Tag Archives: invidia

Invidii

A stat acasă şi s-a pregătit aproape 2 ore pentru event.  A avut grijă să-şi întindă părul bine cu placa, să-şi mascheze bine ridul de pe frunte, şi-a creionat bine ochii, şi-a colorat discret pleoapele şi şi-a ondulat genele. S-a dat cu un ruj puţin strălucitor să dea împresia ca buzele sunt mai voluptoase, apoi puţin fond de ten să ascundă orice mică imperfecţiune.  A călcat cu grija rochiţa aia gri, nici prea decoltată dar nici candidă. Se aşează bine rochia. Ajunge până puţin deasupra genunchiului. Dresul e de culoarea piciorului. Se încalţă cu pantofii ăia pe care-i poartă doar cu ocazii speciale.  Nu uită nici de eşarfă, parfum, poşetă şi bineînţeles zâmbetul ei cuceritor.  Se mai uită încă o dată în oglindă pentru ultimele retuşuri.  E perfectă. Frumuseţea ei naturală, machiajul discret, hainele perfect asortate cu tenul, constituţia ei şi nu în ultimul rând accesorille creează pur şi simplu imaginea unei fete perfecte, demne de invidiat.  Ajunge la întâlnire. Nu încearcă să se etaleze pentru a fi admirată. Ştie că discreţia de cele mai multe ori e mai atractivă decât ostentaţia.  La un moment dat se deschide uşa.  Intră în sală fosta ei prietenă cea mai bună.  Acum se evită din cauza unui conflict din trecut când aşa zisa prietena a ei a încercat să se pună între ea şi prietenul ei.  Toate privirile se îndreaptă spre ea. Pff.. e imbrăcată de zici că-i pe centură. Şi-a luat blana să-şi acopere umerii goi.  Are rochia aia scumpă.. Cât snobism. Şi ce decoltată e!  Nici măcar nu-i aşa de frumoasă.  S-a îngrăşat o grămadă în ultima vreme. Dar cu toate astea, lumea e de altă părere. Nu înţeleg cum o pot admira pe ea! Sunt orbi?? Se duce şi ea să o salute din politeţe şi să fie în ton cu mulţimea. Îi aruncă un zâmbet fals şi se întoarce grupul ei.  Nu mai e ea în centrul atenţiei.  N-are nici un rost.. Se îmbracă şi pleacă acasă.. Ce seară de doi lei…

Am scris o variantă decentă a invidiei.  În general invidia scoate din om cele mai sinistre si neortodoxe dorinţe.  În mod sigur fata şi-ar fi dorit ca fosta ei prietenă să-şi rupă tocul,  să i se rupă dresul, să-i crape fusta şi în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva de genul să poată spune: „aşa-i trebuie!”.  Cred ca invidia e unul din lucrurile care sunt cel mai greu de recunoscut. Când recunoşti că eşti invidios pe cineva, practic iţi recunoşti inferioritatea în faţa acelei persoane şi n-are cum! Ea, cu care am copilărit împreună, care lua 5 când eu luam 8, căreia i-am împrumutat de atâtea ori bani.. ea,  persoana aia atât de vulnerabilă să fie divinizată iar eu nici să nu fiu inclusă în discuţie? E dureros şi greu să recunoşti când o persoană care nu ţi-e simpatică, o persoana cărea îi ştii vulnerabilităţile, exact ea să fie mai bună decât tine.   Pur şi simplu n-are cum!

Cu toate astea, încerc întotdeauna să apreciez când este ceva de apreciat chiar şi la persoanele pe care nu le suport, iar aprecierea mea face ca omul respectiv să fie mai uşor de acceptat tot pentru mine.

Reclame

Cele 7 pacate

Avem noi oamenii o concepţie tare ciudată prin care  încercăm parcă să schimbăm sistemul de valori al lui Dumnezeu.  Ne comparăm cu criminali, cu pedofili şi ne vedem deodată mai sfinţi decât papa şi de parcă n-ar fi de ajuns, ne punem sfinţenia în contrast cu „caracterul de criminal fără mila al lui Dumnezeu”, fiind revoltaţi că ne-ar trimite în iad şi pentru simplul fapt ca am avut 5 lei în portofel, bani munciţi de noi, nu de El şi am refuzat să-i dăm unui cerşetor pe stradă care cel mai probabil şi-ar fi cumpărat ţigari cu ei.

De nenumărate ori am auzit justificări de genul – „n-am omorât pe nimeni, n-am furat de la nimeni nimic, nu mă judec cu nimeni, îmi vad de treaba mea” – şi imediat mi-au venit în minte imagini cu scenele violente din filme în care tot felul de psihopaţi fac tot felul de crime.  Mi-am amintit astăzi de cele 7 păcate de moarte (cum au fost denumite de Papa Greogrie cel Mare) si am căutat pe google să le revăd.  Am avut un şoc când le-am citit.  N-am găsit printre ele crima sau tâlhăria şi nici un fel de fapt pe care să-l condamne legea.  Am găsit lucruri care au ajuns să fie ridicate la rang de virtuţi în multe contexte.

Ce vă spune  lăcomia?