Tag Archives: inchisoare

Imblanzirea ciorii

În ultima perioada am făcut din blogul ăsta mai mult un jurnal personal și nu cred că-i ceva rău.

Au fost două săptămâni extraordinar de ciudate. M-am simțit în toate felurile. După ce mi-am depus demisia, am simțit că am investit 3 ani și jumătate în nimic, pentru că la sfârșitul acestei perioade nu doar ca n-am avut parte de nici un fel de recunoștință, m-am simțit aproape alungat. Însă, it’s just business.

M-am văzut exact în aceași poziție din febuarie 2008, când cu o geantă în mână și bani cât să nu mor de foame o lună, am pornit spre nicăieri și am ajuns la București. Acum, m-am văzut într-o cameră unde-s restant cu chiria de două luni, m-am văzut fără banii aia pe care-i aveam acum aproape 4 ani în mână, însă a fost pentru prima dată după mulți ani când m-am simțit liber.

Nu știu ce să scriu și cum să continui. Unii din voi faceți mișto de „corporație”, alții încercați și acum să mă convingeți am sunt pe un drum greșit și trebuie să mă angajez. Sincer, sunt mai nesigur pe mine decât am fost întotdeauna. Mă uit la pereți până spre dimineață, când reușesc sa adorm pentru 3-4 ore. Unii spun că am slăbit. Nu-i de la mâncare. E mai complicat acum, însă e pâinea neagră despre care vorbeam acum două săptămâni, e perioada când cioara se zbate în mâinile mele și eu mă străduiesc s-o apuc mai bine.

Întrebați-mă peste 2 luni dacă m-am împrietenit cu cioara. Dacă nu m-am împrietenit, atunci e posibil să o fi luat pe un drum greșit. Însă, dacă reușim să ne împrietenim, atunci în mod sigur drumul pe care am luat-o nu e bun, e cel mai bun. Până acum suntem în grafic. Până atunci, mâncăm pâine neagră și încercăm să îmblânzim cioara.

Anunțuri

Anotimpuri

IAD

I

Am vrut sa mor… ‘nautru sau afara

Si am ales… sa stau inchis pe veci

Dar am un suflet ce nu vrea sa moara

Caci s-a blocat ‘nauntru-n gratiile reci


Doar un minut…prea greu se duce timpul

Privesc tanjind la noaptea de afara

E luna care lumineaza campul

E prea lumina ..sufletul nu vrea sa moara


N-aud nimic.. sau … e prea galagie

Afara-i….raset…dar aici.. tacere

Oricum acolo-i muzica.. e armonie

Ceva ce sufletul meu inca cere


Miros aici, nimic nu-i proaspat ca afara

Totul e vechi, toate-s doar amintiri

Afara-i totul nou, nimeni nu vrea sa moara

Aici un suflet zace lang-un cimitir


Pun mana, pipai niste gratii reci

Si-mi amintesc de patul moale de afara

Sunt condamnat la gratii pentru veci

Un suflet care care simte… dar nu vrea sa moara


Nu ma hranesc aici.. e totul prea amar

Mi-e dor de gustul de-afara

Vreau sa ma satur doar… dar totu-i in zadar

Flamand e-un suflet… dar nu vrea sa moara


Inchis pe veci in gratiile reci

Sfarsesc aici, sperand sa ies afara

Sunt condamnat sa stau aici pe veci

Si sufletul meu nu mai vrea sa moara


VIATA

II

Acum am timp sa meditez

La tot ce-am fost si ce-am facut

Cu gratiile vorbesc, si-ncerc sa mai visez

Tot ce eram si ce-am avut


In prima zi eu am tacut

N-am plans, n-am ras, nici n-am cerut nimic

Am vrut sa fiu artist, fara sa fi stiut

Ca mi-am dorit blestem, si-acum, am ce am vrut.


Acum, ferit de lume si de-afara

Incerc sa mai respir, sa mai traiesc putin

Vreau sa traiesc, chiar daca o sa doara

Un suflet viu, de moarte plin


Pustiu aici, nu vad nici un artist

E doar o cusca prinsa-n intuneric

Nu ma mai vad, nu stiu de mai exist

Ma sting incet, in infinitul sferic


E plin de oameni , insa e pustiu

E rai, e viata, sau e iad?

Traiesc oriunde vreau sa fiu

Inchis in universul cenusiu


Nu-i nimeni, si m-am stins incet

Nu mai am trup, doar suflet viu

In liniste-am cantat un menuet

Si am murit, m-am dus spre infinit


Acum, am timp sa meditez

La rai, la tot ce-i infinit

Cu gratiile vorbesc si-ncerc sa mai visez

La ce-as dori, un rai iubit…

Ionut Andrisan