Tag Archives: inspector

La munca, nu la-ntins mana!

27072009(005)-001Dupa cum bine NU stiti, chiar daca am doar 21 de ani, munca nu mi-e chiar straina deloc.
Nu pun la socoteala ca-mi fac patul inca de la gradinita si ca faceam curat in casa (si mizerie ce-i drept). Asta n-o consider munca. Consider munca aia unde am debutat in clasa 1. De la 7 ani ma lua tata cu el pe santier, imi dadea o maturica in mana, o mistrie si ma punea sa fac curat pe acolo, sa-i dau cate o caramida la mana, si bineinteles, ma platea pentru asta. De la el primeam 10000 de lei pe zi. Patronii pe unde lucram mai cotizau si eu, ca doar eram un dragut :)). Aia erau banii mei de cheltuiala. Altii nu prea vedeam, si sincer, nici nu-mi trebuiau altii. Tare mandru ma mai simteam cand primeam salariul.. Asa, ca un om mare..   Si asa, din clasa 1, am inceput cu munca, si inca nu m-am oprit. Pana in clasa a 10-a stiam deja sa fac de toate. Am legat fier, am turnat temelii, am zidit, am tencuit, am pus faianta, gresie, rigips, am tras glet, am dat cu var, am facut cofraguri, am turnat sape, placi,tamplarie si cam tot ce tine de munca de santier. In clasa a 10-a am inceput sa lucrez la instalatii electrice. Si in 2 ani de zile, am avut ocazia sa fac mai de toate si pe acolo – am sapat santuri, am fixat cabluri pe pereti, am bagat fire in coplexuri, am montat doze, am montat lampi si aparate, am invatat sa leg si doze, sigurante in tablouri, etc. Cand am venit in Bucuresti, am vrut sa ma angajez tot electrician, insa mi s-a oferit sansa sa lucrez in Resurse Umane, si clar ca n-am refuzat, asa ca de atunci lucrez in Resurse Umane. Pe langa Resurse Umane am predat si engleza dupa programul de lucru,  cateva luni. Acum, lucrez in Resurse Umane si la blog. Da, si la blog ca e mult de munca si aici.
Bineinteles ca si la mine ca la tot omul au mai aparut si altele pe parcurs, care nu prea se pun la socoteala, gen, instalat windowsuri, depanari de computere, devirusari, cate un atestat, am corectat o lucrare de licienta chiar, am cantat, am cantat mult, am avut o mica orchestra cu care imi bateam capul, apoi mai multe tentative de formatii, am impartit pliante, am lipit afise, am facut agricultura si am facut si scoala intre timp.. ca tot omul..

Pe langa faptul ca ma laud de nu mai pot in articolul asta, ( ca doar nu-i asa grav sa te lauzi cu munca ta, nu?) incerc sa ma gandesc care munca a fost cea mai faina. Concluzia, muncile sunt toate mai la fel, diferenta o face colectivul cu care muncesti. Prefer sa sap santuri pe ploaie si sa rad o zi intreaga cu colegii decat sa sta in fata unui computer, la caldurica si sa ma plictisesc o zi intreaga. Bineinteles ca prefer sa stau la caldurica o zi intreaga si sa ma distrez, decat sa stau in frig si sa ma distrez. Mediul in care am lucrat a facut toata diferenta si inca o face. Sa ai cu cine sa legi o vorba, sa spui o gluma, sa nu fii frecat la melodie de sefi non-stop face ca serviciul sa-ti para chiar fain. Asa ca, nu conteaza asa mult ce faci cat conteaza cu cine faci.. Nu mi-ar fi rusine sa bat la ciocan o viata intreaga, si nu mi-ar fi rusine sa dau semnaturi o viata intreaga. Ideea e sa am oameni faini langa mine.

PS: la IMGB am nimerit bine, ca am cu cine ma distra, si ca sa le creasca inima, normal, hai sa mentionam cativa: Marian ( Fatsoo), Andrei (Mengiaina), Bogdan ( IT, Vangiaina), Bogdan (Lepra), Anton (Poaltong), Felix, Mirciulica (Ala mic), Marius ( Bran), Eu (Bloggiana) bineinteles, si multi altii..

Concluzia: invata sa te intelegi bine cu colegii, sa te distrezi cu ei, ca a 3-a parte din viata o petreci cu ei – punct –

Reclame

Convorbiri cu IMGB 0102

28052009

28052009(002)

Imi amintesc de parca ar fi fost ieri.. Un costum cu 2 numere mai mari, pantofii prafuiti, ma duceam la interviu sperand sa aiba nevoie de un legator de fire.. electrician. La intrare, un steag romanesc si unul coreean. Intru, astept pe un scaun, la intrare, fara sa ma joc pe telefon, afisand o figura serioasa tuturor trecatorilor. Intr-un final, sunt chemat in biroul directorului. Ma intreaba despre scoala, despre familie, apoi legea lui Ohm, apoi un grafic unde eu trebuia sa scriu toate fortele la care era supusa o bara, … ma intreaba de engleza (ciudat)… si deodata totul ia o intorsatura si mai ciudata. Incep intrebari despre facultate, computer, cariera….Ha?!  Eu vreau sa leg fire, si ei ma intreaba de cariera?? (…) A trecut 1 an de atunci. Acum, incerc sa ma mentin la inaltimea titlului meu – inspector.

Vineri, la „Curtea Berarilor” de la ora 17:00 e ora statisticilor. Una din aceste statistici spune ca eu as fi cel mai bun blogger din IMGB. E drept ca sunt si singurul. Andrei, in urma voturilor a iesit drept cel mai dragut baiat din firma. Raluca cea mai draguta fata. Ochii Bogdanilor ( QC si TO) au fost remarcati ca fiind printre cei mai patrunzatori. O alta statistica spune despre Valentin Ghica ca ar fi unul din cei mai buni jucatori de fotbal ai IMGB-ului. Tot acolo,la « Curtea Berarilor »,  Dragos a pierdut o roata de bere in urma unui pariu pe tema sportiva.  Marian face parte din echipa de fotomodele, impreuna cu Eli, cu Raluca, Madalina si cu mine. Domnul George este fotograful nostru. Noi defilam cu noile salopete. Nu pot sa nu-l mentionez pe Adrian, care a participat la cursa nebuna de la Radio Zu.

Lucrurile incep sa se contureze la noi. In urma unui email, am reusit sa ne strangem la fotbal 40 de persoane. Speram ca in cel mai scurt timp sa putem organiza si un campionat intern de fotbal, (IMGB Gladiators League). Mai sunt in proiect campionate de sah, tenis de masa, si paint-ball; pentru ca, recunoastem, suntem multi, si vrem sa ne distram. Eu sunt optimist, si ma bucur ca incetul cu incetul, IMGB-ul se uneste.

Suntem o generatie  noua – cei mai multi nu suntem nici de 2 ani in firma – insa cred ca avem mult potential. Pe langa o munca eficienta,  o productie de calitate, cred ca putem sa ne simtim bine impreuna, sa fim prieteni, sa organizam tot felul de activitati, si de ce nu, pe langa lideri in Casting and Forgings,  sa fim compania cu cel mai bun program de Team Building din Bucuresti.

28052009(020)28052009(010)

Pentru a citi „Convorbiri cu IMGB 0101” – click aici


Convorbiri cu IMGB

Dragi colegi,
03042009-0011 Ma simt cumva dator sa va adresez aceste cateva cuvinte, insa pe langa datorie, recunosc ca mi-e si drag sa o fac, pentru ca voi sunteti principalii mei prieteni din Bucuresti.
Dupa cum vedeti, la IMGB e la moda boala. Intai Andrei, cu paralizia locala, apoi, forja cu medicalul ei din cauza cilindrului fisurat, apoi otelaria cu mica explozie de acolo. Nu stiu ce mai urmeaza insa, deja imi fac griji cu Marian care merge de vreo 3 luni la stomatolog si nu mai termina cu el. De Mirciulica ce sa mai zic, cand saracul era sa moara acasa la Bogdan. Nicusor inca asteapta sa-i cada unghia de la fotbalul ala jucat la -10 grade. Bogdan IT, cred ca are un inceput de amnezie. De ceva vreme incoace, tot timpul isi uita in birou tigarile. Eu ti-am mai zis Bogdane – profita de amnezia asta si lasa-te de tot de ele! Bogdan QC – sincer – si pentru tine imi fac griji. Nu cred ca are Raluca  kilometri facuti cu masina, cati ai tu cu bicicleta aia. Te sfatuiesc sa o lasi mai moale, ca multi au murit din cauza accidentelor de bicicleta. Bogdane G, de tine ce sa zic – te vad mai linistit putin, si nu asa expus la riscuri cum is ceilalti. Daca vine boala si la tine, doar de la tigari sa te ia, sau stiu eu – stres poate? ( Eu pentru cei 3 Bogdani am un respect deosebit pentru ca ei imi citesc blogul. Am sa incerc sa le ofer material bun de citit si mai departe). Anton! sa nu crezi ca de tine am uitat. Pentru ca tot vorbim de riscuri, eu iti zic clar: tu poti sa faci ce vrei, ca esti moldovean, si noi moldovenii nu ne imbolnavim niciodata, pentru ca pe anticorpii nostri ii cheama Stefan cel Mare! Iar tu Raluca, mai rezisti? Ai avut si tu medicalul tau, spitalul tau, dar ai vazut ca suntem baieti buni si am fost de ti-am adus ciocolata. Eu unu.. de la ce sa ma imbolnavesc? De baut ati vazut ca nu beau, de fumat nici atat, cu bicicleta nu merg, si pe langa astea mai port si casca.
Acum, ati vazut si voi: bolile vin si pleaca, forja daca se strica se repara, si totul revine la normal. Astea sunt lucruri care ne mai scot din rutina noastra zilnica. Pentru ca – stiti voi – viata este ca tractorul – cate-odata se mai strica ceva, cateodata mai face cate o pana. Tot timpul am legat comparatia asta cu rutina. De multe ori lasam totul sa mearga din inertie. Ne alimentam din cand in cand cu cate o zi de concediu, cate o excursie, cate un chef unii din voi, apoi iar la munca. Deja stim ca ultima saptamana din iulie si prima din august vom avea vacanta. Deja stim si cata vacanta vom avea de Pasti. Ne stim atat de bine programul zilnic, incat vorba ta Nicusor – scriem parolele la computer din reflex, fara macar ca sa le stim. Pur si simplu merg degetele singure pe tastatura. Stim ca la ora 9 sunt cei mai multi in pauza. Stim ca la 4:15 suntem toti in fata firmei sa plecam acasa. Stim cand luam salariul, si stim unde trebuie sa-l dam. In fiecare zi – stim totul cum se intampla asa de bine, incat lasam totul sa treaca pe langa noi neobservat. Traiti unii din voi cu impresia ca va scoate din rutina mersul la discoteca si sticlele de bautura de sambata noaptea, insa stiti bine ca deja si asta e o rutina. Stau si ma intreb daca e normal ca toate planurile noastre si toate visele noastre sa se rezume la supravietuire sau la putin confort. O masina, o casa, un salariu bun, peste 10 ani poate o nevasta si eventual 1 copil, apoi, crestem copilul, pleaca la facultate, ramanem singuri si ne uitam la telenovele sau ne plimbam gratis cu tramvaiul pana dam coltul.
Stau si ma intreb daca bolile astea nu-s mai mult benefice decat distrugatoare. Cand stai inchis in casa 1 luna de zile, spune tu Andrei daca nu esti obligat sa devii mai creativ ca sa nu mori de plictiseala acolo. Ai timp atunci sa te gandesti la viata ca la ceva mai mult decat supravietuire. Eu nu vreau de la viata o rata la apartament, una la masina, si o nevasta careia sa ma plang de ce obosit sunt si ca nu mai am chef de nimic niciodata ca pur si simplu 12 ore de munca is prea putine ca sa pot plati 1500 de lei pe luna bancilor.
-Iti iei masina, si e fain – apoi ce?  o platesti. apoi ce? apartament – apoi ce? – te insori poate – apoi ce? un copil poate – apoi ce? nimic – astept pensia – apoi ce? apoi mor, gata – apoi ce? idioata intrebare ce faci dupa ce mori, nu? ca e clar – ori crezi ori nu in rai sau iad, nu mai ai ce face dupa ce mori. O sa scrie pe cruce – realizari: casa si masina plus un copil care a realizat o casa si o masina plus un nepot care a realizat o casa si o masina si tot asa. Poate a ramas Stefan in istorie ca a luptat pentru pamant, insa ma intreb cat de fericit a murit? Eu unu, nu vreau sa-mi dau viata pentru case si masini – pentru ca ar insemna sa o dau prea ieftin. Vreau mai mult decat mediocritate, mult mai mult. Vreau sa vad ca in urma mea raman oameni schimbati, vreau sa vad ca langa mine sunt oameni fericiti.
Butulescu spunea ca pentru a-ti umple  buzunarele trebuie sa-ti golesti sufletul. Emerson zicea ca banii costa adesea prea mult. Brown zicea ca banii nu va aduc fericirea, ci ne ajuta sa traim mizerabil in confort. De prea multe ori confundam fericirea cu banii, si cand ramanem fara bani alegem sa ne aruncam in fata metroului, sa sarim de pe cladiri sau chiar sa mai omoram pe cinevam inainte de a ne sinucide. La ce folos toate astea? Friedman spunea ca banii vor cumpara un caine bun, dar numai iubirea il va face sa dea din coada. Cu banii ne luam masini, ne facem case, insa fericirea are de-a face cu sufletul nostru, cu Dumnezeu. Vreau sa ma gandesc la bani ca la un bonus, nu ca la un scop. Vreau sa ma gandesc la Dumnezeu ca la un scop, nu ca la ceva extra, pentru ca Dumnezeu nu-i ala care imi zice sa nu beau, sa nu fumez, sa nu merg acolo, sa nu fac asta ci Dumnezeu ii ala care imi zice – du-te la omul ala si da-i 50 de lei, si ai sa-l vezi cum ii lucesc ochii pentru ca tocmai i-ai dat painea care ii lipsea , Dumnezeu iti zice sa ajuti pe doamna aia care se chinuie sa urce singura trolerul pe scarile din statia de metrou, Dumnezeu iti zice sa mergi sa vezi de ce plange vecinul tau. ( Mirciulica am toata stima pentru suta de lei pe care o dai sau o dadeai in fiecare luna ).  Tare as vrea sa compar rezultatele unei betii – starea aia de mahmureala cu ceea ce simti dupa ce ajuti pe cineva, dupa ce faci pe cineva sa zambeasca.  Poate ca sunt eu un bloger neinteles, insa, stiu ca blogul asta a fost o incurajare pentru multa lume, si de fiecare data cand am primit o apreciere pentru el, am simtit mai multa fericire decat se gaseste in oricare din discotecile de pe aici.

Scopul meu in viata e ca sa fac o schimbare pe acolo pe unde trec, si pana acum asta m-a facut fericit. Nu vreau sa-mi schimb scopul, pentru ca prin el ma face Dumnezeu fericit, chiar daca is bolnav, sanatos, am sau nu de munca, ma prinde sau nu rutina, eu stiu ca nu traiesc pentru bani, ci doar ma folosesc de ei pentru a face o schimbare in sufletul unui om. Fara yoga, fara auto-sugestie, fara bautura si fara bani – fericirea tine de suflet, si sufletul tine de Dumnezeu. Aleg sa fiu ciudat pentru fericirea mea, decat normal pentru monotonia ta!

Ionut Andrisan