Tag Archives: grup

Un joc de-a prietenia – veche

S-au cam legat lucrurile astazi. Am recitit de dimineata articolul ala in care scria foarte clar ca trebuie sa fii responsabil de ceea ce scrii pe blog. Raspunzi de ce publici. In general, blogul nu prea m-a costat foarte mult. In afara de criticile incomode, nu prea am avut de tras ponoasele de pe urma scrierilor. Un articol face exceptie. Articolul ala m-a costat scump, insa nu-mi pare rau. Cred ca e unul din foarte putinele articole in care am scris cu inima si nu cu capul si cred ca sunt pe cale sa mai scriu unul.

Eram mic si inca nu stiam cum arata o situatie clasica, sa o pot evita. Situatia clasica arata ceva de genul: – Coleg nou din alt oras. El nu cunoaste pe nimeni, eu cunosc pe toata lumea. Il vad retras si incerc sa-l integrez in grup. In scurt timp ajungem cei mai buni prieteni. Il introduc in mai multe grupuri de prieteni cu care mai cochetam. In cele din urma renunta la prietenia cu mine pentru a se dedica unui grup, unde eu l-am introdus. – Pe scurt, m-am simtit tradat, dar am trecut peste. Au trecut multi ani de atunci si inca am ramas amici. – Asta e o situatie clasica.
Dupa intamplarea cu pricina, am crezut ca un caz de genul ala e o exceptie, asa ca am repetat episodul inca o data cu altcineva. La fel, si amicul 2 a renuntat la prietenia cu mine in favoarea unui grup in care bineinteles, eu l-am introdus.
Am si acum prieteni gen. Hai sa fac o caracterizare la „gen”
E genul de om tacut, nebagat in seama, care nu iese in evidenta cu nimic. E genul de om care, daca il bagi in seama, in prima faza se simte flatat pur si simplu, apoi se deschide foarte usor. Desi am multi prieteni, ii acord acestui prieten o atentie deosebita, pentru ca il vad singur. Chiar e singur. Prietenii lui ii poti numara pe degetele de la picioare. Fiind singur, increderea in sine lipseste cu desavarsire. Nu se vede capabil de prea multe lucruri, nu e in stare sa zica „NU” , e usor de manipulat, ma priveste tot timpul cu respect, nu-si permite sa ma contrazica pentru ca are incredere in judecata mea mai mult decat are in a lui. In general s-a invatat sa fie respins si de-asta, din copilarie s-a refugiat intai in TV, apoi in carti si la urma in jocurile de pe computer. Nu-i capabil sa socializeze corect. Genul ala de persoana cum mai apare prin filmele americane cu adolescenti virgini.
Pentru ca nu-mi place situatia, ma decid sa continui prietenia pentru a-i explica si lui, atat cat stiu cam cum arata viata. Ii povestesc multe despre mine, ii explic cum sa procedeze in multe situatii, ii arat cum sa se descurce singur, stau mult pe langa el sa-i dau un exemplu pozitiv si bineinteles il introduc multor prieteni ca sa rezolvam si partea cu socializarea. Incetul cu incetul, desi pe de o parte deranjant, incep sa observ cum se schimba. Increderea in sine creste, il vad cum incepe sa socializeze, il vad cum devine mai greu de manipulat, cum ma poate refuza fara nici o treaba, il vad chiar capabil sa faca glume in public si in scurt timp cu o fata de mana. In general aici e momentul in care imi zic – case closed – si imi vad in continuare de viata, retragandu-ma foarte discret, ca sa evit situatiile neplacute ca cele traite in copilarie.
Atitudinea lui poate fi una din cele doua si anume: – deja are multi prieteni si daca ma retrag discret, nici nu observa. Ramanem amici
– sau varianta urata: nu reusesc sa fiu destul de discret si el considera asta ca o slabiciune. In momentul ala incep sa scad in ochii lui drastic. Incepe sa se vada mai bun decat mine. Incepe sa faca glume pe seama mea printre prietenii cu care candva, eu i-am facut cunostiinta. Incepe sa imi imite comportamentul si sa-i adauge variatii ca sa para ca e un fel de ionut upgradat. Interpreteaza lipsa mea de reactie cu neputinta si inisista in comportamentul lui. Pentru ca inca nu e stabil nici emotional si nici social, are momente contrastante: vine la mine si se comporta asa cum o facea odata, ma respecta asa cum si eu il respect, ma asculta asa cum si eu il ascult, ma intelege, etc , iar peste o ora, cand prinde ocazia se ridica din nou pe un piedestal incercand sa para la mai mare inaltime decat mine. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult e ca aroganta lui e manifestata doar vizavi de mine. Nu-si permite sa faca lucrurile astea cu nimeni altcineva si ala e momentul in care ma simt exact ultimul om. Nu reactionez pentru ca stiu ca el nu e rau intentionat si nu e constient de ceea ce face. Probabil incearca sa-si schimbe imaginea tot in fata mea si incearca sa ma impresioneze, culmea, tot pe mine, facandu-ma sa cred ca el e mai destept decat mine si o face in public in vederea unei eventuale manipulari create de reactia pozitiva grupului la atitudinea lui vizavi de mine.
E dubios ca acum sunt capabil de mai multe prietenii de genul asta in acelasi timp.
Nu inchei articolul intr-o maniera pozitiva, nu inchei nici macar cu vesnica intrebare – ce credeti ca trebuie sa fac? – pentru ca stiu ce am de facut. E un articol care doar justifica intr-o oarecare masura de ce increderea mea in oameni e destul de limitata.

PS1: hai nu va dati cu parerea la eventuale nume din anturajul meu ca s-ar putea sa va inselati si nu ma intrebati daca ce am scris e despre voi. Clar nu raspund!
PS2: evitati comentariile de genul „lasa ionut ca se intoarce roata, ca o sa ai rasplata in cer, ca o sa-si dea ei seama pana la urma”, „ionut tu esti cam fraier bag de seama, nu trebuia sa faci asa, trebuia sa faci altfel”, etc.
PS3: nu, nu-s nici defazat, nici debusolat si nu-s nici in criza de prieteni

Reclame

Bani pentru paduchi

Nu i-am urat niciodata. Chiar daca nu le-a lipsit nimic de cand au fost mici. Chiar daca au purtat Nike inca de la 2 ani, au avut bicicleta de la 4 ani, scuter la 12, si masina la 17. Intr-un fel ma hraneam cu lipsa lor de probleme si de griji.  Si-au permis sa aiba uniforma la 400 de lei, si nu un sacou SH la 12 lei, sau unu care i-a ramas mic lui bunicu’, isi permiteau sa plateasca fondul scolii la timp si cateodata sa mai sponsorizeze si balul bobocilor. Normal ca  notele de la scoala erau un fel de medie intre cat ai, ce stii si cat de bine te intelegi cu profesorul respectiv. Nu i-am urat pentru notele lor bune.. chiar nu-mi pasa.  Si au terminat si scoala, si au avut bani sa ia la BAC note mai mari decat mine, si tot nu i-am urat pentru asta. Am fost prieten cu ei.  Ei mergeau in vacanta la munte. Mergeau in toate excursiile organizate cu clasa. Nu-i uram pentru asta, ci chiar ma bucuram pentru ei. Imi placea sa-i ascult cum povestesc despre ce au mai vazut si ce au mai facut. Nu m-am dat nici o clipa deoparte sa zic – acolo e clasa inalta, si noi parlitii, mai in spate. N-am fost cel mai bun la nimic,n-au avut mare profit de pe urma mea, dar cu toate astea, m-au primit in grupul lor. N-am fumat cu ei, n-am baut cu ei, n-am mers in toate cramele cu ei, nu mi-am permis sa vin in fiecare zi la strand cu ei, si cu toate astea, ma chemau de fiecare data. Aveam aceeasi pereche de blugi decolorati de 2 saptamani, aceiasi adidasi din bazar de vreo 8-9 luni, dar nu conta asta. Ii iubeam pentru ca beau doar o gura de suc din toata sticla, restul o imparteau, napolitanele le puneau pe masa, si mancam toti din ele. Toti luam aceleasi note in lucrari, pentru ca ne ajutam intre noi. Toate nebuniile le planificam impreuna. Nimeni n-a raspuns cand a venit directorul si a intrebat cine a incuiat pisica in dulap, cine a turnat apa cu creta pe scaun, cine a copiat de la cine, cine a desenat moaca profesoarei pe tabla.. etc. Cand ne certam cu profesorii, ne tineam partea unii altora, si cand chiuleam, chiuleam toti. Nu, nu toata clasa, ci doar colectivul ei.
Mai erau dintre „parliti”, care nu reuseau sa se integreze, si erau bataia de joc a celorlalti.  Se refugiau in carti, in lucruri care sa le ia atentia de la realitate; nu stiau sa socializeze, chiar daca aveau 10 la romana si la cultura civica.
Au fost marginalizati turnatorii, aia care nu ne ajutau la lucrari, aia care erau doar intre fete toata ziua, aia care mancau singuri in spatele scolii, aia care cand se lua cineva de noi, o luau la fuga. Niciodata nu ne-au placut aia care pupau in fund profesorii si le tineau tot timpul partea, aia care aduceau aminte profesorilor de tema de acasa, si controlorii de teme care nu stiau sa faca si exceptii. Nu ne placeau aia care spuneau ca nu si-au scris, doar ca sa nu putem copia si noi, si nu ne placeau aia care invatau in fiecare pauza.   N-a fost vorba de bani nici o clipa.. cel putin in scoala.. Paduchii s-au transmis, si banii s-au impartit..