Tag Archives: greseala

Mânia

Îmi conturez de cele mai multe ori o imagine a unei perfecțiuni născută din amestecul unor calități afișate exagerat și ostentativ, fix printr-o falsă discreție  – și recunoașterea vocală a unor imperfecțiuni cu un ton care ar trebui să le anuleze complet.  Totul e îmbrăcat în niște cuvinte elegante care să stimuleze nu doar empatie, dar și o regăsire în îndoielile unui proletar modern cu accese de sinceritate. Doar că defectele sunt groaznic de urâte, grotești, oribile … și un limbaj plastic și expresiv le deformează într-atât gravitatea încât ajung să fie catalogate drept umanitate, vulnerabilitate sau simplitate.
Scriu ieftin și fals.

”Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:32


O nenorocita de cireasa

Am aruncat o privire peste cuprinsul blogului dimineata asta.  Am scris in cea mai mare parte despre caracter si relatii. Din cand in cand l-am inclus si pe El in continut.  N-am facut-o des, deoarece am fost intotdeauna convins de disconfortul aparent pe care-l creaza nu neaparat omniprezenta, ci insasi existenta lui Isus.

E un disconfort motivat de constienta faptului ca n-am nici cea mai mica sansa sa fur culeg o cireasa din copacul vecinului fara ca El sa ma vada. Faptul ca stie toate astea ma face sa ma simt vinovat. Cred ca asta-i una din principalele probleme care le avem cu Dumnezeu.  Intotdeauna am o justificare in fata oamenilor pentru tot ce fac. Intotdeauna invart adevarul cum imi convine si fac oamenii sa creada ce vreau.   Situatia se schimba cand apare Dumnezeu in schema.  In fata Lui n-am nici o scuza si ma simt asa vinovat pentru cireasa aia nenorocita, de zici ca am furat cules 3 lazi si din cauza mea vecinul ala o sa moara de foame pentru ca el din cireasa aia se hranea timp de 2 luni.

Ma indreptatesc. Vinovat pentru cireasa e vecinul. Legea spune ca pomul n-are voie sa fie mai aproape de 2 metri de gard. De ce l-a pus acolo?  De fapt,  vinovat e Guvernul pentru ca din cauza lui nu-mi permit sa cumpar 1 kg de cirese.  Vinovati sunt parintii pentru ca asta-i educatia pe care am primit-o. Nu.  Vinovat e Dumnezeu ca a lasat omul pe pamant cu pofte si eu doar am actionat natural conform nevoilor umane puse de Dumnezeu in om. De fapt, care Dumnezeu?

Si ca sa evit sentimentul ala prefer sa cred ca de fapt Dumnezeu e o forta fara personalitate. Sau, nu-l intereseaza pe Dumnezeu de mine pentru ca-s prea putin important.  De fapt, exista balanta aia cu fapte bune si fapte rele si in mod sigur faptele bune sunt mai multe la mine.  De fapt Dumnezeu nici nu exista pentru ca nu L-am vazut niciodata.  De fapt nevoia omului creata acum sute de miliarde de ani cand babuinul omul primar se inchina la soare a dus la conceptia asta de Dumnezeu.

De la o nenorocita de cireasa ajung sa-l neg pe Dumnezeu si sa-l fac pe bunicu babuin;  de la conceptia aia FALSA ca Dumnezeu sta cu parul dupa colt si asteapta cea mai mica greseala a noastra ca sa ma scalpeze.  Pentru ca nu-s in stare sa ma abtin din a-i arunca 5 injuraturi aluia care mi-a taiat calea in intersectie, am impresia ca si Dumnezeu e asa.

Cine-o fi personajul negativ pana la urma?


The bad guy

Eram in liceu la ora de Solicitari si Masurari Tehnice. Tocmani ne adusese profu tezele. Eu eram bucuros de nota mea, iar unul din colegii mei era foarte frustrat. Luase 4, desi facuse teza identica cu a colegului sau de banca. Colegul lui luase 6. S-a dus nemultumit cu ambele teze la profesor. Profu, fara sa se uite macar pe teze, intreaba:
– Deci astea sunt la fel si tu ai 4 si el are 6?
– Da
– Ok. Aveti amandoi aceeasi nota: 4! Mai are cineva nemultumiri?
Toti eram complet dezorientati. Nu se astepta nimeni la decizia asta din partea lui.
Ei bine, colegul ala care luase 6 in prima faza, chiar stia materia. Celalalt, nemultumit, era praf. Problema era ca, el nu recunostea ca-i varza. El stia ca trebuie sa aiba si el 6. Profu a fost naspa. Asa se intampla intotdeauna.
Ce nota ai luat? – Eee, am luat 5. Da proful ala are ceva cu mine. Din toti, exact pe mine s-a gasit sa ma asculte. Eu am stiut, dar stiu eu, are ciuda pe mine.
De ce n-ai facut treaba bine? – Poi cum sa fac treaba bine cand nu ma pot concentra deloc. Ala a vorbit prea tare la telefon, pixul era stricat, era si luni, mai bine de atat nu se putea. Plus ca aia nu-i greseala de acolo.
De ce ai intarziat? – A venit greu autobuzul. Era si trafic.
De ce ai intarziat?- N-am intarziat. Ceasul vostru e inainte.
De ce m-ai mintit?- Nu te-am mintit. Asa credeam atunci.
De ce ai gresit factura? – Asa mi-a zis colegul sa o fac
De ce l-ai batut? – El a inceput-o!
Si toata lista asta poate continua la infinit. Ideea e ca – noi niciodata nu suntem vinovati de nimic, intotdeauna e altul vinovat sau au fost circumstante atenuante. Tot timpul avem dreptate, tot timpul suntem perfecti, nimic de reprosat niciodata. Intotdeauna suntem indreptatiti sa facem ceea ce facem si tot timpul personajul negativ e altul.
Daca fiecare se vede perfect, iar comparandu-se cu cel de langa el in mod sigur se vede mai destept, o persoana mai buna care merita mai multe, o persoana cu mai putine defecte, ma intreb, ai fi vreodata capabil sa recunosti ca prietenul tau, care ti-a gresit (dupa parerea ta) e o persoana mai buna ca tine?

S-ar putea ca personajul negativ sa nu poarte masca, sa nu puna la cale distrugerea lumii, ci pur si simplu sa actioneze doar din egoism si asta sa-l faca the bad guy. S-ar putea ca personajul negativ sa fiu eu.  Sau nu?

imagine preluata de pe http://gospeedracer.files.wordpress.com/