Tag Archives: inchis

Viață-n libertate

 

Când am avut ultimul interviu pentru jobul actual a trebuit să merg până la etajul 21.  Nu mai fusesem niciodată așa sus într-o clădire. Stând pe scaunul din fața recepției, așteptând să se adune lumea pentru care trebuia să țin prezentările, lupta mea cea mai mare era să nu fac un atac de panică pentru că nu pot ieși din clădire. Sau că nu știu cum să ies. Nu mă interesa nici prezentarea, nici celelalte probe ale interviului, ci pur și simplu mă lua amețeala gândindu-mă că nu știu calea de ieșire.  Acum lucrez la același etaj în aceeași clădire. Știu cum să ies și nu mai am lupta aia de la început.

Deși n-am găsit termen echivalent în limba română, l-am găsit în engleză – cleithrophobia. E frica de a rămâne blocat undeva sau încuiat, lipsit de libertate.  Și nu e teama aia de bază, evidentă, pe care o are toată lumea. E ceva mai degrabă patologic.  E ușor de confundat cu claustrofobia. Am confundat-o și eu câțiva ani. Pe alocuri se mai intersectează simptomele. Dar nu e totuna.

Ieri am fost în aeroport, în Gatwick.  Trenul m-a lăsat în terminalul de sud. Eu trebuia să ajung în nord. Între peronul trenului și terminal n-am găsit nici o ieșire. Cu toate astea m-am pornit spre shuttle-ul care ducea în terminalul de nord. Când am ajuns în stație, am făcut stânga împrejur pentru că încă nu găsisem încă ieșirea. Așa că m-am întors să o caut.  Am găsit-o. Și am stat acolo 20 de minute să mă liniștesc.  După ce m-am liniștit am plecat spre terminalul din nord. Cum am ajuns acolo, am căutat o ieșire.  Am găsit-o oarecum repede. Era o terasă unde ieșea lumea să fumeze. Cu toate astea problema a fost rezolvată doar parțial, pentru că nu era o ieșire adevărată. Era doar o ieșire la aer. Nu ieșeam din aeroport.  Mai aveam aproape 3 ore până trebuia să mă urc în avion. Și calculam în mintea mea. Trei ore în aeroport, 2 ore jumătate în avion, apoi înca 30 de minute să ies afară.. E foarte mult timp în care stau blocat. Și am stat cam 30 de minute în fața porților de la securitate încercând să-mi fac curaj să intru. Știam că o dată intrat, nu mai puteam ieși de acolo.

E de fiecare dată aceeași luptă.  Pentru că deși știu că e ok, că nu se întâmplă nimic, cineva în mine urlă ca un tâmpit: „Viață-n libertate, ori moarte”.  Și când nu văd libertatea.. văd .. panica.


Anotimpuri

IAD

I

Am vrut sa mor… ‘nautru sau afara

Si am ales… sa stau inchis pe veci

Dar am un suflet ce nu vrea sa moara

Caci s-a blocat ‘nauntru-n gratiile reci


Doar un minut…prea greu se duce timpul

Privesc tanjind la noaptea de afara

E luna care lumineaza campul

E prea lumina ..sufletul nu vrea sa moara


N-aud nimic.. sau … e prea galagie

Afara-i….raset…dar aici.. tacere

Oricum acolo-i muzica.. e armonie

Ceva ce sufletul meu inca cere


Miros aici, nimic nu-i proaspat ca afara

Totul e vechi, toate-s doar amintiri

Afara-i totul nou, nimeni nu vrea sa moara

Aici un suflet zace lang-un cimitir


Pun mana, pipai niste gratii reci

Si-mi amintesc de patul moale de afara

Sunt condamnat la gratii pentru veci

Un suflet care care simte… dar nu vrea sa moara


Nu ma hranesc aici.. e totul prea amar

Mi-e dor de gustul de-afara

Vreau sa ma satur doar… dar totu-i in zadar

Flamand e-un suflet… dar nu vrea sa moara


Inchis pe veci in gratiile reci

Sfarsesc aici, sperand sa ies afara

Sunt condamnat sa stau aici pe veci

Si sufletul meu nu mai vrea sa moara


VIATA

II

Acum am timp sa meditez

La tot ce-am fost si ce-am facut

Cu gratiile vorbesc, si-ncerc sa mai visez

Tot ce eram si ce-am avut


In prima zi eu am tacut

N-am plans, n-am ras, nici n-am cerut nimic

Am vrut sa fiu artist, fara sa fi stiut

Ca mi-am dorit blestem, si-acum, am ce am vrut.


Acum, ferit de lume si de-afara

Incerc sa mai respir, sa mai traiesc putin

Vreau sa traiesc, chiar daca o sa doara

Un suflet viu, de moarte plin


Pustiu aici, nu vad nici un artist

E doar o cusca prinsa-n intuneric

Nu ma mai vad, nu stiu de mai exist

Ma sting incet, in infinitul sferic


E plin de oameni , insa e pustiu

E rai, e viata, sau e iad?

Traiesc oriunde vreau sa fiu

Inchis in universul cenusiu


Nu-i nimeni, si m-am stins incet

Nu mai am trup, doar suflet viu

In liniste-am cantat un menuet

Si am murit, m-am dus spre infinit


Acum, am timp sa meditez

La rai, la tot ce-i infinit

Cu gratiile vorbesc si-ncerc sa mai visez

La ce-as dori, un rai iubit…

Ionut Andrisan