Tag Archives: ionut andrisan

Cuvinte prea mari (1)

„Încearcă din răsputeri să construiască. Pune suflet în ceea ce face şi se vede. Atunci îl vezi entuziast, ai cu cine vorbi.  După o perioadă, fără absolut nici un motiv vizibil, îl vezi cum dărâmă tot ce a construit. Se închide în el şi atunci ştii că trebuie să-l laşi în pace.  După un timp se apucă iarăşi să construiască. Şi iar începe, iar entuziast, apoi iar dărâmă. Încerc să înţeleg de ce o face, dar nu reuşesc.”    (Cornel)

„L-am văzut cum se apropie de oameni. E acolo pentru ei întotdeauna. Aproape că nu ştie să spună nu. Oamenii încearcă să se apropie de el, încetul cu încetul. El îi priveşte, dar se îndepărtează de ei. Nu ştiu de ce face aşa. Pur şi simplu, în momentul în care cineva începe să ţină la el, face tot posibilul să-l îndepărteze. N-are nici un sens.”  (Esty)

„L-am văzut întotdeauna înconjurat de oameni. Era nevoie de un simplu telefon şi aduna instant o gaşcă lângă el. Avea mulţi prieteni şi întotdeauna ceva de spus între ei; capabil de lucruri extraordinare. I-am propus să lucreze cu mine pentru că are un potenţial pe care mi se pare că-l iroseşte. A refuzat încrederea pe care i-o acord pentru a rămâne la o banalitate – să stea la proiector. Nu înţeleg de ce o face, însă e alegerea lui.” (Corneliu)

„Nu prea ştiam cine e la început. Avea rucsacul în spate, blugi, adidaşi, nimic prin care să-mi atragă atenţia. Mi-am închipuit că e băiatul ăla care sparge seminţe în faţa blocului şi pierde vremea cu jocuri pe calculator sau ştiu eu ce alte activităţi.  După ce am vorbit cu el, nu mi-a venit să cred. Adică e mic, are abia 22 de ani, însă promite multe. Întotdeauna îl văd că vine cu idei, însă nu înţeleg de ce nu se zbate să şi facă ceva cu ideile astea. E o risipă de talent.”  (Gabi)

„Era mic. Clasa a noua. Îl vedeam dornic să facă schimbări. Voia să se bată cu sistemul. Am ştiut de la început că nu va câştiga, însă nu i-am spus-o niciodată. Am vrut să-l las să lupte şi l-am încurajat. Trebuia să se înveţe cu lupta. De fiecare dată când pierdea câte o luptă venea la mine şi mă întreba ce să facă. Nu ştiu dacă ce-a avut el a fost ambiţie sau încăpăţânare. N-a câştigat nici o luptă, însă n-a renunţat nici o clipa.  A fost un moment, deodată. Nu ştiu ce s-a întâmplat, ce s-a schimbat. Mi-a spus că vrea să se retragă. I-am respectat decizia. Au trecut ani de zile şi încă îl aştept să revină. Poate să facă lucruri mari şi ştiu că vrea lucrul ăsta. Nu ştiu ce-l reţine. Încerc să regăsesc luptătorul de atunci, însă mă lovesc de altceva. Nu e comoditate, nu e lipsă de interes. E altceva, dar nu reuşesc să-mi dau seama ce. Nu înţeleg, dar încă sper.” (Nicu)

– va urma –


10 frumosi

Iosif se gandeste sa-mi cumpere un cadou, cred. M-a pus sa scriu pe blog 10 lucruri care imi plac.  Sper sa ma incadrez in bugetul lui de programator.

1. Imi place muzica.  M-as simti vinovat daca ar trece o zi fara sa chinui ori pianul, ori chitara, ori flautul.

2. Imi place sa ma joc cu mintile oamenilor.  Sa-i conving de lucruri pe care nici eu nu le cred cateodata, doar de dragul de a  ma simti stapan. (Doamne iarta-ma!)

3. Imi place sa fac mancare cand nu mi-e foame. Ma face sa ma simt liber.

4. Imi place sa conduc, chiar daca n-am permis (Doamne iarta-ma, iar!)

5. Imi place cand trebuie sa-mi pun mintea la contributie si sa fiu creativ.  – Urasc munca aia care nu-mi solicita creierasul deloc.

6. Imi place drumul de la Bucuresti la Suceava.

7. Imi plac oamenii ambitiosi si harnici.

8. Imi place Herastraul. Imi place mult Herastraul.

9. Imi plac bancurile bune, complicate sau seci. Tot timpul cand se spune un banc de-asta ai ocazia sa razi si de nedumerirea unei persoane care nu s-a prins.

10.  Imi place sa stau singur intr-un pub, sa-mi savurez limonada la bar, singur, si langa mine sa se aseze o tipa draguta care sa se uite la mine, si eu sa mai comand o limonada si spre dezamagirea ei, s-o beau tot eu, si dupa ce se mai uita la mine de cateva ori asteptand sa-i zic ceva si vede ca nu zic nimic sa se ridice sa plece. Dupa ce face 2 pasi eu sa o intorc din drum spunandu-i ca si-a uitat limonada, evident ca ea se intoarce  din drum razand si se aseaza inapoi la locul ei.  Continuarea nu pot sa v-o spun ca nici in film n-o arata.

Hai Cornel, recunoaste ca vrei sa scrii ce-ti place, mai ales ca in doua saptamani si-un pic e ziua ta. Hai, bucura-te si viseaza si tu.


Să scriem la Artişti

Am fost azi dimineaţă pe la metrou Unirii unde am căstcat gura( sinonim pentru asistat) la montarea unei scene. What for? Teatru, muzică şi dans. Au fost mulţi alţii care au căscat gurile alături de mine, dar ce m-a frapat pe mine a fost reacţia majorităţii.

„Tare fraţilor”

Puţini au trecut indiferenţi pe-acolo. Şi atunci mi-am adus aminte de un om care mie mi-e tare drag şi pe care-l citesc cu şi mai mare drag, Dan Puric. Spunea el de românul care nu trăişte în istorie ci în veac, daţi-mi voie să spun: Românul, da, Românul care sfideză criză economică, gerul de-ţi urcă pisicile la motorul maşinii, criza alimentară în care intrăm, Românul care sfidează istoria şi alege frumosul, alege arta, alege să creeze sau să sprijine creaţia.

Românul Ionuţ şi alţi „Românul”, că de, doar scriu pe blogul lui. Cu astfel de „Românul” a supravieţuit România, deşi în 20 de ani nu a suportat schimbări de esenţă, dar aşa a rămas România în picioare, alegând să trăiască în veac, nu în istorie. Încă o enigmă pentru mine, veacul ăsta.

Ei, dar am şi ieşit din metrou. La gura metroului, unde cei de la teatrul Masca descărcau continuu alte ustensile pentru spectacolul în subteran, chiar sub picioarele mele, m-am chinuit să citesc ceva scris invers. Un mesaj de la S.P.E.R. pentru cei care fac discriminare cu rromii. Şi uite-aşa toţi Românii care erau alături de mine au uitat de arta de sub pământ şi au devenit românii stăpâniţi de un defetism incurabil. Am revenit în istorie, dar scriu despre artiştii şi pentru artiştii care încă mai calcă în veac.

Delia Filip