Tag Archives: leo

Leo – partea a 13-a

Așa cum scrie familia Macovei despre macoveiașul lor, trebuie sa imi afișez și eu juniorul (care nu mai e așa junior) măcar o dată în an.

Să-ți fie viața mișto, școala ușoară și distracția multă! Să n-ajungi nici corporatist, nici căpșunar ci șef la turma ta. Să ai cel puțin un majordom englez și o mașina nemțească! În loc de pâine, cozonac să ai și în loc de apă, lapte de capră să curgă. Izvoarele de fericire să țâșnească în fântâna din grădină și cântecele de veselie sa te trezeasca în locul cocoșului de la tanti Jeni!

Cel puțin!

Reclame

Leo – partea 11

Doar e ziua lui Leo azi, nu? O data in viata face si el 11 ani. Multi ani Leo!


Nebuniile isi au vremea lor

Priveam la el oarecum trist. Îmi povestea cu atâta entuziasm cum colegul lui de clasa din liceu îi lipise pe fusta directoarei o bucăţică de scotch (nu băutura ba! – banda ).
El fusese cuminte. Doar observa cum îşi puneau alţii fundul la bătaie pentru o clipă de distracţie. Ştiţi, genul ăla de oameni care vad acţiune doar la TV şi care învaţă glumele din cărţi de bancuri, pentru ca viaţa lor a fost atât de liniştită, încât nu-i aproape nimic de povestit. A învăţat bine, a râs la glumele altora, a mai luat şi el câte un 2, că doar nu era nici el perfect, l-a mai prins şi pe el copiind sau fără temă scrisă, însă cam astea erau singurele lui momente de rebeliune şi nebunie şi nici măcar nu erau intenţionate.

M-a sunat într-o zi mama supărată să-mi spună că Leo şi cu Alex, prietenul lui, au intrat în curtea unui vecin şi i-au scos un strat de ceapă, sau ceva de genul. N-au furat nimic, evident, ci doar de dragul distracţiei. N-am râs ca să nu par ca sfidez situaţia, însă pe cât de dezaprobator a trebuit să fiu faţă de comportamentul lui, pe atât parcă m-am bucurat că face nebuniile copilariei în afara unui monitor şi a unei tastaturi. Dacă nu merge acum la furat cules cireşe , dacă nu se caţără acum prin copacii vecinilor şi dacă nu intra acum pe geam în şcoală, daca nu  face câte-o nebunie din când în când, ce-o să-şi amintească el din copilăria lui? Că a trecut War Craftul sau ca a luat un Foarte Bine la citire?  -( Leo, când vei citi asta, să nu înţelegi că sunt de acord cu comportamentul tău!! N-ai voie să scoţi straturile vecinilor, chiar dacă e amuzant!).

Vremea trece şi m-am trezit cu facultatea aproape terminată, cu serviciu, cu nevastă şi copii şi acum cuvântul de bază trebuie să fie responsabilitatea.  Ei bine, privesc în urmă şi nu regret nebuniile pe care le-am făcut ci dimpotriva, mi se par cele mai mari realizări ale acelei perioade.  Nici n-aveţi idee ce satisfacţie am când îi aud pe alţii povestind de prostiile pe care le făceam eu cu Ovidiu şi Ionuţ în şcoala.  Au meritat toate bătăile mâncate, vizitele la direcţiune, preavizele de exmatriculare, nenumărate note de 2, punctele scăzute la purtare şi orice ne-a mai costat atunci.  Am avut copilăria noastră şi acum nu mă hrănesc cu curajul pe care l-au avut alţii cândva.  A fost vremea nebuniilor şi am profitat din plin de ea.


Un Leu de 10 ani

Azi e o zi mare.

Imi amintesc asa bine, parca ieri era prima lui zi acasa. Afara era frig, era decembrie. In casa era cald. O caldura de-aia de soba.  Cand au venit acasa, mama il tinea in brate. Era asa linistit.

L-am vazut crescand. L-am auzit cand a gangurit prima data. L-am vazut cum a facut primii pasi. L-am auzit cum a zis primul cuvant.  Eram langa el cand a avut primul accident mai serios.   Eram acasa cand s-au luat de el vreo 10  colorati. M-am batut cu ei pentru el.  M-am dus la scoala cand a venit cu o vanataie pe gat capatata de la un coleg care a vazut prea multe filme si care incerca sa-l ia pe Leo de fraier.  Leo nu i-a permis, asa ca si-a luat bataie. Am avut eu grija si de smecherasul ala.  Cand s-a trezit cu o bucata de fier in picior, in cateva ore am ajuns exact la spitalul unde era, la 500 de km distanta.   Dupa asta, m-a sunat cand a ramas fara sabie.   Cand vin acasa, isi pune ceasul sa sune, ca nu cumva el sa doarma cand ajung eu. De multe ori ma astepta in drum, de dimineata la 7 pana pe la 8-9 cand ajungeam eu. Statea acolo si astepta sa vin.  Cand plec, de fiecare data vine sa ma conduca pana la masina si insista sa care si el din bagaj. O data mi-a carat si trolerul pana la masina :)) .  Stie si acum ca saptamana viitoare vin acasa. Ma asteapta..

E puternic ca un leu. Invatatoarea spune despre el ca e cel mai rau din clasa (energic as zice eu) si cel mai bun din clasa (destept evident).  Daca toti copiii mei ar fi ca el, as fi cel mai fericit.

Azi e o zi mare. Leo face 10 ani.   La mult ani Leo!

PS: am zis si va mai zic –Mai misto e sa ai frati!


Descurca-te!

Cu temperamentul te nasti, insa caracterul ti-l formezi !
Aveam vreo 15 ani, si in pre-ajun de anul nou (30 dec) m-am gandit sa-l iau pe Leo, si sa-l duc in centru sa vada si el mascatii, si toate dansurile alea populare de pe acolo. Ne ducem noi, ne uitam putin pe acolo, si Leo vede ceva mai incolo un tobogan. Normal ! Vrea si el ! Ce sa-i fac, il duc acolo. Tare de treaba a fost primaria ca s-a gandit si la cei mici, si le-a amenajat in centru un mic parculet. Era aproape perfect pentru ei, cu o miica exceptie. In loc de scari la tobogan, pusesera baietii niste trepte din fier-beton. Se da Leo de vreo 2 ori acolo, si a 3-a oara, aluneca pe un fier de-ala si cade, lovindu-si piramida nazala (adica undeva intre ochi). Vine la mine, avea zapada pe fata, si nu plangea. Atat imi zice : « Ionut, hai acasa ca nu mai vreau sa ma mai dau » Avea cam 4 ani pe atunci Leo. Ii dau gluga la o parte ca sa-l curat de zapada, si vad cum incepea sa-i curga sange de unde se lovise.. si incepuse sa-i curga sanatos. M-am speriat, mi-am pus pauza la panica si ma duc repede la 2 gardieni de pe acolo. Il vad aia pe Leo cu fata aproape plina de sange, eu speriat.. le zic sa sune la salvare, si ei… fara nici un stres imi zic.. bai baiatule, dar de ce n-ai avut grija de el ? Descurca-te… si pleaca. Intre timp lumea se adunase, insa normal, nimeni nu se oferea sa faca altceva in afara de privit. Il vad pe un tip cu telefonul la gat. El nu vazuse toata faza. Ma duc repede la el, il aveam pe Leo in brate, si ii cer telefonul. Sun la salvare, dar normal, sarbatori, colindatori.. cine sa raspunda ? Pentru ca nu raspunse nimeni la salvare, tipul ala, ma ia repede, imi cere numarul de acasa, si ma baga intr-un taxi. A fost tare de treaba. Eu eram inca in stare de soc. M-am dus cu Leo la urgente, si am actionat conform sistemului. Mi-au dat sa completez un teanc de hartii pana sa se uite macar la el. Completez in graba hartiile, si asistentele, fara nici un stres, cu o lejeritate iesita din comun, ma trimit cu Leo la ecograf. Ma duc acolo, stau la coada vreo 20 de minute. Ii face ecografia. Dupa aia, ma duc cu ecografia la asistente, si normal.. ma pun sa astept. Intre timp apar la spital mama si cu Tibi. In final vine un doctor, il ia pe Leo intr-o camera, il curata putin, isi pune ata in ac, si da sa-l coase. Eu vazusem déjà prea multe, si n-am mai avut curaj sa stau inauntru sa vad scena. Nu l-a anesteziat pentru ca era lovit la cap, si n-avea cum. Doctorul, in profesionalismul lui, s-a gandit ca daca tot il coase pe viu, sa-i rupa ata de vreo 3-4 ori. Atunci a fost un fel de lectie de la viata pentru mine. Am invatat cateva lucruri, si anume :
– niciodata oamenii care sunt datori sa te ajute, nu vor face nimic altceva decat sa te condamne
– oamenilor le place sa vada reality-showuri pe strada, si nu se baga niciodata « ca sa nu strice faza »
– cand ai nevoie de ajutor cere-l unuia care nu-i dator sa te ajute, e foarte probabil sa te ajute
– am invatat empatia, si de-atunci nu mai pot sta cu mainile in buzunar cand cineva are nevoie de mine
Au trecut vreo 6 ani de atunci, si tin sa multumesc baiatului care a incercat sa sune la salvare, care a sunat acasa, m-a dus la taxi, si cel mai important, m-a ajutat sa nu ma panichez, si pe langa el, multumesc si lui nenea taximetrist care m-a dus la spital chiar daca n-am avut bani sa-i dau. Banii care trebuiau sa-i dau lui, mi-i luase statul, sa plateasca gardienii aia 2 si sectia de urgente din spital.