo era o maimuţă care se plimba cu autobuzul. Stătea în picioare şi se ţinea de bară. Nu mi-era frică. Era doar o maimuţă ciudată.

Timpul a trecut şi a trebuit să mergem în lagărul de distrugere al fericirii pentru copii. Am început cu o poveste de bun venit. Era o poveste urâtă care ne-a făcut să plângem: A murit Luchi. Nimeni nu voia să moară Luchi. Atunci a fost începutul sfârşitului poveştilor.  Poveştile din dulapul cu jucării au fost înlocuite de ore în care desenam bastonaşe. Sub pătură, n-am mai putut salva omuleţii din iarbă. Înlocuisem povestea cu scenele groază din lagăr. Încetul cu încetul şi maimuţa din autobuz a dispărut.  Poveştile se terminaseră şi parcă ne degradam tot mai tare. Acum, în locul dulapului cu jucării stătea un birou trist plin cu proiecte neterminate, împrăştiate pe el. Poveştile spuse noaptea acum erau înlocuite cu şedinţe de raportare a codurilor CAEN potrivite pentru firmă şi brain-storminguri nocturne pentru alegerea numelui firmei.  Nu mai conta că era 6 dimineaţa, 12 noaptea sau 3 amiaza. Era cert că poveştile fuseseră înlocuite cu o lume în care nu mai eram noi eroi ci noi eram cei care trebuiau salvaţi.

Din când în când mai încerc să rescriu poveştile pierdute pe băncile măzgâlite în lagăre. Încep frumos, apoi deodată sunt nevoit să pun punct. O iau de la capăt, apoi punctul iar îşi cere dreptul. Nu renunţ. După fiecare punct încep iar. Poate de data asta dăm de capătul potrivit şi reuşim să găsim povestea aia care începe frumos şi rămâne deschisă.

Poate deja am gasit-o şi mai trebuie doar lupta aia pentru ea, pentru poveste.


A 3-a dorinta

Este povestioara aia clasica.. Nici nu mai stiu unde am auzit-o. Banuiesc ca nenea Florin a spus-o intr-o predica de-a lui, dar nu sunt sigur.

Un om mergea pe strada si la un moment dat il abordeaza un cersetor ca sa-i dea si lui ceva, ca n-are ce manca, etc. Omul scoate din traista lui o paine si ce mai avea pe acolo si ii da cersetorului.  In momentul ala cersetorul isi da gluga de pe cap jos si spune.. ca el e Dumnezeu si implineste 3 dorinte omului pentru ca a fost bun.
Asa ca omul ii spune lui Dumnezeu:
-Poi Doamne, in primul rand vreau sa-mi dai sanatate mie si familiei mele.
– S-a facut. Pana muriti n-o sa aveti probleme cu sanatatea nici unul.
– In al doilea rand as vrea un ban de-asta infinit ca sa nu-mi mai lipseasca nimic cat traiesc.
Ii da Dumnezeu o moneda si ii spune ca daca tine moneda aia in buzunar, o sa tot scoata bani de acolo si n-o sa se mai termine banii.
– In al treilea rand Doamne as vrea sa multumesc pe toata lumea.
Se uita Dumnezeu la om si ii spune zambind dezaprobator:
– Fiule, lucrul asta nici eu nu-l pot face.

Probabil povestea are mai multe variante, dar ideea e e aceeasi.